Povatuirile Duhovnicesti – partea VII

301. Nobleţea sufletului se arată în afară prin liniştire. Ia seama dar şi deosebeşte gândurile omeneşti.

302. Castitatea şi blândeţea, liniştea şi tăcerea şi rugăciunea minţii în inimă fac din suflet un înger, înainte de moarte.

303. Cel ce se îngrijeşte bine de el însuşi, de acela Se îngrijeşte şi Dumnezeu. Ce este mai măreţ decât să te lipeşti de Domnul, dar numai inima celui cast este casa lui Dumnezeu. Sileşte-te dar cu osârdie să-L primeşti pe Dumnezeu.

304.  Sufletul care râvneşte evlavia, dar nu dă atenţie tăcerii, uşor se rătăceşte. Şi însuşi Hristos spune  cercetaţi Scripturile, căci în ele veţi găsi calea mântuirii voastre.

305. Vei afla din lacrimile tale dacă te temi de Dumnezeu, dacă în vremea rugăciunii plângi pentru păcate. Prea slăvit lucru pentru sufletul celui ce se linişteşte este smerenia cu castitatea.

306.  Pomul din rai este sufletul celui ce se linişteşte. Dacă-L iubeşti pe Hristos, păzeşte-I poruncile şi nu te abate niciodată de la pomenirea Lui. Dacă vei îngădui aceasta mult te vei căi dar, cred, fără nici un folos.

307. Un prieten după Dumnezeu izvorăşte miere şi lapte din gura sa şi cu cuvintele adevărului conduce sufletul prietenului său spre mântuire. Dar un suflet nepăsător şi iubitor de desfrânare nu va găsi un astfel de prieten.

308. Dacă te temi de Dumnezeu, fă toate lucrurile potrivit voii lui Dumnezeu. Ţi-am scris multe îndrumări diferite, ţi-am zugrăvit simţămintele şi înclinările oamenilor buni şi răi şi ţi-am arătat cât e de greu să-i cunoşti. Te rog aşadar, ia aminte la tine însuţi şi ai grijă de sufletul tău. Nu eu am un folos de aici, ci tu.

309. Cel smerit cu cugetul şi iubitor de lucrul cel duhovnicesc, şezând în linişte, citeşte dumnezeieştile Scripturi şi aplică cu osteneală şi osârdie tot ce se găseşte în ele trebuitor pentru mântuire.

310.  Cheamă-L pe Dumnezeu zi şi noapte ca să-ţi deschidă ochii inimii şi vei vedea folosul rugăciunii şi al citirii chibzuite.

311. Privegherea, rugăciunea şi răbdarea necazurilor care vin asupra noastră sunt arme care înmoaie inima; iar cel ce neglijează aceste fapte bune, cel ce se depărtează de linişte şi rătăceşte de colo până colo, îngheaţă ca în timpul unui ger puternic.

312. Sunt multe chipuri de rugăciune, unul mai luminat decât altul şi nici unul din ele nu rămâne fără rod, numai dacă acea rugăciune nu va fi rugăciune, ci lucrare satanică. Astfel un om, având de gând să facă rău, s-a rugat mai întâi, după obiceiul său şi — din iconomia lui Dumnezeu — neizbutind în intenţia sa, I-a mulţumit după aceea lui Dumnezeu.

313. În ceasul unei calde aduceri aminte de Dumnezeu, înmulţeşte-ţi rugăciunea ca să nu te uite Dumnezeu, atunci cânt tu îl uiţi pe El.

314. Scripturile citindu-le, roagă-L pe Dumnezeu ca să-ţi dea răbdare să te linişteşti, să taci, să te rogi, să citeşti.

315. Crezi în Hristos. Rabdă dar orice nedreptate pentru ca, în răbdarea ta, să-ţi zidească El sufletul tău. E mai bine să rabzi ocările oamenilor, decât ispitele demonilor. Dar cel ce se linişteşte, tace şi se roagă, acela, cu darul lui Hristos, va birui amândouă ispitele, atât pe cele ce vin de la demoni, cât şi pe cele ce vin de la oameni.

316. Orice bine cu iconomie vine de la Dumnezeu, dar binele fuge în chip tainic de la cei ce sunt nerecunoscători, nemulţumitori, trândavi şi iubitori de vorbă.

317. Să fii curios de faptele tale rele, iar nu de faptele aproapelui şi atunci demonii nu vor vătăma gândul tău.

318. Nepăsarea risipeşte toate faptele bune, cele adunate după putere; iar milostenia, liniştea şi rugăciunea îl înţelepţesc iarăşi pe cel nepăsător.

319. Să nu spui că poţi dobândi fapta bună fără necazuri, fiindcă o astfel de faptă nu este faptă bună. Tocmai de aceea şi David se ruga, zicând: „În necazul meu m-ai risipit, ascultă rugămintea mea”.

320.  Să nu zici: eu nu cunosc binele şi de aceea nu sunt vinovată pentru că nu l-am făcut. Căci dacă cu osârdie vei face binele pe care îl ştii, Dumnezeu îţi va descoperi şi pe acela pe care nu-l ştii.

321. Cunoaşte vrăjmaşul puterea legii şi la început caută numai consimţirea gândului. Apoi tulbură gândurile din ce în ce mai mult şi, înfăţişând smintelile din afară, atrage spre faptă. Veghează deci, şi te roagă.

322.  Dumnezeu îl primeşte în rai pe cel ce posteşte, pe cel ce se linişteşte şi pe cel ce rabdă, iar pe cel ce mănâncă fără grijă, pe cel ce vorbeşte în deşert şi pe cel ce se rătăceşte de colo până colo, îl leapădă ca pe un nevrednic. Vezi dar, să nu te gândeşti si tu că dacă te-ai liniştit câteva zile, în toate celelalte poţi să rătăceşti în afară de chilie încotro îţi va porunci diavolul.

323. Pe cât îţi stă în putere, buna mea doamnă, posteşte şi linişteşte-te. Căci după fire, poţi să posteşti, aşa cum respiri. Dacă ai însă o putere firească să posteşti, întinde-te puţin mai departe, ca să te faci moştenitoarea Împărăţiei Cerurilor.

324. „Nimeni, ostaş fiind, nu se încurcă cu treburile vieţii”. Cel ce vrea să biruiască patimile fiind încurcat cu treburile vieţii, se aseamănă omului care vrea să stingă focul cu paiele.

325.  Când auzi cuvintele Domnului: „De nu te vei lepăda de toate averea ta nu eşti vrednic de Mine”, să nu te gândeşti că e vorba numai de avere, ci şi de toate lucrurile răutăţii.

326.  „Cel ce se nevoieşte se înfrânează de toate”, spune Apostolul. Dar ce înseamnă să te înfrânezi de toate ? Dumnezeu a hotărât să gustăm ceea ce mănâncă şi mirenii, dar cel ce se nevoieşte, adică monahul, dacă va începe să bea vin, să mănânce peşte şi alte mâncăruri plăcute, nu-şi mai poate păstra castitatea, nu poate să vieţuiască în linişte şi tăcere şi ele aceea, cel ce doreşte să se mântuiască, să se înfrâneze de la toate, pentru ca, săturându-se de toate, să nu se facă robul diavolului.

327.  Presupune că există 12 patimi păcătoase. Dar dacă tu vei iubi numai pe una din ele de bună-voia ta, atunci se va împlini locul altora.

328. Păcatul este un foc mistuitor. Dacă vei tăia materia lui, el va dispărea repede; dar dacă o vei adăuga, atunci focul, în aceeaşi măsură, se va aprinde din ce în ce mai tare.

329. Momeala patimii este cheia, mişcarea inimii (îndulcirea) este întoarcerea cheii, iar consimţirea deschide uşa inimii tuturor gândurilor necurate. Dar cei, încercaţi şi chibzuiţi ştiu cum să le taie pe cele dintâi, ca să scape de toate cele din urmă. Ia aminte dar şi încearcă şi ţine pe cele bune.

330. Fără aducerea aminte de Dumnezeu şi de moarte omul nu se poate mântui, chiar dacă ar cunoaşte el toată înţelepciunea lumii. Petrece dar în aducerea aminte de Iisus cum te-am învăţat de atâtea ori. Dar nu uita că fără linişte şi tăcere, nu poţi petrece în aducerea aminte de Iisus.

331. Nu asculta când se vorbeşte de păcatele altora, căci dacă îţi va plăcea acest lucru şi vei începe să osândeşti, vei cădea singură în cele mai grozave curse.

332.  Să petreci în linişte şi în veşnica aducere aminte de Dumnezeu şi ispitele nu vor fi prea grele pentru tine. Dar dacă nu vei petrece în aducerea aminte de Dumnezeu, atunci demonii te vor tulbura puternic şi te vor răni cu ispitele.

333. Când mintea va ieşi din întunericul grijilor trupeşti şi tu vei petrece în linişte, tăcere şi rugăciune, atunci vei vedea toate cursele viclene ale diavolului. Ia aminte dar la tine însăţi şi pregăteşte-te de lupta cu vrăjmaşul.

334.  Tot ce este bun şi rău se începe de la mic şi hrănit zilnic creşte ca un munte mare. Dar ascultă-mă pe mine, linişteşte-te şi taci.

335.  Păcatul este o mreajă cu multe împletituri. De te vei încurca numai cu o parte îţi vei pierde trupul şi sufletul. Ia deci aminte la sufletul tău, pe cât îţi stă în putere.

336. Dacă nu vom împlini deloc dorinţele trupului, după Scriptură, atunci curând va fugi diavolul de la noi. Pentru că el nu vrea, de trei ori blestematul, ca noi să ne încununăm cu ispite.

337. Conştiinţa ta va fi o carte firească dacă, citind cu luare-aminte în linişte, vom primi cunoştinţa dumnezeiască prin cercare.

338. Cel ce doreşte să învingă gândurile fără rugăciune şi răbdare, îşi expune faţa râsului, căci un astfel de om nu numai că se îndulceşte cu ele, dar le şi face.

339. Domnul este ascuns după uşa poruncilor şi este repede găsit de cei ce-L caută printre ele. Poruncile Lui sunt: credinţa, dragostea de El, smerenia, înfrânarea, postul, liniştea, tăcerea, neagoniseala, rugăciunea, neâncetata aducere aminte de Dumnezeu. De vei bate in uşa lui Dumnezeu cu aceste fapte, curând îţi va deschide şi ca pe o bună mireasmă te va primi la Sine Prea Dulcele Iisus, spunându-ţi: „În puţine ai fost credincioasă, intră acum în bucuria Dmnului tău”. Ia aminte cu chibzuinţă la cele scrise şi păstrează-le cu grijă.

340. Cel frânt scapă de lăcomia pântecelui şi de iubirea de agoniseală, cel liniştit urăşte vorba multă, cel cast se întoarce de la curvie şi o urăşte. Dar cel ce nu se linişteşte este vinovat de toate aceste patimi.

341. Cel ce doreşte să treacă înot marea de gând, cea gândită, cugetă smerit, rabdă îndelung, se linişteşte, posteşte, privhegează, tace – căci vremea e vicleană – citeşte, face îngenunchieri; cel ce se sileşte să înoate fără aceste fapte bune, pe acea mare duhovnicească, se chinuie cu inima, dar nu poate să o treacă înot, iar cel ce n-o trece înot, în ziua Judecăţii, se va  număra de partea demonilor.

342. E cu neputinţă ca mintea să se liniştească fără linişte trupească, aşa cum nici peretele din mijloc nimeni nu-l poate nimici fără tăcere şi post.

343. Numai mintea unui suflet bun care se întinde dincolo de hotarele tuturor celor lumeşti, deşarte şi înşelătoare şi care se linişteşte cu desăvârşire, poate să se roage curat, căci atunci ea este strâmtorată şi înfrântă. Iar „inima zdrobită şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi“.

344. Rugăciunea se numeşte faptă bună şi este mama tuturor faptelor bune, căci naşte fapte bune prin unirea cu Hristos.

345. Faptele bune pe care le facem fără linişte şi fără sfinţita rugăciune, niciodată nu pot veni la masura lor şi să aibă desavârşrea şi curăţia necesară.

346. Dacă din cauza năvălirii vicleanului diavol, vei cădea în deznădejde şi vei fi chinuită de ea în chilie, să-ţi aduci aminte de ceasul morţii, de răspunsul pe care-l vei da Dreptului Judecător şi să te rogi, apoi – cu darul lui Dmnezeu – curând te vei izbăvi de trândăvie.

347. Nici o faptă bună – singură – nu-i poate ajuta omului în vremea necazului şi în ceasul Judecăţii, căci fiecare din ele, singură, are nevoie de alta. Astfel: liniştea are nevoie de tăcere, tăcerea de rugăciune, rugăciunea de citire, citirea de post, postul de priveghere, privegherea de smerenie, smerenia de rugăciune. Împleteşte acest lanţ cu fapte bune,  şi – cu darul lui Hristos – vei fi slobodă de toate ispitele diavolului şi vei intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

348. Mare virtute este cinstita linişte cu răbdare, cu rugăciune şi cu tăcere. Dacă le vei dobândi, buna mea soră, vei dobândi har înaintea lui Dumnezeu şi te vei sălăşlui cu sfintele femei, în vecii vecilor.

349. Sileşte-te puţin în această viaţă şi vei dobândi odihnă mare acolo şi te vei bucura de bucurie mare.

350.  Sămânţa nu va creşte fără pământ şi apă şi omul nu va spori fără tăcere şi linişte, fără rugăciune şi în frânare.

sursa

Articole asemanatoare:

1. Povatuirile Duhovnicesti – partea IX
2. Povatuirile Duhovnicesti – partea VIII
3. Povatuirile Duhovnicesti – partea V
4. Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
5. Povatuirile Duhovnicesti – partea II