Omul si Dumnezeu (I) – La Multi Ani, Parintelui nostru Iustin Parvu (93 de ani)

LA MULTI ANI !

Metanie de dor Parintelui nostru Iustin Parvu care cu atata dragoste si jertfa s-a daruit acestui neam romanesc. Multi si binecuvantati ani sa va daruiasca Bunul Dumnezeu, iar Maica Domului sa va acopere de tot raul si Sf. Mc. Haralambie sa va sprijineasca in toata vremea!

În continuare vă supunem atenției câteva învățături folositoare pentru suflet ale Părintelui Iustin Pârvu.

Omul

Omul este – sau ar trebui să fie ! – jumătate dragoste şi jumătate luptă, jertfă pentru a păstra dragostea intactă, neatinsă de rău.

Omul şi lecţia iubirii de Dumnezeu

Omul trebuie iubit. Dar ca să-l iubeşti trebuie să-l înţelegi. Dacă îl vezi căzut acolo, neapărat trebuie să gîndeşti că trebuie să-i dai o mînă de ajutor. Iubirea aproapelui este o lecţie de iubire faţă de Dumnezeu. Dacă nu-l iubeşti pe cel de alături, dacă nu-l ajuţi, nu eşti capabil nici să-1l iubeşti pe Dumnezeu.

Omul şi aproapele său

Omul trebuie să fie fiinţa care simte durerea fratelui, a aproapelui, bucuria fratelui… Omul nu evoluează în istorie, omul pare să se degradeze. La începutul începuturilor omul a pierdut Raiul dar şi-a păstrat sufletul, ruşinea faţă de propria goliciune, faţă de păcatul făcut, faţă de fiinţele din preajmă. Păstrîndu-le pe toate acestea a păstrat şi promisiunea reîntoarcerii în Rai. Dacă le va pierde şi pe acestea, va pierde pentru totdeauna posibilitatea întoarcerii în Rai.

Omul în afara bisericii

Omul e fiară pentru om, cînd scapă de sub aripa bisericii, cînd abandonează cuvîntul lui Dumnezeu, cînd nu se mai conduce nici după regulile oamenilor, nici după regulile lui Dumnezeu, ci numai după calcule de moment pe care i le bagă în gînd diavolul.

Omul întru Hristos

Închisorile ne-au învăţat un lucru: că în Hristos toţi sîntem una! Nu mai conta că eşti intelectual sau om simplu…

Omul şi harul lui Dumnezeu

Spune Sfîntul Ioan de Kronstad că harul lui Dumnezeu se identifică cu omul, care este centrul universului. Vă puteţi da seama? Omul identificat în Dumnezeu este mirajul creat de Dumnezeu. Este poporul român un popor ales tocmai pentru că Dumnezeu îl iubeşte, pentru că se individualizează prin el. Mă uitam mai alaltăieri, la Bobotează, în timpul slujbei: Cîtă frumuseţe era afară, cădea zăpada, cuvintele sfinte păreau să se materializeze în aer…! Aşa şi la Paşti, cînd omul vine “să ia lumină”…! Ai senzaţia că pe pămînt Dumnezeu face din cînd în cînd să se vadă tot ce are cerescul mai bun, mai luminos, mai curat…! Cine înţelege acest lucru nu poate să nu fie “un ales”, tot creştinul poate fi “un ales” dacă depune un pic de străduinţă. Străduinţa stă în rugăciune şi în respectul valorilor. Dumnezeu “te alege”, dar tu trebuie să auzi chemarea, să înţelegi, să respecţi. Omul însă, în general, crede numai cît înţelege. De la înţelegere încolo omul nu mai are percepţie, pentru că Dumnezeu este Universul.

Omul la judecată

Omul pus în situaţii normale judecă normal, este normal şi pare în toate la locul lui. Omul pus în situaţie anormală gîndeşte anormal. Foarte puţini oameni care se situează în situaţii anormale se realizează în viaţă. Puţini dintre ei. Din cazanul în care fierbem noi, cu toţii, puţini sînt care se ridică şi se salvează. Tocmai asta-i situaţia, ca starea aceasta de anormalitate să dispară, omul să nu mai considere că trăieşte o vreme de excepţie şi că normalitatea îi e interzisă. Pentru asta îţi trebuie minte trează, îţi trebuie judecată, îţi trebuie orizont. Omul pus în situaţie anormală este anormal şi de asta îi judecă pe ceilalţi, în loc să se judece pe sine.

Omul şi “contextele”

Omul, dragul meu, nu s-a schimbat de la începutul lumii pînă azi, s-au schimbat numai contextele, au evoluat condiţiile.

Omul trăieşte “în două lumi”

Omul trăieşte în trup dar trăieşte şi în cer. De aceea omul are şi chipul îngeresc dar şi chipul omenesc. El trăieşte două lumi în acelaşi timp. Mintea în cer şi trupul pe pămînt. Şi atunci cînd am ajuns la această stare, într-adevăr, sîntem deopotrivă trăitori în prezent, trecut şi viitor.

Omul şi păcatele vremii

Omul a venit pe lume curat, sprinten, vesel. Singur îşi împovărează viaţa, singur se bagă în jugul patimilor, singur devine posac şi asta pentru că el nu se mai raportează la Dumnezeu, el se raportează numai la averea vecinului, la luxul nemăsurat pe care l-a văzut undeva.

Omul «adevărat»

Omul adevărat luptă cu toată energia sa, spirituală în primul rînd, ca să simplifice viaţa, să înţeleagă ceea ce trăieşte. Omul vrea şi trebuie să lupte să iasă din labirintul în care îl atrage diavolul cu toate tentaţiile sale. Omul care îşi face un scop în viaţă din a aduna averi şi bani, e un om slab, e cîştigat de diavol. După ce dobîndeşte averi capătă frica să nu le piardă, devine nu stăpînul lor ci paznicul fără minte al comorilor false ale diavolului. În loc să păzească omul cuvîntul Domnului, care e o esenţă de viaţă, el păzeşte comorile calpe ale diavolului, astfel se pune în slujba acestuia.

Omul şi “planul celuilalt”

Omul nu trăieşte izolat, omul nu trăieşte singur, el trăieşte mereu în planul celuilalt. În momentul în care am pierdut porunca aceasta a iubirii şi a raportului dintre noi, nu mai sîntem creştini, sîntem altceva. E o stare care nu ne caracterizează pe noi, românii.

Omul de azi

Omul de azi pune prea mare bază pe fleacuri şi amănunte, este asediat de o mulţime de lucruri false şi nu ştie să aleagă.

Omul “întru” Dumnezeu

Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea sa, de asta în fiecare om sălăşluieşte Dumnezeu. Tînăr sau bătrîn, omul trebuie să facă curăţenie în interiorul său, niciodată nu ştie omul cînd vine sfîrşitul…

Omul şi banii

Dramele lumii se stîrnesc nu de la o luptă de idei, ci de la o luptă pentru bani, pentru tot ce e material. Omul cumpărat cu bani nu are valoare, îşi pierde valoarea şi credinţa, rămîne ca o monedă calpă.

Omul sub vremi

Omul nostru e neîncrezător total în tot ce are în faţă. De ce? Pentru că s-a obişnuit să-i decidă altul soarta, nu să şi-o decidă el singur, s-a obişnuit să-i spună alţii ce să facă, cît să muncească, unde, omul nu mai are viaţa lui şi intimitatea lui, nu mai are rugăciunea lui, s-a îndepărtat de tot ce ţine de libertatea lui interioară.

Omul şi nevoile sale

Dumnezeu a lăsat cu îndestulare pentru toată lumea, hrană şi mijloace, frumuseţe şi condiţii de viaţă. Să-ţi iei doar cît îţi trebuie din fiecare, să nu iei mai mult pentru că te împovărezi inutil. Animalul sălbatic nu mănîncă mai mult decît îi trebuie, are el ceva care îl limitează biologic. Că dacă lupul ar mînca mai mult decît trebuie, de exemplu, s-ar îngrăşa peste măsură şi l-ar mînca celelalte animale ale pădurii, care nu s-ar mai teme de el. Aşa şi omul, dacă se împovărează cu mai mult decît îi trebuie, nu mai poate ţine pasul cu cei de alături pe drumul care duce spre mîntuire. Pe acest drum trebuie să fii sprinten. Nu spun că omul trebuie să trăiască în sărăcie, omul trebuie să trăiască demn, pentru că aşa l-a lăsat Dumnezeu, şi Dumnezeu i-a dat de toate pentru asta, i-a pus la îndemînă fructele şi tot ce este în grădina raiului.

Omul şi îngerul

Dumnezeu i-a dat omului umilinţa, smerenia, i-a dat greutăţile ca să se călească, să înveţe ascunzişurile vieţii, îngerul îl ajută să treacă peste toate, între om şi înger trebuie să se stabilească o relaţie care să dureze pînă la mîntuirea sufletului. Dacă relaţia dintre om şi înger se rupe, omul rătăceşte, îngerul rătăceşte, diavolul vine şi cîştigă fără luptă.

Omul şi Dumnezeu

Omul cu cît se cunoaşte mai bine pe sine, cu atît îl cunoaşte pe Dumnezeu. Hristos zice: «Dă-mi, fiule, inima ta!», iar omul este dator să-i dăruiască lui Dumnezeu dragostea sa sinceră şi nepătimaşă; nu-i poate dărui o inimă mincinoasă, plină de simţiri păcătoase. Cu cît omul este mai prins în păcate, cu atît mai mult se depărtează de Dumnezeu şi de sine, cu atît mai puţin se cunoaşte pe sine. Numai aproape de Dumnezeu, numai prin Dumnezeu ne cunoaştem pe noi înşine.

Omul şi Raiul

Dumnezeu l-a izgonit pe om din rai, pentru nechibzuinţele sale, dar i-a dat pe pămînt şi grădina raiului, ca să o îngrijească, să-l hrănească. Invidia şi răutatea şi supărarea pricinuită aproapelui îl scot încă o dată şi încă o dată pe om din rai. Omul cade continuu pentru că efectele păcatului originar îl urmăresc.
<<va urma>>

(extrase din: Adrian Alui Gheorghe – Cu parintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și răscumpărare)

Nu am gasit articole asemanatoare

1. 

   vasile says:

   10 February 2012 at 17:34

   Prea cuvioase parinte,
   Bunul Dumnezeu sa va binecuvinteze zilele si pasii.
   Sa ne traiti intru multi ani fericiti.
   Cu mult respect,
   Pacatosul Vasile care va admira si respecta

   reply
2. 

   Ioana says:

   10 February 2012 at 19:11

   Este atat de frumos, incat zambesc de fiecare data cand ma gandesc la el sau cand ii vad fotografia.Atat de rupta de lume (de problemele lumesti)nu m-am simtit decat cand am ingenunchiat in fata lui.Nici macar n-am indraznit sa-i cer sa se roage pentru mine.L-am privit si am zambit. Il iubesc.
   Ioana

   reply