Pregatirea pentru slujba (I)

Pregatirea pentru slujba [1]

Când urmează să intrati în biserică, să urmăriţi să faceţi o pregătire sufletească şi duhovnicească. Trebuie, în mod obligatoriu, să fiţi liniştiţi şi foarte dulci. Fără nici o îndoială, în conştiinţa noastră nu trebuie să se afle nimic care ne acuză, ca să avem îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, să fim îndreptăţiţi să stăm înaintea Lui şi să cerem vederea luminii Lui, — “vom vedea lumină”[2] — să avem nădejdea că vom auzi glasul Lui şi, prin urmare, şi al înştiinţării Lui, care va intra proaspătă în propria noastră inimă.

Când intraţi, să aveţi cunoştinţa deplină a faptului că mergeţi să Ii vorbiţi lui Dumnezeu şi că, din clipa în care intrati, stati cu adevărat înaintea Lui. De aceea, întreaga voastră stare trebuie să fie foarte demnă de cele sfinte: să evitati discuţiile, amestecul în treaba altuia, toate cele. Aveţi, desigur, dreptul să spuneţi câte ceva, să amintiţi, să vă amintiţi, dar se presupune că aţi depăşit starea omului pământesc, care atunci când discută, când se gândeşte, când întreabă sau răspunde la ceva, se risipeşte în două si în trei. Putem adică să discutăm, dar cu condiţia că inima şi mintea noastră rămân în Dumnezeu.

Prin urmare, cuvântul: “Intra-voi în casa Ta şi mă voi închina către biserica cea sfântă a Ta” (Ps. 5,8) să fie adevărat. Intrarea noastră să fie o închinare cinstită si o înfaţişare vie şi puternică a noastră înaintea lui Dumnezeu. Va fi îngrozitor dacă ne vom înălţa glasul, dar acesta va fi incapabil să ajungă la cer, şi vom fi ca furnicile care nu pot să-şi înalţe mâinile şi capul.

Gândiţi-vă că un întreg popor, nu doar cei cinci, zece, cincizeci sau o sută cincizeci care se află în biserică, ci întregul popor, întreaga Biserică aşteaptă de la noi atunci când ne înălţăm mâinile. Suntem cei care ducem întregul freamăt şi întregul zbucium al sufletelor care încă trăiesc. Şi, de aceea, va fi un mare păcat dacă ne înşelăm pe noi înşine, şi unii pe alţii, şi întreaga Biserică, dacă suntem sterpi, inimi sterpe şi mâini sterpe, şi, prin urmare, fără nici o apostolie la jertfelnic.

Atunci când intrăm în biserică trebuie ca foarte grabnic să izbutim să ne liniştim cu totul şi să urmărim, aş zice, chiar dacă nu e corect, concentrarea minţii noastre. Aşa cum nu putem să dăm lecţii despre cum să umblăm – acum se ridică piciorul drept, apoi cel stâng – sau despre cum să respirăm, – acum fac pauză, apoi expir, iarăşi pauză şi apoi inspir – ci acest lucru se face automat, exact aşa se întâmplă şi aici. Dar pentru că e nevoie de o exersare, spun că vom urmări realizarea deplinei concentrări a minţii noastre, astfel încât să aibă simţământul locului în care se găseşte. Trebuie să simtă că deja se află în cer: “în biserică stând, în cer ni se pare a sta.”[3] Să stăm cu adevărat în cer, ca nişte inimi înăltate si ca nişte mâini care ridică darurile şi rugăciunile Bisericii înaintea Domnului.

Să fim, aşadar, în atmosfera bisericii, dar, în acelaşi timp, să reuşim concentrarea minţii şi a inimii, aşa încât să fim cu adevărat închişi în noi înşine, pentru că împărăţia lui Dumnezeu, pe Dumnezeu însuşi, cerul, le vom găsi înlăuntrul nostru. Acolo, înlăuntru, trebuie să închidem întreaga Biserică. Toate să conveargă într-o singură rezultantă aflată înlăuntrul nostru. Vă dati seama că o constiinţă dezbinată, o inimă dezbinată, o minte dezbinată sunt un lucru sfărâmat, incapabil să se închine lui Dumnezeu şi “să aducă jertfe” (1 Ptr. 2, 5) şi prinoase Domnului. Concentrarea este un lucru fundamental.[4]

Există încă o chestiune legată de atmosfera necesară pentru o bună urmărire a slujbei. Poate oare preotul să urmărească eventualele neorânduieli care se întâmplă în biserică? Lucrul acesta nu îl aranjează, pentru că, pe de o parte, desfiinţăm autoritatea tipicarului[5] sau a paraclisierului şi se nasc probleme şi neînţelegeri, iar pe de altă parte, pentru că se strecoară caracterul personal al fiecărui slujitor. In plus, pentru ca slujitorul să poată face observaţie, trebuie ca el însuşi să nu iasă din propria sa atmosferă. Este uşor să asigurăm lucrul acesta? De exemplu, în vremea sfinţirii Darurilor, în momentul în care spuneam: “Beţi dintru acesta toţi”, v-am auzit băgând lemne în sobă. In acel moment nu mi-am ieşit cu nimic din propria-mi atmosferă, nici nu mi-am pierdut aşezarea minţii. V-am oprit şi am continuat ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, cu o desăvârşită lipsă de tulburare. Aş fi putut chiar, în timp ce voi faceaţi zgomot, să-mi fac lucrarea mea fară să vă întrerup. Nu mă deranja. Dar lucrul acesta nu-l putem asigura cu fiecare. Este greu. Există posibilitatea ca în spatele observaţiei pe care o face preotul să se ascundă o patimă, fară ca nici măcar el însusi să nu-si dea seama de ea.

Observaţiile legate de ordinea si liniştea în biserică sunt, mai cu seamă, răspunderea taxiarhului[6]. Slujitorul însă trebuie să ştie că, de exemplu, vremea Hexapsalmului[7] este un răstimp de desăvârşită tăcere, de tensiune duhovnicească, şi se interzice orice. El îşi va face slujirea când se va termina Hexapsalmul şi urmează citirea catismei din Psaltire, în timpul căreia oamenii şed, aşa cum arată şi cuvântul.[8]

E bine, de asemenea, să ne purtăm foarte simplu şi să nu dăm prilej nici cu postura noastră, nici cu privirile noastre, nici cu gesturile, nici cu glasul nostru ca ceilalţi să ia aminte la noi. Să fim foarte simpli. Dar această simplitate presupune concentrarea, care este o condiţie a comuniunii noastre mistice cu Dumnezeu, şi mai presupune intrarea noastră în împărăţie, care este necesară pentru a putea să-I slujim lui Dumnezeu. Iar slujba este o lucrare săvârsită exclusiv în Biserică.

Când începe Miezonoptica, e un timp foarte potrivit pentru o astfel de pregătire, în cea mai adâncă întoarcere a noastră în noi înşine, pentru că, de cele mai multe ori, asta ne lipseşte. Momentul Miezonopticii este unic, iar psalmii ei şi troparele şi tot înţelesul ei sunt aşteptarea lui Dumnezeu. Miezonoptica este un “Iată, Mirele vine în miezul nopţii!”

Deoarece Miezonoptica, după cum spune şi numele, este o slujbă de la miezul nopţii, ar fi bine ca încă de la miezul nopţii să ne aflăm în stare de priveghere. Când te duci la biserică în ultima clipă, proaspăt sculat din pat, nu-I vei putea aduce slujbă lui Dumnezeu. Atunci este exclus să mă trezesc în ultima clipă? Nu este exclus, dar presupune faptul că mai înainte am privegheat mult şi, în continuare, m-am întins să mă odihnesc în mod firesc. In aceste situaţii, când cineva îşi începe privegherea de cu seara şi apoi se odihneşte, duhul lui continuă să privegheze. Trupul i se odihneşte, dar duhul are propria sa viaţă: în răstimpul somnului îşi continuă privegherea, comunicarea sa cu Dumnezeu şi, îndată ce te trezesc, intri imediat în înţelesul principal al slujbei şi continui să priveghezi înaintea Domnului întru simţire.

Există oameni care, atunci când îi trezeşti, trebuie să treacă chiar şi jumătate de ceas până să-şi revină. Lucrul acesta este îngăduit doar în situaţia unei neputinţe trupeşti serioase. Altfel, arată un om frânt de oboseală, ostenit, incapabil, un om trupesc, care nu are nici o legătură de dialog cu Dumnezeu. Se poate să te găseşti într-un somn adânc şi, totuşi, somnul să fie uşor, după cum spune rugăciunea Pavecerniţei: “Şi dă nouă, Stăpâne, (…) somn uşor.” Acest somn adânc, dar uşor, nu îngreuiază duhul omului care trăieşte si zboară către cer. Doar în aceste situatii ne putem trezi şi în ultima clipă. Altfel, trebuie să urmărim să ne trezim suficient de devreme, pentru că, până ce suntem trupeşti, avem nevoie de un timp pentru pregătire.

Note:
[1] Cateheza pentru preotii Manastirii Simonos Petras, 5 ianuarie 1975;
[2] Rugaciunea Ceasului I;
[3] Tropar de la Utrenia din Postul Mare;
[4] Sf. Nicodim Aghioritul, Manual sfatuitor, p. 117 (ed. greaca);
[5] Monah care urmareste respectarea tipicului zilnic al slujbelor si organizarea acestora;
[6] Taxiarhul este monahul însărcinat cu supravegherea păstrării ordinii şi liniştii în biserică în timpul slujbelor;
[7] Cei şase psalmi ai Utreniei;
[8] “Catismă” vine de la grecescul καθίσει = a şedea;

(extrase din Talcuiri la Sfintele Slujbe – Arhim. Emilianos Simonopetritul)

Articole asemanatoare:

1. Pregatirea pentru slujba (II)
2. Liturghie şi Asceză (I) – Pregătirea noastră pentru marele praznic al Naşterii Domnului
3. Liturghie şi Asceză (II) – Pregătirea noastră pentru marele praznic al Naşterii Domnului
4. Pregătirea pentru Taina Spovedaniei (I)
5. Pregătirea pentru Taina Spovedaniei (II)