Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (III)
Că obişnuinţa păcatului aduce moarte
În privinţa păcatului trebuie să fim neclătiţi, fiindcă, dacă va dispărea învoirea noastră cu el, se va statornici întru noi adevăratul nostru Domn. O pildă potrivită, care ne arată caracterul tiranic şi viclean al păcatului, este felul în care Semiramis a luat împărăţia şi a devenit împărăteasă. Semiramis a reuşit prin diferite linguşiri să îl convingă pe soţul ei, Împăratul Ninos al Asiriei, să lase la o parte numai pentru o zi domnia şi să îi dea ei sceptrul împărăţiei. Dar care credeţi că a fost cea dintâi faptă pe care a poruncit-o noua împărăteasă? A pus să fie ucis Ninos, împăratul şi soţul ei, şi a început să îşi întărească puterea pentru tot restul vieţii.(1)
Asemănarea este deplină, potrivindu-se în toate privinţele. Păcatul, ca o Semiramidă, se luptă prin felurite linguşiri să câştige învoirea omului şi, de îndată ce dobândeşte ceea ce a dorit, stăpâneşte şi împărăţeşte, robeşte şi omoară partea raţională, îşi ridică tron în inimă şi de acolo conduce întreaga viaţă. Astfel este păcatul, astfel este caracterul lui. Aşadar să nu cedăm niciodată linguşirilor lui! Să nu îi dăm lui stăpânirea asupra noastră. Să nu facem ceea ce omul lăuntric nu vrea să facem. Să nu ne supunem voia noastră liberă voinţei păcatului. Să nu ne învoim cu ceea ce este contrar legii morale. Nimic care să ne moleşească inima. Cele mai ademenitoare cuvinte să arate inima noastră mai tare decât oţelul. Lacrimi, suspine, făgăduinţe, ameninţări să nu lase nici o întipărire în inima noastră. Să rămânem statornici şi neclătiţi în cugetul nostru pentru ca nu cumva, în scurt timp, lacrimile unui regret fără rod să ne brăzdeze obrajii întristaţi.
Cedarea întru totul lipsită de bărbăţie îndoite rele ne va aduce. Mai întâi ruşinea, iar apoi nefericirea. Iar bărbăţia ne va aduce nouă dimpotrivă, îndrăznirea, slava, fericirea. Cel mai grăitor exemplu îl arată Sfânta Scriptură pe Iosif, între toţi bărbaţii cel prea-frumos, care a ales a răbda orice rea pătimire şi însăşi moartea pentru a păzi principiile lui morale, pentru a păzi libertatea lui morală, pentru a păzi legea lui Dumnezeu, iar dintre femei virtuoasa Suzana, care a preferat păcatului moartea.
Dacă Ninos ar fi rămas neclătit la ademenirile şi linguşelile Semiramidei, aceasta ar fi rămas toată viaţa supusă lui. Statornicie şi bărbăţie deci, fiindcă numai prin acestea vom păstra autocraţia raţiunii şi a libertăţii noastre morale.
Pilda lui Ninos ne învaţă pe noi că nu numai deprinderea este puternică, ci şi faptul de a păcătui spontan este la fel de periculos şi de înfricoşător. Este necesar aşadar să fugim de păcat cu toată puterea, dar, dacă am păcătuit, îndată să ne întoarcem la pocăinţă, pentru ca să nu fim supuşi păcatului. “Dacă a păcătui este grea osândă, a stărui în păcat cu cât mai greu?” zice Marele Vasile. Şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur: “Nu a cădea este greu, ci faptul de a rămâne căzut şi a nu te ridica din cădere şi de a voi răul şi de a zăbovi în cugetele rele, ceea ce arată neputinţa liberei alegeri.”(2) Şi iarăşi: “a păcătui este omenesc totuşi, dar a stărui în păcat, aceasta nu mai este omenesc, ci drăcesc”(3).
Note:
(1) Plutarh, Etice, Erotikon, 9, 753DE.
(2) Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt povăţuitor către Teodor cel căzut, 1, 7, PG, 47, 285. Sf. Ioan Damaschin, Sacra parallela, 40, 4, PG, 96, 153C.
(3) Idem, Către monahul Theodor, care căuta să iasă din mănăstire şi să se căsătorească şi să negustorească, 16, 73-75, SC, 117, Paris, 1966, p. 182.
de Sf. Nectarie de Egina – OMILIA 7 (Despre Îngrijirea sufletului – Sophia 2009)
Articole asemanatoare:
- Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (V)
- Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (II)
- Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (VI)
- Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (I)
- Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (IV)
























