Despre Dumnezeiasca Împărtăşire (I)

Paharul pe care Eu îl beau îl veţi bea şi botezul cu care Mă botez vă veţi boteza, dar a şedea de-a dreapta Mea sau de-a stânga Mea, nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregătit.(1)

Ce răspuns mai cuprinzător sau mai degrabă învă­ţătură este dată de Domnul către Apostolii care încă erau copii la minte şi care cugetau încă cele pămân­teşti, dorind dregătorii şi locurile cele dintâi şi erau încă stăpâniţi de patimile invidiei! Ce învăţătură cla­ră, ce limpede se descrie duhul apostoliei Domnului! Cât de limpede vesteşte că El nu caută la faţă, că nu El însuşi hotărăşte locul fiecăruia în mântuire, ci fie­care om prin faptele credinţei lui! Ne învaţă deci că nu alegerea lor ca Apostoli ai Domnului le va da în­tâietate la venirea împărăţiei Domnului(2), ci credinţa şi faptele lor.

Fiindcă acel “celor pentru care s-a pre­gătit”, deşi arată fapta împlinită deja, a cărei săvârşi­re mântuieşte, nu trebuie totuşi socotită ca împlinită de la sine, fiindcă nu se măsoară cu aceeaşi măsură faptele omeneşti şi cele dumnezeieşti, fiindcă ceea ce la oameni este cu neputinţă este cu putinţă la Dum­nezeu.(3) Aşadar acel “cărora s-a pregătit” (4) arată fap­ta săvârşită deja, dar prin mai înainte cunoaşterea lui Dumnezeu, după cum mărturiseşte şi Sfântul Apostol Pavel: Căci pe care i-a cunoscut mai dinainte, mai înainte i-a şi hotărât să fie asemenea chipului Fiului Său.(5) Astfel încât, deşi locul este mai dinainte hotărât, aceasta nu afectează totuşi libertatea omului care este dator să îşi hotărască el singur locul în cer şi în împă­răţia Mântuitorului. Aşadar trebuie să bem paharul pe care Domnul l-a băut şi să fim botezaţi cu botezul cu care a fost botezat Domnul(6), adică prin faptă şi cuvânt să devenim urmaşi ai Domnului, pentru ca să ne ho­tărâm locul nostru lângă El.

Prin aceste două cuvinte simbolice, deşi Domnul a făcut aluzie la paharul mor­ţii şi la botezul martiric al sângelui, nu mai puţin a arătat şi aceste Taine de căpătâi, a Sfintei Împărtăşanii şi a Sfântului Botez, pe care orice creştin trebuie să le dobândească drept arvună a vieţii veşnice. Dar că aceste cuvinte ale Domnului înseamnă şi acest lucru o mărturiseşte şi Sfântul Apostol Pavel, zicând: Acest pahar este Legământul cel Nou întru sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea spre pome­nirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâi­ne şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni(7). Aşadar paharul a vestit şi moar­tea Domnului, şi Taina Dumnezeieştii Împărtăşiri a preînchipuit-o. Dar, fiindcă este cea mai înaltă dintre taine şi cea mai necesară pentru om, după ce am pre­dicat deja despre mărturisire, astăzi vom vorbi despre Dumnezeiasca Împărtăşire şi vom arăta: 1) mărimea Tainei şi 2) cum trebuie să ne apropiem de Potir.

Măreţia şi vrednicia Tainei Dumnezeieştii Împărtăşiri

Taina predată nouă de Domnul, a Dumnezeieştii Împărtăşiri, este cea mai înaltă dintre toate Tainele. Este mai măreaţă decât toate minunile din câte a să­vârşit puterea lui Dumnezeu, este cel mai înalt lucru din câte a conceput înţelepciunea lui Dumnezeu. Es­te totodată şi cel mai de preţ dintre toate darurile câ­te a dăruit dragostea lui Dumnezeu oamenilor, fiind­că aceasta le întrece pe toate celelalte prin depăşirea numerică a hotarelor firii. Deşi toate minunile vin din depăşirea unor legi ale firii, totuşi Dumnezeiasca Îm­părtăşire le depăşeşte pe toate, de aceea şi pe drept cu­vânt poate fi numită şi văzută drept Taină a tainelor şi minune a minunilor.

Aristotel, stabilind modurile existenţei lucrurilor fizice, le reduce pe acestea la zece, pe care le numeş­te categorii. Acestea sunt următoarele: fiinţa/substan­ţa, cantitatea, calitatea, relaţia, spaţiul, timpul, pozi­ţia/starea, posesia, acţiunea şi pasivitatea. Taina Sfin­tei Euharistii depăşeşte toate categoriile firii amintite, fapt pentru care poate fi numită pe bună dreptate mi­nunea minunilor. Şi iată dovada. Este minune după substanţă, fiindcă Sfintele Daruri, deşi mai înainte de binecuvântare sunt materia pâinii şi vinului, după bi­necuvântare şi sfinţire sunt substanţa Trupului şi Sân­gelui lui Hristos. Este minune după cantitate, fiindcă întreg trupul lui Hristos este întreg în Sfântul Artos şi tot întreg în fiecare părticică. Este minune şi după ca­litate, fiindcă simţim calitatea pâinii şi a vinului, dar mâncăm şi bem Trupul şi Sângele lui Hristos. Este mi­nune şi după legătura cu ceva, adică după relaţie, fi­indcă în Dumnezeiasca Euharistie este însuşi Fiul, pe Care L-a născut la plinirea vremii Fecioara Maria, nu­mai că aici nu Se naşte din mamă şi din tată, ci Se săvârşeşte ca Taină, încât în chipul prefacerii, adică al prefacerii pâinii şi vinului în trupul Lui, nu se face referire nici la tată, nici la mamă. Este minune potri­vit locului, fiindcă acelaşi Iisus Hristos este şi în cer şi pe pământ şi acelaşi este şi în Sfântul nostru Altar. Este minune şi după timp, fiindcă în calitate de trup al lui Hristos este nestricăcios şi nemuritor; ca sânge este izvorul vieţii veşnice, dar proprietăţile dumneze­ieşti rămân în Dumnezeiasca Euharistie, cât timp ră­mân chipurile pâinii şi vinului. Minune şi după stare, fiindcă la Dumnezeiasca Liturghie se contemplă Iisus născut, culcat în iesle, ca întins pe cruce, ca înviat şi înălţat la ceruri, ca înălţat şi şezând la dreapta Tatălui, ca Fiu şi Dumnezeu. Minune potrivit posesiei, fiindcă trupul şi sângele Domnului au un acoperământ exte­rior – chipurile pâinii şi vinului. Este minune potrivit acţiunii (sau lucrării) fiindcă împărtăşirea cu Sfintele Taine atinge simţirea, dar sfinţeşte duhul. Minune de­săvârşită şi după pătimire, fiindcă Sfanţul Artos se ta­ie în bucăţele, dar ca Trup al lui Hristos nu se împarte. Se mănâncă, dar ca Trup al lui Hristos nu se cheltuieş­te. De aceea Sfânta Euharistie, fiindcă depăşeşte toate principiile/temeiurile sau toate categoriile sub care se prezintă legile firii, este mai mare decât toate minuni­le. De asemenea este şi cea mai înaltă, fiindcă depă­şeşte orice înţelegere.

Măreţia acestei Taine va putea fi înţeleasă dacă vom avea în vedere o altă taină. Naşte­rea din Fecioară a Mântuitorului este minune, fiindcă noi nu concepem cu mintea în ce chip Se naşte în timp şi din Fecioară Dumnezeu veşnic, ne gândim totuşi că Se naşte, fiindcă Il vedem pe El om desăvârşit. Dar de­păşeşte multe principii şi multe categorii, însă rămân şi unele sub care Il putem cuprinde pe El.

Totuşi în Taina Dumnezeieştii Împărtăşiri se ascunde nu numai dumnezeirea, ci şi omenitatea, astfel încât este Taină a tainelor, ascunsă după toate modurile, depăşind toate legile cunoaşterii naturale. Prin această Taină Dumne­zeu a arătat către noi ca puternic, cea mai mare stăpânie a dumnezeieştii Lui atotputernicii, ca înţelept, cea mai mare înălţime a dumnezeieştii Lui atotbunătăţi.

Aşa este Taina Dumnezeieştii Euharistii. Arătând mărimea şi vrednicia acestei Taine, deja trecem la arătarea modului în care trebuie să ne apropiem de împărtăşirea de ea.  <<va ruma>>

Trackbacks/Pingbacks

1. Minunata imagine a Sf. Nectarie în scrierile sale (I) | CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ - [...] Spovedanie – Sf. Nectarie de Eghina Despre Dumnezeiasca Împărtăşire – Sf. Nectarie de Eghina Despre modul în care putem ...

Leave a Reply