Contribuția Născătoarei de Dumnezeu la îndumnezeirea omului

Aşadar Domnul Iisus ne dă această posibilitate să ne unim cu Dumnezeu şi să ne îndreptăm spre menirea pe care El a rânduit-o omului dintru început. De aceea El este numit în Sfânta Scriptură calea, uşa, păstorul cel bun, viaţa, învierea, lumina. El este noul Adam, care îndreaptă greşala întâiului Adam. Întâiul Adam ne-a despărţit de Dumnezeu prin neascultarea şi egoismul său. Al doilea Adam, Hristos, ne aduce din nou la Dumnezeu prin dragostea şi ascultarea Sa faţă de Tatăl, ascultare până la moarte, şi “moarte de cruce”. El îndreaptă iarăşi libertatea noastră înspre Dumnezeu, astfel încât dăruind-o Lui, să ne unim cu El.

Dar lucrarea noului Adam presupune lucrarea noii Eve, a Maicii Domnului, care şi ea de asemenea a îndreptat greşala vechii Eve. Eva a îmbrâncit pe Adam în neascultare, însă Eva cea nouă, Maica Domnului, a contribuit la întruparea noului Adam, Care va povăţui neamul omenesc la supunerea faţă de Dumnezeu. De aceea. Stăpâna născătoarea de Dumnezeu, ca primă persoană umană care a ajuns la îndumnezeire – desigur, într-un mod deosebit şi irepetabil – în lucrarea mântuirii noastre n-a jucat numai un simplu rol de bază, ci unul absolut necesar şi de neînlocuit.

Dacă Maica Domnului nu ar fi dăruit lui Dumnezeu libertatea ei, prin supunerea arătată, aşa cum spune Sfântul Nicolae Cabasila, marele teolog al secolului al XlV-lea, dacă n-ar fi spus “da” lui Dumnezeu, Dumnezeu nu S-ar fi putut întrupa. Deoarece Dumnezeu Care a dat omului libertatea, n-ar fi putut-o încălca. Nu s-ar fi putut întrupa, dacă n-ar fi aflat un suflet atât de curat, prea sfânt şi nepătat ca cel al Născătoarei de Dumnezeu, care şi-a dăruit în întregime libertatea, voinţa şi chiar pe sine însăşi lui Dumnezeu, încât să-L atragă spre sine şi spre noi.

Datorăm multe Maicii Domnului. De aceea şi Biserica cinsteşte şi laudă atât de mult pe Născătoarea de Dumnezeu. Pentru aceasta Sfântul Grigorie Palama rezumând Teologia patristică spune că Maica Domnului este a doua Sfântă Treime, că este dumnezeu după Dumnezeu, hotar între creat si necreat. “Stă în fruntea celor mântuiţi”, după o altă expresie frumoasă a unui teolog al Bisericii noastre. Sfântul nicodim Aghioritul, acest luminător neînşelat şi de curând arătat, acest dascăl al Bisericii spune că înseşi cetele îngereşti se luminează de lumina pe care o primesc de la Maica Domnului.

Pentru aceasta ea este lăudată de Biserica noastră ca “cea Mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”.

Întruparea cuvântului şi îndumnezeirea omului este taina cea mare a credinţei şi teologiei noastre.

Biserica noastră Ortodoxă trăieşte aceasta în fiecare zi prin Tainele ei, prin imnografia ei, prin icoanele ei, prin toată viaţa ei. Chiar şi arhitectura unei Biserici Ortodoxe mărturiseşte lucrul acesta. Turla bisericilor, pe care este pictat Atotţiitorul, simbolizează pogorârea cerului pe pământ. Ea arată că Domnul “a plecat cerurile şi S-a pogorât”; că Dumnezeu S-a făcut om “şi S-a sălăşluit întru noi (I In. 1, 14)”, precum scrie Sfântul Evanghelist loan.

Deoarece S-a făcut om prin Născătoarea de Dumnezeu, o reprezentăm pe Maica Domnului în partea de sus a absidei altarului, ca să arătăm că Dumnezeu prin ea vine pe pământ la oameni. Ea este “podul pe care a coborât Dumnezeu” şi “căruţa ce îi ridică de pe pământ la cer”, cea mai încăpătoare decât cerurile, sălaşul Celui neîncăput care a cuprins întru sine pentru mântuirea noastră pe Dumnezeul cel necuprins.

Apoi putem vedea reprezentaţi pe pereţii bisericii pe oamenii îndumnezeiţi. Pe cei care au devenit dumnezei după har, pentru faptul că Dumnezeu S-a făcut om. De aceea în bisericile noastre ortodoxe putem reprezenta nu numai pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Hristos şi pe Maica Sa cea curată, pe Stăpâna Născătoarea de Dumnezeu, ci şi pe sfinfi în jurul Atottiitorului şi mai jos de El. Pe toti pereţii bisericii pictăm roadele întrupării lui Dumnezeu: pe oamenii îndumnezeiţi.

Atunci când intrăm într-o biserică ortodoxă şi vedem frumoasele icoane pictate pe pereţii ei trăim o experienţă: aflăm de îndată care este lucrarea lui Dumnezeu pentru om, care este scopul vieţii noastre. În biserică toate vorbesc despre înomenirea lui Dumnezeu şi despre îndumnezeirea omului.

(extrase din Indumnezeirea – Scopul vietii omului – Arhim. Gheorghe Kapsanis)

Articole asemanatoare:

1. Întruparea lui Dumnezeu – Temeiul îndumnezeirii omului
2. Asezarea vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in Vlaherne
3. Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (II)
4. Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (IV)
5. Că mântuirea se săvârşeşte prin harul lui Dumnezeu şi prin voinţa omului (VI)