Furtuna neasteptata – mânie si ura

Fericiti cei blânzi ca aceia vor mosteni pamântul (Matei 5, 5).

Înteleptul Seneca spunea: “Nimic n-a costat omenirea mai mult decât mânia. Urmarile ei sunt crimele, otravirile, razboaiele, incendiile si cetatile distruse”. Mânia este caracterizata iscusit drept o cursa neasteptata si o nebunie trecatoare de catre Sfântul Vasile cel Mare, în lucrarea sa “Cuvânt împotriva celor mâniosi”.

Cine n-a simtit boldul ei arzator? Cine nu s-a tânguit pentru urmarile ei neprevazute? Furia si mânia sunt patimi comune tuturor oamenilor. De la tresarirea necontrolata a inimii pâna la razbunarea sângeroasa, avem o paleta necuprinsa de manifestari în care fiecare om se regaseste dupa sensibilitatea sa. Si experienta aceasta este atât de dureroasa!

Pentru omul credincios, si cea mai mica reactie la o jignire dreapta sau nedreapta a semenului înseamna încalcarea poruncilor lui Dumnezeu, stingerea provizorie a iubirii, îndepartarea Harului Dumnezeiesc din inima si stapânirea duhului demonic.

Omilia care urmeaza (traducerea versiunii neo-grecesti) constituie o dovada minunata a structurii unitare a cuvântului vasilian si a elocintei marelui Parinte al Bisericii.

Dupa ce descrie în culori vii manifestarile si urmarile înfricosatoare ale mâniei, nu uita sa aminteasca si de modurile înfruntarii ei, adaugând pilde din Sfânta Scriptura.

În mod special insista pe folosul smereniei si pe pilda Domnului, ca sa ne ajute sa ne izbavim de cursa cea mai des întâlnita, cea mai comuna si mai neasteptata, pe care o avem de înfruntat.

Furtuna neasteptata – mânie si ura

Câstigul pe care-l tragem din sfaturile medicale apare dupa folosirea lor. La fel se întâmpla si cu învataturile duhovnicesti. Întelepciunea si folosul pentru îndreptarea vietii si desavârsirea ascultatorilor credinciosi, apare dupa aplicarea lor practica.

Asa si noi dupa ce ascultam învatatura clara a Pildelor: “Mânia pierde chiar si pe cei întelepti” (Pilde 15, 1), dupa ce ascultam îndemnul apostolic: “Orice amaraciune si suparare si mânie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, împreuna cu orice rautate” (Efeseni 4, 31), dupa ce auzim chiar pe Domnul zicând: “Cel care se mânie împotriva fratelui sau fara pricina este vrednic de osânda” (Matei 5, 22) si dupa ce am dobândit experienta acestei patimi care nu vine din vointa noastra, ci ca o furtuna neasteptata ne ataca dinafara, putem sa cunoastem mai bine maretia poruncilor dumnezeiesti: “Cel ce binecuvânteaza va fi îndestulat, iar cel ce blestema va fi blestemat” (Pilde 11, 25).

În momentul în care patima aceasta alunga ratiunea si domina sufletul, îl salbaticeste complet pe om. Îl transforma în neom, pentru ca nu-l mai conduce ratiunea sa. Precum este otrava serpilor veninosi, asa este mânia pentru cei înfuriati. Acestia turbeaza precum câinii, dau navala ca scorpiile, musca precum serpii. Mânia face limbile nestapânite si gurile nepazite. Mâini nestapânite, înjuraturi, batjocoriri, cuvinte grele, rani si alte rele nenumarate, vin de la mânie si ura.

Din pricina mâniei se ascut sabiile, apar îndraznelile spre ucidere, fratii se despart si rudeniile uita de legatura lor de sânge. Cei mâniosi sunt nepasatori mai întâi fata de ei însisi si dupa aceea fata de toti casnicii lor. Asa cum suvoaiele distrug orice în calea lor, la fel si navala nestapânita si neînfrânata a celor mâniosi nu ia seama la nimic. Cei iuti la mânie nu-i cinstesc pe batrâni, viata virtuoasa, rudenia, binefacerile de mai dinainte si nimic altceva vrednic de respect sau de cinste. Mânia este o nebunie trecatoare.

Cine ar putea sa descrie acest rau? Cum de simt unii atât de “sensibili”, ca la cel mai mic pretext se mânie? Striga si se salbaticesc si dau navala mai rau decât fiarele salbatice. Nu se opresc pâna ce mânia lor nu izbucneste într-un mare rau, care nu poate fi reparat. Nici sabia, nici focul, nici vreun alt lucru înfricosator nu poate sa opreasca sufletul care este înnebunit de mânie. Cei furiosi nu se deosebesc cu nimic de demonizati, nici la înfatisarea exterioara, nici la starea launtrica. Înlauntrul inimii lor fierbe sângele care înseteaza de razbunare. Se tulbura si fierbe flacara patimii. Când iese la suprafata, aceasta îi schimba înfatisarea celui mânios. Se schimba înfatisarea lui obisnuita si cunoscuta de toti, precum chipul unui actor. Privirea ochilor sai devine de necunoscut, aprinsa si nelalocul ei. Dintii îi clantane, precum ai porcilor în calduri. Fata lui se umfla si se înnegreste. Trupul întreg se transforma, venele se întind de zici ca se rup, ca si sufletul care se cutremura. Glasul îi devine aspru si salbatic, cuvintele nearticulate, fara legatura, fara luare aminte si de neînteles.

Când mânia se aprinde la un nivel de necontrolat, precum flacara alimentata cu lemne din belsug, atunci privelistea pe care o vede cineva nu se poate descrie prin cuvinte, nici reconstitui prin fapte.

El vede mânia ridicându-se împotriva celor din jur, si cazând asupra fiecarui madular. Priveste picioarele batând fara mila locurile sensibile. Vede cum orice lucru devine victima mâniei.

Si daca se întâmpla sa fie si rivalul stapânit de aceeasi patima, adica de o mânie si nebunie asemanatoare, atunci se prind si se calca pe masura celor robiti de un asemenea demon. De multe ori bataile aduc betesuguri si moarte, ca încununari ale mâniei lor. Unul a început bataia, celalalt s-a aparat. Primul a raspuns, iar al doilea n-a cedat. Si în timp ce trupul este snopit de lovituri, mânia împutineaza sentimentul durerii. Sentimentul acesta slabeste si nu-i lasa sa înceteze, pentru ca sufletul întreg este cuprins de razbunare.

Nu te stradui sa vindeci un rau cu alt rau. Nu încerca sa-l depasesti pe potrivnic în rabdarea suferintei. Pentru ca în luptele rele, biruitorul este cel mai ticalos, de vreme ce se nu tine seama de raspunderea cea mare a pacatului. Te-a înjurat cel mânios? Opreste-i patima prin tacere. Sa nu te învete vrajmasul sa faci ceea ce te scârbeste, când vezi la altul.

Potrivnicul este rosu de mânie? Dar oare nu te înrosesti si tu? Ochii lui sunt plini de sânge? Spune-mi, ai tai privesc pasnic? Glasul lui este salbatic? Dar al tau este duios? Ecoul în liniste nu se întoarce atât de deplin la cel care a strigat, cât înjuraturile la cel care a înjurat. Sau mai bine spus, în timp ce ecoul se întoarce de vinul singur, înjuraturile se întorc cu ajutoare.

Si ce zic între ei cei care se înjura? Unul zice: “Esti un nimic, te tragi din oameni de nimic!”. Celalalt raspunde: “Esti o sluga nenorocita!” Primul îi spune ca este cersetor de pâine, celalalt ca este vagabond, unul ca este nestiutor de carte, altul ca este nebun. Si continua asa pâna istovesc tot sirul de înjuraturi. Si dupa înjuraturi trec si la bataie.

În acest fel mânia provoaca vrajba, vrajba aduce înjuraturile, înjuraturile cheama loviturile, loviturile aduc ranirile, iar ranirile de multe ori moartea. Asadar, sa alungam în orice chip mânia din sufletul nostru. Astfel vom putea sa dezradacinam si multe alte patimi care se nasc din aceasta.

Te-a înjurat cineva? Tu spune-i cuvinte de lauda. Te-a lovit? Tu arata-i rabdare. Te-a scuipat si te-a umilit? Tu gândeste-te cine esti, adica faptul ca vii din pamânt si te întorci în pamânt. Cine se va pregati în acest mod va socoti mica orice jignire. Astfel, aratându-te pe tine indiferent la jigniri, nu numai ca-l vei pune în încurcatura pe potrivnic, dar te vei arata vrednic de o mare cununa. Nebunia celuilalt se va face pricina de lauda pentru tine.

El te-a socotit neînsemnat si fara slava? Tu gândeste-te ca esti “pulbere si cenusa” (Facere 18, 27), pentru ca nu esti mai presus decât Avraam, care s-a numit asa pe sine. Te-a numit nestiutor si sarac si de nimic? Tu gândeste-te ca esti vierme si ca vii din gunoaie, asa cum a spus si David (Psalm 21, 6).

Adauga la acestea si pilda lui Moise care când i-au adresat cuvinte grele Aaron si Mariam, nu s-a plâns lui Dumnezeu împotriva lor, ci s-a rugat pentru acestia (Numeri 12, 1-13).

Vrei sa fii urmator al acestor prieteni ai lui Dumnezeu? Sau al celor plini de duhul vicleniei? Când simti ispita sa înjuri, gândeste-te ca esti încercat. Astfel, vei merge de partea lui Dumnezeu aratând îndelunga rabdare, sau vei alerga spre diavol aratând mânie? Nu pierde ocazia sa alegi partea cea buna. Pentru ca, sau îl vei folosi si pe vrajmasul tau cu pilda blândetii tale, sau va veti pagubi amândoi prin egoismul tau.

De asemenea, gândeste-te ca nimic nu este mai dureros pentru dusmanul tau sa-l vada pe potrivnicul sau mai presus decât jignirile pe care i le-a facut. Îti provoaca tulburare bârfa saraciei? Gândeste-te ca gol ai venit în lumea aceasta si gol vei pleca (vezi Iov 1, 21). Cine este mai sarac decât cel gol? Dar cine a fost dus vreodata la închisoare pentru saracia lui? Saracia nu este o rusine. Rusine este sa nu rabzi cu demnitate saracia. Aminteste-ti ca Domnul: “Sarac a fost, si S-a facut sarac de dragul nostru” (II Corinteni 8, 9).

Chiar daca potrivnicul tau te numeste nestiutor si neînvatat, adu-ti aminte de înjuraturile evreilor adresate întelepciunii celei adevarate: “Esti samarinean si ai demon” (Ioan 8, 48). Daca te vei mânia vei confirma înjuraturile. Pentru ca ce lucru este mai nesabuit decât mânia? Daca nu te mânii însa îl vei rusina pe cel care te înjura aratând în fapt întelepciunea ta. Te-a palmuit potrivnicul? Gândeste-te ca si pe Domnul L-au palmuit. Te-a scuipat? Gândeste-te ca si pe Domnul L-au scuipat. Si mai ales “Nu si-a ascuns fata Sa, ca sa fuga de umilinta si scuipari” (vezi Isaia 50, 6). Ai fost calomniat? La fel a patimit si Domnul. Ti-au fost sfâsiate vesmintele? Si vesmintele Domnului au fost luate si împartite de soldati” (Ioan 19, 24). Tu n-ai fost însa osândit înca, nici n-ai fost rastignit. Multe îti lipsesc ca sa urmezi Domnului. Prin gândurile acestea, flacara mâniei va înceta.

Cugetari si stari asemanatoare readuc linistea în minte si îndeparteaza tresaririle neregulate ale inimii. Acestea înseamna si cuvintele lui David: “Gata am fost si nu m-am tulburat sa pazesc poruncile Tale” (Ps. 118, 60). Amintirea pildelor fericitilor barbati ai Sfintei Scripturi opreste izbucnirea nebuna a mâniei. De pilda, marele David a îndurat cu blândete jignirile lui Simei. N-a fost stapânit de mânie, ci si-a înaltat cugetul sau la Dumnezeu si s-a gândit: “Domnul i-a spus sa ma blesteme” (II Regi 16, 10). Astfel, în timp ce-l numea ucigas si calcator de lege, nu s-a mâniat împotriva lui, ci s-a smerit pe sine socotind jignirea adevarata. Asadar, si tu sa eviti doua lucruri: sa nu te socotesti pe tine vrednic de lauda si sa nu consideri pe nimeni mai jos decât tine.

În felul acesta niciodata nu se va aprinde în tine mânia pentru jignirile care vin asupra ta. Dealtfel, de fiecare data când te mânii împotriva fratelui tau savârsesti o mare nedreptate. Pentru ca altul este în realitate cel care-ti provoaca mânia. Astfel te asemeni câinelui care musca piatra, în timp ce nu-i pasa de cel care i-a aruncat-o.

Sa-ti întorci mânia ta împotriva diavolului ucigator de oameni, care este parintele minciunii si pricinuitorul oricarui pacat. Sa fii însa milostiv cu fratele tau, pentru ca daca continua sa pacatuiasca va fi dat focului vesnic împreuna cu diavolul. Asa cum se disting cuvintele mânie si ura, la fel se disting si sensurile lor. Mânia este o puternica înaltare si o izbucnire a patimii, în timp ce ura este o tristete permanenta si o pornire în timp pentru razbunare, ca si cum sufletul ar arde de dorinta sa raspunda cu râu. Oamenii pacatuiesc prin amândoua starile. Uneori izbucnesc pe negândite, gata sa-i loveasca pe cei care îi provoaca, alteori se înfrâneaza în timp, cautând sa se razbune pe furis pe cei care le-au provocat tristete. Noi trebuie sa le evitam pe amândoua.

Cum putem sa îmblânzim aceasta patima? Numai daca înainte lucram smerenia, asa cum ne-a învatat Domnul si prin cuvinte si prin fapte. Prin cuvinte a zis: “Cel care vrea sa fie primul va trebui sa fie ultimul dintre toti” (Marcu 9, 35). Dar si în mod practic ne-a învatat blândetea, când a rabdat în liniste palmuirea slugii.

Stapânul si Creatorul cerului si al pamântului, Cel Caruia I Se închina întreaga faptura vazuta si nevazuta, El Care “tine totul cu puterea cuvântului Sau” (Evrei 1, 3), nu îngaduie sa se deschida pamântul si sa-l înghita de viu pe slujitorul lipsit de evlavie, nici nu-l trimite în iad, ci-l povatuieste si-l învata: “Daca am zis ceva rau, arata-mi, iar daca am vorbit drept, de ce Ma lovesti?” (Ioan 18, 23).

Daca te obisnuiesti sa fii întotdeauna cel din urma, dupa porunca Domnului, mai exista primejdia sa te întristezi de vorbele nedrepte? Când te înjura un copil mic, iei cuvintele lui drept pricina de râs. Dar când cineva în vârsta este stapânit de nebunie, si scoate din gura lui cuvinte de necinste, sa-l socotesti mai degraba vrednic de compatimire decât de ura. Nu cuvintele sunt cele care ne întristeaza, ci aroganta noastra fata de cel care ne înjura, si parerea noastra mareata pe care o avem despre noi însine. Asadar, daca le vei îndeparta de la tine pe acestea doua, atunci cuvintele lor nu vor însemna decât un sunet gol.

“Înceteaza sa te mânii, si lasa furia ta” (Psalm 36, 8), încât sa scapi de mânia care “vine din cer peste toata faradelegea si peste toata nedreptatea oamenilor” (Romani 1, 18). Daca poti sa tai cu pricepere radacina amara a mâniei, atunci împreuna cu ea vei smulge alte patimi. Pentru ca înselaciunea, aroganta, jignirea, necredinta, obiceiul cel rau, înselaciunea si toate celelalte patimi înrudite, sunt puii acestei rautati. Sa nu ascundem înlauntrul nostru un rau atât de mare. Ea este boala sufletului, întunecarea mintii, înstrainarea în rau, pricina de cearta si suferinta, demonul cel viclean care stapâneste sufletul si nu îngaduie intrarea Duhului Sfânt. Pentru ca acolo unde sunt dusmanii, certuri, mânii, ucideri de frati, gâlcevi, care în timp tulbura linistea sufleteasca, acolo nu se salasluieste duhul blândetii.

Prin urmare, sa împlinim porunca Sfântului Pavel: “Alungati orice amaraciune si suparare si mânie si izbucnire si defaimare împreuna cu orice rautate” (Efeseni 4, 31), si sa asteptam împlinirea fagaduintei facuta de Domnul celor blânzi: “Fericiti cei blânzi, ca aceia vor mosteni pamântul” fagaduintei (Matei 5, 5).

de Sfântul Vasile cel Mare
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008

Articole asemanatoare:

1. La pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare – Furtună neaşteptată – mânie şi ură
2. La început de post alături de Sf. Vasile cel Mare
3. Cuvinte de învățătură ale Sfântului Antonie cel Mare
4. Rugaciunea (I) – Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită
5. Cuvânt în vinerea primei saptamâni din Postul Mare