Despre cresterea copiilor (I)

“Sunt convins ca proasta crestere a copiilor si inrairea lor nu se datoreste altui fapt decat dragostei patimase ce o avem pentru bunurile materiale ale acestei lumi. Grija de cele lumesti si preferinta parintilor numai pentru bunurile pamantului ii silesc sa nu se ingrijeasca de copii si, odata cu aceasta, sa nu se ingrijeasca nici de sufletele lor. Acesti parinti sunt mai rai decat omoratorii de copii”  (Sf. Ioan Gura de Aur).

Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri. Şi vă voi explica acest lucru în cele ce urmează.

Îndată ce s-a născut un copil, tatăl nu-şi dă toată silinţa ca să-i orânduiască viaţa şi să-i formeze caracterul, ci ca să-l împodobească şi să-l îmbrace cu haine luxoase, cusute cu fire de aur. Pentru ce faci asta, omule? Admit ca tu să te împodobeşti cu astfel de haine. Dar pentru ce îl înveţi cu ele pe copil, care încă n-a gustat din această nebunie? Pentru ce-i atârni în jurul gâtului podoabă? Copilul n-are nevoie de aur, ci de un bun şi priceput pedagog care să-l formeze. Şi mai laşi încă să-i atârne copilului părul pe spate ca unei fete! Prin asta, de la început chiar, slăbănogeşti pe copil şi moleşeşti tăria firii lui. De la început sădeşti în el dragostea zadarnică de bani şi-l convingi că trebuie să poftească lucruri nefolositoare. Pentru ce-i faci încă mai mare ispita? Pentru ce îl creşti în dragostea celor materiale? Scriptura spune: “E o ruşine pentru un bărbat dacă lasă să-i crească părul” (I Cor. 11, 14) Firea n-o vrea. Dumnezeu n-a îngăduit-o, este oprită, este un obicei păgânesc. Mulţi le atârnă cercei de aur la urechi. Ar trebui ca şi fetele să se ferească de asemenea podoabe. Voi însă aduceţi această pierzanie şi peste băieţi.

Poate că mulţi râd de cuvintele mele ca de nişte nimicuri. Nu sunt însă nimicuri, ci idei de foarte mare însemnătate. Dacă o fată este crescută în casa părintească în dragostea şi patima după podoabe femeieşti, când va pleca din casa părinţilor va fi de nesuferit soţului ei şi greu de mulţumit şi mai împovărătoare decât cei care strâng impozitele. V-am mai spus şi altădată că răul nu poate fi îndreptat din lume din pricină că nici un om nu are grijă de copii, nimeni nu le vorbeşte despre feciorie, nimeni nu le spune despre curăţia trupească şi sufletească, nimeni nu-i învaţă să dispreţuiască averile şi măririle, nimeni nu le vorbeşte despre poruncile vestite în Scripturi.

Ce se va întâmpla cu copiii noştri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educaţi chiar de când s-au născut şi au fost instruiţi până la bătrâneţe nu reuşesc totuşi să ajungă oameni desăvârşiţi, cât rău nu vor săvârşi cei care de la începutul vieţii lor au fost obişnuiţi să audă vorbindu-li-se numai despre lucrurile pământeşti? În vremea noastră fiecare părinte îşi dă toată silinţa să instruiască pe copiii lui în meserii, în arte, în ştiinţă, în oratorie, dar nici unul nu se interesează cât de puţin să educe sufletul lor.

Nu încetez de a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi şi a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să daţi copiilor voştri o bună educaţie. Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia ce i-o dai. De altfel, ai şi răsplată. Ascultă ce spune Pavel: “…dacă vor stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie” (I Timotei 2, 15). Dacă ai nenumărate păcate adunate în conştiinţa ta, atunci născoceşte o iertare a păcatelor tale, şi anume: creşte un atlet pentru Hristos. Prin aceste cuvinte nu-ţi spun: “Nu-i lăsa să se căsătorească. Trimite-l în pustie. Pregăteşte-l să îmbrăţişeze viaţa monahilor”. Nu-ţi spun asta! Aş vrea negreşit şi aş dori ca toţi să îmbrăţişeze viaţa monahală, dar nu silesc pe nimeni, pentru că o astfel de viaţă pare prea greu de purtat. Creşte un atlet pentru Hristos! Invaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!

Dacă vei întipări în sufletul lui încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca şi sigiliul aplicat pe ceară. Copilul, când e mic, tremură, se teme şi are respect şi de chipul tău, şi de cuvintele tale, şi de tot ce faci. Întrebuinţează cum trebuie superioritatea ta. Tu eşti cel dintâi care te vei bucura de bunătăţi dacă ai un copil bun şi apoi, Dumnezeu. Prin educarea copilului tău lucrezi pentru tine însuţi.

Se spune că mărgăritarele, îndată după prinderea lor, au înfăţişarea unei picături de apă. Dacă cel care pescuieşte perla este un om iscusit, pune picătura în palmă şi mişcă podul palmei întorcând picătura până ce se rotunjeşte exact şi o face foarte rotundă şi tare; după ce i s-a dat această formă, nu mai este cu putinţă să i se mai dea alta. Ceea ce este fraged şi încă n-a căpătat o formă tare poate lua orice formă, pentru că este uşor de schimbat în altă formă; cui este tare însă şi a primit tăria în natura sa nu-i este uşor să iasă din natura sa şi să se schimbe în altă formă.

După cum pictorii lucrează cu multă grijă şi exactitate tablourile, iar sculptorii -statuile, tot astfel şi fiecare tată şi mamă trebuie să-şi dea silinţa pentru desăvârşirea acestor tablouri, acestor icoane minunate ale lui Dumnezeu. Pictorii, în fiecare zi, pun în faţa lor tabloul şi-i dau culorile trebuitoare; sculptorii fac la fel: dau jos ce este de prisos şi adaugă ce trebuie. Tot aşa şi voi, ca nişte sculptori, întrebuinţaţi tot timpul vostru liber spre a sculpta statui minunate lui Dumnezeu; îndepărtaţi ce este de prisos, adăugaţi ce trebuie şi uitaţi-vă cu grijă la ele în fiecare zi: care este darul natural al copiilor, spre a-l dezvolta, care este defectul, spre a-l îndepărta. Cu multă grijă, în primul rând, alungaţi din sufletul lor desfrânarea, căci mai cu seamă dragostea trupească tulbură sufletele tinerilor. Dar mai ales, înainte de a gusta din acest fel de dragoste, învaţă-l să fie cumpătat, să privegheze, să se roage cu stăruinţă şi să-şi facă semnul crucii când spune sau face ceva.

Închipuie-ţi că eşti un împărat care are sub conducerea sa un oraş: sufletul copilului. Căci, într-adevăr, sufletul este un oraş. După cum în oraş unii fură, alţii fac fapte de dreptate, unii muncesc cum trebuie, iar alţii fac toate de mântuială şi la întâmplare, tot astfel şi în suflet sunt gânduri şi gânduri. Unele se luptă împotriva pornirilor neîndreptăţite ale sufletului, cum sunt soldaţii în oraş; altele se îngrijesc de buna stare a întregii locuinţe a trupului:, cum sunt oamenii de stat dintr-un oraş; altele poruncesc, cum sunt conducătorii oraşului; altele povestesc lucruri de ruşine şi desfrânate, cum sunt destrăbălaţii din oraş; altele povestesc lucruri cuviincioase, cum sunt oamenii cumpătaţi şi înţelepţi din oraş; altele iubesc o viaţă plină de moleşeală, ca femeile de la noi; altele spun prostii, ca şi copiii; unora li se porunceşte ca unor sclavi, cum sunt servitorii în oraş; altele sunt nobile, cum sunt oamenii liberi din oraş. Avem deci nevoie de legi ca să alunge gândurile rele, să le aprobe pe cele bune şi să nu îngăduie ca gândurile rele să pună stăpânire pe cele bune. Dacă într-un oraş n-ar fi legi care să îngrădească libertatea hoţilor, viaţa în oraş ar fi grozav de tulburată; dacă soldaţii n-ar face uz cum trebuie de puterea lor, s-ar distruge totul; dacă fiecare cetăţean şi-ar părăsi starea şi funcţia sa şi ar urmări-o pe a altuia, s-ar nimici buna rânduială din pricina lăcomiei; tot aşa este şi cu sufletul copilului.

Sufletul unui copil este deci un oraş: oraş de curând zidit şi întemeiat, oraş care are cetăţeni străini ce n-au încă experienţa nici unui lucru (astfel de cetăţeni sunt mai cu seamă uşor de format). Cei care au fost crescuţi într-un fel rău de vieţuire, cum sunt bătrânii, sunt greu de schimbat, deşi nu e cu neputinţă, căci, dacă vor, pot şi ei să se schimbe. Cei tineri însă, care n-au încă experienţa vieţii, vor primi cu uşurinţă legile toate. Dă aşadar legi acestui oraş, legi înfricoşătoare şi aspre pentru cetăţenii oraşului. Fii apărătorul legilor ce se calcă. Nu-i de nici un folos să dai legi dacă nu cauţi ca aceste legi să fie puse în aplicare.

Dă deci legi! Ai multă grijă de ele. Legiuirea noastră este pentru bunul mers al întregii lumi. Astăzi construim un oraş. Cele patru simţuri să fie meterezele şi porţile oraşului, iar întreg trupul să fie ca un zid. Porţile lui sunt: ochii, limba, auzul, mirosul şi, dacă vrei, pipăitul. Prin aceste porţi intră şi ies cetăţenii acestui oraş, cu alte cuvinte, prin aceste porţi gândurile corup sau desăvârşesc sufletul copilului.

Sfantul Ioan Gura de Aur – Despre Cresterea Copiilor

Articole asemanatoare:

1. Despre cresterea copiilor (II)
2. Despre cresterea copiilor (III)
3. Despre cresterea copiilor (IV)
4. La pomenirea Zămislirii Sfintei Fecioare Maria (II) – Despre cresterea copiilor
5. Sfantul Ioan Iacob de la Neamt despre Intristare

1. 

   Alexandru says:

   14 March 2010 at 21:16

   Acest articol a aparut in “Monitorul ortodox” – http://vlad-mihai.blogspot.com/2010/03/monitor-ortodox-de-prin-bloguri-adunate.html

   reply