Daruirea contine oxigen dumnezeiesc (I)

Oamenii uita pe cei ce sufera

Parinte, ati spus ca pe cât te departezi de mângâierea omeneasca, pe atât o primesti pe cea dumnezeiasca. De aceea întelegi mai bine rugaciunea atunci când esti flamând?

- Da, pentru ca un flamând întelege pe cel flamând. Unul satul nu-l întelege. Am auzit ca undeva se arunca mâncarea, iar putin mai departe niste refugiati rusi nu au ce mânca. Traiesc sarmanii în sere, în niste baraci de tabla. Sa zicem ca nu stii ca acolo, aproape, exista oameni care au nevoie. Bine, dar nu întrebi ca sa afli? Sa arunci mâncarea! Noi nici lucrul cel nefolositor pe care îl avem nu îl dam. Este pacat ca unul sa nu poata cumpara ceva de care are nevoie si altul sa aiba lucruri pe care nu le foloseste si sa nu le dea celui care are nevoie de ele. Asta pentru mine este iadul cel mai mare. La Judecata, Hristos ne va spune: “Am flamânzit si nu Mi-ati dat sa manânc”[1]

Unii care le au pe toate spun: “Astazi nu exista saracie”. Nu se gândesc la celalalt. Nu se pun în locul celuilalt, ca sa nu se mâhneasca si sa-si piarda linistea lor. În felul acesta cum vor afla pe cel sarac? Daca se gândeste cineva la celalalt, afla si pe sarac si afla si de ce are nevoie. Exista atâtia orfani care nu au un om care sa le mângâie capsorul. Oamenii uita pe cei ce sufera. Mintea lor este la cei ce o duc bine si se compara cu acestia si nu cu cei ce sufera. Daca s-ar fi gândit putin, de pilda, la unii epiroti albanezi[2], care, deoarece si-au facut semnul crucii, sunt, sarmanii, pentru 20 de ani în închisoare într-o celula de unu pe unu, ar fi vazut altfel lucrurile. Este atât de înfricosator, încât nici nu ne putem gândi la aceasta. Stiti ce înseamna unu pe unu? nici asezat, nici întins, nici în picioare. Iar ca fereastra unele celule abia daca au câte o gaura mica.[3]

- Adica în morminte, Parinte!

- În mormânt cel putin esti întins. Ce mucenicie! Multa nefericire exista astazi, deoarece fac arme de distrugere si au parasit grija pentru cei saraci. În Africa am vazut cum mâncau balegar de camila. Acolo oamenii au niste trupuri care nu seamana cu trupurile omenesti. Sunt ca broastele. Si toracele lor este ca un cos de nuiele. De ce ma doare? Ma doare pentru ca noi le avem pe toate si de aceea nu participam la suferinta celorlalti. Si mai vrem sa mergem si în rai…

În 1958, când am mers la Sfânta Manastire Stomiu, în Konita, era un protestant pe care îl sustineau economic din America si care câstigase de partea lui 80 de familii. A zidit si o cladire unde sa se adune. Sarmanii oameni aveau mare nevoie si din pricina marei lor saracii au fost nevoiti sa se faca protestanti, pentru ca aceia îi ajutau economic. Într-o zi mi-a spus unul dintre ei: “Eu ma fac si evreu, nu numai protestant, deoarece am nevoie”. Când am auzit aceasta, mi-am spus: “Trebuie sa se faca ceva”. Am adunat pe câtiva care aveau o oarecare situatie economica si puteau ajuta si le-am vorbit. Atunci aceia, sarmanii, erau cu desavârsire lumesti, dar aveau intentie buna. Iar unul dintre acestia, cu toate ca era complet lumesc, avea însa o inima mare. Când l-am vazut pentru prima oara, mi-am spus: “Pe dinafara se vede lemn putred, dar pe dinauntru este esenta de calitate”. Asadar am hotarât sa adunam câtiva bani si sa-i dam la familiile sarace. Le-am spus ca banii adunati sa mearga ei însisi sa-i dea la saraci, ca sa-i miste saracia acelora si sa se foloseasca duhovniceste. În felul acesta si de piatra sa fie inima lor se înmoaie, se face omeneasca si li se va deschide si usa raiului. În putin timp toti acestia s-au schimbat, pentru ca au vazut nenorocirea ce exista si nu-i mai împingea inima sa mearga sa se distreze. “Ne-ai dezarmat”, îmi spuneau. “Cum sa mai mergem acum sa ne distram?”. Au venit si la biserica. Mai târziu am aflat ca unul a devenit si cântaret. Dar si cele 80 de familii, cu harul lui Dumnezeu, una dupa alta s-au întors la Ortodoxie. Mai târziu, când au venit protestantii americani sa vada lucrarea protestantului lor care, mai înainte, atrasese pe acei oameni la erezia lor, l-au tras la judecata pentru ca nu avea ucenici.

- Parinte, unii cer usor ajutor atunci când au nevoie, iar altii nu spun nimic.

- Multi se rusineaza si nu vor sa se compromita. Acestia au mai multa nevoie. Acolo ajutorul foloseste mult mai mult. Cunosc doi medici carora li s-a întâmplat ceva si nu aveau bani nici pentru o aspirina. Omul care are dragoste nu se multumeste sa dea numai la cel ce cere milostenie, ci cauta sa afle oameni care au nevoie, ca sa-i ajute. Mama mea se îngrijea mult sa afle astfel de cazuri.

Criteriul dragostei

Atunci când cineva are si da milostenie, nu-ti poti da seama daca are dragoste sau nu, caci se poate sa dea nu din dragoste, ci sa se descarce de niste lucruri. Când nu are si da, atunci se vede dragostea lui. Cred, sa presupunem, ca am dragoste; Dumnezeu, ca sa-mi încerce dragostea, îmi trimite un sarac. Daca, de pilda, am doua ceasuri, unul bun si unul stricat, si-i dau pe cel stricat saracului, înseamna ca dragostea mea este de calitatea a doua. Daca am dragoste adevarata îl voi da pe cel bun saracului. Intra în lucrare atunci logica cea stricata si spunem: “Ce, sa-l dau pe cel bun? Pentru el, care nu are nici un ceas, e bun si cel vechi”, si îl dau pe cel vechi. Dar când dai pe cel vechi, înca mai traieste omul cel vechi în tine. Daca dai pe cel nou, esti un om renascut. Iar daca le tii pe amândoua si nu dai nici unul, esti în stare de iad.

- Parinte, cum iese cineva din starea aceasta?

- Sa se gândeasca: “Daca ar fi fost însusi Hristos, pe care l-as fi dat? Cu siguranta ca pe cel mai bun”. În felul acesta poate întelege care este dragostea cea adevarata. Va lua asadar o hotarâre tare, si a doua oara va da pe cel mai bun. Se poate ca la început sa-i vina greu, dar daca se nevoieste în felul acesta, va ajunge în starea sa dea si pe cel nou si pe cel vechi, ca sa-i ajute pe ceilalti, iar el sa se lipseasca de amândoua, dar sa-L aiba înlauntrul lui pe Hristos si sa-si auda bataia dulce a inimii sale care va tresari de bucuria dumnezeiasca. Daca îti vor lua haina iar tu dai si camasa ce o ai [4], te va îmbraca Hristos dupa aceea. Daca te doare pentru un nenorocit si îl ajuti, de ar fi fost Hristos, gândeste-te ce jertfa ai fi facut! În felul acesta dam examene. Omul credincios vede în aproapele persoana lui Hristos. Însusi Hristos spune: “Întrucât ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”[5]. Desigur, cinstea o acorda fiecaruia potrivit situatiei[6], dar dragostea este aceeasi pentru toti. În inima Lui acelasi loc îl are si un ministru si un sarac; un general si un soldat.

- Parinte, oare de ce se întâmpla ca de multe ori cel ajutat sa se comporte urât fata de cel ce l-a ajutat?

- Diavolul se duce si-l îmboldeste pe celalalt, astfel încât sa se poarte urât cu noi, ca noi sa ne mâniem si sa pierdem binele facut. Nu este de vina omul. Diavolul îl brodeaza pe celalalt, ca sa ne faca sa le pierdem pe toate. Când faceti o fapta buna, totdeauna sa simtiti ca ceea ce ati facut ati avut datoria s-o faceti si sa fiti gata sa înfruntati ispita, ca sa nu pierdeti binele ce l-ati facut, ci sa-l câstigati în întregime. De pilda, face unul o milostenie, fara sa aiba ca scop sa o arate. Intra ispita la mijloc si-i pune pe altii sa-i spuna: “Tu, iubitorule de argint, care n-ai facut nimic etc… Cutare a facut aceasta, cutare cealalta”, ca sa-l sileasca sa spuna si el… cu “smerenie”: “Am facut si eu un lucru mic, un spital”, sau sa-l faca sa se mânie si sa spuna: “Cine, eu, care am facut asta si asta?”, si sa le piarda pe toate. Sau îl va pune pe cel ce a fost ajutat sa-i spuna: “Nemultumitorule, profitorule etc.”, pâna ce-i va raspunde: “Eu, profitor? Eu, care ti-am facut binele acela, acea fapta buna?”. Dupa care va spune: “Mai, ce nerecunoscator! Nu voiam sa-mi spuna «multumesc», dar cel putin, sa recunoasca”. Dar când cineva asteapta recunostinta, le pierde pe toate. În timp ce de si-ar pune un gând bun si ar spune: “Mai bine ca a uitat facerea mea de bine”, sau: “Poate sa fi fost suparat sau obosit si de aceea a vorbit asa”, îndreptateste pe celalalt si nu-si pierde rasplata sa. Când nu asteptam sa ni se dea înapoi, atunci avem rasplata curata. Hristos a facut totul pentru noi si noi L-am rastignit. Ce cântam? “în loc de mana, fiere”[7]. Întotdeauna sa încercam sa facem binele, fara sa asteptam sa primim vreo rasplata.

Cel ce da primeste bucurie dumnezeiasca

În om exista doua bucurii. O bucurie atunci când ia, si o bucurie atunci când da. Dar nu se compara bucuria ce-o simte cineva atunci când da, cu bucuria ce-o simte atunci când ia. Omul, ca sa-si dea seama daca sporeste corect duhovniceste, trebuie ca la început sa cerceteze daca se bucura când da si nu când ia; daca simte mâhnire când îi dau si bucurie când da. Dupa aceea, daca lucreaza corect duhovniceste, atunci când face vreun bine nu îsi mai aduce niciodata aminte de el, dar nu uita niciodata nici cel mai mic bine ce i s-a facut. Nu-si poate închide ochii din pricina unei prea mici faceri de bine a celorlalti. Se poate ca acesta sa-i fi dat cuiva o vie si sa fi uitat. Dar daca celalalt îi da un ciorchine de struguri din via pe care el i-a daruit-o nu-l poate uita niciodata. Sau poate sa-i fi dat cuiva mai multe icoane sculptate si sa nu îsi mai aduca aminte. Dar daca acela îi da o iconita plastifiata, este miscat de aceasta iconita, cu toate ca este de mica valoare si, drept recunostinta, se gândeste cum sa-l rasplateasca. Poate da chiar si toata biserica si terenul ei si sa uite. Adica atunci calatoria duhovniceasca este corecta, când uita cineva cele bune ce le face si îsi aduce aminte de cele bune ce i le fac ceilalti. Când omul ajunge în starea aceasta, atunci este om; om al lui Dumnezeu. Dar daca uita mereu faptele bune pe care i le-au facut altii si îsi aduce aminte de cele bune facute lor de el, aceasta este lucrarea potrivnica celeia pe care o cere Hristos. Iar când gândeste: “Tu mi-ai dat atâta si eu ti-am dat atâta”, acesta este un lucru negustoresc. Eu caut sa dau celui ce are nevoie mai mare. Nu socotesc negustoreste: cutare mi-a dat cartile acestea si eu acum îi datorez atâta, asa ca trebuie sa-i dau ca sa ma achit. Sau, daca celalalt nu mi-a dat, nu-i voi da nici eu nimic. Caci si aceasta este o dreptate omeneasca.

Cel ce ia ceva, primeste bucurie omeneasca. Cel ce da, primeste bucurie dumnezeiasca. Bucuria dumnezeiasca o luam prin a da. De pilda îmi da cineva o carte. Acela se bucura duhovniceste, dumnezeieste, iar eu care am luat cartea ma bucur omeneste. Dar când si eu voi da cartea, ma voi bucura si eu dumnezeieste, iar celalalt ce o va lua se va bucura omeneste. Când si acela o va da, se va bucura si el dumnezeieste, iar cel ce o va lua se va bucura omeneste. Dar daca si acesta la rândul sau o va da, atunci si el se va bucura dumnezeieste. Vedeti cum cu un lucru multi oameni se pot bucura si omeneste, si dumnezeieste?

Sa va învatati sa va bucurati prin a da. Atunci când se bucura cineva prin a da, este bine întocmit, este în legatura cu Hristos, are harul dumnezeiesc. Atunci când cineva da sau ofera ceva, bucuria pe care o simte are oxigen dumnezeiesc. Atunci când se bucura prin a lua sau prin a se jertfi altii pentru el, bucuria aceasta are miros urât, asfixiaza. Astfel de oameni care dau fara sa se gândeasca la ei însisi ne vor judeca în Ziua cea de Apoi. Ce bucurie simt acesti oameni! Pe unii ca acestia îi apara Hristos. Însa cei mai multi oameni se bucura când iau si se lipsesc de bucuria dumnezeiasca si de aceea sunt chinuiti. Hristos este miscat atunci când îl iubim pe aproapele nostru mai mult decât pe noi însine si ne umple de desfatare dumnezeiasca. Vezi, El nu S-a limitat la “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti”[8], ci S-a jertfit pentru om.  <<va urma>>

Note:
[1] Mt. 25, 42.
[2] Provincia greceasca Epir a fost împartita în doua, dupa al doilea razboi mondial, partea de nord intrând în componenta Albaniei.
[3] S-a spus in mai 1990.
[4] Lc. 6, 29.
[5] Cf. Mt. 25, 40.
[6] Cf. Rm. 13, 7.
[7] Din troparul antifonul 12 de la Utrenia din Vinerea Mare.
[8] Lev. 19, 18. Mt. 22, 39; Mc. 12, 31; Lc. 10, 27.

(Trezvie Duhovnicească – Cuv. Paisie Aghioritul – Cap.5 Dăruirea conține oxigen dumnezeiesc)

Articole asemanatoare:

1. Daruirea contine oxigen dumnezeiesc (II)
2. Postul – Dacă nu e post, nimic nu e! Postul e har dumnezeiesc.
3. Lupta cea bună (I)
4. Lupta cea bună (III)
5. Grija cea multa departeaza de Dumnezeu (II)