Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IX)

61. a) Cu privire la folosul rugăciunii vom trage concluzii din încercările diavoleşti de a ne împiedica în ceasurile slujbelor bisericeşti, iar cu privire la rodul ei – din biruinţa asupra vrăjmaşilor. Intru aceasta am cunoscut, zice Psalmistul, că m-ai voit, că nu se va bucura vrăjmaşul meu de mine (Ps. 40, 12).

Sf. Atanasie. Folosul rugăciunii îl putem înţelege din piedicile pe care ni le pun diavolii în ceasurile dumnezeieştilor slujbe şi înainte de a merge la biserică – cu scopul de a nu ne lăsa să ne adunăm înaintea feţei lui Dumnezeu – a Judecătorului să strigăm împotriva lor şi prin rugăciunea noastră să-i luptăm, să-i rănim şi să-i chinuim. Dacă rugăciunea nu ar fi plăcută lui Dumnezeu, nici folositoare pentru noi, diavolii nu s-ar strădui atât să împiedice intrarea noastră în biserică şi să ne împiedice prin toate mijloacele să ne rugăm, aşa cum trebuie, în biserică, să ne împiedice în exterior prin ochi şi urechi şi înlăuntru prin stârnirea gândurilor. Iar rodul rugăciunii îl putem cunoaşte din dragostea pe care ne-o arată Dumnezeu, umplându-ne de bucurie atunci când ne rugăm Lui din toată inima noastră şi bucurându-ne prin biruinţa asupra vrăjmaşilor, când vedem că prin puterea rugăciunii sunt răniţi vrăjmaşii noştri demonii, şi fug de la noi împreună cu făcăturile lor – patimile şi gândurile întinate. Văzând acest acoperământ al lui Dumnezeu, acest har al lui Dumnezeu şi această putere, care lucrează în noi prin rugăciune, sufletul se bucură, iar vrăjmaşii suferă şi se chinuiesc, precum spune Sfântul David: din faptul că nu m-ai lăsat, Doamne, în ceasul meu de luptă (de rugăciune) şi nu l-ai lăsat pe vrăjmaşul meu să mă biruie şi să se bucure de mine, aşa cum vroia el, cunosc că Tu mă iubeşti, mă păzeşti şi mă acoperi, ca pe robul şi prietenul Tău.

61. b) Strigat-am, mai zice Psalmistul, cu toată inima mea (Ps. 118, 145), adică şi cu trupul, şi cu sufletul, şi cu duhul; căci, unde sunt ultimele două adunate, acolo este şi Dumnezeu în mijlocul lor (Mt. 18, 20).

Sf. Atanasie. In biserică se cântă: strigat-am cu toată inima mea, adică cu buzele, cu sufletul şi cu mintea către Dumnezeu cel multmilostiv şi El m-a auzit şi a izbăvit de iad sufletul meu. Şi Domnul spune în Evanghelie: unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, din dragoste pentru El, acolo este şi El cu ei în mijlocul lor. Şi astfel în acea rugăciune, în care se unesc sufletul şi mintea în evlavie, căinţă şi umilinţă, într-adevăr este prezent şi Dumnezeu, Care îi şi dă rugăciunii putere lucrătoare.

62) Precum cele trupeşti, aşa şi cele duhovniceşti – nu sunt toate la fel pentru toţi (sau la toţi). Unora li se potriveşte mai mult repeziciunea în psalmodiere, iar altora – încetineala: căci cei dintâi spun că se luptă cu nălucirile, iar cei din urmă – cu neştiinţa.

Sf. Atanasie. Precum puterile trupeşti, aşa şi darurile sufleteşti nu sunt la fel, nu sunt egale la toţi. Aşa cum în privinţa celor trupeşti, unul vrea un lucru, iar altul – alt lucru, aşa se întâmplă şi în privinţa celor sufleteşti. De aceea şi în psalmodiere, unora le place să cânte repede, iar altora – încet. Cei care cântă repede spun că fac acest lucru ca nu cumva, datorită încetinelii, să fie captată mintea lor şi să fie răpită de alte gânduri. Iar cei care cântă încet spun că fac acest lucru ca să înţeleagă mai bine cele citite şi să nu greşească, pentru că încă nu au învăţat aşa cum trebuie şi sunt nepricepuţi la citire. Cu toate acestea, trebuie să le potrivim cu chibzuinţă pe amândouă, punându-le de acord cu timpul şi cu celelalte lucruri.

63) Dacă vei striga cu stăruinţă către împăratul ceresc împotriva vrăjmaşilor tăi, când ei se vor apropia de tine, să îndrăzneşti, căci nu te vei osteni mult timp. Ei singuri după aceea se vor depărta îndată de la tine, de aceea toţi aceşti netrebnici nu vor să te vadă primind cunună pentru lupta cu ei prin rugăciune; dar, în afară de aceasta, vor fugi ca de foc, biciuiţi fiind cu rugăciunea.

Sf. Atanasie. Dacă îl vei ruga stăruitor pe împăratul ceresc să te apere de vrăjmaşi, când ei te vor înconjura cu ispitele, să ai îndrăzneală către El cu bună nădejde şi nu va trebui să te osteneşti mult timp pentru alungarea lor. Ei îndată vor fugi singuri de la tine, căci s-au apropiat ca să te împiedice să te rogi şi, istovindu-te prin năvălirea lor şi secătuindu-ţi curajul şi răbdarea, să te determine să încetezi rugăciunea; dar, văzând că tu stai cu fermitate împotriva lor şi te lupţi fără să te plângi şi ştiind că pentru aceasta, cu cât mai mult vei rămâne în luptă cu curaj, cu atât mai frumoasă va fi cununa pe care o vei primi, îndată vor fugi, nedorind, din invidie, să-ţi aducă prin luptele lor cununi. De aceea vor fugi, dar mai ales pentru că nu vor putea stinge flacăra rugăciunii, care îi va arde şi îi va chinui mai tare decât focul iadului.

64) Dobândeşte toată bărbăţia şi Il vei avea pe Dumnezeu învăţător în rugăciunea ta. Ca să vezi cu ochii, nu trebuie să înveţi din cuvinte: acest lucru vine în chip firesc. Nici frumuseţea rugăciunii nu o poţi vedea datorită tâlcuirii altuia – ea singură Il are în sine ca îndrumător pe Dumnezeu, Care îl învaţă pe om cunoştinţa, dă rugăciune celui ce se roagă şi binecuvântează anii drepţilor (Ps. 93, 10; 1 Regi 2, 3).

Sf. Ilie. Dobândeşte bărbăţie, adică mare atenţie şi sârguinţă la rugăciune şi te vei învrednici să-L ai pe Dumnezeu învăţător în rugăciune.

Sf. Atanasie. Sileşte-te să stai întotdeauna la rugăciune cu râvnă, răbdare şi bărbăţie şi vei dobândi faptul că însuşi Dumnezeu te va întări în ea şi te va învăţa. Aşa cum ochiul natural are proprietatea de a privi şi de a vedea şi nu are nevoie de îndrumare verbală pentru acest lucru aşa şi atunci când sufletul bun se îndreaptă către Dumnezeu în rugăciunea sa, El în chip firesc îl luminează şi îl învaţă să stea în rugăciune înaintea Lui cu frică şi cu dragoste. Şi prin cuvinte nimeni nu-l poate face pe celălalt să cunoască frumuseţea rugăciunii, nici să explice mijlocul prin care Domnul însuşi îndrumă sufletul ca să fie împreună cu El. Căci El este Cel ce îl învaţă pe om cunoştinţa. El luminează mintea şi pune năzuinţe bune în inimă. El binecuvântează viaţa lungă a fiecărui rob bun de-al Său, care se roagă Lui cu credinţă şi cu dorinţă arzătoare.

Minei. Nu de învăţător ai nevoie pentru rugăciune, ci de propria ta râvnă faţă de ea, râvnă datorită căreia însuşi Dumnezeu îţi va fi îndrumător în rugăciune. Pe cel care se roagă cu răbdare şi cu râvnă, Dumnezeu prin luminarea Sa nemijlocită îl va învăţa rugăciunea şi va izbăvi mintea lui de rătăcire şi inima lui de înrobire.

Minei. Sf. Maxim. Cel ce îl iubeşte sincer pe Dumnezeu se roagă fără împrăştiere şi cel ce se roagă fără împrăştiere îl iubeşte sincer pe Dumnezeu. Nu se poate ruga fără împrăştiere cel al cărui suflet este lipit de cele pământeşti. Prin urmare, nu îl iubeşte pe Dumnezeu cel a cărui minte este legată de lucrurile omeneşti.

Minei. Sf. Nil. Rugăciunea este înălţarea minţii către Dumnezeu. Atenţia care caută rugăciunea dobândeşte rugăciunea, căci după atenţie în chip firesc urmează rugăciunea. Spre aceasta să şi îndreptăm toată grija noastră.

(extrase din Sf. Ioan Scararul – Despre rugaciune si Trezvie in invataturile Sfintilor Parinti)

Articole asemanatoare:

1. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (VI)
2. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (II)
3. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IV)
4. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (VII)
5. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (V)