Ctitorul de mănăstiri
Treceau, desculţi, prin ţara basarabă,
sfinți triști de fum, cu glezne de lumină
omu-i chema pe prispa lui la cină,
și le pupa cereasca mână slabă.
Io, ctitorul, topit-am juvaere,
să urce din inele mănăstire.
Sfinții pribegi cu umbra lor subțire
i-am fost poftit apoi la priveghere…
Ci ei, zâmbind și mirosind a ceară,
s-au așezat prin vechi iconostase.
Mă uit și văd pe fruntea lor rămase
inelele-mi domnești de-odinioară.
de Radu Gyr























