28 noiembrie 2009, 20 de ani de la adormirea Parintelui Arsenie Boca
Sfânta Scriptură, prin Apostolul Pavel, împarte oamenii în două cete: în trupeşti şi duhovniceşti.
“Cei ce se ţin de trup poftesc cele trupeşti, iar cei ce se ţin de duh cele duhovniceşţi. Ci pofta cărnii este moarte, deoarece este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, fiindcă nu se supune legii lui Dumnezeu şi nici nu poate. De aceea cei ce sunt în carne, nu pot să placă lui Dumnezeu.
“Cei ce sunt însă ai lui Hristos, trupul şi l-au răstignit împreună cu poftele”.
“Nu suntem datori trupului, ca să vieţuim după trup. Căci, dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri; iar dacă ucideţi cu duhul poftele trupului, veţi fi vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, ei, fiii lui Dumnezeu sunt”.
Căci:
“Voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire”.
Pe vremea acestui mare iconom al tainelor lui Dumnezeu, Pavel Apostolul, sufla urgie mare peste creştini. De aceea mulţi erau hotărâţi pentru înfrânarea desăvârşită în căsătorie, ca să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii, mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremile de post şi rugăciune. Post era – şi este – luni, miercuri şi vineri, iar rugăciune şi Sfânta Împărtăşanie sâmbăta şi duminica. Slăbănogindu-se creştinii, cu trecerea vremii, Sfinţii Părinţi au adăugat pe rând cele patru posturi mari, care sunt post în toate privinţele. De atunci au băgat de seamă Părinţii că omul fără înfrânare decade, iar fară post nu se poate înfrâna şi, ca urmare, nu mai poate pricepe cele ale vieţii duhovniceşti. Ioil proorocul de mult cuvântase:
„Gătiţi postiri sfinte…Să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei!”
Articole asemanatoare:
- Sfantul de la Sambata Fagarasului Parintele Arsenie Boca – 10 ani de la adormirea in Domnul
- 100 de ani de la nasterea Parintelui Arsenie Boca
- Lupta împotriva desfânării – 22 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Arsenie Boca
- INEDIT – Comentariu la Pateric al Părintelui Arsenie Boca
- A inceput campania pentru canonizarea Parintelui Arsenie Boca
























Acum 2 ani am ajuns la mormantul Parintelui Arsenie Boca, am fost si anul acesta,ce-am simtit in fata mormatului nu pot descrie, cuvintele sint sarace. Mi-am pus in gand sa merg cit o putea sa ma rog sa mijloceasca la Domnul iertarea pacatelor si sa-mi arate drumul spre mantuire. Doamne ajuta-ma si nu ma parasi.
Au trecut 21 de ani de cand parintele Arsenie Boca a trecut la Domnul. Il rugam ca de acolo sa ne ajute pe toti !
14.01.2010
Dumnezeu sa il odihneasca.