Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.7

81) Acela care-l cinsteşte pe stăpânul său face cele poruncite de el, iar dacă greşeşte sau încalcă poruncile îndură, aşa cum se cuvine, ceea ce i se întâmplă. Dacă eşti iubitor de cunoaştere, fii şi iubitor de osteneală: căci numai ştiinţa deşartă îl duce pe om la înfumurare.

82) Ispitele care vin pe neaşteptate ne învaţă să fim iubitori de osteneală şi sârguincioşi (în împlinirea poruncilor).

83) Proprietatea stelelor este lumina din jurul lor; iar proprietatea celui binecredincios şi temător de Dumnezeu sunt sărăcia şi smerenia: deoarece ucenicilor lui Hristos nimic altceva nu li s-a hotărât ca semn de recunoaştere şi dovadă decât cugetul smerit şi înfăţişarea umilă. Acest lucru îl propovăduiesc cu glas tare cele patru Evanghelii. Iar cine nu este aşa, adică nu trăieşte smerit, acela va fi lipsit de partea Celui Care S-a smerit pe Sine până la moartea pe cruce şi Care este adevăratul legiuitor al dumnezeieştilor evanghelii (Care arată cu fapta şi cu viaţa, înfăţişate în evanghelii, poruncile obligatorii pentru noi).

84)    Cei ce sunteţi însetaţi, mergeţi la apă, spune Proorocul (Isaia 55, 1); cei ce sunteţi însetaţi de Dumnezeu, umblaţi în curăţia minţii şi a inimii. Totuşi, cel ce zboară datorită ei în înaltul cerului, trebuie să-şi îndrepte privirea şi spre pământul sărăciei sale. Nimeni nu este mai presus decât cel smerit. Aşa cum acolo unde nu există lumină, totul este întunecat şi posomorât, aşa şi atunci când nu există smerită cugetare, toate ostenelile noastre săvârşite cu atenţie pentru Dumnezeu sunt deşarte şi neroditoare.

85) Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui (Eccl. 12, 13), şi în chip tainic, şi cu simţurile. Dacă te vei sili în chip tainic să păzeşti poruncile, rareori vei avea nevoie de osteneli trupeşti pentru ele. David spune: Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit şi legea Ta înlăuntru inimii mele (Ps. 39, 11).

86) Dacă nu va face omul voia lui Dumnezeii şi legea Lui înlăuntrul inimii, nici în afară nu le va putea împlini uşor.

87) Aşa cum sarea îmbunătăţeşte pâinea şi orice mâncare, păzeşte carnea de putrezire şi o păstrează întreagă mult timp, aşa să înţelegi şi cu privire la păzirea cu mintea a bunătăţii spirituale şi a lucrării minunate (în inimă). Căci şi ea îmbunătăţeşti în chip dumnezeiesc şi omul lăuntric, şi pe cel dinafară, înlătură mirosul urât al gândurilor rele şi ne menţine în săvârşirea neîncetată a binelui.

88) Datorită nălucirii vin o mulţime de gânduri, iar datorită gândurilor se ajunge la fapta cea rea. Cine o stinge imediat împreună cu Iisus pe cea dintâi, va fugi şi de cea din urmă. Şi se va îmbogăţi cu dulcea vedere a lui Dumnezeu, în care Il va vedea pe Dumnezeu Cel ce este atotprezent şi, punând în faţa Lui oglinda minţii, va fi luminat de El, asemenea geamului curat pus în faţa soarelui. Atunci mintea; atingând, în sfârşit, ultimul hotar al dorinţelor ei, se va linişti faţă de orice altă contemplare în sine.

89) Deoarece fiecare gând intră în inimă prin închipuirea unui lucru material (iar materialul împiedică spiritualul), fericita lumină a Dumnezeirii va începe să lumineze mintea abia atunci când ea se va lepăda de toate şi va înceta cu desăvârşire să-şi închipuie vreun chip sau vreo imagine. Căci lumina aceea se arată în mintea curată, cu condiţia încetării tuturor gândurilor.

90) Cu câtă atenţie îţi asculţi mintea, cu atâta dorinţă fierbinte te vei ruga lui Iisus; şi iarăşi, cu câtă nepăsare îţi vei supraveghea mintea, cu atât te vei îndepărta şi de Iisus. Şi aşa cum cea dintâi luminează puternic mintea, aşa cea din urmă – depărtarea de trezvie şi de dulcea chemare a lui Iisus, de obicei, o întunecă cu totul. Este firesc ca acest lucru să fie aşa cum am spus şi altfel nu este. Il vei cunoaşte din experienţă când îl vei încerca în realitate. Căci virtutea şi, mai ales, această plăcută lucrare roditoare de lumină, de obicei, nu se învaţă altfel decât prin experienţă.

91) Neîncetata chemare a lui Iisus, cu dorinţă fierbinte, plină de dulceaţă şi bucurie, face ca atmosfera inimii datorită atenţiei foarte mari să se umple de o pace plină de bucurie. Iar Cel Care face ca inima să se curăţească pe deplin este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu, autorul a tot binele şi Făcătorul tuturor. Căci El însuşi spune: Eu sunt Domnul Care fac toate acestea (Isaia 45, 7).

92) Sufletul, primind binefaceri şi desfătări de la Iisus, cu bucurie nespusă şi cu dragoste Il răsplăteşte pe binefăcătorul său prin spovedanie, mulţumindu-I şi cu însufleţire plină de evlavie chemându-L pe Făcătorul său de pace; căci vede cu mintea înlăuntrul său cum El înlătură nălucirile duhurilor rele.

93) Şi a privit, spune David, ochiul minţii mele către vrăjmaşii mei cei tainici şi pe cei vicleni, ce se ridică împotriva mea, îi va auzi urechea mea (Ps. 91, 11). Şi răsplătirea păcătoşilor am văzut-o de Dumnezeu fiind săvârşită în mine (Ps. 90, 8). Când nu există nici o fantezie în inimă, atunci mintea se află în rânduiala ei firească, gata fiind să se avânte în orice contemplare dulce, duhovnicească şi iubitoare de Dumnezeu.

94) Astfel, aşa cum am spus, trezvia şi rugăciunea lui Iisus intră reciproc una în alcătuirea celeilalte – atenţia foarte mare în alcătuirea rugăciunii neîncetate, iar rugăciunea în alcătuirea trezviei şi a atenţiei foarte mari a minţii.

95) Un pedagog bun şi pentru trup şi pentru suflet este neîncetata pomenire a morţii şi este de folos ca, trecând prin mijlocul tuturor celor existente (între clipa prezentă şi ceasul morţii), să o vedem întotdeauna (înaintea noastră) şi să vedem chiar şi patul acela pe care va zăcea trupul nostru neînsufleţit.

96) Cine voieşte, fraţilor, să fie întotdeauna nerănit, acela nu poate să se lase în voia somnului. Căci una din două se întâmplă neapărat – ori să cazi şi să mori, dezbrăcându-te de virtuţi, ori să stai tot timpul (de pază) înarmându-te în minte – deoarece şi vrăjmaşul cu armata sa tot timpul stă (la pândă).

97) În minte se va naşte o anumită stare dumnezeiască datorită pomenirii şi chemării neîncetate a Domnului nostru Iisus Hristos dacă vom avea râvnă pentru rugăciunea neîncetată săvârşită către El în minte, pentru trezvia neîntreruptă şi pentru singura lucrare necesară. Şi, într-adevăr, o singură lucrare trebuie să avem întotdeauna şi în acelaşi chip să o săvârşim – chemarea Domnului nostru Iisus Hristos, cu ardoarea inimii strigând către El să ne dăruiască să ne împărtăşim şi să gustăm numele Lui cel sfânt (ca el să se înrădăcineze în inimă). Căci exersarea (repetarea deasă a unuia şi aceluiaşi lucru) este mama deprinderii, atât în privinţa virtuţilor cât şi în privinţa patimilor; iar deprinderea va lua apoi totul în stăpânire. Ajungând într-o asemenea stare, mintea îşi va căuta singură adversarii, aşa cum câinele vânător de animale sălbatice caută iepuri în tufişuri; însă acesta caută pentru a devora, iar mintea caută pentru a lovi şi a izgoni.

98) Aşadar, de fiecare dată când se întâmplă să se înmulţească în noi gândurile viclene, să aruncăm în mijlocul lor chemarea Domnului nostru Iisus Hristos; şi îndată vom vedea că vor începe să se împrăştie ca fumul în văzduh, aşa cum ne-a învăţat experienţa. După aceea, când mintea va rămâne singură (fără gândurile tulburătoare), să ne apucăm iarăşi de atenţia şi chemarea neîncetată. Aşa să procedăm de fiecare dată când îndurăm o asemenea ispită.

99) Aşa cum îi este Cu neputinţă omului să intre în luptă cu trupul gol sau să treacă marea înot îmbrăcat sau să trăiască fără să respire, tot aşa îi este cu neputinţă ca fără smerenie şi rugăciune neîncetată către Hristos să înveţe lupta cea tainică şi cu iscusinţă să o alunge şi să o curme.

100) Marele David, cel priceput la fapte, spune către Domnul: Puterea mea în Tine o voi păzi (Ps. 58, 10) (spre Tine îndreptându-mă): astfel că păzirea în noi a puterii tăcerii inimii şi minţii, din care se nasc toate virtuţile, depinde de ajutorul Domnului, Care ne-a dat poruncile şi Care izgoneşte de la noi, atunci când Il chemăm fără încetare, uitarea cea nefolositoare, care mai mult decât orice distruge tăcerea inimii, aşa cum apa stinge focul. De aceea, monahule, nu te deda somnului din pricina nepăsării, spre moartea ta (şi spre pieirea ta), ci; cu numele lui Iisus biciuieşte-i pe vrăjmaşi şi numele acesta atât de dulce, precum a spus un înţelept, să se contopească cu suflarea ta: şi atunci vei cunoaşte folosul tăcerii.

de Sfantului Isihie al Ierusalimului

Articole asemanatoare:

1. Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.4
2. Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.5
3. Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.6
4. Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.8
5. Despre trezvie, lupta cu gandurile si rugaciune – p.2