Pregătire pentru dumnezeiasca Liturghie (III)

Trairea comuniunii cu sfintii si cu îngerii despre care vorbeam înainte ma face sa simt ca ma aflu în întuneric, sub umbra si mijlocirea lor. Simt ca toti sfintii si îngerii ma acopera. Nu sunt singur. Aripile lor se aud. Toti sfintii sunt împreuna cu mine. Se îngramadesc în aceasta bisericuta. Câta maretie!

În timpul calatoriei, m-am întâlnit cu un mitropolit. Am vorbit despre episcopii titulari[1] si mi-a povestit o discutie pe care a avut-o cu unul care i-a spus:
- Este cu putinta ca un titular sa fie mitropolit? Este fara nici o ratiune. Poate fî cineva primar fara oameni? Nu se poate. Tot asa nici mitropolitul nu poate fi fara o turma, mi-a zis.

M-am mâniat, dar atunci mi-a venit o idee care mi-a iesit în acea clipa din suflet si i-am zis:
- Asculta, pe primar îl aleg oamenii. Daca nu sunt oameni, în mod clar nu va exista nici primarul. Pe mitropolit însa nu-l aleg oamenii.
- Bine, îmi raspunde. Îl alege Sinodul, Biserica, dar pe cine conduce? Care este Biserica lui?

În toiul framântarii mele sufletesti îmi vine un al doilea gând si îi raspund:
- Cine este Biserica? Oamenii vii, care vin sau poate ca nu vin la biserica, sau poate ca vin si apoi se duc sa pacatuiasca? Sunt în Biserica si toti cei care nu vin niciodata si zac în fiecare zi prin cafenele sau sunt dusi pe la treburile lor?
- Sigur ca în Biserica sunt si acestia. Dar nu sunt în Biserica sfintii care aici s-au nascut si au crescut? Nu sunt Biserica mosii si stramosii nostri? Nu sunt Biserica sfintii care au marturisit în aceasta mitropolie al carei titular sunt? Nu sunt Biserica toti îngerii care exista în acest loc? Sunt un mitropolit al Bisericii. Acolo înlauntru, pentru mine, sunt vii toti cei morti si toti sfintii nevazuti. Când am înteles ca sunt împreuna cu toti acei sfinti, m-am simtit cu totul alt om. Prima oara am simtit aceasta, a zis mitropolitul.

Astfel, simti pentru prima oara ca e de fata întreaga Biserica vie, toti sfintii, toti îngerii. Prin urmare, traiesti sub umbra lor si cu mijlocirile lor, si în mod spontan izbucnesti: “Pre Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata, Slavita Stapâna noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria, cu toti sfintii pomenind, pre noi însine si unii pre altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam.” Te unesti cu Preasfânta, cu Inaintemergatorul, cu Apostolii, cu Sfintii si, împreuna cu ei, te predai cu adevarat lui Dumnezeu. Acest înteles îl are cuvântul “pomenind”. Îi invoci pe toti si zici: “Vino, Preasfânta mea, vino, Înaintemergatorule, vino, Sfânta Varvara, Sfinte Nicolae al meu, Sfintilor ctitori de la Meteore, Sfinte ctitor al Simonos-Petrei, si toti împreuna sa mergem la Hristos sa I ne dam!” Altfel mergi când esti singur, si altfel când ai parte de o astfel de tovarasie!

Înfricosator lucru este sa te iubesc si tu sa nu-ti dai seama! Pentru ca nu m-am uitat la tine, nu ti-am vorbit, nu ti-am zâmbit, nu ti-am raspuns, vei trai în însingurarea ta, în timp ce eu te iubesc. Sa fiu cu tine în fiecare zi, si tu sa crezi ca nici nu-mi amintesc de tine! Cât de înfricosator este sa nu simti iubirea, ocrotirea, existenta, prezenta acestui întreg univers adevarat, care este trupul tau, si sa traiesti singur! Asadar, se risipeste întunericul, singuratatea, si te afli acum în lumina pe care o radiaza aripile îngerilor, rugaciunile si mijlocirile si solirile tuturor sfintilor. Iei din propria lor lumina. Devii si tu o alta fiinta luminoasa, o planeta, si dantuiesti împreuna cu ei lânga Hristos.

Unde este Hristos? Înca nu L-am vazut. Este însa împreuna cu sfintii, acolo unde sunt sfintii este si Hristos. Daca am înteles ca sunt un madular al Lui, ca aici sunt sfintii si îngerii, atunci si Hristos trebuie sa fie pe aici pe undeva, nu-i nevoie sa strig, nu-i nevoie sa caut. Am acum trairea ca: “Iata, vine!”, iar inima scoate propriul ei strigat: “Vino!” În ce limba o spune? Nici nu stiu, nici nu pot spune. Mi-e cu neputinta sa o exprim. Inima însa zice: “Vino, vino!” Daca Îi vorbesc, daca poate sa auda înseamna ca e pe aici, si cad în genunchi, si fac prima îngenunchere, prima închinaciune, în timp ce ma aflu înca în întuneric. “Dumnezeul meu!” Cad, îngenunchez si ma închin Dumnezeului celui înca nevazut. Dupa ce m-am smerit, m-am plecat, mi-am depasit propriul sine, am intrat în spatiul Lui, dupa ce I m-am închinat, Se pleaca acum El asupra mea si ma ridica. Avem acum cercetarea dumnezeiasca, un lucru deosebit de vedere.

În ce fel se produce cercetarea lui Dumnezeu? Am spus ca astazi nu ne vom referi la întelesuri duhovnicesti. Ne vom opri la cele omenesti, la cele de jos, care sunt mai jos de prima treapta. In principiu, cercetarea dumnezeiasca depinde de om, de inima lui, de dragostea lui, de dorul lui, de caracterul lui, de viata lui, de locul unde se afla. Altceva e sa te afli într-o chinovie mare, si altceva sa te afli într-un schit. Altceva e sa fii un om bucuros, si altceva sa fii un melancolic. Altceva e când ai trait o viata fecioreasca din anii copilariei si singurul lucru la care te-ai gândit era sa devii monah, si altceva când ai facut tot felul de nazdravanii de-a lungul vietii. Dumnezeu îi cerceteaza pe toti, dar vorbeste potrivit cu ceea ce pricepe fiecare, cu modul în care Îl cauta si cu ceea ce este. Toate astea joaca un mare rol. Dupa cum tu folosesti în mod diferit fiecare unealta, fiecare material, lemnul, cimentul, marmura, tot asa si Dumnezeu lucreaza în mod diferit fiecare ogor de-al Lui. Stie unde merge, pe cine cerceteaza “caci al Lui neam si suntem” (F.A. 17, 28). Suntem faptura Lui! El stie “zidirea noastra” (Ps. 102, 14) si, de aceea, altfel va apuca bumbacul, altfel fierul. Ca sa îndoi fierul, te opintesti din rasputeri, dar bumbacul îl prinzi cu gingasie.

Când ne aflam în starea cercetarii dumnezeiesti dobândim doua trairi foarte importante si pe care le avem apoi mereu. Întâi, pacea. Altceva este dulceata de care vorbeam mai înainte, pregustarea care poate sa vina când înca te afli în mocirla pacatului, si altceva este pacea cercetarii lui Dumnezeu. “Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua” (Ps. 117, 27). Nu L-am vazut, dar “S-a aratat”. “Cercetatune-a (…) de sus (…) pe cei din întuneric si din umbra mortii” (Lc. 1, 78-79). Asa cum sunt, aplecat, îngenuncheat, nu vad lumina, nu vad îngerul, nu vad nimic, dar am pace.

Al doilea, simt îndrazneala. Acum vreau sa-mi ridic privirile si sa-L privesc. Simt ca Dumnezeu nu are nimic cu mine. Am luat hotarârea de a ma pocai, am înteles ca sunt pacatos, strain, un nimic, ca Dumnezeu m-a iertat. “Cel ce cerceteaza inimile si rarunchii” (Ps. 7, 10) ne vede dispozitia – cât de repede! – si, înainte ca noi sa trecem la fapte, El deja ne-a cercetat. Potrivit cu starea în care ne gasim, ne daruieste pacea si îndrazneala, chiar daca înca nu am înaintat la masuri de sfintenie potrivit cu criteriile omenesti.

Când voi avea parte de aceasta cercetare dumnezeiasca, ce fac? Cad si ma închin. Nu la Cel nevazut, – înca e nevazut, dar nu-L traiesc ca nevazut – ci la Cel care “e aici, cu noi, în chip nevazut”[2] . Dupa ce, mai întâi, stapânea caracterul nevazut, acum, pentru ca a avut loc cercetarea, Îl simt pe Cel nevazut ca fiind aici, cu mine. Cad, asadar, si ma închin Celui ce este împreuna cu mine, îmi întind mâna ca sa-L prind.

Când ajung în acest moment în care cad si îngenunchez, în care ma închin “Celui ce este împreuna cu noi în chip nevazut”, atunci nu mai pot sa înaintez, nici sa ma mai pregatesc. Nu pot sa ma mai rog, nu mai pot sa fac nimic. Singurul lucru pe care îl vreau este sa liturghisesc, sa-L prind în mâna pe Cel care este în chip nevazut împreuna cu mine si cu pofta sa-L vâr înlauntrul meu. Atunci, chiar daca nu a început înca Utrenia, astepti cu nerabdare sa bată clopotele. Daca te afli la Utrenie, tânjesti sa înceapă odată Laudele, să ajungă slujba la Doxologie, ca preotul sa spuna apoi “Binecuvântata este împaratia!”, ca sa deschida Împaratia cerurilor. Nu-ți mai gasesti linistea, nu te vei linisti decât daca vei liturghisi. Dar daca nu vei liturghisi? Nu stiu ce se va întâmpla. În orice caz însa, esti pregatit.

Dar o sa-mi spui: “Daca esti preot, vei liturghisi.” Nu uitati însa ca toti suntem “preotie împarateasca” (Ies. 19, 6; 1 Ptr. 2, 9). Suntem împreuna-partasi la preotia lui Hristos. Suntem cu totii roada, lucrarea sfânta, rezultatul lucrarii preotiei Lui. Suntem fiii Preotului, Împaratului, Învatatorului, Prorocului. Suntem si noi preoti. Nu mergi numai sa asiști la Liturghie, ci sa liturghisesti, sa-ti oferi inima, sinele tau ca jertfa curata, ca rod pasnic. Dar sinele tau nu are nici o importanta, si de aceea mergi întâi de toate sa oferi “ale Tale dintru ale Tale”. El ti le-a dat, ale Lui sunt cele pe care I le oferi, care la început înfatiseaza ceea ce esti tu, ce iubesti tu, ce doresti tu si care, în cele din urma, se prefac în însasi fiinta Domnului. Si astfel, Trupul lui Hristos, agnetul acela ramâne ca pâine, ceea ce am adus eu, si este un element al vietii mele. Cu pâine se hraneste omul. Vinul ramâne ca vin, care înseamna dorinta mea, veselia mea, inima mea, sanatatea mea. Ceea ce sunt, ce am mai bun, aduc ca ofranda. Elementele care arata ofranda mea ramân si, în acelasi timp, sunt prefacute în însusi Trupul si Sângele lui Hristos.

Aceasta este pregatirea sufletului ca sa mearga la Liturghie. Sa vada înlauntrul sau fiecare dintre noi unde se afla. Inima, atunci când este pregatita, ne-o spune, vrea sa zboare. “Binecuvântata este Împaratia Tatalui si a Fiului!” Inima tâșnește, se predă Domnului vietii, Domnului inimii, asa cum pluteste puful în aer. Întră în Împărăție, intră în locul unde e Hristos, șade pe tronul Lui. Oricine participă în mod adevarat la slujba din biserica chiverniseste si conduce ca un preot casa lui Dumnezeu. “Intra-voi în casa Ta si ma voi închina catre biserica cea sfânta a Ta” (Ps. 5, 8). “Închina-mă-voi către biserica?” Nu către biserica, ci lui Hristos I te vei închina. Acolo este Hristos. Atunci deja poti sa faci ce vrei. Unde este Hristos, acolo este totul.

Note:
[1] Episcopii titulari erau o categorie de arhierei hirotoniti pe seama unor cetati istorice, fara a avea însa si credinciosi sau o eparhie propriu-zisa în grija. Mitropolitul este un ierarh care pastoreste o anumita eparhie.
[2] Sfanta Liturghie, Rugaciunea dinaintea frangerii agnetului.

(extrase din Talcuiri la Sfintele Slujbe – Arhim. Emilianos Simonopetritul)

Articole asemanatoare:

1. Pregătire pentru dumnezeiasca Liturghie (II)
2. Pregătire pentru dumnezeiasca Liturghie (I)
3. Liturghie şi Asceză (I) – Pregătirea noastră pentru marele praznic al Naşterii Domnului
4. Liturghie şi Asceză (II) – Pregătirea noastră pentru marele praznic al Naşterii Domnului
5. CURĂŢIA (II) – este obligatorie si pentru oamenii casatoriti, si pentru cei necasatoriti