Biserica – Locul de îndumnezeire a omului

Cei care vor să se unească cu Hristos şi, prin Iisus Hristos, cu Dumnezeu Tatăl ştiu că această unire se face în Trupul lui Hristos, care este Sfânta noastră Biserică Ortodoxa. Desigur nu o unire cu esenţa dumnezeiască, ci cu firea omenească în­dumnezeită a lui Hristos. Iar unirea aceasta cu Hristos nu este exterioară, nici în mod simplu morală.

Nu suntem discipolii lui Hristos aşa cum unii oameni sunt discipolii unui filozof sau ai unui dascăl, ci suntem mădulare ale Trupului lui Hristos, ale Bisericii. Biserica este Trupul lui Hristos real, nu moral, precum greşit au scris unii teologi care nu au pătruns în duhul Sfintei Biserici. Hristos ne ia pe noi creştinii şi, în ciuda nevredniciei şi păcătoşeniei noastre, ne face părtaşi Trupu­lui Său, ne face mădularele Lui. Şi astfel devenim cu adevărat mădulare ale Trupului lui Hristos şi nu în chip moral, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: “Mădulare sun­tem ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui”[1].

Desigur potrivit cu starea duhovnicească pe care o au creştinii, uneori sunt mădulare vii ale Trupului lui Hristos, iar alteori moarte. Dar şi moarte fiind nu încetează să fie mădulare ale Trupului lui Hristos. De pildă unul care este botezat, a devenit mădular al Trupului lui Hristos. Dacă însă nu se măr­turiseşte, nu se împărtăşeşte, nu trăieşte o viată duhovnicească, este un mădular mort al Trupului lui Hristos. Dar atunci când se va pocăi, îndată va începe să trăiască o viaţă dumnezeiască. Acesta îl adapă făcându-l un mădular viu al Trupului Iui Hristos. Unul ca acesta nu are nevoie să se boteze din nou. Cel nebotezat însă nu este mădular al Trupului lui Hristos, chiar dacă ar trăi o viaţă morală. Ca să devină un mădular al Trupului lui Hristos, va trebui să se boteze.

Şi fiindcă suntem mădulare ale Trupului lui Hristos ni se dăruieşte viaţa lui Hristos, care devine viaţa noastră. Şi astfel ne însufleţim, ne mântuim şi ne îndumnezeim. Nu ne-am fi putut îndumnezei dacă Hristos nu ne-ar fi făcut mădulare ale Trupului Său cel sfânt. Nu ne-am fi putut mântui, dacă n-ar fi existat Sfintele Taine ale Bisericii noastre, care ne unesc cu Hristos şi, aşa cum spun Sfinţii Părinţi, ne fac un trup şi un sânge cu Hristos.

Ce mare binecuvântare este să ne îm­părtăşim cu Preacuratele Taine! Hristos se face al nostru, viaţa lui Hristos se face a noastră. Sângele Lui se face sângele nostru. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Dumnezeu nu are de dat nimic mai mult omului decât ceea ce dă în Sfânta Împăr­tăşanie. Nici omul nu poate cere nimic mai mult de la Dumnezeu, decât ceea ce pri­meşte de la Hristos prin Sfânta Împărtă­şanie.

Aşadar botezaţi, miruiţi, mărturisiţi, ne Împărtăşim cu Trupul şi Sângele Domnului şi ne facem şi noi dumnezei după har, ne unim cu Dumnezeu şi nu mai suntem stră­ini, ci casnici ai Lui.

În Biserică, unde ne unim cu Dumnezeu, trăim această realitate nouă pe care Hristos a adus-o în lume: creaţia cea nouă. Aceasta este viaţa Bisericii, a lui Hristos, care se face şi a noastră ca dar al Sfântului Duh.

În Biserică toate povăţuiesc spre îndumnezeire. Sfânta Liturghie, Tainele, cultul, propovăduirea Evangheliei, postul, toate spre aceasta îndrumă. Biserica este singurul loc de îndumnezeire.

Biserica nu este o fundaţie socială, poli­tică sau istorică, asemenea celor lumeşti, nu este o instituţie lumească. Lumea se poate să aibă legislaţii, instituţii, fundaţii şi alte lucruri bine organizate, însă Biserica noastră Ortodoxă este singurul loc al comuni­unii lui Dumnezeu cu omul, al îndumnezeirii omului. Numai înlăuntrul Bisericii omul poa­te deveni dumnezeu, nicăieri altundeva, nici la universităţi, nici la fundaţiile de asistenţă socială, nici în oricare alt loc frumos şi bun pe care-l are lumea. Toate acestea, oricât de bune ar fi, nu pot oferi ceea ce oferă Biserica.

De aceea oricât ar progresa instituţiile şi sistemele lumeşti, niciodată nu vor putea înlocui Biserica.

Cu toate acestea noi, oamenii cei nepu­tincioşi şi păcătoşi, trecem uneori prin în­cercări şi greutăţi. Este cu putinţă să se întâmple şi sminteli în sânurile Bisericii. Şi acestea se întâmplă deoarece în Biserică suntem în drum spre îndumnezeire şi este foarte firesc să existe neputinţe omeneşti. Nu suntem dumnezei, ci devenim. Însă ori­cât de des s-ar întâmpla acestea, noi nicio­dată nu vom pleca din Biserică, deoarece numai ea ne dă posibilitatea să ne unim cu Dumnezeu.

Atunci, de pildă, când mergem la bise­rică şi întâlnim acolo pe unii care nu iau aminte la slujba dumnezeiască şi discută între ei, distrăgându-ne atenţia, vine un gând, chipurile, binecuvântat, care ne spune; “Ce câştigi prin venirea la Biserică? De ce nu stai mai bine acasă, unde ai şi mai multă linişte şi confort ca să te rogi?”

Noi însă trebuie să răspundem cu înţe­lepciune acestui gând viclean:
- Da, voi avea, poate, mai multă linişte exterioară acasă, dar nu voi avea harul lui Dumnezeu care să mă îndumnezeiască şi să mă sfinţească, nu voi avea pe Hristos, Care este prezent în Biserica Sa, nu voi avea Sfântul Său Trup şi Cinstitul Său Sân­ge, care se află în sfinţita Sa Biserică, pe Sfânta Masă. Nu voi participa la Cina cea de Taină a Liturghiei. Voi fi despărţit de fraţii mei întru Hristos, cu care împreună alcă­tuim Trupul lui Hristos.

Aşadar, orice s-ar întâmpla, noi nu vom pleca din Biserică, deoarece numai în ea aflăm calea ce duce la îndumnezeire.

Note:
[1] Efes. 5, 30.

(extrase din Indumnezeirea – Scopul vietii omului – Arhim. Gheorghe Kapsanis)

Articole asemanatoare:

1. Întruparea lui Dumnezeu – Temeiul îndumnezeirii omului
2. Biserica, Trupul lui Hristos (II)
3. Biserica, Trupul lui Hristos (I)
4. Învățătura Sfinților Părinți despre lucrarea Sfântului Duh în Biserică
5. Prezenţa noastră în biserică