Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (V)
6. Citirea Apostolului
Imediat după aceea, preotul porunceşte tuturor să nu stea în nepăsare, ci să aibă mintea aţintită la cele care vor urma. Cuvintele “Să luăm aminte!” înseamnă acest lucru, iar “înţelepciune!” le aminteşte credincioşilor de înţelepciunea cu care trebuie să ia parte la Sfânta Liturghie. Aceasta se referă la gândurile bune pe care le au cei bogaţi în credinţă şi străini de orice lucru omenesc. Într-adevăr, trebuie să urmărim Liturghia cu gânduri cuviincioase, desigur dacă nu vrem să ne pierdem în nedreptăţi timpul nostru. Deoarece un asemenea lucru nu este lesne de împlinit, trebuie mărită şi atenţia noastră exterioară, încât să ne concentrăm mintea, care continuu uită şi este trasă spre griji deşarte.
De asemenea, şi expresia “drepţi” conţine un îndemn, vrea să stăm înaintea lui Dumnezeu pregătiţi, cu evlavie şi zel mult. Şi primul semn al zelului nostru este poziţia dreaptă a trupului nostru. După aceste rostiri, se citeşte din Apostol şi Evanghelie. Acestea se referă la apariţia Domnului, care a avut loc treptat, după prima Sa arătare în faţa oamenilor. La Vohodul Mic, Evanghelia era închisă şi simboliza distanţa de 30 de ani ai Domnului, în care Acesta a tăcut. Acum însă, când se citeşte din Apostol şi Evanghelie, avem descoperirea Lui deplină, prin cele pe care le-a învăţat public, şi a poruncit apostolilor să propovăduiască.
7. Vohodul cel Mare
Peste puţin timp, liturghisitorul va înainta în Sfânta Jertfă, şi trebuie ca Darurile care urmează să se jertfească, să fie aşezate pe Sfânta Masă. De aceea, vine acum la Proscomidiar, ia Cinstitele Daruri, le ţine la înălţimea frunţii şi iese din Sfântul Altar. Înaintând cu multă bunăcuviinţă, şi cu păs domol, le aduce în naos, în mijlocul mulţimii, însoţit de cădelniţă şi lumânare. Apoi intră în Sfântul Altar şi le aşază pe Sfânta Masă. La trecerea preotului, credincioşii cântă şi se închină cu evlavie, rugându-l să-i pomenească la ceasul în care va oferi lui Dumnezeu Cinstitele Daruri. Ei ştiu că nu există rugă mai eficace decât această înfricoşătoare Jertfă, care a curăţit în dar toate păcatele lumii(1). Vohodul cel Mare simbolizează călătoria lui Hristos spre Ierusalim, locul unde trebuia să se jertfească. Atunci, aşezat pe un animal, a intrat în Sfânta Cetate, însoţit şi lăudat de mulţimi.
8. Simbolul Credinţei
Preotul îi cheamă acum pe credincioşi să se roage “pentru Cinstitele Daruri care sunt puse înainte:” să-L rugăm pe Dumnezeu să sfinţească Cinstitele Daruri care sunt în faţa noastră, încât să se împlinească astfel scopul nostru de la început”. Apoi, după ce adaugă şi alte cereri, îi îndeamnă pe toţi să aibă între ei pace („Pace tuturor!”) şi iubire („Să ne iubim unii pe alţii”). Şi deoarece iubirea dintre noi urmează iubirii faţă de Dumnezeu, şi credinţa noastră desăvârşită şi vie în Acesta, imediat după aceea, Îl mărturisim pe Dumnezeu cel adevărat: „Pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”. „Uşile, uşile cu înţelepciune să luăm aminte” completează preotul slujitor. Prin aceasta vrea să spună: „Deschideţi larg porţile, adică gurile şi urechile voastre, spre înţelepciunea cea adevărată, adică spre toate cele înalte despre care învăţaţi şi credeţi despre Dumnezeu”. Pe acestea continuu să le spuneţi şi să le ascultaţi, şi mai ales, cu râvnă şi cu atenţie. Atunci credincioşii rostesc cu glas tare Simbolul credinţei (Cred într-Unui Dumnezeu).
Notă:
(1) Un element caracteristic liturgic al Vohodului Mare este Imnul Heruvimic, care se cântă pe larg de către strană: “Noi care pe Heruvimi cu taină închipuim, şi făcătoarei de viaţă Treimi, întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm. Ca pe Împăratul tuturor primind pe Cel nevăzut, înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia.”. Adică: “Noi care tainic închipuim pe Heruvimi, şi cântăm de viaţă făcătoarei Treimi cîntarea cea întreit sfântă, să lăsăm orice grijă lumească, pentru ca să-L primim pe Împăratul tuturor, Care este în chip nevăzut, înconjurat de cetele îngereşti.” Aliluia.
de Sfântul Nicolae Cabasila
(extras din: Glasul Sfinţilor Părinţi – Editura Egumeniţa 2008)
























