Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (VI)

9. Sfânta Anafora

“Să stăm bine, să stăm cu frică, sfânta jertfă cu pace a o aduce” îndeamnă din nou preotul. Adică: “să stăm cu statornicie în cele pe care le mărturisim în Crez, fără să ne înfricoşăm de eretici. Să stăm cu frică, pentru că este mare primejdia să fim înşelaţi. Când noi, cei statornici, rămânem astfel în credinţă, să oferim Darurile noastre lui Dumnezeu cu pace. Sub aspectul acesta credincioşii trebuie să aibă în mintea lor şi cuvintele Domnului: “Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar, şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi, apoi venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Astfel, după ce preotul înalţă sufletele şi cugetele credincioşilor de la cele de pe pământ la cele cereşti, începe rugăciunea de mulţumire. Şi urmează în acest fel Primului Preot, Hristos, Care a mulţumit Părintelui Său, înainte să lase Taina Dumnezeieştii Euharistii. Acum Îl preslăveşte şi-L laudă împreună cu îngerii, Îi este recunoscător pentru toate binefacerile pe care ni le-a făcut de la începutul creaţiei. Îi mulţumeşte în mod special pentru venirea Unuia Născut Fiului Său în lume, şi pentru predarea Tainei Dumnezeieştii Euharistii. Sînt amintite şi cele referitoare la Cina cea de Taină, repetându-se cuvintele Domnului: “Luaţi mâncaţi… Beţi dintru acesta toţi” (Matei 26,26-27)

Preotul, după ce spune: “Aducându-ne aminte, aşadar, de această poruncă mântuitoare, şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de şederea cea de-a dreapta, şi de cea de a doua şi slăvită iarăşi venire,” încheie cu ecfonisul: “Ale Tale dintru ale tale, Ţie Ţi-aducem de toate şi pentru toate! Pe Tine Te lăudăm, Te binecuvântăm, îţi mulţumim, Doamne, şi ne rugăm Ţie, Dumnezeului nostru”. Prin aceste cuvinte, este ca şi cum i-ar spune Părintelui ceresc: “Ţie Ţi-aducem acea jertfă, pe care Unul născut, Fiul tău, Ţi-a adus-o Ţie, lui Dumnezeu şi Tatăl. Şi oferind-o, îţi mulţumim, pentru că şi Acela, oferind-o, Ţi-a mulţumit. Nimic din al nostru nu adăugăm la această jertfă a Darurilor. Pentru că nu sunt faptele noastre aceste daruri, ci lucrările Tale. Nici acest mod de slujire nu este născocirea noastră, ci Tu ne-ai învăţat şi ne-ai mişcat să slujim în acest fel. De aceea, toate câte îţi aducem, sînt în întregime de la Tine”, în acelaşi moment, preotul cade la pământ, şi-L roagă fierbine pe Dumnezeu. Se roagă pentru Darurile pe care le are înaintea lui, încât să primească Preasfântul şi Preaputernicul Duhul Lui, şi să schimbe pâinea în însuşi Trupul lui Hristos şi vinul în însuşi preacurat Sângele Lui.

După aceste rugăciuni, Dumnezeiasca Taină s-a întregit. Darurile s-au sfinţit, jertfa s-a împlinit. Marea Jertfă care s-a adus de dragul lumii se află înaintea ochilor noştri pe Sfânta Masă, pentru că pâinea nu este doar preînchipuirea Trupului Stăpânului, ci însuşi Preacurat Trupul Domnului, Care a primit acele jigniri, pălmuirile, scuipările, rănile, fierea, răstignirea. Şi vinul este însuşi Sângele Său, care s-a scurs când a fost străpuns Trupul. Acesta este Trupul, acesta este Sângele care a primit prefacerea de la Duhul Sfânt, Care S-a născut din Fecioara Maria, a fost îngropat, a Înviat a treia zi, S-a înalţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui. Şi credem că aşa este, pentru că Domnul însuşi a zis: “Acesta este Trupul Meu… Acesta este Sângele Meu” (Marcu 14, 22-24) şi a poruncit Apostolilor şi Bisericii întregi: “Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea” (Luca 22, 19). Nu le-ar fi poruncit să repete această Taină, dacă nu le dădea puterea s-o şi săvârşească. Şi care este puterea? Duhul Sfânt. Acesta este Cel care prin mâna şi limba preoţilor, slujeşte Sfintele Taine. Liturghisitorul este slujitorul Harului Sfântului Duh, fără să ofere nimic de la sine. De aceea, nici n-are importanţă dacă se întâmplă să fie el însuşi plin de păcate. Un asemenea lucru nu împiedică aducerea Darurilor, care întotdeauna sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Precum un medicament preparat de un om care n-are legătură cu ştiinţa medicală, nu-şi piere puterea vindecătoare, ci este de ajuns doar să fie preparat după îndrumările medicului.

Deci, după ce împlineşte Jertfa, preotul având în faţa lui chezăşia, dumnezeiasca iubire de oameni, adică pe Mielul lui Dumnezeu, mulţumeşte şi se roagă. Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toţi sfinţii, pentru că în persoana lor Biserica a găsit ceea ce caută, împărăţia cerurilor. În mod special, mulţumeşte Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu, şi Pururea Fecioarei Mafia, pentru că aceasta depăşeşte orice sfinţenie. Preotul se roagă pentru toţi credincioşii, vii şi adormiţi, pentru că aceştia nu au ajuns încă la desăvârşire, şi au nevoie de rugăciune.

10. Dumnezeiasca Împărtăşanie

Peste puţin timp, liturghisitorul se va împărtăşi el însuşi. Şi îi va chema şi pe credincioşi la Dumnezeştile Taine. Dar pentru că Sfintele Taine nu se dau tuturor, preotul înălţând Pâinea făcătoare de viaţă, şi arătând-o, rosteşteşte: “Sfintele Sfinţilor!” Este ca şi cum ar spune: “Iată Pâinea vieţii, o vedeţi, deci alergaţi ca s-o primiţi!”. Nu însă toţi, ci cel care este Sfânt, pentru că Sfintele sunt îngăduite numai sfinţilor. Prin “sfinţi,” aici se înţeleg nu doar cei care au ajuns la desăvârşirea virtuţii, ci cei care se luptă să ajungă la aceasta, chiar dacă încă întârzie. De aceea, creştinii dacă nu ajung la păcate de moarte, care îi despart de Hristos, şi îi ucid duhovniceşte, nu au nicio piedică să se împărtăşească(1). La cuvintele preotului “Să luăm aminte, Sfintele Sfinţilor” credincioşii răspund cu putere “Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl.” Ei spun aceasta, pentru că nimeni nu are sfinţenia de la sine, ea nu este reuşita virtuţii omeneşti, ci toţi o primesc de la Hristos. Aşa cum dacă aşezi mai multe oglinzi în soare, toate strălucesc şi crezi că vezi mai mulţi sori, dar în realitate este un singur soare care luminează în toate oglinzile, la fel şi Cel Unul Sfânt, Hristos, la fel Se revarsă prin împărtăşanie credincioşilor, apare în multe suflete, şi-i arată pe mulţi sfinţi.

Acesta este este unicul şi singurul Sfânt. Deci, după ce îi cheamă în acest fel pe credincioşi la Cina Sfântă, preotul se împărtăşeşte mai întâi el însuşi, şi ceilalţi clerici care se află în Sfântul Altar. Mai înainte însă de toate acestea, toarnă apă fierbinte în Sfântul Potir, lucru care arată coborârea Duhului Sfânt în Biserică. Această apă fierbinte, deoarece este şi apă şi foc înlăuntrul fierberii, îl vădeşte pe Duhul Sfânt, “apa cea vie” aşa cum a numit-o Domnul, Care sub chipul luminii S-a coborât peste apostoli în ziua Cinzecimii. În continuare, preotul se întoarce spre credincioşi şi arătându-le Sfintele, îi invită pe cei care vor să se împărtăşească, să se apropie, “cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă,” adică să nu dispreţuiască priveliştea smerită pe care o au Trupul şi Sângele Domnului, ci să se apropie ştiind valoarea Sfintelor Taine, şi crezând că acestea oferă viaţa veşnică celor care se împărtăşesc.

Trupul şi Sângele lui Hristos sunt hrana şi băutura cea adevărată. Şi când se împărtăşeşte cineva, nu se schimbă acestea în trup omenesc, aşa cum se întâmplă cu mâncărurile obişnuite, ci trupul omenesc se preschimbă în Sfintele Taine. Aşa cum fierul când vine în legătură cu focul, se face şi acesta foc, nu focul se face fier. Desigur, Sfânta Împărtăşanie o primim prin gură, dar aceasta intră mai întâi în suflet, şi acolo realizează unirea noastră cu Hristos, aşa cum ne spune şi Apostolul Pavel: “Cel care se uneşte cu Domnul este un duh cu El” (I. Corinteni 6, 17). Fără unirea cu Hristos, de unul singur, omul rămâne cel vechi, care nu are nimic comun cu Dumnezeu.

Care sunt lucrurile pe care le cere de la noi Hristos, ca să ne sfinţească cu Dumnezeieştile Tainei? Acestea sunt: curăţenia sufletului, credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu, dragostea arzătoare şi jinduirea noastră după Sfânta Împărtăşanie. Acestea aduc sfinţirea, şi astfel trebuie să ne împărtăşim. Pentru că mulţi sunt cei care vin la Sfintele Taine, şi nu numai că nu se folosesc deloc, dar pleacă împovăraţi cu păcate nenumărate.

11. Apolisul

După ce credincioşii se împărtăşesc, se roagă să rămână înlăuntrul lor sfinţenia pe care au primit-o, să nu plece harul, nici sa piardă darurile. Preotul îi cheamă acum să mulţumească cu râvnă lui Dumnezeu pentru Dumnezeiasca Împărtăşanie. De aceea zice: “Drepţi primind… cu vrednicie să mulţumim Domnului”. Adică, nu întinşi, nici aşezaţi, ci înălţându-ne sufletul şi trupul spre Acesta. Şi credincioşii, prin cuvintele Sfintei Scripturi, Îl preamăresc pe Dumnezeu, care este Cauza şi Dătătorul tuturor bunurilor: “Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până-n veac” (Psalmi 112, 2). După ce cântă de trei ori această cântare, preotul iese din Sfântul Altar, stă înaintea mulţimii şi rosteşte următoarea rugăciune: “Hristos adevăratul Dumnezeul nostru…”. Preotul cere de la Domnul să ne mântuiască prin mila Sa, pentru că de la noi nu avem să arătăm nimic vrednic de mântuire. De aceea îi şi pomeneşte ca mijlocitori pe mulţi sfinţi, şi în special pe Maica Domnului.

La sfârşit, preotul împarte anafura. Aceasta a fost sfinţită, căci provine din pâinea de la început, pe care am adus-o lui Dumnezeu pentru săvârşirea Dumnezeieştii Euharistii. Credincioşii primesc cu evlavie anafura, sărutând mâna dreaptă a preotului, pentru că această mână cu puţin înainte a atins Preasfântul Trup al lui Hristos, a primit de acolo sfinţirea, şi o dăruieşte acum celor care o sărută.

Aici Sfânta Liturghie ajunge la sfârşit, şi Taina Dumnezeieştii Euharistii se împlineşte, pentru că şi Darurile pe care I le-am adus lui Dumnezeu s-au sfinţit, şi preotul s-a sfinţit, şi ceilalţi credincioşi ai Bisericii s-au bucurat de sfinţenie. Deci, pentru toate acestea trebuie să dăm slavă, cinste şi închinăciune lui Hristos adevăratul nostru Dumnezeu, împreună cu Cel fără de început al Său Părinte, şi cu Preasfântul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nota:
(1) Dealtfel, Dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte ca să se împărtăşească credincioşii. Asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare: „A se împărtăşi cineva şi a lua în fiecare zi Sfântul Trup şi Sânge al lui Hristos este lucru bun şi folositor”. De asa împărtăşanie însă presupune o luptă duhovnicească continuă şi pregătirea potrivită (post, ajunare, rugăciune, pocăinţă, mărturisire, etc.)

de Sfântul Nicolae Cabasila
(extras din: Glasul Sfinţilor Părinţi – Editura Egumeniţa 2008)

Articole asemanatoare:

1. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (V)
2. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (III)
3. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (II)
4. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (IV)
5. Explicarea Dumnezeieştii Liturghii (I)