subscribe: Posts | Comments | Email

Ce legătură este între învățătura și fapta bună?

0 comments
Ce legătură este între învățătura și fapta bună?
Print Friendly

Cel ce învata pe altii dar el nu face este ca cel ce vântura grâu strain, iar el moare de foame. Ca spune Sfantul Apostol Pavel: Cunostinta îngâmfa, iar duhul da viata. Iar Mântuitorul zice: Cel ce va face si va învata, acela mare se va chema întru Împaratia lui Dumnezeu (Matei 5, 9). Deci, vezi ca Iisus Hristos pune întâi pe “a face” si apoi pe “a învata!” Întâi trebuie sa predicam altora prin exemplul vietii noastre si apoi prin cuvânt. Cuvântul se cuvine sa iasa din experienta vietii noastre, adica din lucrare, iar nu invers, ca numai atunci are putere si ajunge la inima credinciosilor.

Cel ce învata si nu lucreaza fapta buna, sminteste pe credinciosi si nici el nu se mântuieste, ca auzi ce zice Hristos: Nimic necurat nu va intra în Împaratia Tatalui Meu. Este adevarat ca omul nu va putea niciodata sa faca în viata tot ce stie, nici sa ajunga cu lucrarea unde ajunge cu învatatura. Dar este dator, cum spune Domnul, macar cu degetul cel mic sa atinga, sa faca cele ce învata pe altii.

Aceasta ne învata si Sfantul Isaac Sirul, zicând: “Cunostinta fara lucrare este amanet al rusinii”, ca ne rusinam de cuvintele noastre si ne mustram de ele ca nu facem ce spunem; “iar cunostinta unita cu lucrarea este camara a nadejdii”, adica, ne da nadejde de mântuire. Dar, cum spune un sfant parinte: “Când este din ascultare, sa îndraznesti a vorbi”. Adica, daca este absoluta nevoie si ti se porunceste de mai marele tau, atunci vorbeste de Hristos.

Sfantul Isaac Sirul ne învata, zicând: “Când vrei sa vorbesti undeva, întâi sa te smeresti, adica sa-ti vezi neputintele tale si apoi sa vorbesti…”. Ca “nimeni nu este mai sarac decât cel ce vorbeste, dar el nu face”, adica nu traieste. Cea mai puternica predica este cea prin traire, prin exemplul personal, “ca cuvântul si strigând, supara; iar viata si tacând, foloseste”.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca în trei feluri se propovaduieste Evanghelia lui Hristos: cu cuvântul, cu scrisul si cu trairea, adica cu exemplul personal. Aceasta este cea mai înalta cale de propovaduire. Dar Talasie Libianul zice: “Daca nu ai fapte bune, nu vorbi de lucrare”. La fel Sfantul Isaac Sirul zice: “Nimic nu este mai sarac pe lume decât mintea aceea care filosofeaza despre fapta buna fara lucrare”.

(extrase din Ne vorbeste parintele Cleopa Vol. 5 – Arhimandrit Cleopa Ilie)

Articole asemanatoare:

  1. Lupta cea bună (V)
  2. Lupta cea bună (III)
  3. Lupta cea bună (IV)
  4. Lupta cea bună (I)
  5. Lupta cea bună (II)

Leave a Reply