Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.3

<< continuare >>

Fiorosul călău îi aştepta cu iataganul scos. Sultanul s-a adresat domnitorului: “Ghiaure Brâncovene, eşti osândit la moarte cu feciorii tăi; dar te iert dacă spui unde îţi este cealaltă avere şi dacă te laşi de legea ta şi treci la legea turcească!”. La aceasta, Constantin Brâncoveanu i-a dat un răspuns la care cu siguranţă din cei aproape 500 de aleşi ai poporului din zilele noastre nu ar îndrăzni măcar să se gândească: “Averea toată câtă am avut-o mi-ai luat-o (30 de care mari luate odată cu domnitorul la Ţarigrad) şi alta nu mai am; iar de legea creştină nu mă las, în ea m-am născut şi am trăit şi în ea vreau să mor”.

Adresându-se apoi copiilor, le-a spus: “Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUI ROTHSCHILD - PROFEŢIA STĂPÂNIRII UNIVERSALE; Editura Ţara Noastră; Bucureşti; pag. 260]. Turbat de mânie şi pentru a fi chinurile domnitorului şi mai cumplite, sultanul a hotărât să ucidă mai întâi copiii, începând cu cel mai mare, cu Constantin şi continuând cu Şefan şi Radu. Când i-a venit rândul lui Matei, feciorul cel mic, acesta a început să plângă – el avea doar 10 ani – şi s-a ascuns la sânul mamei sale. Atunci domnitorul i-a poruncit să-şi urmeze fraţii şi micuţul şi-a pus căpuşorul nevinovat pe butucul călăului. Istoricii au scris că toată suflarea care a asistat la masacru a fost copleşită când căpuşorul retezat al lui Matei s-a rostogolit spre bunul său părinte, de la care mai aştepta un strop de căldură şi o mângâiere părintească. Călăul i-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, ginerele domnitorului, iar la urmă i-a venit rândul lui Brâncoveanu, care s-a înclinat liniştit şi hotărât, zicând: “Doamne, fie voia Ta”. Iataganul călăului turc a mai sclipit odată în bătaia soarelui, curmând viaţa unui sfânt al cărui loc binemeritat se află în calendarul ortodox [Ibidem, pag. 261].

Trupurile martirilor au fost aruncate în Bosfor, de unde au fost pescuite de nişte pescari credincioşi şi îngropate în mare taină într-o mănăstire de lângă Ţarigrad. Câţiva ani mai târziu, tot pe ascuns, doamna Maria Brâncoveanu a adus moaştele soţului său şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou şi a aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura ţării, cu următoarea inscripţie discretă: “Cel ce pentru dreaptă credinţă şi pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună cu fiii tăi, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi Sfetnicul Ianache, Dreptcredinciosule Constantine, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” [Idem]. Aplicând metoda cunoscută că, pentru a descoperi un ucigaş, trebuie să afli cui i-a folosit crima (Cui prodest?), toată bănuiala privind trădarea lui Constantin Brâncoveanu a căzut pe capul Cantacuzinilor, întrucât Ştefan Cantacuzino i-a urmat la tronul ţării [Idem].

Istoricii nu au ţinut seama de următoarele:
1. Cel ce i-a urmat la tron, Ştefan Cantacuzino, era vărul său, fiul stolnicului Constantin Cantacuzino. Constantin Cantaacuzino era fratele Doamnei Stanca, mama lui Brâncoveanu; el l-a crescut, educat şi iubit ca pe propriul său copil. Constantin Brâncoveanu a fost numit Domn al Ţării Româneşti la insistenţele predecesorului său, Şeban Vodă Cantacuzino, care pe patul de moarte a lăsat cuvânt să-i fie urmaş şi i-a încredinţat pecetea domnească. Cantacuzinii ar fi putut numi de la început un domnitor din familia lor în locul lui Constantin Brâncoveanu. Dacă stolnicul Constantin Cantacuzino şi-ar fi dorit ca fiul său să ajungă la tronul Ţării Româneşti, nu avea nevoie să aştepte 25 de ani: putea să o facă în primii ani. Legăturile de sânge, de educaţie creştină şi chiar de interese erau prea adânci şi prea curate pentru a îndreptăţii pe cineva să arunce bănuiala unei trădări asupra Cantacuzinilor. Şi în acest capitol a avut loc o măsluire a adevărului [Ibidem, pag. 261-262].
2. Puţină lume ştie, iar istoricii au “neglijat” total unele fapte aparent banale. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Constantin Brâncoveanu era secretarul său, Antonio Maria Del Chiaro, un evreu de origine italiană care a trăit multă vreme în Valahia. Potrivit istoricului francmasonic Horia Nestorescu Bălceşti, temeliile francmasoneriei în Ţările Române au fost puse de acesta [Ibidem, pag.262]. Cât de sincere puteau fi relaţiile dintre un iudeu francmason şi un creştin adevărat este uşor de bănuit [Idem]. Antonio Maria Del Chiaro a fost martor la procesul şi execuţia lui Brâncoveanu. Nimeni nu s-a întrebat în ce calitate? [Idem]. Antonio Maria Del Chiaro a fost impus de Înalta Poartă secretar şi al urmaşului lui Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino [Idem]. După 16 luni de domnie, la 25 ianuarie 1716, Ştefan Cantacuzino şi tatăl său Constantin Cantacuzino au fost maziliţi, închişi în aceeaşi temniţă ca şi Brâncoveanu şi executaţi la 6/7 iunie 1716. Antonio Maria Del Chiaro a participat şi la procesul şi execuţia acestora, dar nimeni nu ştie…cine a uneltit împotriva Cantacuzinilor [Idem]. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare că, după zeci de ani petrecuţi în Valahia, pe la curţile domneşti, Antonio Maria Del Chiaro s-a stabilit în metropola de pe malul Bosforului. Probabil că-şi aranjase culcuşul încă de pe vremea când era secretarul lui Constantin Brâncoveanu [Idem]. Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Antonio Maria Del Chiaro era un alt italian pripăşit pe la Curtea Domnească, Niccolo de Porta…O altă sursă de informaţii o constituia corespondenţa pe care agenţii lui Brâncoveanu o interceptau şi o violau fără nici o reticenţă. Referindu-se la acest aspect, într-un raport adresat împăratului Leopold…, contele Luigi Ferdinando Marsigli arăta că a văzut personal la Brânconeanu un sac plin de scrisori interceptate. Italianul Niccolo de Porta, secretarul intim şi bibliotecarul stolnicului Constantin Cantacuzino, era în acelaşi timp şi specialistul în despecetluirea şi deschiderea scrisorilor, precum şi în închiderea şi pecetluirea acestora în condiţii care să nu permită să se observe că au fost violate [Ibidem, pag. 262-263]. După măcelărirea Brâncovenilor şi a Cantacuzinilor, datorită intrigilor ţesute de viperele aciuite pe lângă Curtea Domnească, Înalta Poartă nu a mai avut încredere în loialitatea domnilor băştinaşi din Ţara Românească şi a procedat la numirea în înaltele dregătorii a unor străini recrutaţi din cartierul Fanar al Constantinopolului, care, prin servilismul şi labilitatea specifică parveniţilor, au câştigat încrederea marilor demnitari ai Imperiului Otoman. În aceste condiţii a început pentru Ţările Române epoca neagră a domniilor fanariote, care a durat mai mult de o sută de ani [Ibidem, pag.263].

Iată ce putem învăţa din moartea tragică a lui Constantin Brâncoveanu: încă din timpul său, fracmasoneria lucra cu multă hărnicie la dărâmarea domnitorilor creştini şi a creştinismului. Dacă atunci, fracmasonii s-au înfiltrat în conducerea unor ţări, cu atât mai mult, aztăzi sunt înfiltraţi în aproape toate guvernele lumii. Nu întâmplătoare este şi acţiunea cu paşapoartele biometrice la noi, prin aceasta dorindu-se, pe motive de securitate, un control amănunţit al persoanei umane, care să ducă în cele din urmă la acceptarea numărului numelui fiare din Apocalipsă 13,16-18.

Nu trebuie să uităm, că după spusele părintelui Arsenie Boca, sfârşitul lumii depinde de noi. Prin faptele noastre îl putem grăbi şi ne prinde nepregătiţi, sau îl putem întârzia, fiind şi noi pregătiţi şi pregătind şi pe urmaşii noştri. Nu se poate scăpa de vremurile de pe urmă, dar le putem întârzia. Lucrul acesta depinde de noi. Ne vor judeca înaintaşii noştri, cum este de exemplu domnitorul martir Constantin Brânconeanu şi copiii săi, care au pecetluit Ortodoxia cu sângele lor şi noi o vindem azi pe lucruri de nimic.

Ia să ne întoarcem către Dumnezeu, prin părăsirea avorturilor, desfrâului, indiferentismului religios şi a tutror păcatelor care macină societatea românească în special şi lumea în genera. Să deturnăm toate aceste acţiuni francmasonice, ca să putem ţine Ortodoxia în adevăratul sens al cuvântului, curată şi nepătată, căci atâta vreme cât există Ortodoxie şi putem oficia Sfânta Liturghie, părăsind păcatele amintite, Dumnezeu va fi cu noi. “Criza economică” nu este decât o modalitate prin care Dumnezeu ne trezeşte din somnolenţa păcatului. DUMNEZEU AJUTE DREPTĂŢII! AMIN. SĂ NE APĂRĂM ORTODOXIA ŞI IDENTITATEA NOASTRĂ ROMÂNEASCĂ. DOAMNE AJUTĂ! POST UŞOR. << sfarsit >>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.1
2. Ce putem învăţa din martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a copiilor săi ? p.2
3. CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU – Ne invata lamurit Sfantul Ioan Gura de Aur
4. Despre modul în care putem rămâne liberi din punct de vedere moral
5. Acatistul Sfintilor Imparati CONSTANTIN SI ELENA

1. 

   Preot Gheorghe Sălăgian says:

   3 March 2009 at 10:41

   NOTĂ EXPLICATIVĂ: Articolul CE PUTEM ÎNVĂŢA DIN MARTIRIUL LUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ŞI A COPIILOR SĂI? este împărţit în 6 părţi. Primele 3 părţi sunt pe o altă pagină numerotate cu la început de aliniat cu numerele 1,2, 3, iar ultimele 3 părţi sunt numerotate după titlu cu p.1, p.2 şi p.3. Vă mulţumesc pentru înţelegere. Doamne ajută!

   reply
2. 

   Radu says:

   3 March 2009 at 16:50

   Foarte adanc. Ma simt rusinat pentru ca am fost la turci la mare. Am cheltuit acolo bani la nenorocitii care ne furau acum putin timp. Mi-e rusine!

   reply
3. 

   Preot Gheorghe Sălăgian says:

   6 March 2009 at 10:26

   ERATĂ – În loc de Densuşanu, se va citi Densuşianu.

   reply