Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.2

<< continuare >>

Înainte de a avea loc războiul dintre ruşi şi turci (este vorba de anul 1711), Petru cel Mare al Rusiei a încercat să realizeze o apropiere şi un tratat cu Ţara Românească, însă, prudent, Constantin Brâncoveanu l-a evitat. El a acceptat să ducă tratative secrete, dar la bătălia de la Stănileşti a stat deoparte [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUI ROTHSCHILD - PROFEŢIA STĂPÂNIRII UNIVERSALE- Editura Ţara Noastră; Bucureşti, pag. 259-260].

Deşi secrete, turcii au aflat câte ceva despre aceste tratative şi în ziua de 24 martie 1714, Sfânta şi Marea zi de Miercuri, sultanul turcilor l-a trimis la Bucureşti pe Mustafa-aga, care ia comunicat Domului că este mazilit, adică căzut din domnie (deşi în 1695 a primit titlul de “Principe al Sfântului Imperiu”, iar sultanul i-a acordat domnia pe viaţă) şi că trebuie să plece împreună cu toată familia la Ţarigrad. În Sfânta şi Marea zi de Vineri a Patimilor, ei au fost ridicaţi de turci şi duşi la Ţarigrad, fiind închişi în temniţa Edicule sau Cetatea Celor Şapte Turnuri [Idem]. De acum va începe calvaru şi mucenicia pentru domnitor şi familia sa. Deşi la judecata care a urmat, domnitorul român s-a apărat cu multă înţelepciune de nedreptele învinuiri, turcii l-au supus la chinuri groaznice atât pe el, cât şi pe feciorii şi ginerele său vreme de trei luni de zile, strângându-i în cătuşe de fier, făcându-le tăieturi în cap sau arzându-i cu cleşti înroşiţi în foc, iar la final s-a decis să-i omoare [Ibidem, pag.260].

Noi cei de azi ar trebui să ne punem întrebarea: oare am rezista la o asemenea mucenicie la care a fost supus Brâncoveanu şi copiii săi? Noi ne trădăm credinţa creştină ortodoxă pe câteva ajutoare care vin de la sectarii din apus ca să “cumpere conştiinţe”. Vom ajunge să spunem că păcatul este virtute. Avortăm copiii fără milă, pe când domnitorul Constantin Brâncoveanu a avut 11 copii: 4 băieţi şi 7 fete [Ibidem, pag.259].

Suntem de acord foarte uşor cu paşapoartele biometrice, pe motivul că avea un paşaport este un drept, nu o obligaţie. Aşa este. Cine mă pune pe mine să călătoresc peste ocean ca să utilizez acest paşaport? Dar oare cărţile de identitate electronice, vor fi mai târziu un drept sau o obligaţie? Când din motive de securitate se va trece la implantul de microcip în corpul uman, în loc de cartea de identitate electronică, va fi un drept, sau o obligaţie? Toate aceste nebunii, constitue o pregătire a populaţiei ca să primească la vremea potrivită, pecetea antihristului.

Dacă analizăm lucrurile din punct de vedere al strategiei militare, o armată adevărată ia în calcul şi posibilitatea de a câştiga sau a pierde un război, pe termen lung. Oare noi nu facem parte din OSTEA CEA MARE A ÎMPĂRATULUI HRISTOS? De ce cu mâna noastră şi cu voinţa noastră să pregătim drumul către antihrist? Suntem în “criză economică”. Oare nu suntem într-o criză morală? Brâncoveanu, mare domnitor a avut 11 copii şi noi azi ne omorâm copiii. Înaintaşii lui Brâncoveanu: Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare când se luptau cu turcii, îi atrăgeau în locuri închise, pusiind totul în calea lor, ca aceştia să se măcelărească între ei. Oare diavolul nu se foloseşte aztăzi de o astfel de tactică, ca noi românii să ne “măcelărim între noi”, prin avorturi, desfrâu, crime şi pregătirea cât mai rapidă pentru sfârşitul lumii, acceptând toate mizeriile occidentului.

Occidentul cu tehnica înaintată, ne cumpără conştiinţele, încât prin faptele noastre, noi ca popor ortodox, îi depăşim. Să nu uităm de Brânconeanu, că va fi judecătorul nostru la a doua venire a Domnului. În ziua Adormirii Maicii Domnului, la 15 august 1714, când domnitorul împlinea 60 de ani, sultanul Ahmed al III-lea s-a hotărât să-i facă un “cadou” macabru: porţile grele ale temniţei s-au deschis, iar slujitorii lui Hristos au ieşit istoviţi de chinuri şi de suferinţe, ferecaţi în lanţuri grele, cu capetele descoperite, cu picioarele goale şi numai în cămăşi, dar cu nădejdea apropiatei biruinţe duhovniceşti şi a fericitei vieţi veşnice. Au fost aduşi în faţa sultanului Ahmed, a crudului său vizir, băutorul de sânge Agin Ali-paşa, a ambasadorilor Rusiei, Austriei, Franţei, Angliei, Veneţiei, Olandei, Poloniei şi Suediei, toţi reprezntanţi a unor ţări creştine, care nu au găsit un cuvânt să protesteze în faţa unui act samavolnic.

Poate aşa vom deveni şi noi: nu ne apărăm pe noi, nici pe semenii noştri, dar călcăm cu multă uşurinţă în picioare cea mai mare avere care nimeni nu ne-o poate lua: ORTODOXIA. În numărul următor vom afla că Brâncoveanu a pierdut tot ce este pământesc, dar s-a încununat de slavă cerească [Ibidem, pag.260]. << va urma >>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.1
2. Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.3
3. CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU – Ne invata lamurit Sfantul Ioan Gura de Aur
4. Despre modul în care putem rămâne liberi din punct de vedere moral
5. Dreptul Simeon, aparatorul copiilor mici