Aceasta e viata crestinului: în toata vremea si în orice sa-L cauti pe Dumnezeu

Parintele Iulian este cel mai cercetat duhovnic de la Schitul românesc Prodromu, fiind totodata parinte duhovnicesc si povâtuitor pentru multi calugari si mireni, nu numai români, care îl cauta pentru binecuvântare, spovedanie sau pentru un cuvânt de folos. Parintele Iulian s-a închinoviat, în 1946, la vârsta de douazeci de ani, la Manastirea Sihastria, iar la vârsta de cincizeci de ani a ajuns în Sfântul Munte, initial la Schitul Lacu, iar apoi la Schitul Prodromu. Crestinii care l-au cercetat dau marturie despre dragostea pe care Batrânul o are pentru fratii mai mici ai lui Hristos, oamenii “cazuti între tâlhari”, care vin de peste mari si tari spre a-i cere sfatul si ajutorul.

- Parinte, vremurile pe care le traim sunt grele pentru întreaga omenire. S-au înmultit pacatele de tot felul, de parca am trai chiar vremurile de pe urma — care vor veni, dupa cum scrie în cartile sfinte, atunci când s-o raci iubirea dintre frati si n-o mai fi poteca de la unul la altul. Ce putem face noi, românii, popor crestin, dar parca atât de îndepartat de Hristos, în aceste timpuri de mare ispitire?

- Sa luam aminte în primul rând la cuvântul Mântuitorului, Care ne zice: orice ati face, “fara de Mine nu puteti face nimic” (Io 15, 5). Adica, în orice am face, trebuie sa alergam la El, caci numai El ne învata adevarata credinta. Dar s-o traim, dupa cum spune si la Faptele Apostolilor: “Sa-L cautam pe Dumnezeu, caci în El traim, ne miscam, simtim si înviem” (Fapte 17, 27-28). De-aici, de la aceasta cautare, începe apropierea de Dumnezeu, care se împlineste prin vorbirea cu Dumnezeu. Rugaciune asta înseamna: sa vorbesti cu Dumnezeu, fie ca o facem împreuna cu mai multi, fie singuri — si Dumnezeu ne primeste rugaciunea. Asa trebuie sa fie viata crestinului, sa fie tot timpul împreuna cu Dumnezeu, dar, dupa cum ne învata Sfânta Scriptura si Sfintii Parinti, aceasta nu se poate decât daca ne rugam neîncetat.

“Rugati-va neîncetat, rugati-va neîncetat, rugati-va neîncetat!” (1 Tes. 5, 17) - asa ne îndeamna Sfântul Apostol Pavel înca de la anul 64 dupa Hristos, când a scris Epistola catre Tesaloniceni. Deci dintru început asa a fost porunca: sa ne rugam neîncetat. Iar cuvântul acesta este catre toata lumea, catre toti crestinii, nu numai catre monahi sau preoti. Caci atunci când a scris Sfântul Apostol epistola, nu erau nici biserici, nici preoti, nici manastiri. Erau doar comunitatile crestine întemeiate de Sfintii Apostoli, unde se frângea pâinea si se împartaseau cu Trupul si Sângele Mântuitorului. Eu ma gândesc ca pentru acest cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, care a fost scris acolo si pentru noi, vom fi întrebati cândva, când ne-om duce dincolo. Caci el spune în mod clar: “Rugati-va neîncetat”, nu zice: “Daca vreti, daca puteti, rugati-va neîncetat”.

- Parinte, dar oamenii au copii, au griji, cum or sa poata ei sa se roage neîncetat?…

- Dar ce înseamna rugaciunea neîncetata? Sa facem binele, sa lucram ca si cum ar fi de fata Dumnezeu. Si, daca omul întâmpina greutati, orice greutati ar avea, în toate necazurile lui sa zica “Doamne, ajuta-ma!” Si asta este rugaciune: “Doamne, nu ma lasa!” — decât sa zica altele sau sa gândeasca altceva… Pe urma, rugaciunea neîncetata înseamna sa-ti pazesti gândurile ca sa gândesti numai binele. Caci sa gândesti raul, sa faci rau, nu este un lucru care sa vina de la Dumnezeu. Dumnezeu înseamna numai bine, Dumnezeu este iubire.

De a primit omul de undeva o rautate, ca sa urasca pe cineva, asta nu e de la Dumnezeu, ci din slabiciunile lui – a primit-o din alta parte, de la cel rau, de la Satana.

Ne spune Mântuitorul: “Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 44); nu ne zice: “Cum sa-l iubesc eu pe cel ce ma uraste?”

Daca îl urasti pe cel ce te uraste, se-nteteste ura, mai mult si mai mult, si se ajunge la despartire, se ajunge la batai. Dar vedeti marea întelepciune a lui Dumnezeu, Care ne zice: “Daca te uraste cineva, de poti, sa te apropii de dânsul, si sa-i faci numai binele”? Are nevoie de ceva, atunci hai sa-l ajutam, sa-i facem bine. Si încet, încet, îl aduci sa nu te mai urasca si sa nu mai urasca nici pe altii.

S-o luam de aici: din câte parti e compus omul? Din doua parti: trup si suflet. Si ca s-o luam chiar de la începutul Bibliei — la începutul Bibliei tot asa spune: “Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea Noastra” (Fac. 1, 96). Chipul lui Dumnezeu este sufletul care vorbeste acum, dar asemanarea — putem fi întrebati: “Cum sa ne asemanam cu Dumnezeu?” Chipul lui Dumnezeu îl au toti, îl au si pagânii, dar asemanarea nu o au. Trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu, si ce e Dumnezeu? “Dumnezeu dragoste este”. Ce mai este Dumnezeu? “Fiti milostivi, precum si Tatal nostru este milostiv”. Milostenia si iubirea. Asadar, fiecare crestin de-aici trebuie sa înceapa, ca asta-i Dumnezeu. Adica, trebuie sa altoiasca în inima lui iubirea — când se altoieste iubirea, îl altoieste Dumnezeu în inima lui – si milostenia. Si de acum nu mai uraste pe nimeni, caci are în inima lui milostenia si iubirea…

Vedeti însa ca tare mult ne împiedica si mass-media asta, cu televizorul si cu internetul si cu toate celelalte ale ei, mult ne împiedica a-L iubi pe Dumnezeu. Ca Sfântul Apostol Iacov tare frumos spune: “Preadesfrânatilor, nu stiti oare ca prietenia lumii este dusmanie fata de Dumnezeu?” (Iac. 4, 4) Caci ce altceva sunt cele pe care ni le aduce mass-media, decât duhul lumii acesteia?!

În Biblia de la 1914 se zice mai direct: “Preacurvarilor si preacurvelor, au nu stiti ca prietesugul lumii acesteia este vrajba catre Dumnezeu? Deci oricare va vrea sa fie prieten lumii, vrajmas lui Dumnezeu se va face”. Te gândesti de acum ca ajungi vrajmasul lui Dumnezeu, de esti prieten cu lumea… Prietenia lumii sunt toate, începând de la confort, destrabalare… De-aici începe de-acum omul sa se desparta de Dumnezeu. Ca la început oamenii îsi zic ca sunt si cu Dumnezeu, dar si cu lumea, dar lucru asta nu merge multa vreme. În Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul spune clar ca sa fii ori rece, ori fierbinte, dar “fiindca esti caldicel, nici fierbinte, nici rece, am sa te vars din gura Mea” (Apoc. 3, 16). Adica nici asa, nici asa — caldicel: “E bun si-asa, e buna si asta, e buna si cealalta”. Un fel de a fi cu duhul lumii…

- Nici nu s-ar desparti de lume, nici pe Dumnezeu nu l-ar cauta mai mult…

- Adica ca si cum ai sluji la doi domni. Dar nu se poate sa slujesti la doi domni, nu se poate: “Lui Dumnezeu si lui Mamona…” si “Ce prietesug are lumina cu întunericul”?! Si iaca, de aici, omul încet, încet se desparte de Dumnezeu.

Iar apropierea de Dumnezeu aceasta este: lepadare — lepadarea de tot, lepadarea de lume, de toate patimile lumii, de destrabalarea lumii, care începe de la prea mult confort, vrea omul sa traiasca cel mai bine. Si atunci, pâna nu se desparte de toate astea pe care le-a adus lumea, omul nu-L poate afla pe Dumnezeu. Asadar, ca sa-L gasesti pe Dumnezeu, trebuie sa lepadam lumea, sa lepadam toate mijloacele care ne împiedica sa-L aflam Dumnezeu si sa traim întru El.

- Insa omul se gândeste: “Lepad lumea, dar ce câstig în plus?”

- Noi, atunci când am lepadat lumea, ne-am apropiat de Dumnezeu, altfel nu se poate. Iar daca-L avem pe Hristos împreuna cu noi, toate le putem împlini, ca stim doar ca fara El nu putem face nimic.

Aceasta e viata crestinului: în toata vremea si în orice, sa-L cauti pe Dumnezeu. Acum, poate spune cineva: “Pai am grijile mele, am copii, trebuie sa muncesc, cum sa-L gasesc pe Dumnezeu?” Îl gasesti, omule, pe Dumnezeu, Îl gasesti. De ai necazuri, la orice ora trebuie sa strigi: “Doamne, ajuta-ma!” Si asa, oriunde te-ai afla, Îl ai pe Dumnezeu cu tine.

Am gasit în Sbornic, o scriere a Sfintilor Parinti despre Rugaciunea lui Iisus, aceste doua cuvinte: “Sa ai prezenta lui Dumnezeu si frica Lui”. Adica oriunde te-ai afla, sa fii, sa te porti, sa gândesti cu constiinta ca esti în fata lui Dumnezeu — ca asa si este, noi suntem în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu este nevazut, necuprins de mintea omeneasca, si noi traim, ne miscam, suntem si viem în El, dupa cum spune la Faptele Apostolilor. Întotdeauna noi suntem în fata lui Dumnezeu, orice facem, orice gândim. Si Dumnezeu toate le vede si toate le aude — trebuie sa ne gândim la lucrul asta tot timpul, mare este lucrul acesta…

- Parinte, cum sa facem ca sa constientizam mai bine ca ne aflam în toata vremea în fata lui Dumnezeu?

- Este o rugaciune foarte frumoasa, pe care poate sa o faca omul când se duce si începe sa vorbeasca cu Dumnezeu, când se duce în odaia lui sa se roage, si zice asa: “Doamne, multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi îngadui sa vorbesc cu Tine”. Vorbesti cu Dumnezeu atunci! Omul vorbeste cu Dumnezeu! Ca sa te gândesti ca vorbesti cu Dumnezeu, e mare lucru. Dar vorbesti cu Dumnezeu! Si El vrea aceasta, El ne cheama sa vorbim cu Dânsul, ca scris este: “Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt Sfânt” (1 Petru 1, 16). Asa ne vrea Dumnezeu, sa fim sfinti; sa tinem aproape de El. Asadar, te duci în odaia ta si-ncepi: “Multumescu-ti Tie, Doamne, ca-mi permiti sa vorbesc cu Tine, Dumnezeu”.

Si atunci îi spui toate lucrurile astea: “Iarta-ma, Doamne, ca am gresit, si eu am crezut ca sunt singur, dar în fata Ta le-am facut, Doamne. Orice am gândit, orice am facut, în fata Ta s-a petrecut. Iar eu nesimtitor eram, si la Tine nu ma gândeam”, Începe cu asta, acum. Si-ajunge omul la frângerea inimii, la lacrimi si parca nu s-ar mai desparti de Dumnezeu. Ca vine harul lui Dumnezeu atunci, ca vine darul lacrimilor, si se gândeste omul la viata lui si zice: “Doamne, în fata Ta s-a petrecut! Si ma sfiesc de viata mea, ma sfiesc în fata Ta când gândesc la viata mea. Orice am gândit, orice am facut, în fata Ta s-a petrecut”.

Si-asa este, în fata lui Dumnezeu se petrec toate. De Dumnezeu nu ne ascundem niciodata. Nu suntem, n-am fost singuri. Orice am facut pacat, orice bine, orice – în fata lui Dumnezeu s-a petrecut. Si tare frumoasa e rugaciunea asta, o rugaciune prin care ajunge omul la frângerea inimii si la pocainta. Ca ce vrea Dumnezeu de la noi? Sa scoatem tot pacatul — asta e pocainta, sa scoatem toate, toate pacatele pe care le-am facut.

- Poate omul sa constientizeze ca se afla în fata lui Dumnezeu în toata vremea si sa nu se cutremure?

- Într-adevar, caci mare e Dumnezeu. Dupa cuvântul rugaciunii: “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale, si nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale”. De-asta, frica de Dumnezeu sa avem — prezenta lui Dumnezeu si frica Lui, cum au heruvimii si serafimii. La Prorocul Isaia 6, 2 spune asa: heruvimii si serafimii stau în jurul Tronului Dumnezeirii, cu câte sase aripi, cu doua aripi îsi acopera fetele, cu doua picioarele si cu doua zboara, si striga neîncetat: “Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul si pamântul de slava Lui”. Si acum, ei cânta continuu si îl lauda pe Dumnezeu: “Mare e Dumnezeu, mare e Dumnezeu!”…

- N-ar fi bine sa zica si mirenii rugaciunea “Doamne Iisuse”?

- Si “Doamne Iisuse…”, bineînteles. Sa se gândeasca fiecare om si sa mai caute în Noul Testament, la 1 Tesaloniceni 5, 17 – toti avem binecuvântare de la Sfântul Apostol Pavel sa ne rugam neîncetat. La toti ne spune Apostolul neamurilor: “Rugati-va neîncetat”. Si la mic, si la mare, si la patriarh, si la domnitor – toti, toata lumea sa se roage neîncetat…

Ar putea spune omul: “Cum sa ma rog neîncetat?”. Omule, când ai un necaz, zi: “Doamne, ajuta-ma, Doamne, nu ma lasa!” Pe urma, ca sa te rogi neîncetat trebuie sa ai si timp. Când te duci la petreceri sau, de multe ori, la fotbal, te mai poti ruga?…

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul” — asta e o rugaciune pe care eu o stiu de la Sfântul Nicodim Aghioritul; multi s-au nevoit cu ea si au ajuns la mare masura.

Dar sunt si alte rugaciuni bune sa le repete oamenii. Si daca te lipesti de alta rugaciune e bine - si din cele pentru Maica Domnului. Este o rugaciune care se cânta si la Litie: “Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tau, ca ai nascut pe Mântuitorul sufletelor noastre”. Omule, daca zici rugaciunea asta, e ca o rugaciune de îngeri adusa – un fragment, la Evanghelia dupa Luca: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie. Binecuvântata esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tau”. Tare e frumos! Si unii se prind cu una, unii cu o alta…

Si “Doamne Iisuse”… Te duci undeva, astepti, într-o sala… S-o faci 10 minute în fiecare zi, macar 10 minute sau un sfert de ceas, la un loc linistit, cu picioarele lipite — se spune pe un scaunel de o palma, sa fii mai treaz, nu cumva sa cazi jos — si zici “Doamne Iisuse”. Asta se practica un sfert de ceas, pe urma 20 de minute, de poti mai mult si roiurile de gânduri care ti-or veni atunci - de-acum, bineînteles, sa ai si duhovnic, sa-i spui; asta e practica rugaciunii. Asta au practicat si sfintii.

Pentru mireni, e bine sa zica si rugaciunea pe rasuflare (adica cu inspiratie-expiratie, pentru ritmicitate, n.n.), dar rugaciunea se altoieste si în inima, prin facerea de bine. Dupa un timp, ai sa vezi ca ai sa te gândesti numai: “Sa fac bine, sa fac ceva!” — un pahar de apa daca i-ai da cuiva, nu-si pierde plata. Ce-ai facut tu bine, un cuvânt dac-ai spus cuiva sau ai vazut ca a facut ceva, tu poti sa te alaturi lui, ca sa-l poti câstiga — ca nu poti deodata. Caci se zice: “Nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva sa se întoarca si sa va rupa”. Daca poti sa câstigi pe cineva, fa-o cu facerea de bine, când are nevoie de ceva – cu asta îl câstigi. Facerea de bine e implantata în inima. Si asta tot rugaciune se numeste.

Povestea un parinte duhovnic, ca o ucenica de-a lui zicea “Doamne Iisuse Hristoase…” prin casa, când facea treburi. Si copiii, tot auzind, au început sa spuna si ei – si aveau sub zece ani. Si, tot spunând, au prins rugaciunea – si o spuneau si-n somn copiii.

- Deci e bine sa spuna rugaciunea parintii cu voce tare în casa?

- E bine, ca sa auda si copiii. Sa auda si copiii, ca ajunge în minte. Copilului, daca-i dai ceva, îi ajunge în minte si i se-nvârte în minte, asa. Se-nvârte rugaciunea, decât sa se-nvârta altceva.

- Deci sotii, când stau în casa, ar putea sa zica când unul, când altul, rugaciunea, când fac câte-o treaba cu mâinile.

- Când fac câte ceva, “Doamne, Iisuse Hristoase” sau orice rugaciune.

Tot asa, niste cuvinte foarte frumoase, athonite: “Cautati-L pe Iisus, ca-n porunci El e ascuns. Când porunca Lui paziti, pe El Îl descoperiti; si-n porunca Lui cea data, toata credinta-i adunata: Sa iubesti pe Dumnezeu si pe tot semenul tau”. Aici e toata legea. <<va urma>>

(extras din Familia Ortodoxa – Nr.2/2011 – de Mihai Cristea)

Articole asemanatoare:

1. IPS Teofan – Psaltirea – Cale spre Dumnezeu
2. În lumina feţei lui Dumnezeu
3. Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (II)
4. Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (IV)