Din învătăturile Sfântului SILUAN – Ce ne împiedică să-L cunoaştem pe Dumnezeu?

Necredinţa vine din mândrie. Cel mândru pretinde că le ştie pe toate prin mintea sa şi prin ştiinţă, dar cunoaşterea lui Dumnezeu rămâne necunoscută pentru acesta, pentru că Dumnezeu Se descoperă doar prin revelaţia Sfântului Duh. Domnul se descoperă sufletelor smerite. În acestea îşi arată faptele Sale, care sunt necuprinse de mintea noastră. Prin raţiunea noastră putem să cunoaştem doar lucrurile pământeşti, şi pe acestea în parte, în timp ce pe Dumnezeu şi pe toate cele cereşti le cunoaştem prin Duhul Sfânt. Unii doresc în toată viaţa lor să afle ce se găseşte în soare sau în lună, sau ceva asemănător, dar acestea nu folosesc sufletului. Dacă am putea să cunoaştem ce există înlăuntrul omului, atunci am vedea în sufletul sfântului împărăţia cerurilor, iar în sufletul celui păcătos, întunericul şi iadul. Şi este folositor să ştim unde vom locui veşnic, fie în împărăţie, fie în iad.

Cel leneş la rugăciune cercetează cu curiozitate toate lucrurile pe care le vede pe pământ şi în cer, dar nu ştie cine este Domnul, nici nu se osteneşte să afle. Şi când aude învăţătura despre Dumnezeu, zice: “Dar cum este cu putinţă să-L cunoaştem pe Dumnezeu? Şi tu de unde-L cunoşti?” Îţi voi spune: mărturie despre El ne dă Duhul Sfânt! Acesta îl cunoaşte şi ne învaţă. “Dar oare Duhul Sfânt este văzut?” Apostolii L-au văzut coborându-Se sub chipul limbilor de foc, iar noi Îl simţim înlăuntrul nostru. Este mai dulce decât orice lucru pământesc. Pe Acesta L-au “gustat” profeţii, şi au vorbit poporului şi poporul a luat aminte. Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt şi au propovăduit în lume mântuirea, fără să se teamă de nimic, pentru că Duhul îi întărea. La fel şi martirii, şi asceţii, mergeau bucuroşi la martiriu şi la pătimire, pentru că Duhul Sfânt, Cel bun şi dulce, atrage sufletul la iubirea de Dumnezeu. Şi astfel, sufletul, datorită dulceţii Sfântului Duh, nu se teme de chinuri.

Mulţi oameni spun astăzi că nu există Dumnezeu. Vorbesc însă aşa pentru că în inima lor locuieşte duhul mândriei, care le aduce minciuni împotriva adevărului şi a Bisericii lui Dumnezeu. Se socotesc pe ei înşişi înţelepţi, în timp ce în realitate nu sesizează că asemenea gânduri nu sunt ale lor, ci provin de le vrăjmaşul. Şi dacă cineva îi primeşte în inima sa, şi-i iubeşte, atunci devine rudenie cu duhul viclean. Şi să rânduiască Dumnezeu fiecăruia să nu moară în acestă stare! Dimpotrivă, în inima sfinţilor vieţuieşte harul Sfântului Duh, care-i face rudenii cu Dumnezeu. Sfinţii simt limpede că sunt fiii duhovniceşti ai Părintelui ceresc, şi de aceea spun: “Tatăl nostru”. Mândria împiedică sufletul să intre pe calea credinţei.

Celui necredincios îi dau un sfat, să zică: “Doamne, dacă exişti, luminează-mă, şi Te voi sluji cu toată inima mea şi din tot sufletul Meu!” Şi Domnul va lumina un asemenea cuget smerit şi cu zel pentru slujirea lui Dumnezeu. Nu trebuie însă să spună: “Dacă exişti, pedepseşte-mă!” pentru că dacă vine pedeapsa, se poate să nu găseşti puterea să-I mulţumeşti lui Dumnezeu şi să te pocăieşti. Când Domnul te luminează, atunci sufletul tău îl va simţi, îşi va da seama că este iertat şi iubit. Vei afla din experienţa ta, şi harul Sfântului Duh îţi va mărturisi în suflet mântuirea. Şi atunci vei vrea să propovăduieşti în toată lumea “cât de mult ne iubeşte Domnul”. Apostolul Pavel, cât timp nu-L cunoştea pe Domnul, L-a prigonit. Când L-a cunoscut însă, atunci a cutreierat toată lumea, propovăduindu-L pe Hristos.

Pentru ca să te mântuieşti, este nevoie să te smereşti. Pentru că pe cel mândru, şi cu sila să-l bagi în Rai, nici acolo nu va afla odihnă. Nici acolo nu va fi satisfăcut, nici acolo nu va fi mulţumit, ci va zice: “De ce nu sunt eu în primul rând?” Dimpotrivă, sufletul smerit este plin de iubire şi nu urmăreşte întâietatea, ci doreşte binele pentru toţi, şi se mulţumeşte cu toate. Am arătat mare nepăsare şi n-am înţeles dacă există în noi smerenia şi iubirea după Hristos. Desigur, smerenia aceasta şi iubirea se fac cunoscute doar prin harul Sfântului Duh. Noi însă nu ştim că pentru a atrage Harul lângă noi, trebuie să-l dorim din tot sufletul.

Dar cum să dorim ceva pe care nu-l cunoaştem deloc? Dar toţi cunoaştem Harul, chiar şi puţin, pentru că Duhul Sfânt mişcă fiecare suflet spre căutarea lui Dumnezeu. Oh, cum trebuie să-L rugăm pe Domnul să trimită în sufletul smerit pe Duhul Sfânt! Sufletul smerit are mare odihnă, în timp, ce sufletul mândru se chinuie pe sine însuşi. Cel mândru nu cunoaşte iubirea de Dumnezeu, şi se află departe de har, se trufeşte că este bogat, sau învăţat, sau preaslăvit, dar nu ştie în realitate sărăcia şi disperarea lui, de vreme ce nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Dimpotrivă, Domnul îl ajută să biruiască această patimă pe cel care se luptă împotriva mândriei. Este cu neputinţă să-L iubim şi să-L cunoaştem pe Domnul, dacă nu vieţuim după poruncile Lui. Omul însă de unul singur, este neputincios să ţină poruncile lui Dumnezeu. De aceea, Iisus a zis: “Cereţi şi vi se va da vouă!” (Matei 7, 7). Dacă nu cerem, ne chinuim pe noi înşine, şi pierdem Harul Sfântului Duh.

În lupta noastră trebuie să fim bărbătoşi. Domnul iubeşte bărbăţia şi sufletul înţelept. Dacă nu avem bărbăţie şi înţelepciune, atunci trebuie să le cerem de la Dumnezeu, şi să-i ascultăm pe duhovnici, pentru că în aceştia vieţuieşte Harul Sfântului Duh. Omul a cărui minte a pătimit rană din lucrare demonică, în special acesta trebuie să asculte de duhovnic, şi să nu se încreadă deloc în sine. Suferinţele sufleteşti ne vin din mândrie, în timp ce cele trupeşti simt îngăduite de multe ori de Dumnezeu, din iubire pentru noi, aşa cum s-a întâmplat cu mult încercatul Iov. Este foarte greu sâ descoperi înlăuntrul tău mândria. Dar, iată câteva semne: dacă te atacă demonii, sau te chinuie gândurile rele, aceasta înseamnă că nu ai smerenie. De aceea, chiar dacă nu-ţi dai seama de mândria ta, smereşte-te! Dacă eşti furios, sau aşa cum se spune, nervos, aceasta este o adevărată suferinţă! Şi dacă suferi de angoase sau fobii, te vei vindeca prin pocăinţă, prin cuget smerit, şi prin iubirea pentru fratele tău, chiar şi prin iubirea pentru vrăjmaşi. Cel care nu iubeşte pe vrăjmaşi, în acela nu s-a sălăşluit încă Harul lui Dumnezeu.

Omul cade în înşelăciune, fie din lipsă de experienţă, fie din trufie. Şi dacă este din lipsa de experienţă, Domnul îl vindecă degrabă pe cel care s-a rătăcit. Dacă este însă din mândrie, atunci sufletul va suferi mult timp, până când va învăţa smerenia, şi atunci va fi vindecat de Domnul. Cădem în înşelăciune atunci când credem că suntem mai înţelepţi şi mai experimentaţi decât ceilalţi, chiar şi decât părintele nostru duhovnicesc. Aşa am gândit şi eu din lipsa mea de experienţă, şi de aceea am şi pătimit. Îi mulţumesc adânc lui Dumnezeu, pentru că m-a povăţuit astfel, m-a smerit, şi n-a luat mila Sa de la mine. Şi acum mă gândesc că fără mărturisire la duhovnic, nu este cu putinţă să scăpăm de înşelăciune, pentru că duhovnicului i-a dat Dumnezeu harul, “să lege şi să dezlege.”

de Sfântul Siluan Athonitul

Articole asemanatoare:

1. Din învătăturile Sfântului SILUAN – Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu (III)
2. Din învătăturile Sfântului SILUAN – Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu (I)
3. Din învătăturile Sfântului SILUAN – Despre nepătimirea după asemănarea lui Dumnezeu
4. Din învătăturile Sfântului SILUAN – Despre cunoaşterea voii lui Dumnezeu (II)
5. Din învătăturile Sfântului SILUAN – Despre libertate