Bătrân adânc, bunic de viţ-aleasă…
“Bătrân adânc, bunic de viţ-aleasă
Tu, talp-a ţării, mult îndurător
Ne-ai îndemnat ca să trăim acasă
S-avem şi noi un ţel şi-un viitor
Căci fericirea nu pe aiurea
Unde ne vor ca slugi şi ca argaţi
Ci unde-nmugureşte sfânt pădurea
Unde vorbim româna între fraţi
Să te mai rogi şi pentru noi, părinte
Aici, dar şi în raiul binemeritat
Unde, sunt sigur, te vei duce
După tot ce-ai făcut şi-ai îndurat
Să nu ne uiţi pe noi, sărmanii
Şi păcătoşii astei lumi
Tu, cel ce eşti un stâlp al vieţii
Şi al speranţei din străbuni
Bătrân ales, din stirpe milenară
Al celor ce-am născut sublimul dor
Cu inima tu ai hrănit o ţară
Tot dând poveţe pentru viitor
Te-au înţeles doi-trei, sau zece poate
Dar toţi simţit-am cât ai îndurat
Acolo, prin Aiud, în zarca îngheţată
Şi toţi vedem ce bun eşti şi înalt
Ai suferit prea mult, o ştim destul de bine
Însă cu inima nicicând nu ai cedat
Gândindu-te că Dumnezeu pe toţi ne ţine
Când mai avem o cruce de-apărat
Aste cuvinte nu vor ca să smintească
Pe cei prea-mulţi, prea-trşti sau prea-bogaţi
Ci vor atâta doar, să amintească
De inima-ţi pentru pământ şi fraţi
La poale de Ceahlău a fost odată
Un tinerel monah de prin psaltiri
Ce-avea privirea limpede, curată
Şi a ajuns un înţelept plin de iubiri
De-aceea, fraţilor, o spunem încă:
Să ne iubim bătrânii cât mai sunt
Ei, ce ne fac să ne simţim sub stâncă
De neînfrânt sub sfântul legământ
Iubite Avva, iartă-mă pe mine
De te-am făcut prin odă supărat
Căci de duhovnic de vorbeşti de bine
Sărmanul, el se simte ruşinat
Aş vrea ca să închei acest modest omagiu
Adus Gorunului cel sfânt de la Ceahlău
Atât adaug însă drept adagiu:
Avem şi noi un sfânt la Dumnezeu.”
(monahul Vichentie)

























Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!