Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (I)

Şi inimile s-au făcut de fier…[1]

Deoarece înlesnirile omeneşti au depăşit limitele, ele au devenit greutăţi. S-au înmulţit ma­şinile, s-a mărit şi împrăştierea minţii, l-au făcut şi pe om maşină, şi acum maşinile şi fierul fac comandă omului. De aceea şi inimile oamenilor s-au făcut de fier. Dar deşi există toate aceste mijloace, totuşi nu se cultivă conştiinţa oamenilor. Mai demult oamenii lucrau cu animalele şi erau milostivi. Dacă-ţi încărcai animalul puţin mai mult şi nenorocitul îngenunchia, ţi se făcea milă de el. Dacă era flămând şi te privea cu dojana, ţi se înmuia inima. Mi-aduc aminte că atunci când ni se îmbolnăvea vaca sufeream şi noi, pentru că o consideram mădular al familiei noastre. Astăzi oa­menii au maşini de fier şi li s-au făcut şi inimile de fier. S-a rupt un fier? Sudură autogenă. S-a stricat maşina? Se duce la reparat. Dacă nu se poate face, o aruncă; nu-i doare inima. Spun: “E fier!” Nu lucrează deloc inima. Dar în felul acesta se cultivă iubirea de sine, egoismul.

Astăzi omul nu se gândeşte la semenul său. Mai de­mult, dacă rămânea mâncarea pentru cealaltă zi se strica, şi astfel se gândeau oamenii şi la vreun sărac. “Dacă este vorba să se strice, spuneau, mai bine s-o dau la un sărac”. Iar unul ce ar fi avut o stare duhovnicească, spunea: “Să mănânce săracul mai întâi şi după aceea eu”. Acum însă o pun la frigider şi nu se gân­desc la altul care are nevoie. Îmi aduc aminte că atunci când aveam recoltă bună de zarzavaturi etc., dădeam şi la vecinii noştri; le împărţeam. Ce să facem cu atâtea? Pe lângă aceasta s-ar fi şi stricat. Acum au frigidere. “De ce să dăm la alţii?”, spun ei. Să le punem în frigider să le avem noi”. Nu mai vorbim că tone întregi aruncă sau îngroapă în pământ şi mor de foame atâtea milioane de oameni.

Au înnebunit oamenii cu maşinile

Mijloacele contemporane de comunicaţie nu mai au sfârşit. Aleargă mai iute ca mintea omului, pentru că ajută şi diavolul. Odinioară oamenii care nu aveau aceste mijloace, telefoane, fax, o grămadă de aparate, aveau liniştea şi simplitatea lor.

- Se bucurau, Părinte, de viaţa lor!
- Da, acum au înnebunit oamenii cu maşinile! Se chinuiesc din pricina multor înlesniri; îi îneacă stresul, îmi aduc aminte de vremea când eram în Sinai[2], cât de veseli erau beduinii. Aveau un cort şi trăiau în mod simplu. Nu puteau trăi în Alexandria sau în Cairo, ci le plăcea în pustie, în corturi. Dacă aveau puţin ceai, erau plini de bucurie şi slăveau pe Dumnezeu. Dar acum, cu civilizaţia au început şi aceştia să uite pe Dum­nezeu. Au intrat şi aceştia în duhul european. La început evreii le-au făcut colibe. Apoi le-au vândut toate automobilele cele vechi ale lui Israil![3] Ei, evreii! Fiecare beduin are acum o colibă şi o maşină stricată alături, şi mai are încă şi stres. Se strică maşina, se chinuie s-o facă… Şi dacă cercetează cineva, ce câştigă din aceasta? Numai durere de cap.

Mai înainte, cel puţin, făceau lucruri solide şi ţineau. Acum dai banii de pe lume să iei ceva care îndată se strică. Aşadar uzinele scot lucruri noi şi adună banii lumii. Se spetesc oamenii lucrând, ca să-şi poată duce existenţa. Maşinile sunt creaţia euro­penilor care se ocupă cu şurubelniţele. La început au făcut un capac, să spunem; apoi îl fac cu filet, după aceea cu buton, mai desăvârşit, şi mai desăvârşit… Scot continuu maşini noi, mai desăvârşite, şi săraca lume vrea să aibă pe cele mai bune. Nu apucă să ter­mine de plătit una, că o iau pe a doua şi mereu sunt datori şi obosiţi. Merge şi săracul să ia o maşină din cele mai ieftine. Vinde ceea ce are, boii, caii, – peste puţin, aşa cum merg lucrurile, vor pune şi măgăruşii în vitrină şi vor plăti ca să vadă cum sunt măgăruşii! – şi cumpără maşină. După aceea se strică. “Nu există piese de schimb”, îi spune. Este nevoit, sărmanul, să ia alta. Să o ia pe cea mai bună nu poate. Va lua una mai bună decât cea dintâi, dar şi pe aceea o va pune pe butuci. Şi aşa mai departe. Este trebuinţă de luare aminte! Să nu intrăm şi noi pe făgaşul acesta, al unei alte mode, mai perfecţionate.

Multă vătămare a suferit lumea din pricina televizorului

- Părinte, astăzi există o astfel de informare, prin televiziune, încât în acelaşi minut poti vedea fapte ce se petrec la celălalt capăt al lumii.
- Da, oamenii văd toată lumea, numai pe ei înşişi nu se văd. Astăzi lumea se distruge din pricina mintii ei. Nu o distruge Dumnezeu.
- Părinte, televizorul face un mare rău.
- Face rău, spui? A venit cineva la mine şi mi-a spus: “Părinte, televizorul este bun!”. “Şi ouăle sunt bune, îi spun, dar dacă le amesteci cu găinat de găină, nu mai sunt de folos”. Aşa se face şi cu televizorul şi cu radioul. Astăzi, dacă deschizi radioul ca să asculţi o ştire, trebuie să suporţi, să asculţi şi o melodie, pentru că deîndată ce se termină o melodie încep să pună o ştire. Mai demult nu era aşa. Ştiai la ce oră spun ştirile la radio, tac, deschideai şi ascultai. Astăzi eşti obligat să asculţi şi muzica, pentru că dacă îl închizi pierzi şti­rile.

Lumea s-a vătămat mult din pricina televizorului; în mod special se distrug copiii. A venit la Coliba mea un copil de şapte ani cu tatăl său. Vedeam că prin gura copilului vorbea diavolul televizorului, aşa cum vor­beşte diavolul prin gura celor demonizaţi. Era ca un copil ce se născuse cu dinţii. Astăzi arareori vezi copii normali; sunt monştri. Priveşte-i că nu au dorire spre cele de sus, ci ceea ce au auzit sau ceea ce au văzut, aceea repetă. Aşa vor unii ca să tâmpească lumea cu televi­zorul. Adică cele pe care le aud oamenii, trebuie să le creadă şi să le şi facă.

- Părinte, ne întreabă mamele cum să oprească pe copiii lor de la televizor.
Să facă pe copii să înţeleagă că se tâmpesc cu televizorul; după aceea nu vor mai putea gândi. Să lăsăm faptul că le strică şi ochii. Televizorul este opera omului, dar există şi un alt televizor, duhovnicesc. Adică atunci când prin omorârea omului vechi se curăţă şi ochii sufletului, omul vede mai departe fără aparate. Au spus copiilor lor despre acest televizor? Să înţeleagă că există şi un televizor duhovnicesc pentru că prin aceste cutii se prostesc. Cei întâi zidiţi aveau harisma străvederii. Aceasta s-a pierdut după cădere. Când copiii vor păstra harul Sfântului Botez, vor avea şi harul străvederii, televizorul duhovnicesc. E nevoie de luare aminte, de lucrare duhovnicească. Astăzi mame­le se pierd în lucruri de nimic şi după aceea întreabă: “Ce să fac. Părinte? Îmi pierd copilul!”. <<va urma>>

Note:
[1] În capitolul acesta se vede duhul iubitor de osteneală ce l-a avut Stareţul ca nevoitor şi neliniştea sa ca nu cumva să se pre­facă duhul ascetic al monahismului. Stareţul nu e împotriva civi­lizaţiei. Vrea să accentueze că nu trebuie să ne stăpânească civi­lizaţia, ci noi s-o stăpânim pe ea. În special monahul, spunea, ar trebui să stăpânească mijloacele contemporane şi să le folosească cu dreaptă socoteală, ca să-şi poată canaliza puterile sale spre nevointa duhovnicească.
[2] 1962-1964.
[3] Sinaiul, care acum aparţine de Egipt, atunci aparţinea de Israel.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul – Cap.2 Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi)

Articole asemanatoare:

1. Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (III)
2. Epoca multor înlesniri este de fapt cea a multor greutăţi (II)
3. Duhul lumesc: Fericirea lumească este nefericire duhovnicească. Partea I
4. Ce legătură este între învățătura și fapta bună?
5. CURĂŢIA (I) – este obligatorie si pentru oamenii casatoriti, si pentru cei necasatoriti