Cuvânt în cea de-a doua Duminica din Postul Mare – a Sf. Grigorie Palama

Decalogul vietii crestine – Porunca 1,  Porunca 2, Porunca 3, Porunca 4, Porunca 5, Porunca 6, Porunca 7, Porunca 8, Porunca 9, Porunca 10

Importanta învataturii Sfântului Grigorie Palama pentru societatea contemporana

Buna randuiala a postului – Sf. Grigorie Palama

- Învatatura lui Hristos si învataturile omenesti -

Daca, precum va amintiti, în cea dintâi Duminica a Marelui Post Sfânta Biserica a praznuit întarirea Ortodoxiei de catre cele sapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteste pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele aparator al Ortodoxiei.

Acesta a trait în al XIV-lea veac, la aproape sase sute de ani dupa ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educatie aleasa, fiind apropiat al împaratului din Bizant, dar a parasit curând viata de la curte si s-a retras în muntele Athos, fiindca sufletul lui nazuia spre împartasirea statornica si nedespartita cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hula asupra monahismului si mai ales asupra calugarilor din Athos, care erau defaimati pentru faptul ca-si închinasera întreaga viata numai slujirii lui Dumnezeu, cugetarii la cele dumnezeiesti si rugaciunii.

Sfântul Grigorie i-a înfierat cu mare putere pe acesti hulitori, ridicându-se în apararea monahismului ortodox, în acea vreme s-a ridicat ereticul Varlaam, care propovaduia învatatura gresita ca, schimbându-Se la fata în muntele Taborului, Domnul Iisus Hristos nu ar fi stralucit cu lumina dumnezeiasca, ci cu o lumina pamânteasca, obisnuita. Sfântul Grigorie l- a dat în vileag ca eretic, învatând cu tarie ca lumina taborica este dumnezeiasca.

În ziua pomenirii acestui mare ierarh, ca de altfel în toate zilele când sunt pomeniti sfinti ierarhi, auziti în Evanghelia care se citeste cuvintele lui Hristos: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce nu intra pe usa în staulul oilor, ci sare pe aiurea, acela este fur si tâlhar, iar cel ce intra prin usa este pastorul oilor (In. 10, 1-2).

În ele, toti învatatorii mincinosi si ereticii sunt asemuiti unor hoti si tâlhari, ce nu doresc sa intre cu smerenie în sfânta credinta pe usa Ortodoxiei, ci nazuiesc sa se furiseze prin alta parte. Singura intrare sfânta si legiuita în dumnezeiasca învatatura e însa una singura, si unul singur este învatatorul nostru – Iisus Hristos (v. Mt. 23, 8), iar noi suntem datori sa urmam doar Lui si nimanui altcuiva. Eu sunt usa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; si va intra, si va iesi, si pasune va afla (In. 10, 9).

La aceasta usa El i-a pus ca strajeri ai împaratiei Cerurilor pe sfintii apostoli, în urma carora au primit hirotonia, ca urmasi ai lor, multi alti pastori buni: toti acestia învata oile cele bune, turma lui Hristos, sa asculte de glasul singurului învatator si Pastor, sa mearga dupa Hristos.

Au fost si sunt numerosi conducatori pe care si-i alege neamul omenesc, multi învatatori care arata felurite cai de a trai – însa Domnul Iisus Hristos ne porunceste noua, crestinilor, sa mergem numai dupa El, dupa Pastorul Cel Bun, Care pune sufletul Sau pentru oile Sale (v. In. 10, 11).

Care sunt învataturile tuturor conducatorilor omenesti si prin ce se deosebesc ele de învatatura Domnului Iisus Hristos? Toate învataturile omenesti au ca tinta perfectionarea vietii noastre sociale si politice. Ele vorbesc aproape numai despre felul în care trebuie organizat aspectul exterior a vietii, despre legile de stat care ar trebui facute, despre realizarea unei forme cât mai perfecte de organizare statala. Din aceste învataturi omenesti cunoastem multe lucruri întelepte, multe lucruri mari, multe lucruri folositoare, în fata celor mai bune si mai vrednice, în fata celor mai drepte dintre ele ne plecam si noi.

Si totusi, de ce mergem dupa un singur Conducator – dupa Domnul nostru Iisus Hristos? De ce punem sfânta Lui învatatura mai presus de toate învataturile social-politice ale lumii, chiar si de cele mai drepte dintre ele? Acesta e un lucru pe care trebuie neaparat sa-l întelegeti.

Înainte de venirea Domnului Iisus Hristos, lumea era adânc înstrainata de obiectul învataturii Lui, necugetând deloc la ceea ce El socotea a fi lucrul cel mai însemnat, neaparat trebuincios, pentru oameni: se gândeau numai la cele exterioare. Lumea antica era încredintata ca pentru dezradacinarea raului de pe pamânt este nevoie doar de legi drepte în stat; si lumea noua viseaza la egalitate sociala. Pastorul Cel Bun ne spune însa cu totul altceva.

Stiti ca în vremea postirii Lui de patruzeci de zile în pustie satana a început sa-L ispiteasca. L-a suit pe un munte înalt, i-a aratat toate împaratiile pamântesti si a zis: „Daca Te vei închina mie, îti voi da toate aceste împaratii si slava lor” (v. Lc. 4, 6-7) – la care Domnul a raspuns: Mergi înapoia Mea, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tau sa I te închini si numai Lui sa-I slujesti” (Lc. 4, 8).

El a lepadat de la Sine puterea politica si sociala si nu la reforme sociale Se gândea. Si dupa aceea, cu alte prilejuri, a respins aceasta putere – fiindca atunci când veneau la El oameni cu rugamintea de a le fi judecator, El se dadea în laturi, spunând: Cine M-a pus pe Mine judecator sau împartitor peste voi? (Lc. 12, 14). Iar când înainte de cumplitele Sale patimiri de pe Golgota a stat înaintea lui Pilat ca sa fie judecat, si acesta L-a întrebat: „Esti împarat?”, El a raspuns: „Da, împarat sunt, însa împaratia Mea nu este din aceasta lume” (v. In. 18, 33-36).

Iata ce are însemnatate pentru noi: faptul ca El este Conducatorul unei împaratii care nu este din aceasta lume, iar conducatorii omenesti sunt toti conducatori ai împaratiei acestei lumi.

Ei bine, care este deosebirea de temelie dintre învatatura lui Hristos si toate învataturile omenesti? În aceea ca Hristos ne-a învatat despre împaratia care e înauntrul nostru, ne-a învatat sa luam aminte la glasul inimii: Caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânarile, hotiile, uciderile, preacurvia, lacomiile, vicleniile, înselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea (Mc. 7, 21-22). Aceeasi idee o veti afla si în Evanghelia dupa Luca: Omul bun, din vistieria cea buna a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rau, din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele – caci din prisosul inimii vorbeste gura lui (Lc. 6, 45).

În viata noastra duhovniceasca – prin urmare si în toata viata noastra launtrica, care se afla în legatura cea mai strânsa cu viata duhovniceasca – inima împarateste si stapâneste asupra mintii noastre, asupra voii si a nazuintelor. Noi cugetam cum vrea inima, credem ceea ce-i place inimii, ne îndreptam vointa potrivit nazuintelor inimii. Simtirea, al carei organ este inima, domneste asupra întregii noastre gândiri, credinte, cunoasteri, asupra întregii noastre conceptii despre lume, asupra tuturor tendintelor sociale si politice.

Cum ne este inima, asa ne este si viata. Daca inima este curata, sfânta, patrunsa de dragoste fierbinte fata de Domnul Iisus Hristos, toate faptele, toate gândurile, toate opiniile noastre sociale si politice, toata filosofia noastra de viata vor fi patrunse de aceasta simtire, de aceste sfinte porunci ale inimii – si atunci din vistieria cea buna a inimii noastre vom scoate roade bune în tot ce facem, si în primul rând în viata de zi cu zi, în legaturile noastre cu cei din jur. Iar daca în inima domnesc raul si întunericul, oricât de buna ar fi orânduirea sociala si politica, oricât ar fi de drepte legile, omul va face rele. Nici un fel de legi, nici un fel de orânduire sociala nu pot înfrâna inima omeneasca.

Oamenii tind sa înabuse raul prin pedepse juridice – însa raul continua, infractiunile nu contenesc. Stiti ca si în cea mai desavârsita orânduire de stat exista o multime de oameni josnici, lipsiti de cinste, care fac raul si prin tot ceea ce savârsesc strica tot lucrul bun, împiedicându-l si lipsindu-l de putere prin nazuintele inimii sale negre; stiti ca exista o multime de oameni egoisti, carora nu le pasa decât de sine si care nu se dau în laturi sa îi striveasca pe cei ce stau în calea lor. Stiti cât de multi sunt oamenii desfrânati si ca prin nici un fel de legi nu se poate face ca toti oamenii sa devina buni si cinstiti, sa nu mai fie oameni necinstiti, egoisti.

Asta o poate face numai Domnul Iisus Hristos, fiindca El ne-a adus învatatura Sa cea dumnezeiasca despre felul în care trebuie sa fie inima noastra, despre felul în care trebuie sa ne-o îndreptam. Si prin Sângele Sau si Trupul Sau, cu care ne împartasim, El ne da putere sa ne luptam cu raul, sa curatim inimile noastre. Iata de ce El este pentru noi singurul Sfânt Conducator, fiindca la dezradacinarea raului nu pot si niciodata nu vor putea sa ajunga conducatorii omenesti. Este nevoie de harul dumnezeiesc, de puterea dumnezeiasca, pentru a îndrepta inima omeneasca; oamenii au nevoie de ajutor haric în lupta cu raul. Si atunci, cum sa nu îl iubim din toata inima pe Domnul Iisus Hristos, Care ne-a învatat adevarul cel mai adânc, Care ne-a întors luarea-aminte asupra inimilor noastre, Care ne-a adus învatatura dumnezeiasca si luminoasa despre dragostea de aproapele?

Si se cuvine sa bagam de seama ca lucrurile pe care ne-a învatat El – dragostea, milostivirea, blândetea, smerenia – erau adânc straine de inimile pagânilor. Acestia nu se închinau blândetii, ci trufiei; ei socoteau ca a da milostenie saracilor este o slabiciune de neiertat, în rândul lor era foarte raspândita sclavia, care înjoseste demnitatea omeneasca; ei nu-i puneau pe sclavi în rândul oamenilor si se purtau cu ei ca si cu niste vite. Ciudat si nebuneste ar fi sunat în urechile lor cuvintele dragoste, blândete, smerenie si milostivire – dar ele au rasunat în întreaga lume prin dumnezeiasca propovaduire a Domnului Iisus Hristos si au supus treptat inimile oamenilor, încât în locul trufiei si dispretului fata de oameni dinainte s-a încetatenit recunoasterea tocmai acestor virtuti.

Asadar, fiecare crestin este dator sa îsi aduca aminte ca trebuie sa-si curateasca inima, sa dezradacineze din ea gândurile rele, sa tinda spre sfintenia ei. Sfântul Apostol Iacov spune: Curatiti-va mâinile, pacatosilor, si sfintiti-va inimile, voi, cei îndoielnici. Patrundeti-va de durere, întristati-va si va jeliti. Râsul întoarca-se în plâns si bucuria voastra în întristare. Smeriti-va înaintea Domnului, si El va va înalta (Iac. 4, 8-10).

Smeriti-va înaintea Domnului, pocaiti-va pentru ceea ce va întineaza inimile, umpleti viata voastra de nazuinta catre dragoste, bine si milostivire, si atunci va odihni asupra voastra harul Sfântului Duh. Amin.

(extras din Sfantul Luca al Crimeei – La portile Postului Mare. Predici la Triod)

Articole asemanatoare:

1. Însemnătatea postului pentru om – Cuvânt la Duminica Sfântului Grigorie Palama
2. Perioada Triodului (V) – Duminica a doua a Postului (a Sf. Grigorie Palama)
3. Cuvânt în vinerea primei saptamâni din Postul Mare
4. Sfântul Grigorie Palama şi Cetatea Tesalonicului
5. Sf. Grigorie Palama şi noua teologie occidentală