Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (V)

26) Credinta înaripeaza rugaciunea; caci fara ea aceasta nu se poate înalta la cer.

Sf. Atanasie. Credinta înflacarata si nadejdea dau aripi rugaciunii – sa zboare la cer; si fara ele mintea singura nu poate alcatui nici o rugaciune, nicidecum o rugaciune care sa se înalte la Dumnezeu si sa aduca rod.

27) Sa începem si noi, împatimitii, sa ne rugam staruitor Domnului; caci toti cei care acum sunt despatimiti din împatimire au izbutit sa ajunga la despatimire.

Sf. Atanasie. Fiind cuprinsi de patimi, sa ne rugam lui Dumnezeu cu toata râvna si credinta ca El la ne curateasca de toate netrebniciile noastre. Caci si aceia, care sunt acum curati si proslaviti au fost biruiti si încercati de patimi; însa L-au rugat pe Domnul cu toata râvna si El i-a izbavit de aceste patimi si i-a curatit de duhoarea si de putreziciunea lor.

28. a) Chiar daca nici de Dumnezeu nu se temea acel judecator, totusi fiindca îi facea suparare sufletul care ramasese vaduv de Dumnezeu din pricina pacatului si a caderii, el i-a facut dreptate fata de potrivnicul lui — trupul si de vrajmasii lui – duhurile rele (Luca 18, 3-7).

Sf Atanasie. Daca judecatorul acela nedrept, despre care se scrie în Evanghelie ca nu se temea de Dumnezeu, i-a facut în cele din urma dreptate vaduvei, a aparat-o si l-a pedepsit pe vrajmasul ei numai pentru ca ea a venit des la el si l-a sâcâit cu rugamintile si lacrimile ei, cu atât mai mult Dumnezeu, marele si mult-milostivul Judecator, Care nu are de cine sa Se teama, pe Care nici o cerere nu Il plictiseste si Caruia nu Ii este greu sa reverse în fiecare clipa milele si darurile Sale – simte parere de rau, auzind strigatul neobosit si tânguirea sufletului care a ramas vaduv de mirele sau ceresc, Hristos, din pricina pacatelor sale si plânge înaintea Lui si ziua si noaptea, implorându-L sa-l ajute – sa-l izbaveasca de vrajmasii care l-au adus în aceasta stare cumplita si se tin dupa el. I se face mila de el si îndata îi face dreptate, poruncindu-i acestui trup nechibzuit sa nu mai ispiteasca sufletul si respingându-i pe demoni cu o asemenea putere încât sa nu mai încerce iarasi sa se ridice împotriva lui – si îl linisteste si îl mângâie.

Minei. Pentru Dumnezeu nu mai exista vreun dumnezeu de care El sa Se teama, nici vreun om de care Lui sa-I fie rusine. El nu se uita la chip; face întotdeauna judecata dreapta, aparându-l pe cel asuprit si pedepsindu-l pe asupritor, dupa dreptatea si mila Sa.

28. b) Pe cei recunoscatori bunul nostru negustor (cumparator, rascumparator) îi atrage la iubirea sa prin împlinirea grabnica a cererilor lor; iar sufletele nerecunoscatoare, ca pe niste câini, prin foamea si setea de cele cerute le obliga sa stea mult timp înaintea lui prin intermediul rugaciunii: caci câinele nerecunoscator, primind pâinea, îndata se departeaza de cel ce i-a dat-o.

Sf. Ilie. Dumnezeu, împlinind cu grabire cererile robilor Sai recunoscatori, prin aceasta îi atrage si mai mult la iubirea fata de Sine; iar cererile robilor nerecunoscatori le împlineste cu întârziere ca ei sa se roage mai mult timp si, primind cele cerute dupa rugaciunea savârsita cu osteneala, datorita acestei osteneli sa nu uite nici darul. Caci nu rareori se întâmpla ca, primind îndata cele cerute, îndata sa uite si binefacerea, asa cum s-a întâmplat cu Israel: A mâncat Iacov, s-a îngrosat Israel si s-a facut îndaratnic… a parasit pe Dumnezeu, Cel ce l-a facut si a dispretuit cetatea mântuirii sale (Deut. 32, 15).

Sf. Atanasie. Bunul nostru rascumparator ceresc, Dumnezeu, Care cauta prin toate mijloacele sa ne aduca la Sine, orânduind mântuirea sufletelor noastre, pentru a destepta o mare dragoste pentru Sine în robii Sai buni si recunoscatori si prin minunea milei a-i câstiga pentru Sine, îndata le daruieste ceea ce Ii cer. Dar sufletele care sunt nerecunoscatoare si se departeaza de El îndata ce primesc harul, uitând darul si nespunând mai departe rugaciuni, le obliga sa se roage mult timp înaintea Sa ca, înfometând si însetând dupa cele cerute, sa nu se departeze de El, ci sa ramâna în voia Lui cea sfânta; si sa nu fie asemenea câinilor nerationali, care, îndata ce primesc pâinea, se departeaza de cel ce le-a dat-o.

29) Daca ai petrecut mult timp în rugaciune (si nu ai primit nimic), sa nu spui ca nu ai dobândit nimic. Caci, iata, deja ai dobândit. Este vreun bine mai presus de a te lipi de Domnul si de a fi neîncetat in unire cu El?

Sf. Atanasie. Sa nu spui – stând atâta timp în rugaciune si rugându-ma îndelung lui Dumnezeu, nu am dobândit nimic. Îti este de ajuns buna deprindere catre rugaciune, pe care ai dobândit-o astfel. Caci este cu adevarat lucru îngeresc si mare dar sa fii nedespartit de Dumnezeu si sa stai înaintea fetei Lui ca un prieten drag si sa te bucuri.

Minei. Sa nu te întristezi daca, atunci când îl rogi pe Dumnezeu pentru ceva, nu te aude imediat si întârzie sa-ti împlineasca cererea. Caci nu esti tu mai întelept decât Dumnezeu. Acest lucru ti se întâmpla fie pentru ca nu esti vrednic, poate, de cele cerute; fie pentru ca drumurile inimii tale nu corespund cu ceea ce ceri, ci sunt opuse, fie pentru ca nu ai ajuns înca la acea masura încât sa cuprinzi darul cerut: deoarece nu trebuie mai înainte de vreme nici sa-ti doresti, nici sa cauti ceea ce apartine masurilor înalte ca sa nu se faca de rusine în tine darul lui Dumnezeu prin nepriceperea ta de a-l folosi. Si, totodata, ceea ce se dobândeste usor se pierde usor; în timp ce cele dobândite cu osteneala adevarata sunt pastrate cu toata atentia si grija.

30) Nici cel osândit nu se teme sa se înfatiseze pentru ascultarea sentintei cu privire la pedeapsa sa atât cât se teme rugatorul sârguincios sa se înfatiseze înaintea lui Dumnezeu în rugaciune. De aceea, cine este întelept si ascultator, acela numai prin lucrarea acestei amintiri se poate feri si de suparare, si de mânie, si de multele griji care nu îi dau pace, si de întristare, si de îmbuibare, si de orice gând pacatos.

Sf. Ilie. Cine a capatat obiceiul de a se ruga, acela numai prin lucrarea fricii – de a sta înaintea lui Dumnezeu în rugaciune fiind vinovat de ceva, se poate izbavi de multele pacate pe care le poate savârsi în fiecare zi si în fiecare ceas.

Sf. Atanasie. Nu se teme cel osândit sa asculte sentinta cu privire la pedeapsa si moartea care îl asteapta, atât cât se teme rugatorul sârguincios si evlavios de acel ceas în care trebuie sa stea înaintea lui Dumnezeu în rugaciune. De aceea omul chibzuit, amintindu-si acest lucru, toate lucrurile sale le savârseste cu toata temerea si frica, temându-se ca nu cumva Dumnezeu, când el se va înfatisa înaintea Lui în rugaciune, sa-l osândeasca, asa cum i-a facut fariseului: si se straduieste prin toate mijloacele sa se fereasca si de mânie, si de osândire, si de împotmolirea în griji, si de îmbuibarea pântecelui, si de atractia anumitor gânduri necurate si pacatoase.

(extrase din Sf. Ioan Scararul – Despre rugaciune si Trezvie in invataturile Sfintilor Parinti)

Articole asemanatoare:

1. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (II)
2. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (III)
3. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IV)
4. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (VI)
5. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IX)