Povatuirile Duhovnicesti – partea II

51. Dacă vrei să pui un început bun faptelor bune şi faptelor de mântuire, pregăteşte-te de ispitele care te vor întâmpina din cauza faptelor bune şi nu te teme de diavolul care are obiceiul ca, prin desele ispite pricinuitoare de frică, să iasă în calea celui ce plin de osârdie începe să vieţuiască cu evlavie şi să râvnească la virtute şi viaţă bună, pentru ca, înfricoşându-l chiar de la început, să se lase de buna sa intenţie, nu pentru că cel de trei ori blestemat ar putea avea vreo putere, căci altfel nimeni n-ar fi putut începe nici un bine, ci pentru că, chiar în folosul şi binele nostru, îi îngăduie Dumnezeu să ne ispitească, aşa cum vedem în viaţa dreptului Iov. Prin urmare, buna mea soră, fii gata să întâmpini cu bărbăţie şi bună chibzuinţă ispitele care însoţesc faptele bune.

52.  Să crezi cu tărie, Doamna mea, în Prea Dulcele Domn Iisus Hristos, că de vor veni asupra ta ispitele lumii, tu vei putea sta împotriva lor şi le vei birui cu dumnezeiasca Lui putere. Omul care se îndoieşte de-i va ajuta Dumnezeu în vremea ispitelor, nu crede în Dumnezeu şi nu este vrednic de numele de creştin. Cel ce este cu adevărat credincios şi evlavios, chiar de ar fi în însăşi fălcile balaurului, crede că Dumnezeu poate să-l scoată dintre ele. Aşa au crezut mucenicii şi au intrat fără frică în cuptorul de foc şi Dumnezeu i-a izbăvit pentru credinţa lor cea dreaptă. Astfel i-a izbăvit pe tinerii evrei din cuptorul Babilonului, pe Sfânta Tecla de foc şi de fiarele cele cumplite, fără îndoială, pentru credinţa lor cea curată.

53.  Cel ce urăşte păcatul se fereşte de el şi merge bărbăteşte pe calea virtuţilor, fără să-i fie teamă de năvălirea diavolului, căci în el locuieşte Dumnezeu.

54.  Caută să redobândeşti binele pe care l-ai pierdut. Eşti dator să-I dai lui Dumnezeu plumb? El nu-ţi cere în locul plumbului mărgăritare şi pietre preţioase. Dumnezeu, parcă ţi-ar spune, ţie şi tuturor credincioşilor, ai pierdut, omule, fecioria şi  curăţia, nu vreau de la tine milostenie, atâta vreme cât rămâi în desfrânare, ci vreau sfinţenie de la tine,  castitate.

55. Să-ţi fie limba blândă şi necinstirea nu se va atinge de tine. Dobândeşte o gură dulce şi pe toţi îi vei avea ele prieteni.

56. De crezi, buna mea Doamnă, că Dumnezeu are grijă de tine, pentru ce te îngrijeşti de trebuinţele vremelnice şi deşarte ale trupului? Aruncă asupra Domnului grijile tale şi nu te teme de îngrozirile diavolului. Cel ce aruncă toate asupra Domnului, îşi petrece în pace toate zilele vieţii sale.

57.  Cineva dintre sfinţi a spus: eu am băgat de seamă că dacă un monah nu lucrează pentru Dumnezeu, cum trebuie şi cum poate, atunci Dumnezeu îngăduie ca acela să cadă în ispite. Dacă el primeşte ispitele cu mulţumire, atunci Dumnezeu îi dă un grabnic ajutor şi-l izbăveşte de ele.

Dacă cel ce este stăpânit de demoni începe să cârtească şi să-L hulească pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu îl lasă şi atunci — o, minune! — balaurul cel din adânc, diavolul cel urător de bine îl umileşte.

58.  Adu-ţi aminte de Dumnezeu Cel Prea înalt, în toată vremea, buna mea soră, şi El îşi va aduce aminte de tine, când vei cădea în nevoi şi în necazuri şi te va mântui de mrejele diavoleşti. Niciodată să nu uiţi de El, predându-te deşertăciunilor vieţii, pentru ca nici El să nu te uite în vremea luptei tale. în inima ta să-I fii supusă Lui, pentru ca să ai îndrăzneală către El în vremea scârbelor, când te vei ruga din inimă, în singurătatea ta.

59. Cei supuşi păcatului, alergaţi la Domnul, Singurul Care poate ierta păcatele şi lăsa greşelile. El a zis cu jurământ, prin proorocul Iezechiel: „Viu sunt Eu, grăieşte Domnul, nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”.

60. Fericit este acela care se smereşte întru toate, căci el va fi înălţat de Dumnezeu. Dacă flămânzeşti, însetezi şi te smereşti pentru Dumnezeu, atunci curând vei fi proslăvit de Dumnezeu. Cine flămânzeşte şi însetează aici pentru Dumnezeu, acela, în ziua răsplătirii, va dobândi de la El adevărata bogăţie.

61. În toată viaţa ta să te socoteşti păcătoasă, pentru ca să fii întotdeauna în adevăr.

62. Dacă tu, de bună voie, te-ai lepădat de toate lucrurile vieţii, atunci tu să nu te cerţi cu nimeni, pentru nimic.

63. Îndepărtează-te de oamenii răi ca de o boală molipsitoare.

64. Aşa cum din lăcomia pântecelui se naşte desfrânarea, tot astfel din vorbă multă şi din vorbirile necuviincioase, se naşte o furtună de gânduri şi ieşirea din minte.

65. Grija de lucrurile vieţii tulbură sufletul şi, în tot timpul acesta, nu este pace în gânduri.

66. Monahul care şi-a închinat viaţa virtuţilor trebuie să se lepede cu desăvârşire de toate grijile lumii aşa încât, întorcându-se înlăuntrul său, să nu găsească în inima sa absolut nimic din veacul acesta. Numai gândul slobod de orice grijă lumească poate — eu harul lui Hristos — să se înveţe a se ruga şi să se liniştească zi şi noapte, fără nici.o risipire.

67.  Dacă rugăciunea este întraripată de dragostea lui Dumnezeu şi stă într-o neadormită priveghere, zi şi noapte, atunci Domnul întocmeşte în jurul ei, ca pe un acoperământ, un nor de lumină.

68. După cum norul acoperă lumina soarelui, tot astfel lăcomia pântecelui întunecă conştiinţa mintii şi alungă Duhul Sfânt.

69. În trupul celui iubitor de plăceri şi leneş, nu locuieşte Duhul Sfânt, ci satana, cu toată oastea lui.

70. Aşa cum un tată se îngrijeşte de fiul său iubit, tot astfel Domnul Se milostiveşte şi suferă împreună cu cel ce rău pătimeşte pentru El cu trupul, postind, priveghind şi rugându-se, stând întotdeauna aproape de gura lui.

71.  Pentru aceasta sunt printre voi mulţi neputincioşi şi bolnavi care, în bună parte, mor. Ce însemnează aceste cuvinte? Ascultă. Când un biet călugăr, ştiind că vasul său e putred, plin de spurcăciune şi de necurăţenie, nu se sileşte să se spele de această necurăţenie cu liniştea, cu tăcerea şi cu lacrimi fierbinţi, pentru ca în felul acesta să se apropie de dumnezeieştile şi Prea Curatele Taine, ci îngroapă acest mărgăritar ca într-un noroi murdar, atunci Dumnezeu îl pedepseşte cu suferinţe amare şi cu grele boale, pentru ca, măcar prin mijlocirea scârbelor, să se întoarcă oarecum el spre Domnul în linişte şi într-o adevărată pocăinţă —, iar El să-l vindece.

72.  Nu cheltui, soră, vremea nevoinţei de linişte, atâta timp cât nu te-a lovit boala sau altă mare suferinţă sau, ceea ce e mai grozav, moartea. Ce folos vei avea sau — mai bine zis — de ce te-ai mai născut, dacă vei fi surprinsă ele nenorocita soartă a acestei vieţi de care nimeni nu poate scăpa printr-un trai nepăsător? De aceea, în toată cartea aceasta, îţi cer şi te rog, ca pe una ce-ţi iubeşti sufletul şi iubeşti liniştea, să nu-ţi cheltuieşti şi să nu-ţi sleieşti viaţa aceasta în deşertăciunea acestei lumi, căci nu ştii ce va fi cu tine mâine; vei mai trăi sau vei muri? Alege cele bune şi petrece într-însele şi-L vei avea pe Însuşi Dumnezeu de ajutor şi împreună-lucrător.

73.  Liniştea şi tăcerea sunt o comoară ascunsă în câmpia vieţii monahale. Prin urmare du-te, vinde-ţi averile şi cumpără comoara liniştii, a tăcerii şi păstreaz-o nejefuită până la sfârşitul vieţii tale, pentru ca prin ea să te îmbogăţeşti cu bogăţia Împărăţiei Cerurilor.

74.  Dacă monahul se păzeşte din dragoste pentru Dumnezeu, atunci Însuşi Dumnezeu îl apără pe un astfel de monah şi nu-i îngăduie diavolului nici să se apropie de el. Atunci acest răutăcios, stând undeva în depărtare, aşteaptă vremea slăbirii monahului şi de îndată ce se va întoarce măcar cât de puţin de la aducerea aminte de Dumnezeu şi de moarte, sau va începe să facă ceva lumesc sau îşi va îngădui să se plimbe fără rost în jurul chiliei sale, va tăbărî imediat asupra lui ca asupra unei oi rătăcite, asemenea unui lup sălbatic şi-l va sfâşia şi nu este cine să-l izbăvească ! Aşa încât, de nu se va întoarce pe loc din nou către Dumnezeu, va pieri până la sfârşit. Şi aceasta se întâmplă nu cu puterea diavolului, ci din pricina monahului însuşi. De aceea, buna mea soră, să petreci întotdeauna în linişte pentru ca Dumnezeu să nu îngăduie să se apropie de tine diavolul, nimicindu-i cursele.

75. Văzându-l pe îngerul păzitor al binecuvântatului tău suflet, el, cel rău, va fugi de la tine, cu harul lui Hristos, ca din faţa focului. De aceea, pe cât îţi este -cu putinţă, buna mea Doamnă, ia aminte la păzitorul sufletului tău şi nu-l scârbi — să nu dea Dumnezeu ! — căci altminteri va pleca de la tine. Iar când va pleca de la tine Sfântul înger ce te păzeşte de apăsarea sau trândăvia ta, atunci — vai! — te vei duce spre pieire sigură.

76.  Să ştii şi să scrii în inima ta că iubirea de plăceri, odihna trupului şi legătura cu oamenii — aceste trei lucruri îl îndepărtează pe monah de Dumnezeu. Dar dacă el se va păzi de toate acestea — cu înfrânarea, cu postul, cu privegherea, cu cântarea de psalmi, cu rugăciunea, cu liniştea, cu tăcerea şi cu citirea — atunci, prin împreuna-lucrare cu Dumnezeu, niciodată nu va cădea şi vrăjmaşului nu i se va îngădui să-l atace. Iar dacă i se va îngădui cândva, atunci va fi întotdeauna cu el puterea lui Dumnezeu şi a îngerului care îl păzeşte — şi el nu se va teme de ispite pentru că gândul lui e întotdeauna cu Dumnezeu iar el, îndrăznind către Domnul, îl dispreţuieşte pe diavolul.

77. Însuşi Bunul Dumnezeu — prin harul cel dumnezeiesc — îi învaţă pe oameni, mai ales pe monahi, cum să lucreze după voia lui Dumnezeu. Aşa cum cineva, învăţând un copil mic să înoate, îl ţine deasupra apei pe mâinile sale şi de îndată ce începe să se scufunde îl ridică spunându-i: curaj, nu te teme, eu te ţin, sau aşa cum o mamă care îl învaţă pe micuţul ei copilaş să umble, se depărtează puţin de el şi îl cheamă la sine şi dacă copilaşul, mergând spre mama lui, începe să tremure din cauza slăbiciunii trupului şi e gata să cadă, atunci mama aleargă repede spre el şi îl ia în braţele sale, îl îmbrăţişează şi îl sărută, tot astfel şi harul dumnezeiesc îi poartă pe cei ce rabdă în linişte pentru numele lui Dumnezeu şi încetul cu încetul, îi învaţă căile mântuirii. Scrie aceste puţine cuvinte în inima ta şi să fie acolo neşterse, în toate zilele vieţii tale.

78. Liniştea e mântuitoare pentru că ea nimiceşte orice rău. Dar dacă prin rugăciune ea îşi dobândeşte spre ajutor următoarele fapte bune: răbdarea, smerenia, privegherea şi înfrânarea, atunci nu există un drum mai scurt spre mântuire. Bună şi foarte bună este tăcerea; ea este mama cugetărilor sfinte, Duhul Sfânt fuge de vorba multă, de deşertăciune şi de risipire. Bună este liniştea, fiindă ea este mama tuturor faptelor bune pe care ea le naşte prin mijlocirea rugăciunii neîncetate şi nerisipite către Dumnezeu. Monahul iubitor de linişte este iubit de Dumnezeu pentru că şi el, iubindu-L pe Dumnezeu, se linişteşte, şi tace, şi râvneşte să vorbească numai cu Dumnezeu, printr-o rugăciune curată. Petrecând pe pământ, el cugetă la cele de sus şi mintea, lui este ocupată întotdeauna de un singur lucru: cum să-I placă lui Dumnezeu şi să se facă templul Sfântului Duh. Un astfel de călugăr îşi pleacă cu osârdie grumazul său sub jugul uşor şi bun al Prea Dulcelui Iisus şi dispreţuind pe toate cele văzute, spre cele nevăzute năzuieşte sau, mai degrabă, spre însuşi nevăzutul Dumnezeu pe Care îl aşteaptă, ca şi cum L-ar vedea. Un asemenea monah se nevoieşte să fie asemenea îngerilor şi şezând mereu în chilia sa şi pomenind pururea pe Dumnezeu, îşi face mintea sa curată, asemenea oglinzii. Fericit este un astfel de om, pe pământ şi în cer.

79. Ia aminte la cuvintele Domnului, cele prooroceşti şi apostoleşti, ţine-le în inimă ca pe o călăuză şi sporeşte în fapte bune, ca să fii aproape de sfinţii îngeri, îndelung răbdând în chilia ta, îndeletnicindu-te cu citirea, cu smerita cugetare, cu castitatea, cu postul, cu smerenia inimii şi cu tăcerea, aducându-I laude şi cântări Stăpânului, nu în anumite zile sau luni, ci în toată vremea vieţii tale, până la ultima răsuflare. Dacă astfel ai început, buna mea Doamnă şi soră, astfel să şi termini, mergând pe calea cea plină de necazuri în timpul scurt al nevoinţei tale şi vei intra — cu harul lui Hristos — în rai, ca să te veseleşti cu Hristos, în veci.

80. Când mă gândesc la scurtimea vieţii, la mult împleticitele deşertăciuni ale vieţii, la bunătăţile lumeşti care dispar ca umbra, la slava înşelătoare, la şubrezimea puterii, la bunăstarea în care nu poţi pune nici o nădejde, la deşertăciunea bogăţiei; când privesc apoi la viitoarea venire a Judecătorului nefăţarnic, la sfârşitul acestui veac, precum şi la lucrurile grozave şi înfricoşate care îl vor însoţi, când cuget apoi cum Se pogoară din cer Judecătorul Cel în chip de fulger, cum merg înaintea Lui cu frică puterile cereşti, cum se pregăteşte tronul cel înfricoşat, cum cerul se învăluieşte ca o carte, cum ard stihiile aprinse, cum trâmbiţează trâmbiţele cele grozave, cum se deschid mormintele şi morţii se scoală ca dintr-un somn, cum pulberea într-o clipă se uneşte în alcătuirea de altădată şi sufletele aleargă spre întâmpinarea Judecătorului, cum Mirele stă de faţă în miez de noapte şi pe cei râvnitori îi învredniceşte de intrare în cămară, iar pe cei nepăsători îi lasă afară — când mă gândesc la toate acestea, le fericesc pe acele fecioare înţelepte despre care aminteşte dumnezeiasca Evanghelie, pentru că ele, cunoscând nehotărârea vremii, întotdeauna au aşteptat pe Mirele lor Cel nemuritor, întotdeauna au avut în inimă frica venirii Lui şi, în aşteptarea din întunericul nopţii, s-au îngrijit să pregătească o candelă de lumină.

Dar nimic nu ne împiedică să pătrundem mai adânc în acea dumnezeiască pildă: „Asemănatu-s-a — se spune — Împărăţia Cerurilor cu zece fecioare care, luându-şi candelele lor, au ieşit în întâmpinarea Mirelui”. Dar când au ieşit ele? Adună-ţi mintea, Doamnă, şi ia aminte cu grijă. Prin urmare, când au ieşit ele ? Oare atunci când le-a venit sfârşitul vieţii, când a ieşit hotărârea morţii, când au fost deja trimişi îngerii după ele ? Atunci au ieşit ele oare ? Nu !

Ci atunci când s-au lepădat de desfătările vieţii, adică atunci când s-au liniştit, când au râvnit după fapte bune, când s-au hotărât să tacă şi să postească, când au început să meargă pe calea cea bună, adică să ducă o viaţă călugărească, când au păşit pe calea cea strâmtă şi plină de scârbe, când au îmbrăţişat de bună voie o viaţă aspră, când au dispreţuit grijile vieţii, când s-au lepădat de căsătorie, când au îndrăgit castitatea, când au înlăturat mârşăvia păcatului şi cu inima s-au lipit de Prea Curatul Mire, — atunci au ieşit ele întru întâmpinare.

„Cinci însă -— se spune — erau înţelepte şi cinci nebune”. Care este semnul fecioarelor înţelepte? Acesta este semnul, că ele au unit cu castitatea, milostenia, liniştea, postul, tăcerea, privegherea, neagoniseala, smerenia. Cu asemenea fapte bune ele şi-au înfrumuseţat castitatea, adică sufletul lor. Au cunoscut că credinţa fără fapte este moartă, s-au încredinţat că numai făgăduinţa nu este suficientă pentru mântuire, căci cu o singură aripă vulturul nu poate zbura către înălţime. Şi-au adus aminte, de asemenea, şi de cuvântul Mirelui Care a spus că cel ce vrea să-L urmeze nu trebuie numai sa se lepede de sine, ci să şi fie gata să-şi pună sufletul pentru El, — au cunoscut toate acestea şi, lepădându-se de toate, au râvnit să se înfrumuseţeze cu toate bunătăţile duhovniceşti pentru ca la venirea Mirelui, să poată spune cuvântul lui David: „Gătitu-ne-am şi nu ne-am tulburat”. Iar fecioarele nebune care n-au avut untdelemn de fapte bune în candele, sunt acelea care s-au mărginit la una: au îmbrăţişat fecioria şi nu s-au ostenit să se împodobească cu alte fapte bune, necăsătoria trupească au păstrat-o, dar n-au vrut să dobândească liniştea şi tăcerea, după cum nu s-au silit nici spre post, spre priveghere sau alte lipsuri. Şi ce a urmat mai departe? Întrucât Mirele a întârziat, toate fecioarele au aţipit. Dar cele ce s-au pregătit cu untdelemnul virtuţilor arătate, au avut îndrăzneală şi nădejde că nu se vor stinge candelele lor.

De aceea, în ciuda somnului, ele sunt numite înţelepte. Iar cele nebune dormeau fără grijă, fără să se gândească la cele viitoare. Si ce au suferit în ceasul nevoii, eu nu pot lămuri. Iată că a venit ceasul, a sosit vremea, trâmbiţele au sunat, s-au mişcat din loc stihiile, s-a clătinat văzduhul, s-a cutremurat cerul, au apărut îngerii, a venit Judecătorul, nu ziua, ci noaptea şi iată glasul care cheamă pe toţi spre întâmpinarea Lui. Fecioarele s-au sculat toate, şi-au scuturat somnul şi şi-au luat candelele. Dar candelele celor înţelepte ardeau limpede şi îi luminau pe toţi, pentru că au fost pline de toate faptele cele bune, iar candelele celor nebune s-au stins. Şi — o, ce grozavă pierdere! — cele înţelepte sunt primite în odaia de nuntă, iar în faţa celor nebune s-a închis uşa.

Priveşte, buna mea soră, cercetează ca să nu ţi se întâmple şi ţie ceea ce li s-a întâmplat fecioarelor nebune. Râvneşte să te împodobeşti cu faptele bune, iar mai vârtos stăruie în tăcere şi în liniştea cea bună, căci ele sunt mama şi rădăcina tuturor celorlalte fapte bune. Dacă vei dobândi aceste fapte bune, atunci curând le vei avea pe toate în inima ta.

81. Întârzierea în afară de chilie să fie o urâciune pentru tine, dacă vrei să te linişteşti cum trebuie, cu harul lui Hristos.

Legătura cu oamenii este pierzătoare pentru cel ce se linişteşte, ea alungă harul, întunecă mintea, răceşte râvna spre linişte. De aceea, eu îţi poruncesc întotdeauna să nu ieşi din chilie şi să nu stai de vorbă cu oamenii. Cel ce părăseşte de bună voie liniştea şi necazurile nevoinţelor legate de ea şi rătăceşte de colo până colo, vrând, nevrând, cade în păcat. Dimpotrivă, pe măsură ce se înmulţesc ostenelile şi faptele bune în linişte, în aceeaşi măsură se micşorează păcatele.

82. Adu-ţi aminte întotdeauna de începutul lepădării şi de râvna dintâi spre viaţa monahală şi de caldele gânduri cu care, lăsând lumea şi casa ta, ai intrat în lupta cu diavolul.

Cel ce doreşte să lupte cu diavolul, buna mea soră, trebuie să fie întotdeauna treaz şi veghetor. Căci după cum ne învaţă Apostolul Pavel: „lupta noastră nu este împotriva trupului şi sângelui, ci împotriva începătoriilor întunericului acestui veac”. Cel ce intră în luptă cu o astfel de mulţime de vrăjmaşi şi cu asemenea întuneric, nu trebuie să aibă multe gânduri şi griji, căci lupta diavolească atacă lucrurile acestei lumi. De aceea, prea dulcele Iisus şi Dumnezeul nostru spune în Evanghelie: „vine stăpânitorul acestei lumi şi cu Mine n-are nici un amestec”. Ca stăpân al tuturor, El ar fi putut să aibă vii, câmpii şi multe bogăţii. Dar El n-a vrut să aibă din toate acestea, nici cât negru sub unghie. Tot astfel, El mărturiseşte: „vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi, Fiul Omului însă n-are unde să-Şi plece capul”. Acelaşi lucru ne învaţă şi pe noi, care pentru numele Lui am lăsat toate şi am mers pe urmele Lui : ce folos avem noi de lumea aceasta deşartă, care se bucură de pieirea noastră ? Iar liniştea mântuitoare contribuie foarte mult în lupta ce o ducem împotriva vrăjmaşilor şi ne învaţă să răbdăm toate necazurile de care nu putem scăpa.

83. Să nu ceri sfaturi de la cel ce nu este iscusit în liniştea şi tăcerea cea de Dumnezeu condusă, având de învăţător pe prea dulcele Domn Iisus Hristos căci, buna mea soră, în vremea de acum s-au împuţinat învăţătorii mântuirii, „toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut”, cum spune proorocul. Să ştii că în această linişte bună sunt şi mai puţini învăţători. Diavolul şi-a întins peste tot cursele răutăţilor şi, după cum vezi, i-a atras pe toţi monahii spre grijile deşarte ale vieţii, ca să se stingă însăşi dragostea pentru cinstita linişte, ceea ce a şi reuşit să o facă cel de trei ori blestemat.

Tu însă, buna mea soră, nu ai nevoie de un alt învăţător. Iată care îţi este porunca! Ia aminte şi crede cuvintelor Sfinţilor Părinţi. Ei spun: şezi în chilia ta şi ea te va învăţa toate. De aceea, cel ce nu are răbdare în toate împrejurările şi necazurile, are o îndoită greutate. Răbdarea mistuie amărăciunea nevoilor; puţinătatea de suflet este mama unei chinuitoare stări sufleteşti.

84. Răbdarea este mama mângâierii şi, oarecum, o putere dumnezeiască. Dar când Dumnezeu aduce asupra cuiva necazuri pentru păcatele lui, atunci îngăduie ca acesta să cadă în mâinile puţinătăţii de suflet, de unde, pe.un astfel de om îl cuprinde duhul deznădejdii, adică diavolul. Şi atunci, răsar întunerice de ispite, spurcate şi rele. Dacă te vei întreba din care pricină ,se întâmplă astfel de ispite, atunci ţi se va răspunde: din pricina nepăsării şi neîngrijirii noastre, pe care Dumnezeu vrea să le alunge prin scârbe. Iar leacul tuturor acestora este unul şi pe deasupra, el este aşa fel, încât sufletul îndată îşi dobândeşte mângâierea şi anume: smerita cugetare, căci fără ea nimeni nu poate nimici cursele diavolului.

85. Nu te supăra, Doamna mea, pe mine, pentru că îţi spun adevărul curat. Dacă tu ai fi iubit din toată inima pe mama tuturor faptelor bune, adică binecuvântata linişte, Domnul te-ar fi izbăvit de toate ispitele.

86. Curăţă inima ta de toate grijile lumeşti şi intră în liniştea cea minunată şi de Dumnezeu dorită, rugându-L pe Domnul să-ţi ierte păcatele şi nechibzuinţele săvârşite mai înainte, îmbracă-te într-o credinţă tare şi suferă războiul, ca să fi preaslăvită de Dumnezeu şi vei primi de la El cununa cea de mare preţ şi nestricată ce se cuvine unui mare luptător.

Într-adevăr, dacă noi vom răbda toate, cu inimă bună, pentru Dumnezeu, atunci El ne va proslăvi în Împărăţia Sa. Ocupă-te cu citirea în chilia ta, cântă, roagă-te, îngenunchează, pe cât îţi este în putinţă, învaţă-te în inima ta cu aducerea aminte de moarte, adu-ţi aminte de iad şi de împărăţia viitoare şi păzeşte-te de lucrurile lumeşti. Păzeşte, te rog, şi această poruncă — să fugi pe cât îţi stă în putinţă de legătura cu bărbaţii, căci diavolul poate să-ţi pricinuiască o nenorocire şi moartea, fără să prinzi de veste.

Nimeni nu poate birui frica altfel decât în linişte şi în depărtarea de toate. Când te vei îndepărta de toate, Dumnezeu îţi va trimite, în inima ta, o mângâiere şi lumina cunoştinţei. Nevoieşte-te ca o bună roabă a lui Dumnezeu, mergi pe urmele sfintelor femei care au răbdat înainte de tine, din dragoste pentru Dumnezeu, focul şi nenumărate chinuri. Nu-ţi spun să fii arsă de foc pentru Hristos sau altceva ce nu poţi face, ci osteneşte-te după puterea ta, posteşte, linişteşte-te, taci, priveghează, roagă-te neîncetat, căci toate acestea stau în puterea ta. Dacă îţi vei arăta osârdia în aceste lucruri mici, în puţinele zile ale vieţii tale, atunci Dumnezeu te va primi în Împărăţia Sa, şi tu vei fi fericită întru El în vecii vecilor.

87.  Mintea nu se va supune lui Dumnezeu dacă trupul nu este supus sufletului. Iar supunerea trupului faţă de suflet se dovedeşte prin post, prin priveghere, prin osteneală şi celelalte, aşa cum deseori în această carte am scris, în alte locuri.

88.  Cine se va supune lui Dumnezeu, acela este aproape de Împărăţia Lui. Dar în ce constă supunerea şi aşa-numita jertfire de sine ? Jertfirea de sine constă în faptul că monahul trebuie să se gândească în sinea lui că este un osândit căruia împăratul a hotărât să i se taie capul. Un astfel de om, în acel ceas, nu se îngrijeşte nici de femei, nici de copii, nici de mamă, nici de tată, nici de vreun alt lucru lumesc, ci toată mintea lui este ocupată de gândul morţii şi în sinea lui el nu mai cugetă că mai are vreo parte în viaţă. Primeşte şi tu, buna mea soră, o astfel de cugetare şi linişteşte-te şi întreabă-te pe tine însăţi: oare voi mai fi vie mâine ? Dar ce-am făcut eu şi ce bine am făcut în viaţa mea ? Cum voi ieşi din trup? Cum voi sta înaintea lui Hristos? Mă va îndrepta oare Dumnezeu, sau mă va osândi la chinuri ?

Dacă vei cugeta astfel în fiecare zi, atunci, în cele din urmă, îţi va veni liniştea de la Dumnezeu, fără osteneală. Ce folos îţi va aduce ţie legătura cu oamenii? Nici unul. În schimb însă, îţi va face un mare rău. De aceea, eu adesea îţi spun şi te îndemn: nu alerga după ceea ce este stricăcios şi necurat, ca un copil mic după jucării, ci ca un suflet înţelept şi ca o desăvârşită roabă a lui Dumnezeu, fă poruncile lui Dumnezeu în tăcere, pentru ca după ieşirea ta, Domnul să te primească în veşnicele lăcaşuri. De acum înainte, buna mea soră, strigă, cheamă cu suspinuri şi cu lacrimi şi fă ceea ce îl odihneşte pe Dumnezeu, iar pe El îl odihnesc postul, privegherea, liniştea, tăcerea, rugăciunea, citirea, sărăcia şi smerenia. Dacă vei păstra aceste puţine fapte bune, atunci, cu darul lui Hristos, vei intra în Împărăţia Cerurilor, dar dacă vei dispreţui aceste mici virtuţi, atunci eu nu-ţi voi mai spune multe, vei da singură răspuns pentru tine.

89. Mai este o rânduială înţeleaptă şi plăcută lui Dumnezeu — nu căuta cu ochii încolo şi încoace, ca o demonizată, ci întotdeauna să iei aminte la ceea ce este înainte, ca să nu vorbeşti în deşert, ci să grăieşti numai cele de trebuinţă, să te mulţumeşti cu îmbrăcămintea sărăcăcioasă, numai ca să-ţi acoperi trupul, cu hrană puţină, numai ca să-ţi ţii trupul în viaţă şi să nu lucrezi pentru lăcomia pântecelui. Fugi de îndrăzneală, ca de moarte.

Oriunde ţi s-ar întâmpla să dormi, caută, pe cât îţi stă în putinţă, ca să nu te vadă nimeni. Nu scuipa înainte, iar de ţi se va întâmpla să tuşeşti, când şezi în mijlocul altor femei, întoarce-te înapoi şi tuşeşte, cu modestie. Mănâncă şi bea aşa cum e cuviincios copiilor lui Dumnezeu, adică puţin, ca să ţi se păstreze castitatea. Cel ce nu păzeşte acest puţin, nu este fiul lui Dumnezeu, nici robul Lui, ci sluga,diavolului, fie că vrea acest lucru sau nu.

90. Vorbeşte blând cu toată lumea şi priveşte spre toţi cu sfială, dar nu opri asupra nimănui multă vreme ochii tăi, căci asta înseamnă neînfrânare. Nu acuza pe nimeni de păcat, ci întotdeauna osândeşte-te pe tine însăţi şi cu aceasta te vei izbăvi de păcatul osândirii. De vei fi nevoită să zâmbeşti, caută să nu ţi se vadă dinţii, căci bărbatul înţelept, cum spune Solomon, surâde liniştit şi neobservat; iar cel prost şi nechibzuit îşi înalţă glasul în râsul său. Fugi de bărbaţi ca de foc şi de şarpe şi de cursele diavolului, fugi de vorbirile cu ei, de locuirea împreună şi de vederea lor. Ascunde-ţi tainele, faptele şi luptele tale cu care te încearcă vrăjmaşul. Nu le spune nimănui afară de părintele tău duhovnicesc. Nu şedea niciodată fără mantie, şi ruşinează-te întotdeauna de îngerul care te păzeşte; sileşte-te să petreci în linişte până la moarte, ca să-ţi proslăvească Domnul sufletul tău în ziua Judecăţii. E mai bine pentru tine să fii împreună cu un balaur şi cu o aspidă decât să stai de vorbă cu un bărbat, chiar dacă acesta ar fi monah.

Îţi spun toate acestea, buna mea soră şi Doamnă, căci le-am găsit scrise în cărţile folositoare de suflet în care eu însumi am fost ispitit şi am suferit, primind nenumărate răni de la diavol. Şi aproape că nu ţi-am scris nici un cuvânt în cartea aceasta, pe care să nu-l fi încercat singur şi care să nu fi fost învăţat din experienţă. Socotesc că nu ţi-a rămas necunoscută vreuna dintre multele mele ispite. Toate acestea ţi le-am scris aici pentru ca şi tu, cu harul lui Hristos, să te păzeşti de toate acestea, ca să te faci lăcaşul Prea Dulcelui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Dacă tu vei urma cu stăruinţă aceste sfaturi de păzire pe care ţi le dau şi vei fi mereu ocupată cu cugetarea ele Dumnezeu în buna ta linişte, atunci cu adevărat că sufletul tău va vedea într-însul lumina lui Dumnezeu, care în veac nu se va întuneca în sufletul tău.

91. Nu mă voi lenevi să te mai îndemn cu ceva şi anume cu: foamea, cititul, privegherea, rugăciunea, cântarea de psalmi, desele metanii. Toate acestea să le faci în chilia ta cu osârdie şi curând vei cimoaşte marea bogăţie a harului lui Hristos!

Omul cu multe griji nu poate fi paşnic, liniştit şi tăcut. Căci amintirea lucrurilor deşarte îl tulbură fără să vrea, risipindu-i viaţa tihnită, liniştită şi tăcută. Viaţa deşartă, cea cu multă grijă, aruncă sufletul monahului în braţele diavolului.

93. O, cât de pierzătoare pentru femei este vederea bărbaţilor şi legătura cu ei şi cât de pierzătoare sunt femeile pentru bărbaţi! Cel ce vrea să se liniştească şi să fie neîncetat numai cu Dumnezeu, nu trebuie să aibă legături nefolositoare cu nimeni — nici cu bărbaţii, nici cu femeile. Căci, după cum Dumnezeu îl mântuieşte pe om prin om, tot astfel diavolul se sileşte să piardă sufletul omului. Fericită vei fi tu, dacă te vei feri de toate deşertăciunile şi de legătura cu bărbaţii. Căci ascultă ce zice David către Pururea Fecioara Stăpână de Dumnezeu Născătoarea: „Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită pe poporul tău şi casa tatălui tău şi împăratul se va îndrăgi de frumuseţea ta”.

94.  Vezi, buna mea soră, cum David ne învaţă să fugim de rude şi de străini, dacă vrem să ne mântuim. Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, îndepărtându-se de toate şi stând numai cu Dumnezeu în templul Său cel sfânt, vezi cu câtă slavă a fost cinstită, încât s-a învrednicit să fie Maica lui Dumnezeu — după trup. Şi tu, dacă nu vei uita de lucrurile lumii, rudele, legătura cu oamenii şi împreuna-vieţuire cu ei — crede-mă, adevărul îţi grăiesc — nu vei vedea faţa lui Dumnezeu. Priveşte singură şi alege ce vrei: ori liniştea şi mântuirea sufletului, ori legătura cu oamenii şi pieirea veşnică.

95.  Fecioarele care se ascund din faţa tuturor şi nu sunt văzute de nimeni, sunt lăudate de toţi, fie că sunt frumoase sau nu. Şi dacă ele se hotărăsc pentru o viaţă atât de închisă, în vederea unei slave vremelnice, atunci, cum să nu te închizi într-o viaţă plină de linişte, tăcere şi rugăciune, pentru Împărăţia Cerurilor şi pentru o astfel de slavă înaintea feţei îngerilor şi sfinţilor, pentru ca şi Hristos să dorească frumuseţea ta ?

96. Cel ce vrea să se liniştească şi să lucreze la mântuirea sa în acest veac plin de deşertăciune, îşi astupă urechile ca să nu audă nici ţipătul micilor păsărele, pentru că şi acestea împiedică liniştea cea desăvârşită. Cu cât mai mult trebuie s-o împiedice legătura cu oamenii ?

Aşa cum un om nobil şi cinstit uită de neamul lui ales când se îmbată şi este necinstit şi luat în râs chiar de înşişi robii săi, tot astfel castitatea sufletului este vătămată de vorbirile şi legăturile cu oamenii, prin care se uită rânduiala tăcerii, se şterge amintirea lui Dumnezeu din suflet, şi se strică buna şi paşnica aşezare a inimii. Şi dacă numai legătura vremelnică cu cineva pricinuieşte un rău atât de mare sufletului, atunci ce să mai spun de o asemenea purtare zilnică şi de o astfel de tulburare aproape neîncetată ?

Cu adevărat, Dreptul Judecător îi va osândi pe bună dreptate la pieirea veşnică. Căci Apostolul ne învaţă: „Cuvânt putred, să nu…..iasă din. gura voastră”.

Iar cel ce rosteşte mii de cuvinte, cum va îndrăzni să spună că n-a spus nici un cuvânt putred? Dacă se cutremură de iad şi însetează după Împărăţia lui Dumnezeu, nu va rosti niciodată un cuvânt deşert, căci însuşi Domnul a spus că vom da socoteală de orice cuvânt deşert. Iar toate cuvintele care nu aduc nici  un folos sufletului, sunt cuvinte deşarte.

Prin urmare trebuie, buna mea soră, să ne depărtăm cu toata luarea aminte de legătura cu oamenii din care nu avem nici un folos. Căci proorocul zice.- „Nu prin vorbă multă vei scăpa de păcat” şi „în faţa prietenului şi a duşmanului, nu vorbi multe”, îndeosebi tu, care eşti tânără, ai nevoie de multă băgare de seamă. De aceea, având atât de multe dovezi, pe cât îţi stă în putinţă, îndepărtează-te de legăturile nefolositoare şi de vorbirea deşartă cea de suflet pierzătoare, amintinclu-ţi ele cuvântul spus de Domnul: „Amin, amin grăiesc vouă că pentru orice cuvânt desert pe care îl vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua Judecăţii”, şi întotdeauna să te linişteşti şi să stărui în citirea dumnezeieştilor Scripturi.

Îţi voi spune o pildă: aşa cum cei ce sunt lipsiţi de lumina văzută nu merg niciodată drept, tot astfel cei ce nu citesc Sfintele Scripturi şi nu stăruie în rugăciune, se poticnesc adeseori şi se rătăcesc fără nici o scăpare, fiind înconjuraţi de un întuneric nenorocit. Dumnezeiasca Scriptură este pentru suflet ceea ce este ploaia pentru pământul însetat. Oricât ar semăna omul pământul neînrourat de ploaie, el nu va rodi nimic; tot astfel, fără citirea dumnezeieştilor Scripturi, sufletul nu va odrăsli în cele duhovniceşti.

97. După cum vinul înveseleşte inima omului şi linişteşte necazurile, tot astfel vinul duhovnicesc, adică Scriptura, predispune sufletul spre bucurie. Şi dulceaţa dumnezeieştilor Scripturi este nesfârşită. Când citeşti şi nu înţelegi puterea cuvântului, nu deznădăjdui, ci citeşte de două ori, de trei ori şi de mai multe ori, chemându-L pe Domnul nostru Iisus Hristos ca să deschidă ochii minţii tale.

98. Lasă deşertăciunile ce te înviforesc şi aşază-te să citeşti dumnezeieştile Scripturi, şi vei dobândi mântuirea sufletulyi tău.

Liniştea şi citirea de totdeauna, privegherea măsurată, postul şi tăcerea curând îl duc pe nevoitor la uşile mântuirii. Dar dacă el câteva zile le închină citirii, iar pe urmă din nou se risipeşte, atunci el se înşală şi dărâmă cu o mână ceea ce zideşte cu alta.

99. Ascultă, buna mea Doamnă, ceea ce îţi voi spune ţie. Mulţi sunt în lume din cei ce fac milostenie şi trăiesc în curăţie, cu evlavie şi cu dreptate, dar puţini vei găsi chiar printre cei ce s-au lepădat de lume, care să fie lucrătorii lui Dumnezeu, adică râvnitorii liniştii celei bune şi fericite, care se înalţă spre curăţia cea sfântă a inimii şi spre neîncetata vedere a Feţei lui Dumnezeu. Alege dar partea cea mică a aleşilor lui Dumnezeu şi nu te teme să umbli pe această cale pe care umblă cei puţini.

100. Împăratul pământesc cinsteşte cu slavă şi cu putere pe cei ce nu-şi cruţă ostenelile în slujirea cea credincioasă lui; oare Împăratul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos nu cu atât mai mult va învrednici cu daruri dumnezeieşti pe aceia care, din dragoste pentru El, îndură cu inimă bună necazurile liniştii?

Povatuirile Duhovnicesti – partea I
Povatuirile Duhovnicesti – partea II
Povatuirile Duhovnicesti – partea III
Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
Povatuirile Duhovnicesti – partea V
Povatuirile Duhovnicesti – partea VI

sursa

Articole asemanatoare:

1. Povatuirile Duhovnicesti – partea I
2. Povatuirile Duhovnicesti – partea III
3. Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
4. Povatuirile Duhovnicesti – partea V
5. Povatuirile Duhovnicesti – partea VI