Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (IV)

II. DUMNEZEIASCA LITURGHIE

1. Doxologia
“Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh”. Cu această doxologie preotul începe Liturghia, pentru că şi robii recunoscători fac acelaşi lucru când se arată Domnului lor. Adică mai întâi îl laudă, şi după aceea îl roagă pentru nevoile lor.

2. Ecteniile
Şi care este prima cerere a preotului? “Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre”. Zicând “pace”, nu înţelege doar pacea dintre noi, atunci când nu ţinem minte răul unul împotriva altuia, ci şi pacea dinlăuntrul nostru, când inima nu ne osândeşte cu nimic.

Desigur, de virtutea păcii avem nevoie întotdeauna, dar în special la ceasul rugăciunii, pentru că fără aceasta nimeni nu poate să se roage corect şi să se bucure de vreun bine în rugăciunea lui. În continuare, ne rugăm pentru Biserică, stat şi cârmuitori, pentru cei care se află în primejdii, pentru toţi oamenii în general. Şi nu ne rugăm doar pentru ceea ce interesează sufletul, ci şi pentru nevoile materiale “pentru bună întocmirea văzduhului, îmbelşugarea roadelor pământului…” pentru că Dumnezeu este Cauza şi Dătătorul tuturor şi, doar spre Acesta trebuie să avem îndreptate privirile noastre. La toate cererile preotului, credincioşii răspund cu “Doamne miluieşte”. A cere mila lui Dumnezeu este acelaşi lucru cu a cere împărăţia Lui. De aceea şi credincioşii se regăsesc în această rugăciune, pentru că ea le cuprinde pe toate.

3. Antifoanele
După aceea încep cântările care conţin cuvintele inspirate de Dumnezeu ale profeţilor. Se numesc antifoane, şi ne sfinţesc, ne pregătesc pentru marea Taină. În acelaşi timp ne amintesc de primii ani ai venirii lui Hristos pe pământ, atunci când Acesta nu Se arătase la multă lume, şi de aceea erau indispensabile cuvintele profetice. Mai târziu, când a apărut El însuşi, n-a mai fost nevoie de profeţi, după ce L-a vădit Sfântul Ioan Botezătorul.

4. Vohodul Mic
La ceasul în care se cântă antifonul al III-lea, are loc ieşirea cu Evanghelia însoţită de purtătorul de lumină. Diaconul ţine Evanghelia, sau dacă nu există diacon, o ţine preotul. Deci, în timp ce acesta urmează să intre în Sfântul Altar, stă la mică distanţă de Uşile împărăteşti, şi-L roagă pe Dumnezeu să fie însoţit de sfinţii îngeri, ca şi ei să fie părtaşi la Sfânta Slujbă şi la Doxologie. În continuare, înalţă Evanghelia, o arată credincioşilor, şi după ce intră în Sfântul Altar, o aşază pe Sfânta Masă. Înălţarea Sfintei Evanghelii simbolizează arătarea Domnului, momentul în care Acesta a început să Se arate mulţimilor. Deci, prin Evanghelie se arată însuşi Hristos. Acum, când El Se arată, nimeni nu mai ia seama la cuvintele profeţilor, de aceea după Vohodul Mic psalmodiem cântările care au legătură cu viaţa cea nouă pe care a dus-o Hristos. Îl lăudăm pe Hristos însuşi pentru toate câte a făcut pentru noi. De asemenea, o preaslăvim pe Maica Domnului şi pe ceilalţi sfiţi, în funcţie de prăznuirea sau sfântul pe care-l cinsteşte Biserica în fiecare zi.

5. Cântarea cea întreit sfântă
La sfârşit îl pomenim pe Dumnezeu Cel în Treime, cântând: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi”. “Sfânt, sfânt, sfânt…” constituie cântarea îngerilor (Isaia 6, 3) iar cuvintele “Dumnezeu”, “tare” şi “nemuritor” sunt cuvintele profetului David: “însetat-a sufletul meu de Dumnezeul Cel puternic” (Psalmi 41, 3). Cântăm cântarea întreit sfântă după Vohodul cu Evanghelia, ca să propovăduim că prin venirea lui Hristos, îngerii şi oamenii s-au unit şi alcătuiesc o Biserică.

de Sfântul Nicolae Cabasila
(extras din: Glasul Sfinţilor Părinţi – Editura Egumeniţa 2008)

Articole asemanatoare:

1. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (II)
2. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (III)
3. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (V)
4. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (VI)
5. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (I)