Povatuirile Duhovnicesti – partea VI

251. Închide, buna mea soră, auzul şi ochii, căci prin ei intră toate săgeţile păcatului. Tu însă nu le poţi îngrădi altfel decât numai cu liniştea cea bună, cu slăvită tăcere şi cu rugăciunea. Ştiind aşadar toate acestea, linişteşte-te şi taci.

252. Când vrei să te rogi, ridică-ţi gândul la Dumnezeu şi dacă, fiind împiedicat, va cădea jos, riclică-l repede iarăşi sus. Mintea nu încetează să nască gândurile, dar tu taie-le pe cele rele şi spurcate, iar pe cele bune păstrează-le şi întoarce-le. Ştiind acest lucru, fecioară, roagă-te neîncetat.

253. Să socoteşti amintirile cele rele ca pe o sămânţă diavolească: Ele se taie cu liniştea cea bună, cu tăcerea şi cu rugăciunea, iar semănătorul lor, adică diavolul, se ruşinează. Te rog deci pe tine, nu intra singură în laţ.

254. Nu-ţi cruţa sufletul şi trupul, când e vorba de fapte bune. Aceste fapte sunt: postul, privegherea, tăcerea, îngenuncherea, rugăciunea, înfrânarea, castitatea. Când te vei înconjura în felul acesta cu virtuţile dumnezeieşti, atunci diavolul nu va găsi în tine multe intrări. Dar te rog: ia aminte la sufletul tău.

255. Una din primele lucrări ale sufletului trebuie socotită cititul, dar sileşte-te ca şi mintea ta să fie cu limba, şi atunci vei cunoaşte cele citite. Când te aşezi să citeşti, citeşte în linişte. Te rog dar pe tine, ia aminte la citire.

256. Când şezi la rucodelie şi lucrezi, vezi să nu ţi se depărteze mintea de pomenirea lui Dumnezeu. Altminteri, diavolul îşi va afla o intrare uşoară şi va tulbura sufletul tău. Observă acest lucru şi vei fi în afară de primejdie.

257. Ţine întotdeauna nerăutatea în inimă, castitatea în trup, precum şi liniştea şi rugăciunea. Aceasta te va face biserică lui Dumnezeu. Dacă vei păstra curat templul trupului şi sufletului, în ziua Judecăţii te va cunoaşte Domnul şi te va conduce la Împărăţia Sa cea prea fericită.

258. Vorbirile despre cele lumeşti şi ale vieţii îndepărtează gândul de la Dumnezeu. Pentru aceea, să nu vorbeşti despre toate acestea şi să nu şezi cu cei ce vorbesc despre toate acestea, fie că sunt ei mireni sau monahi, în felul acesta, cu darul lui Hristos, vei putea să scapi de cursele diavolului.

259. Ia aminte la tine, soră, şi fugi de oameni. Când vezi bogăţia şi slava sau altceva lumesc, cugetă la putreziciunea lor, precum şi la moarte, care te desparte de ele şi vei scăpa de înşelăciunea diavolului.

260. Petrecând în chilia ta, suferă cu răbdare necazurile care îţi vin de la demoni, în necazuri înfloresc faptele bune, ca trandafirii. Ia aminte deci, sora mea, şi petrece în chilie.

261.  Nimic să nu socoteşti mai vrednic decât liniştea, tăcerea şi rugăciunea. Căci prin ele, vei vedea pe Dumnezeu. Cunoaşte acest lucru şi nu părăsi chilia.

262.  Slăbirea şi trândăvia trebuiesc socotite ca o mamă a răutăţilor. Căci ele pierd binele pe care îl ai şi nu îngăduie să aduni nimic. Cunoaşte acest lucru, sora mea, şi fugi de slăbire.

263. Depărtarea de lume este calea spre fapte bune — o cale bună şi scurtă. Dar ce este lumea? Tot ce ţine de viaţă şi toate legăturile asemănătoare. Cel ce doreşte mântuirea trebuie să nu ia aminte deloc la cele pieritoare. Cunoaşte acest adevăr şi linisteşte-te bine.

264. Dacă vrei să dobândeşti viaţa cea adevărată, buna mea soră, pregăteşte-te întotdeauna de moarte şi urmăreşte viaţa de acum. Vezi cât de necuviincios se învârte roata ei. Nu dori bunătăţile pământeşti, căci ele trec ca umbra şi dispar ca fumul.

265. Nu te bucura de bogăţie şi nu te încurca cu grijile şi deşertăciunile vieţii. Astfel de griji abat mintea omului de la Dumnezeu. Lasă aşadar toate, dacă vrei să petreci întru Dumnezeu.

266. Sfârşitul este aproape, fiica mea. Cine îşi petrece zilele sale în nepăsare şi neîngrijire, pe acela îl va primi chinul cel veşnic. Nu este al meu acest cuvânt, ci al lui Hristos Mântuitorul: „slugă vicleană şi leneşă…” şi celelalte…

267. Nu e departe sfârşitul, buna mea Teodora. Aşadar, curăţă mai repede câmpul sufletului tău de mărăcini.

268.  Adu-ţi aminte de înfricoşata Judecată şi aruncă din mintea şi inima ta tot ce este netrebnic, deşart şi necurat.

269. Să nu te mărgineşti numai la linişte, ci cu liniştea cea bună sileşte-te să aduni şi toate celelalte fapte bune şi să nu faci nimic din cele ce în ziua cea înfricoşată te pot acoperi de ruşine şi te pot alunga afară.

270.  Cugetă întotdeauna la necredincioşia vieţii şi vei scăpa de grijile vieţii.

271.  Să nu te ademenească bunul chip şi frumuseţea pământească şi vremelnică, căci aceasta este o momeală pentru sufletul tău, care te atrage şi te răneşte.

272. Fapta bună, haina lui Dumnezeu. Dumnezeu iubeşte faptele bune şi Se îndulceşte de ele. Să le ţeşi dar să le şi coşi. Dar cum ? Cu linişte, cu tăcere, cu rugăciune, cu smerenie. Ştiind aceasta, învaţă-te să te linişteşti.

273. Nu te îndulci la vin, la peşte şi la untdelemn până la saturare. Aceasta te va atrage spre fapte din care îţi vor veni suspinuri şi amărăciuni.

274. Vrei oare să faci fapte bune fără osteneală ? Ţine minte întotdeauna că osteneala este vremelnică, iar răsplata ei — veşnică.

275. Tot ceea ce este bun în lume, să socoteşti că e pieritor şi numai fapta bună s-o socoteşti nepieritoare. Sileşte-te să-I placi lui Dumnezeu prin fapte bune şi curând te vei face moştenitoarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

276.  Râvneşte la fapta cea bună, căci ea, prin mijlocirea liniştii, îl face pe om al lui Dumnezeu. Pe cât îţi stă în putere, sileşte-te să nu te îmbraci în afară de Dumnezeu, căci cel ce se îmbracă în afară de Dumnezeu se va duce cu demonii în locul cel mai din afară, după cuvântul Domnului. Ştiind acest lucru, râvneşte la fapta cea bună.

277.  Dacă îţi vei înfrâna pântecele şi limba, buna mea soră, te vei sălăşlui în rai, iar dacă nu le vei stăpâni, vei deveni o agonisire a morţii veşnice.

278.  Bună este pâinea postului, căci ea este străină de acreala poftelor.

279. Frumos este postul şi puţină mâncarea când, iubind sărăcia hranei, fugi de plăcerea oamenilor.

280. Toate darurile lui Dumnezeu se atrag cu liniştea, cu tăcerea şi cu sfânta rugăciune. Prin ele, curând, dobândeşte monahul sporirea.

281. Dacă ne vom judeca pe noi înşine, iar nu pe alţii, atunci Judecătorul Se va schimba faţă de noi. Dumnezeu, cu adevărat Se bucură când vede că păcătosul aruncă de la sine greutatea sa. Dacă am săvârşit ceva necurat, să ne spălăm cu pocăinţă, căci noi trebuie să-I înfăţişăm lui Hristos chipul Său curat.

282. După cum cei ce au lanţuri la picioare, adeseori se poticnesc şi căci, tot astfel şi cei legaţi cu grijile vieţii, nu pot merge pe calea faptei bune.

283. Cine nu urăşte păcatul în cei păcătoşi, chiar dacă el însuşi nu face păcate, se numără cu păcătoşii şi este robul păcatului.

284. Veşnicele bunătăţi sunt frumoase, îmbelşugate şi măreţe fără margini, iar cele lumeşti, toate sunt umbră, fum, vis. Auzi, Doamna mea? Fă deci aşa, şi bun va fi sfârşitul tău.

285. Orice faptă rea este o armă în mâinile diavolului îndreptată împotriva noastră, iar odată înarmat, el cu mai multă răutate se năpusteşte împotriva celui ce îl înarmează.
286. Nu semăna răul, căci secerişul este aproape şi focul va înghiţi pe cel ce seamănă spini şi mărăcini.

287. Vrei să-l lipseşti pe diavol de orice putere? Taie repede gândurile rele şi, lipsit de aripi, el va fi o jucărie, ca o mică vrabie.

288. Vai de cel nepăsător şi negrijuliu, buna mea soră. Căci în ziua ieşirii, vor cere de la el socoteală pentru vremea pe care el a cheltuit-o rău.

Ştii care e sfârşitul celui nepăsător; plângi dar, lăcrimează, îndurerează-te cu inima şi foloseşte totul ca să te mântuieşti mai repede, căci moartea va veni curând şi nu va zăbovi.

289. Fericit este acela care şi-a spălat toată necurăţia pe care a adunat-o în viaţa aceasta deşartă şi care se va înfăţişa curat, înaintea Judecătorului Celui curat.

290. De căpătâi sunt dar cuvintele, sora mea; nu le trece cu vederea. Curând va trece greutatea jugului. Dar vai de tine de te vei dovedi rea în înfricoşata zi a Judecăţii.

291. Pe Dumnezeu să-L cinsteşti cu fapte, să-L lauzi cu cuvântul, să-L pomeneşti neîncetat cu inima, învaţă fapta bună cu cuvântul, dar s-o propovăduieşti cu fapta.

292. Din cele rele, rău îţi faci ţie lucrând necuratelor patimi, iar nu lui Dumnezeu. Străin este de Dumnezeu acela care este preocupat de lucruri străine, de lucrurile lumii, fie ele mici sau mari, arătoase sau nearătoase.

293. După cum vinul îl face puternic pe cel care-l bea şi adeseori îl aduce într-o uitare de sine, tot astfel şi aducerea aminte de Dumnezeu îl umple de bucurie pe acel care îl ţine mereu în minte şi, lepădându-se de lume, îl face să uite de tot ce este deşertăciune.

294. Cugetă numai la acele mâncăruri care întreţin trupul, iar nu la acelea care-l îndulcesc şi-l îngraşă, adică peşte, untdelemn, tot felul de mâncăruri, căci ele, mai ales când stai de vorbă cu bărbaţii, aruncă în curvie.

Iată mâncărurile cu care trebuie să te hrăneşti: pâinea uscată — şi aceasta nu multă, apă — şi aceasta cu măsură. Părinţii noştrii — sfinţii — au mers pe această cale spre Împărăţia Cerurilor. Dacă vei începe să-ţi lărgeşti pântecele, nu vei scăpa de războiul curviei. Fericitul Ioan Scărarul astfel ne învaţă despre aceasta: cel ce-i face pântecelui pe plac şi vrea să stingă curvia, este asemenea aceluia care vrea să stingă focul cu untdelemn.

295. Iubitor de osteneală este şi se recunoaşte, buna mea soră, acela a cărui minte şi gând e întotdeauna cu Dumnezeu, cel care şezând întotdeauna cu aducerea aminte de Dumnezeu, face fapte bune şi petrece cu trupul în linişte.

296. Nu chipul bărbatului monah să-l ţii minte, doamna mea, ci înţelepciunea lui sufletească. Iar sufleteşte, acela este înţelept, care iubeşte liniştea şi rugăciunea şi tăcerea, care nu iubeşte să vadă faţă de femeie şi nu doreşte să stea de vorbă cu ele. Acelaşi lucru, doamna mea, trebuie aplicat şi femeilor.

297. O mare nenorocire vine din auz şi din limbă. Căci Solomon zice: mai bine să cazi din înălţime, decât din cauza limbii. Dar nu vei scăpa de această nenorocire, dacă nu vei iubi liniştea cea bună, tăcerea şi rugăciunea.

298. Să socoteşti că ţi-e un bun prieten acela care îţi doreşte cinstea şi care îţi conduce sufletul la mântuire, iar pe toţi ceilalţi nu-i primi deloc.

299. Vorbeşte cele de cuviinţă şi de trebuinţă şi nu vei auzi cele necuviincioase.

300. Mare şi slăvit lucru este prietenia cea duhovnicească. Iar de acela care vrea să-ţi piardă sufletul, fugi ca de însuşi diavolul. Crede-mă că astăzi cu greu se găseşte cineva care să dorească să intre Cu tine într-o prietenie duhovnicească, în afară de Prea Dulcele nostru Iisus Hristos, din cauza tinereţii tale, care te robeşte. Şi apoi, ce nevoie ai, buna mea soră, să fii prietenă cu oamenii, care nu pot să-ţi ajute cu nimic în ceasul morţii sau în ziua Judecăţii? Lasă-i pe toţi, şi pe cei mici, şi pe cei mari, şi lipeşte-te de Prea Dulcele nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, Care te poate ajuta în ceasul morţii şi în ziua Judecăţii şi, ceea ce-i mai. mult, să-ţi dea ţie Împărăţia cea nesfârşită. Şi Apostolul Pavel spune: „Lumea e răstignită pentru mine şi eu pentru lume”. Alege dar ceea ce e mai bine, ca una ce eşti înţeleaptă şi chibzuită.

Povatuirile Duhovnicesti – partea I
Povatuirile Duhovnicesti – partea II
Povatuirile Duhovnicesti – partea III
Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
Povatuirile Duhovnicesti – partea V

sursa

Articole asemanatoare:

1. Povatuirile Duhovnicesti – partea I
2. Povatuirile Duhovnicesti – partea II
3. Povatuirile Duhovnicesti – partea III
4. Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
5. Povatuirile Duhovnicesti – partea V