Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (VII)

41) Cel ce L-a câstigat pe Domnul (II are pe Domnul locuind în el) nu mai aduce singur cuvinte în rugaciune, caci în acest caz Duhul se roaga pentru el în el cu suspine negraite (Rom. 8, 26).

Sf Atanasie. Acela, în launtrul caruia Si-a orânduit locas Dumnezeu, nu are nevoie sa nascoceasca cuvinte pentru rugaciune, caci atunci însusi Dumnezeu Cel atotputernic si atotbun va lumina mintea lui ca sa graiasca în rugaciune si va înflacara inima lui ca sa se reverse în sentimente înduiosatoare pâna la lacrimi si va îndemna sufletul lui la suspine negraite datorate dorintelor puternice si a durerilor adânci.

Minei. Atunci mintea prin harul lui Dumnezeu va zbura în sus catre Cel Care da rugaciune celui ce se roaga si fiind însufletita de El, nu se va îngriji de cuvintele pe care ar trebui sa le rosteasca în rugaciunea sa: ea va iesi atunci din inima, revarsându-se fara cuvinte în sentimente înflacarate de evlavie, devotament si iubire.

42) Nici o nalucire sa nu primesti în timpul rugaciunii ca sa nu fii supus ratacirii.

Sf. Atanasie. Fii atent sa nu primesti în timpul rugaciunii nici un gând strain, sa nu asculti vorbele care îti sunt adresate, nici sa raspunzi la ele, mai ales atunci când se refera cumva la credinta. Numai la Dumnezeu sa cauti cu toata dorirea ta, rugându-L staruitor sa nu lase mintea ta sa se abata de la adevar sau sa cada in vreo ratacire care vatama credinta si în vreo erezie pierzatoare si astfel sa piarda harul si darul dreptei credinte, care cere ca noi sa credem în cuvântul lui Dumnezeu, ca fiind cel adevarat si sa-l pastram neschimbat, potrivit cu Sfintii Parinti ai Bisericii noastre.

Minei. Când te rogi, sa nu asemui cele dumnezeiesti cu vreun lucru material ca sa nu te abati de la dreptatea credintei si a marturisirii.

43) Încredintarea ca cererea a fost auzita în timpul rugaciunii apare în suflet. Iar aceasta încredintare înseamna înlaturarea oricarei îndoieli; încredintarea este dovada clara a celor nelamurite (care nu îngaduie nedumeriri, nici sovaieli).

Sf. Atanasie. Omul trebuie sa creada ca, stând la rugaciune cu frica de Dumnezeu si cu toata evlavia, va primi de la Dumnezeu ceea ce îi trebuie pentru binele sufletului lui, ca Dumnezeu va primi cuvintele lui si va asculta cererea lui, binevoind catre nazuinta inimii lui, celei pline de dragoste pentru El. Semnul inimii curate si cu adevarat credincioase este faptul ca omul s-a eliberat de orice licarire, cât de mica, a necredintei si crede curat, contemplând cu ochiul mintii cele crezute, asa cum cu ochiul trupului vede în lumina soarelui lucrurile dinaintea sa.

44) Fii milostiv rugându-te puternic si cu sârguinta: caci (pentru acestea) monahii în rugaciune înmultit vor primi, iar cele urmatoare (în Evanghelie: viata vesnica) le vor primi în veacul urmator (Mt. 19, 29).

Sf Ilie. Daca îti vei înmulti rugaciunea, înmultit vei primi si darurile ei si în veacul viitor viata vesnica vei mosteni.

Sf. Atanasie. Tu, care doresti ca rugaciunea ta sa fie placuta lui Dumnezeu, fa si milostenie dupa putinta ta; pentru ca datorita ei monahii cei milostivi primesc aici de la ceilalti de o suta de ori mai multe milostenii, iar de la Dumnezeu de o mie de ori mai mult ajutor si orice dar, iar în veacul viitor mult mai multe bunuri vesnice si împaratia cereasca, potrivit cu ostenelile lor, dupa cum spune Evanghelia: însutit vor primi acum în vremea aceasta si viata vesnica si împaratia cereasca vor mosteni (Luca 18; Marcu 10).

Minei. Ti-ai închis pântecele tau înaintea facerii de bine: voi închide si Eu adâncurile Mele înaintea miluirii tale, în ziua rasplatirii.

Si înca: Fa bine celui binecredincios – si vei primi rasplata.
Si iarasi: De ce plângi când te rogi de vreme ce tu, vazând lacrimile saracului, nu îi arati aceluia mila?

45) Focul, ajungând în inima, învie rugaciunea, iar dupa ce ea învie si se înalta la ceruri, are loc coborârea focului în camara sufletului.

Sf. Ilie. Dorinta dumnezeiasca, intrând în inima omului, desteapta în ea rugaciunea; iar când rugaciunea aceasta se înalta la ceruri, are loc pogorârea Sfântului Duh peste cel ce se roaga, asa cum li s-a întâmplat si Sfintilor Apostoli.

Sf. Atanasie. Atunci când focul dorintei dumnezeiesti si al iubirii dumnezeiesti înflacareaza inima, sufletul se desteapta la rugaciune si o înalta cu cuget curat la ceruri, de unde coboara apoi în camara sufletului harul Atotsfântului Duh si lumineaza mintea si inima lui, le curateste si le face puternice asa cum s-a întâmplat si în Apostoli.

Minei. Foc numeste el aici dumnezeiasca dorinta, care, desteptându-se în inima, înalta mintea la ceruri. Atunci în aceasta camara a sufletului, care este mai presus de toata întelepciunea pamânteasca, are loc coborârea nevazuta a Dumnezeiescului Duh, care a avut loc si asupra Apostolilor prin semne vazute.

46) Unii spun ca rugaciunea este mai buna decât pomenirea mortii; dar eu preamaresc cele doua firi într-o singura persoana.

Sf. Ilie. Unii spun ca este mai bine sa te rogi decât sa ai în minte pomenirea mortii; dar eu, zice sfântul parinte, asa cum în unul Hristos Mântuitorul nostru cinstesc doua firi – dumnezeirea si omenitatea – asa si pe acestea doua – rugaciunea si pomenirea mortii – le aduc la acelasi rang sau le pun pe aceeasi linie.

Sf. Atanasie. Unii spun ca rugaciunea da mai multa înduiosare si evlavie decât pomenirea mortii, însa eu le laud si le cinstesc pe amândoua laolalta asa cum proslavesc si cinstesc cele doua firi în Hristos, dumnezeirea si omenitatea unite în chip nedespartit; caci amândoua duc împreuna sufletul la har si la sfintenie.

Minei. Amândoua lucreaza în mod egal si binefacator în suflet, umplându-l de dumnezeiasca înduiosare.

47) Calul sprinten, de obicei, pe parcursul drumului se încalzeste si mareste fuga. Prin fuga înteleg psalmodierea si prin cal – mintea barbatoasa. O astfel de minte simte de departe lupta si, pregatindu-se (dinainte pentru ea), ramâne pe mai departe cu totul nebiruita.

Sf. Ilie. Cal numeste el mintea si rugaciunea, dându-ne de înteles ca, asa cum calul, simtindu-l de departe pe vrajmas, se agita, asa trebuie si mintea, apucându-se cu trezvie de rugaciune si savârsind-o cu râvna, sa se înarmeze cu barbatie si cu mare însufletire împotriva gândurilor patimase si sa nu le îngaduie sa se apropie de ea.

Sf. Atanasie. Calul bun, începând sa fuga, se încalzeste si cu cât fuge mai mult cu atât mai mult se încalzeste si mareste fuga. Fuga este rugaciunea, iar calul – mintea barbatoasa care, cu cât mai mult cânta si se roaga, cu atât mai mult se încalzeste înlauntru sufletul datorita lucrarii dumnezeiesti si se înarmeaza cu putere pentru biruirea tuturor ispitelor si a tuturor piedicilor, pe care le pune vrajmasul în calea lui, pe care le si întâmpina apoi fiind gata si înarmat si le biruie, calcându-l în picioare pe vrajmas si nimicind toate cursele lui ca pe o pânza de paianjen.

48) Cumplit este sa iei apa de la gura celui însetat; dar si mai cumplit este pentru sufletul care se roaga cu înduiosare sa se smulga din mult dorita sedere înaintea lui Dumnezeu, înainte de vreme.

Sf. Atanasie. Mare rautate si cruzime este sa iei apa de la gura celui însetat, fara sa-i dai voie sa-si potoleasca setea ce îl chinuie; dar si mai rau si mai cumplit este sa smulgi sufletul înduiosat si iubitor de Dumnezeu din sederea mult dorita în rugaciune, înainte de sfârsitul ei si înainte de potolirea setei sufletesti.

49) Nu te smulge (din rugaciune) pâna când nu vei vedea focul si apa (caldura inimii si lacrimile) secatuindu-se în lucrarea mântuirii: caci, poate, niciodata în viata ta nu vei mai avea un asemenea moment prielnic pentru dobândirea iertarii pacatelor.

Sf. Ilie. Nu opri rugaciunea ta pâna când nu vei vedea ca arderea inimii tale a încetat si apa lacrimilor a secat; caci niciodata în viata ta nu vei mai gasi, poate, un asemenea moment pentru dobândirea iertarii greselilor tale.

Sf. Atanasie. Nu te abate de la rugaciunea sincera pâna când nu va înceta flacara care arde în inima ta si nu îti vor secatui lacrimile; caci se poate întâmpla ca niciodata în viata sa nu mai întâlnesti un asemenea moment bun pentru curatirea pacatelor tale. Se întâmpla ca Dumnezeu de multe ori sa retina arderea inimii si lacrimile pentru binele tau ca sa nu te mândresti cu aceasta lucrare, ce Îl misca pe Dumnezeu si are loc înlauntrul tau, dar tu niciodata sa nu îndraznesti sa te împrastii si sa te racesti.

Minei. Nu pleca de la rugaciune pâna când lacrimile date de Dumnezeu si focul înduiosarii nu vor înceta singure – din grija lui Dumnezeu pentru mântuirea ta, ca sa nu te înalti; caci nu stii ca, poate, niciodata nu ti se va mai întâmpla sa prinzi o asemenea sedere înaintea lui Dumnezeu, puternica si mijlocitoare pentru tine.

50) Cel ce gusta rugaciunea, deseori, numai printr-un cuvânt îsi întineaza mintea si, stând la rugaciune, nu mai gaseste, ca de obicei, ceea ce îsi doreste.

Sf. Ilie. Un singur cuvânt deseori întineaza mintea fie datorita nerusinarii sale, fie datorita laudei de sine, fie datorita osândirii.

Sf. Atanasie. Cine a gustat si a aflat dulceata rugaciunii, acela deseori numai printr-un cuvânt, care iese din gura lui din neatentie sau este auzit întâmplator de la ceilalti, îsi întineaza mintea sa astfel încât nu mai poate si nu se mai învredniceste sa o înfatiseze la rugaciune întreaga si sa o tina curata sau sa ajunga la înduiosarea si lacrimile dinainte sau sa dobândeasca gustul dorit al celor dumnezeiesti cum se întâmpla de obicei.

(extrase din Sf. Ioan Scararul – Despre rugaciune si Trezvie in invataturile Sfintilor Parinti)

Articole asemanatoare:

1. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IV)
2. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (VI)
3. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (IX)
4. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (III)
5. Cuvânt despre rugaciune cu lamuririle ei (II)