Formalismul si compromisul cu lumea sau Ortodoxia fara Cruce

“Compromisul crestin in gandire si in vorba, precum si nepasarea in fapta, au deschis calea catre izbanda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurditatii este dreapta rasplata a crestinilor ce nu au reusit sa fie crestini” (Cuv. Seraphim Rose).

“Institutionalism si Ortodoxie” de Ierom. Lavrentie Carp
(fragment dintr-un articol mai vechi aparut in revista manastirii Petru-Voda – interzisa ulterior – “Glasul monahilor“)

“(…) Exista un conflict fatis intre nevinovatie si formalism, intre seriozitate si usuratate, intre adevar si fatarnicie, intre dragoste si prefacatorie. Acest conflict il vedem intre lucrurile exterioare si dorintele noastre sufletesti. Exista o contradictie alunecoasa intre mediul social exterior si lumea interioara a fiecaruia. Aceasta contradictie e greu de impacat. Dorim pace, buna intelegere, randuiala, dar nu sunt de gasit. (…) Cale de mijloc nu este; nu putem sa ne miscam lumeste si sa ne adapam si cu pace duhovniceasca (…)

Dar mai exista o boala ce ameninta Biserica de astazi: formalismul, compromisul in fata lumii… (…) Problema este ca noi nici nu ne dam seama ca am pierdut suflul crestin si am ramas doar cu forma. Dormim in aceasta amortire socialist-capitalist-bisericeasca lipsita de adumbrirea lui Hristos, plina de ciudatenii lumesti. Si nu e buna aceasta stare, nici fierbinte, nici rece.

S-a ajuns ca viata Bisericii sa fie foarte ciudata: ortodoxa, dar foarte intesata, sufocata de practici straine. Deoarece realitatea este proasta, scrierile patristice par nerealiste, imposibile. Sunt mai la indemana si mai eficiente solutiile intelepciunii lumesti. Dar nu mantuiesc; aduc (nu intotdeauna) mangaiere care nu vindeca, ci slabanogeste mai tare. Adica practica ortodoxa se reduce la metode psihologice, la lucruri superstitioase, la o morala batraneasca, la un fast cu chip de evlavie, la amagiri sau la politeturi ieftine. Monahismul nu mai este nelumesc, ascetic, curat, ci e in ton cu lumea, neroditor, impovarator. Toate acestea pentru ca a patruns in noi duplicitatea cu lumea, cu pacatul si [Ortodoxia] s-a institutionalizat.

Trebuie tras un semnal de alarma, dar nu cu sirena, ci la nivelul constiintei. Impaciuitorismul, nehotararea nu aduc mantuire, ci chin. “Cine nu-si ia crucea lui si nu vine dupa Mine nu este vrednic de Mine” (Mt. 10:38). Viata crestina fara cruce, fara necazuri, nu e buna de nimic.

Ce-i de facut? Trebuie sa constientizam ca, desi scena lumii acesteia e larga si incapatoare, ortodoxia adevarata nu-si gaseste loc in ea, pentru ca nu-i din lumea aceasta. Nu-i extraterestra, nu-i paranoica, nu-i anormala, ci e normala, sanatoasa, curata si de aceea nu se potriveste cu lumea. Pe de alta parte, niciodata n-a fost civilizatia umana atat de prospera si de evoluata, dar nici asa de putreda. Chiar daca e bine aranjata, lumea de acum are in sine multa molima. O societate atat de patrunsa de nedreptati, de nebunii si prefacatorii nu poate dainui. Putem sa ne adaptam ei, dar, daca vrem sa ne mantuim, singura solutie ne-o da Ortodoxia curata, neintinata. E greu de purtat, dar e buna, e izbavitoare (pentru cei care mai cauta izbavire).

Sunt multe solutii si credinte prin care sa supravietuim, dar una singura inviaza: Ortodoxia. Si ea e doar pentru cei care sunt gata sa o primeasca pe viata si pe moarte, nu doar ca pe o morala trupeasca si sufleteasca, ci duhovniceasca. Pana acum nu se deosebea mult un om din lume de un crestin, exista o sanatate apreciabila. Acela se putea preface usor ca-i crestin. Doar moartea si judecata lui Dumnezeu il vadea. Acum insa, crestinul nu mai incape, nu se mai amesteca in lumea prefacuta de azi, pentru ca ori se face lumesc in haine de oaie, ori calca in picioare patimile si se face fiu al zilei.

Acum e greu sa fii crestin, dar, dupa cum merg lucrurile, vin zile cand va fi aproape cu neputinta. Atunci vor rezista cei ce nu se compromit de pe acum. Compromisurile de acum sunt semintele lepadarii de mai tarziu. Pe cand necazurile si greutatile si curatia de acum vor rodi bucurie si tarie mai tarziu si viata vesnica si nestricacioasa mai apoi.

Pe scurt, credinta drept-slavitoare innoieste naravul si din lup face oaie. Dar aceasta credinta poate fi redusa la o chestie lumeasca, oficiala, desarta, care nu schimba decat părul…”

Cititi si:

* Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci ni­menea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
* Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici
* Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
* SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (III)
* Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti”

sursa

Nu am gasit articole asemanatoare