Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (II)

Monahul şi mijloacele moderne

- Părinte, cum trebuie să folosească monahul mij­loacele modeme?
- Să caute să aibă întotdeauna mai puţin faţă de cele pe care le foloseşte lumea. Pe mine mă odihneşte să folosesc lemne pentru încălzit, pentru bucătărit, pentru lucrul de mână. Dar când vor dispărea lemnele şi vor fi greu de găsit din pricina comercializării pădu­rilor, atunci voi folosi mijlocul cel mai de jos pe care îl foloseşte lumea: soba cu motorină sau altceva foarte ieftin şi smerit pentru încălzire, lampa cu gaz pentru lucru de mână etc.
- Cum poate cineva distinge până la ce punct este un lucru absolut necesar într-o viaţă de obşte?
- Dacă cineva gândeşte călugăreşte, poate afla aceasta. Dacă nu gândeşte călugăreşte, toate sunt absolut necesare şi apoi se face mirean şi chiar mai jos decât un mirean. Ca monahi trebuie să trăim cu puţin mai prejos decât se trăieşte în lume sau cel puţin de felul cum am trăit mai înainte în lume. Nu să am lucruri mai bune decât cele pe care le aveam acasă. Mănăstirea, în mod normal, trebuie să fie mai săracă decât casa mea. Aceasta ajută lăuntric pe monah şi ajută şi lumea. Dumnezeu le-a orânduit aşa, ca oamenii să nu afle odihnă în aceste lucruri. Dacă pe mireni îi chinuieşte acest progres lumesc, cu cât mai mult pe monah. Dacă m-aş afla într-o casă bogată şi stăpânul casei mi-ar spune: “Unde vrei să te găzduiesc, ca să te simţi bine: în salon, unde am mobilă aleasă, sau în grajd unde am nişte capre”, în mod sincer vă spun că în grajdul cu capre aş simţi mai multă odihnă. Pentru că atunci când am plecat să mă fac călugăr, n-am plecat din lume să aflu o casă mai bună sau un palat. Am plecat pentru ceva mai smerit decât cele pe care le aveam. Altfel nu fac nimic pentru Hristos. Dar logica de astăzi este aceasta: “Bine, îmi vor spune, dacă vei locui într-un palat, cu ce îţi vei vătăma sufle­tul? În grajd va mirosi urât, în timp ce în palat va fi o mireasmă plăcută şi vei putea face şi ceva metanii”. Trebuie să existe simţământul duhovnicesc. Vezi, la busolă amândouă acele au magnet şi se rotesc. Hris­tos are magnet, dar trebuie ca şi noi să luăm puţin magnet, ca să ne putem întoarce spre Hristos.

Mai demul, ce greutăţi existau în vieţile de obşte! Îmi aduc aminte, la bucătărie aveau un cazan mare pe care-l ridicau cu vârtejul. Aprindeau focul cu lemne şi bucătăreau. Mâncarea se prindea de oale din pricina focului, când tare, când slab. Când se prindea peştele de tigaie, îl desprindeau cu o furculiţă mare de oţel. Apoi chinuială să aduni cenuşa, s-o pui într-un poloboc cu o gaură dedesubt, să torni apă ca să se scurgă leşia, pentru spălatul vaselor. Mâinile ţi se făceau netrebnice. Iar la arhondaric până şi apa o urcam cu frânghia. Unele lucruri ce se fac astăzi în mănăstiri nu se justifică. Am văzut la o mănăstire cum taie pâinea cu un cuţit electric, nu se potriveşte. Dacă este cineva bolnav sau neputin­cios şi nu poate tăia pâinea cu cuţitul, şi este nevoie s-o taie, nefiind altcineva s-o facă, atunci să zicem că este îndreptăţit. Dar să vezi un voinic că taie pâinea cu discul! Unul ca acesta ar putea lucra cu compresorul, iar el ia discul să taie pâinea, considerând aceasta mare ispravă.

Căutaţi să înaintaţi în cele duhovniceşti. Nu vă bu­curaţi de lucrurile acestea: maşini, înlesniri etc. Dacă din mănăstire pleacă duhul de nevoinţă, după aceea viaţa monahală nu mai are sens. Dacă punem como­ditatea deasupra călugăriei, nu vom face nici o procopseală. Monahul evită comodităţile, pentru că ele nu-l ajută în cele duhovniceşti. În viaţa lumească oa­menii sunt împiedicaţi de multele înlesniri. La monah aceasta nu se potriveşte, chiar de ar afla odihnă în ele. Să nu căutăm comodităţi. În vremea când a trăit Marele Arsenie nu existau nici lux-uri[1] nici altceva de acest fel, ci numai nişte lămpi speciale cu ulei foarte fin, care luminau în palate. Oare nu putea aduce o astfel de lampă în pustie? Dar n-a făcut-o. Ci avea un fitil de bumbac şi untdelemn din seminţe sau din ce-l făceau atunci, şi pe acestea le folosea[2].

La ascultare de multe ori ne îndreptăţim pe noi înşine să folosim maşini sau diferite alte înlesniri, ca treaba să se facă repede şi să valorificăm, chipurile, timpul nostru la cele duhovniceşti, dar de fapt astfel trăim o viaţă cu multe griji, cu stres, ca mirenii şi nu ca monahii. Când au mers la o mănăstire câţiva monahi tineri, primul lucru pe care l-au făcut a fost să cumpere oale minune, ca să aibă timp să-şi facă cele duhov­niceşti, dar după ce-şi făceau ascultările stăteau şi dis­cutau cu orele. Cu înlesnirile ce le folosesc, nu îşi pun în valoare la cele duhovniceşti timpul câştigat. Astăzi cu înlesnirile ce sunt se câştigă timp, dar timp pentru rugăciune nu au.

- Părinte, am auzit spunându-se că Sfântul Athanasie Atonitul a fost un progresist.
- Da, a fost un progresit! Cultiva un progres ca cel de azi… Să citească viaţa Sfântului Athanasie. Numărul monahilor ajunsese la 800, la 1000 şi câtă lume nu mergea să le dea ajutor! Câţi săraci şi flămânzi nu mergeau să mănânce pâine, să fie găzduiţi la Lavra. Ca să facă faţă, Sfântul Athanasie a cumpărat doi boi pen­tru moară. Să cumpere şi cei de azi boi! A fost nevoit să facă un cuptor, modern pentru epoca lui, ca să dea pâine la oameni. Împăraţii bizantini au înzestrat mănăstirile cu moşii, pentru că erau ca nişte fundaţii filantropice. Ei au făcut mănăstirile pentru ca să fie ajutâtă lumea duhovniceşte şi materialiceşte. De aceea împăraţii dădeau atâtea daruri.

Trebuie să înţelegem că toate se vor prăpădi şi ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnezeu datori. Noi, mo­nahii, în mod normal ar fi trebuit să avem nu cele pe care le aruncă oamenii de azi, ci cele nefolositoare, pe care le aruncau bogaţii vremii de demult. Două lucruri să ţineţi minte: mai întâi că vom muri, şi apoi că poate nu vom muri cu o moarte firească. Aşadar trebuie să fiţi gata să muriţi cu o moarte nefirească. Dacă vom ţine minte acestea două, toate vor decurge bine şi în latura duhovnicească, şi în oricare altă latură. După care, toate îşi vor afla drumul lor.

Lipsa ajută mult

- Părinte, de ce astăzi lumea este atât de mult chinui­tă?
- Pentru că fuge de osteneală. Comoditatea, aceas­ta o îmbolnăveşte şi-o chinuieşte. În epoca noastră, înlesnirile au tâmpit lumea. Această moleşeală de acum a adus toate bolile. Mai demult ce trăgeau oamenii ca să treiere! Ce osteneală, dar şi ce dulce era pâinea! Unde ai fi văzut pâine aruncată?! Dacă aflai vreo bucăţică, o luai şi o sărutai. Cei care au trăit în timpul ocupaţiei germane, când le prisoseşte o bu­căţică de pâine, o pun deoparte, în timp ce ceilalţi o aruncă, fiindcă nu-şi dau seama de valoarea ei. Aruncă bucăţi de pâine la gunoi; nu preţuiesc pâinea. Cei mai mulţi nu spun nici măcar un: “Slavă Ţie, Doamne!” pen­tru binecuvântările ce le dă Dumnezeu. Astăzi toate se fac cu comoditate.

Lipsa ajută mult. Când oamenii duc lipsă de ceva, atunci pot să-şi dea seama cât preţuieşte acel lucru. Toţi cei ce se lipsesc întru cunoştinţă, cu dreaptă socoteală, cu smerenie, pentru dragostea lui Hristos, simt bucurie duhovnicească. Dacă, de pildă, cineva ar spune: “Astăzi nu voi bea apă, pentru cutare care-i bol­nav. Dumnezeule, nu pot face nimic mai mult!”, şi face aceasta, Dumnezeu îl va adăpa nu cu apă, ci cu limonadă duhovnicească, cu mângâiere dumnezeiască. Cei chinuiţi simt multă recunoştinţă când cineva le oferă şi cel mai mic ajutor. Pe un copil de bani gata, răsfăţat nimic nu-l mulţumeşte, deşi părinţii i-ar face toate che­furile. Poate să le aibă pe toate, şi totuşi este chinuit. Le face pe toate cu susul în jos – în timp ce unii copi­laşi, sărmanii, pentru cel mai mic ajutor simt o mare recunoştinţă. Dacă se află vreun prieten să le plăteas­că drumul până în Sfântul Munte, câtă recunoştinţă nu-i arată acestuia şi lui Hristos! Auzi pe mulţi copii de oameni bogaţi spunând: “Le avem pe toate. De ce să le avem pe toate?”. Murmură pentru că petrec bine, în loc să mulţumească lui Dumnezeu şi să ajute vreun să­rac. Aceasta este cea mai mare nerecunoştinţa. Simt un gol, pentru că nu le lipseşte nimic din cele materi­ale. Se ceartă şi cu părinţii, pentru că le au pe toate, şi pleacă de acasă umblând cu o raniţă în spate. Părinţii să le dea bani, să le cumpere telefon ca să nu se neli­niştească, iar acelora nici să nu le pese. În cele din urmă, părinţii sfârşesc prin a-i căuta. Un tânăr le avea pe toate, dar nu era mulţumit de nimic. A plecat într-ascuns de acasă şi dormea prin trenuri, ca să se chinuiască. Şi mai era şi dintr-o familie bună. Dar dacă ar fi avut un servici şi ar fi trăit din sudoarea sa, oste­neala sa ar fi avut sens şi ar fi fost mulţumit, slăvind pe Dumnezeu.

Astăzi, celor mai mulţi nu le lipseşte nimic, de aceea nici nu au mărime de suflet. Dacă cineva nu se osteneşte, nici nu poate preţui osteneala celorlalţi. Ce sens are, de pildă, să ceri o meserie uşoară, să câştigi bani, şi după aceea să doreşti să te chinuieşti? Suedezii, care pentru toate primesc ajutoare de la stat şi nu se ostenesc, umblă pe drumuri. Se ostenesc în zadar, simt stres, pentru că au deraiat duhovniceşte ca şi rotile care, ieşind de pe ax, aleargă pe drum fără sens şi sfârşesc în prăpastie.

Note:
[1] Lămpi de petrol sub presiune.
[2] Sf. Arsenie cel Mare (354) era originar din Roma. Era mare în înţelepciune şi virtute. Se numea “Tatăl împăraţilor”, pen­tru că împăratul Teodosie i-a încredinţat educaţia celor doi copii ai săi. În 394, după o vestire dumnezeiască, pleacă în pustia Egip­tului. Deşi a trăit şi la palat, s-a distins ca monah pentru marea lui asprime şi aspră petrecere.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul – Cap.2 Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi)

Articole asemanatoare:

1. Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (I)
2. Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (III)
3. Ce legătură este între învățătura și fapta bună?
4. Duhul lumesc: Fericirea lumească este nefericire duhovnicească. Partea I
5. CURĂŢIA (III) – este obligatorie si pentru oamenii casatoriti, si pentru cei necasatoriti