Începutul ştiinţei rugăciunii (III) – Rugăciunea neîncetată

Întoarcerea neîncetată a minţii şi a inimii către Dumnezeu e scopul ostenelii rugăciunii. Rugăciunea e stare a duhului. Cum să ne învrednicim a sta necontenit înaintea lui Dumnezeu în inima noastră prin rugăciune.

V-am explicat pe scurt două feluri, sau două trepte, ale rugăciunii, şi anume: rugăciunea citi­tă, când ne rugăm lui Dumnezeu cu rugăciuni­le altora, şi rugăciunea noastră gândită, când ne înălţăm cu mintea spre Dumnezeu prin cugeta­rea la cele dumnezeieşti, prin închinarea tuturor lucrurilor noastre lui Dumnezeu şi prin desele strigări către El în inimă.

Totuşi, acestea nu-s încă totul. Există şi un al treilea fel, sau o a treia treaptă, a rugăciunii, care şi alcătuieşte rugăciunea adevărată şi către care primele două slujesc numai ca pregătire. Aceas­ta este necontenita întoarcere a minţii şi a inimii către Dumnezeu, însoţită de căldură lăuntrică, altfel spus de arderea duhului. Acesta este hota­rul la care trebuie să ajungă rugăciunea şi scopul pe care trebuie să-1 aibă în vedere fiecare om ce se osteneşte în rugăciune, ca să nu facă zadarnic lucrul acesta.

Amintiţi-vă ce se spune despre rugăciune în cuvântul lui Dumnezeu. Privegheaţi şi rugaţi-vă, spune Domnul (Mt. 26, 41). Fiţi treji, privegheaţi, învaţă Apostolul Petru (I Pt. 5, 8). Stăruiţi în ru­găciune, priveghind în ea (Col. 4, 2); neîncetat ru­gaţi-vă (I Tes. 5,17); faceţi în toată vremea, cu duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri, porunceşte Aposto­lul Pavel (Efes. 6, 18), lămurind în alte locuri şi pricina pentru care aşa este şi aşa trebuie să fie – pentru că, spune el, viaţa noastră ascunsă este cu Hristos în Dumnezeu (Col. 3, 3) şi Duhul lui Dum­nezeu viază întru noi (I Cor. 3,16), întru Care stri­găm: „Avva! Părinte!” (Rom. 8,15).

Vă voi explica prin exemplul următor. Soare­le stă în mijloc, iar în jurul lui se învârt toate pla­netele sistemului nostru, toate gravitează către el şi toate sunt mereu întoarse către el cu o par­te a lor. Ce este soarele în lumea materială, aceea este în lumea duhovnicească Dumnezeu – Soa­rele Cel simţit cu mintea.

Mutaţi-vă cu gândul la cer: ce veţi vedea acolo? îngeri, care, după cuvân­tul Domnului, pururea văd faţa Tatălui lor Ce­resc. Toate duhurile netrupeşti şi toţi sfinţii din cer sunt întorşi către Dumnezeu, către El îşi tind ochii minţii şi nu vor să se desprindă de El, da­torită nespusei fericiri care izvorăşte din aceas­tă vedere a feţei lui Dumnezeu. Dar ce fac în cer îngerii şi sfinţii, aceea trebuie să ne deprindem şi noi a face pe pământ: a ne obişnui să stăm ne­contenit înaintea lui Dumnezeu, în inima noas­tră, prin rugăciune, la fel ca îngerii. Doar cine va ajunge să facă asta se va face rugător adevărat. Dar cum să ne învrednicim de acest mare bine?!

Voi răspunde pe scurt astfel: trebuie să ne os­tenim în rugăciune neobosiţi, cu râvnă, cu nă­dejde, năzuind să ajungem, ca la un pământ al făgăduinţei, la arderea duhului întru trezvitoare luare-aminte la Dumnezeu. Osteneşte-te în ru­găciune şi, rugându-te pentru toate cele cuviin­cioase, roagă-te mai ales pentru acest hotar al ru­găciunii care este arderea duhului – şi vei primi fără îndoială ceea ce cauţi. Aşa ne încredinţează Sfântul Macarie Egipteanul, care cu adevărat a purtat osteneala rugăciunii şi a gustat osteneala ei. „Dacă nu ai rugăciune, zice el, osteneşte-te în rugăciune, şi Domnul, văzând, după osteneala ta răbdătoare în rugăciune, cu câtă osârdie pof­teşti bunul ei, îţi va da ţie rugăciunea” (Omilia 19). Osteneala ţine doar până la acest hotar – iar când se va aprinde focul de care Domnul zice: foc am venit să aprind pe pământ, şi cât aş vrea să fie aprins mai degrabă (Lc. 12, 49), atunci osteneala încetează şi începe ruga uşoară, fără împiedica­re, revărsătoare de bucurie.

Să nu credeţi că aici se are în vedere vreo stare foarte înaltă, de neajuns pentru mireni! Nu! Ea e, într-adevăr, o stare înaltă, dar este accesibilă tu­turor. Oricine simte câteodată, nu-i aşa, în timpul rugăciunii un val de căldură şi de osârdie, când sufletul, rupându-se de toate, intră adânc în sine însuşi şi se roagă fierbinte lui Dumnezeu. Iată, această pogorâre, ca să-i zicem aşa, a duhului de rugăciune, pogorâre ce are Ioc câteodată, trebuie adusă la treapta de stare permanentă – şi atunci se cheamă că am ajuns la hotarul rugăciunii.

Mijlocul de a realiza aceasta este, precum am zis, osteneala în rugăciune. Când se freacă lemn de lemn, ele se încing şi iese foc. La fel şi cu su­fletul: când este frecat prin osteneala rugăciunii, el dă în cele din urmă focul acesteia. Ostenea­la rugăciunii este alcătuită din săvârşirea cuve­nită a celor două feluri de rugăciune despre ca­re am vorbit deja, şi anume din săvârşirea evla­vioasă, cu luare-aminte şi cu simţire, a pravilei noastre obişnuite şi după aceea deprinderea su­fletului să se înalţe deseori către Dumnezeu prin cugetarea la cele dumnezeieşti, prin întoarcerea spre Dumnezeu a tot ceea ce lucrăm şi prin dese­le strigări din inimă către Dumnezeu. Ne rugăm dimineaţa şi seara: depărtarea este mare. Dacă ne vom întoarce către Dumnezeu numai atunci, cu oricâtă osârdie s-ar ruga cineva, ziua sau noap­tea tot se va împrăştia, şi la vremea rugăciunii sufletul se va face iarăşi rece şi pustiu ca înainte. Chiar dacă te vei ruga din nou cu osârdie, ce fo­los, dacă iarăşi te vei răci şi te vei împrăştia? As­ta va fi ca şi cum ai zidi şi ai dărâma, şi iar ai zi­di, şi iar ai dărâma – osteneală şi doar atât. Dacă acum ne vom hotărî nu doar să săvârşim pravila de rugăciune dimineaţa şi seara, cu luare-amin­te şi cu simţire, ci în afară de asta să ne mai şi exersăm zilnic în cugetarea la cele dumnezeieşti, să întoarcem orice lucru al nostru spre slava lui Dumnezeu şi să strigăm din inimă deseori că­tre Dumnezeu prin cuvinte scurte de rugăciune, vom umple şi acest lung răstimp dintre rugăciunea de dimineaţă şi cea de seară cu dese întoarceri spre Dumnezeu, cu dese lucrări ale rugăciu­nii. Deşi aceasta nu va fi rugăciune neîncetată, va fi totuşi rugăciune foarte des repetată, care cu cât va fi repetată mai des, cu atât se va apropia mai mult de cea neîncetată. In orice caz, această oste­neală este o treaptă neapărat trebuincioasă către aceasta din urmă.

Să presupunem că împliniţi osteneala aceasta zilnic, fără scăpări şi neobosiţi: ia vedeţi, ce tre­buie să se petreacă în sufletul vostru?

Din cugetarea la cele dumnezeieşti se naşte fri­ca de Dumnezeu, pentru că frica de Dumnezeu este în sine atingere prin gândul evlavios şi per­cepere prin simţire a nesfârşitelor desăvârşiri şi lucrări dumnezeieşti. Din întoarcerea tutu­ror lucrurilor noastre spre slava lui Dumnezeu se naşte aducerea-aminte de Dumnezeu, altfel spus umblarea înaintea lui Dumnezeu, pentru că umblarea înaintea lui Dumnezeu este aceas­ta: orice ai face, să-ţi aminteşti că te afli înain­tea lui Dumnezeu. În fine, din desele strigări că­tre Dumnezeu sau, altfel spus, din desele ţâşniri din inimă ale simţămintelor evlavioase faţă de Dumnezeu ia naştere continua chemare caldă, iubitoare, a numelui Lui.

Când sufletul este cer­cetat de acestea trei: frica de Dumnezeu, aduce­rea-aminte de Dumnezeu sau umblarea înaintea lui Dumnezeu şi această întoarcere iubitoare a inimii către El, altfel spus alintare drăgăstoasă a preadulcelui nume al Domnului în inimă, atunci se va aprinde în inimă negreşit şi focul duhovni­cesc de care vă vorbeam la început şi va aduce cu sine pace adâncă, trezvie neîncetată, priveghere lucrătoare de viaţă. Omul va intra atunci în sta­rea aceasta, mai presus de care nu are nevoie să dorească vreuna pe pământ şi care este adevă­rata pregustare a fericitei stări care îi aşteaptă în viitor pe toţi cei mântuiţi. Aici se împlineşte cu lucrul spusa Apostolului: viaţa noastră este ascun­să cu Hristos în Dumnezeu (Col. 3, 3).

Aceste trei lucruri să le şi căutaţi în osteneala rugăciunii voastre. Ele sunt plata ostenelii şi, îm­preună, cheia bisericii ascunse a împărăţiei ce­rurilor. După ce au deschis cu ele uşa, adevăra­ţii rugători intră înlăuntru, sunt duşi la picioare­le tronului Dumnezeiesc şi se învrednicesc din partea Tatălui Ceresc de încuviinţare, de atinge­re şi îmbrăţişare mulţumită cărora toate oasele vor zice: „Doamne, Doamne! Cine este asemenea Ţie?” (Ps. 34, 9) Pentru aceasta să se şi roage, ostenindu-se în rugăciunea sa, fiecare, şi pentru aceasta să suspine: când voi veni şi mă voi arăta feţei Tale, Doamne? Ca să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele (Ps. 41, 2; 26, 7).

Celui ce vrea să ştie cum să se desăvârşeas­că în acestea trei – frica de Dumnezeu, aducerea-aminte de Dumnezeu şi această necurmată chemare iubitoare a numelui dumnezeiesc – îi voi răspunde pe scurt: începe să cauţi, şi numai lucrul te va învăţa cum să găseşti; trebuie numai să te ţii de o singură lege: să înlături tot ce se face piedică în calea acestora trei, să te lipeşti cu râv­nă de tot ce le ajută. Cum să faci deosebirea din­tre ele, tot lucrul te va învăţa. [...] Când veţi începe în inima voastră să vă sim­ţiţi cum se simte trupul înconjurat din toate păr­ţile de căldură, sau când veţi începe să vă purtaţi aşa cum se poartă cineva în faţa unui om mare, cu frică şi cu luare-aminte, ca să nu-l jignească cu ceva, chiar dacă acela i-a dat voie să umble şi să lucreze după placul inimii, sau veţi vedea că în sufletul vostru începeţi să simţiţi faţă de Domnul ce simte mireasa faţă de mirele său iubit, atunci să ştiţi că aproape este, la uşă, Cercetătorul Cel de taină al sufletelor noastre, şi va intra, şi va ci­na în voi cu voi.

Eu cred că şi aceste puţine semne sunt îndes­tulătoare pentru a-i călăuzi pe cei ce caută cu râvnă. Iar toate acestea au fost spuse cu scopul ca aceia dintre noi care au râvnă în rugăciune să ştie care este hotarul ultim al rugăciunii şi să nu li se pară, după ce s-au ostenit puţin şi au atins puţin, că au atins totul, să nu devină delăsători din această pricină, prin însuşi acest fapt punând piedici urcării în continuare pe treptele rugăciu­nii. Pe drumurile importante se pun borne kilo­metrice, ca cei care merg pe ele să ştie cât au stră­bătut deja şi cât le mai rămâne de străbătut: şi în viaţa noastră duhovnicească există nişte „borne kilometrice”, care definesc treapta desăvârşirii ei şi care sunt puse pentru ca cei care râvnesc mân­tuirea, ştiind până unde au ajuns şi cât mai au de mers, să nu se oprească la jumătatea drumului, rămânând din această pricină fără rodul ostene­lilor lor, care poate că se află nu mai departe de al doilea sau al treilea colţ.

Voi încheia cuvântul meu cu rugăciunea osârdnică: să vă dăruiască Domnul înţelegere întru toate, ca toţi să ajungeţi la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos (Efes. 4,13).

extrase din Sf. Teofan Zavoratul – Stiinta Rugaciunii

Articole asemanatoare:

1. Începutul ştiinţei rugăciunii (II) – Deprinderea sufletului cu rugăciunea
2. Începutul ştiinţei rugăciunii (I)
3. Începutul ştiinţei rugăciunii (IV) – Unirea dintre rugăciune şi celelalte virtuti
4. Dobândirea trezviei, îndelunga răbdare și rugăciunea neîncetată – Sf. Maxim Mărturisitorul (21 ianuarie)
5. Calea de sfinţenie a rugăciunii…

1. 

   Eusebio says:

   12 March 2010 at 20:54

   Imi aduc aminte cand am citit un articol asemantor cu acesta si la care imi puneam intrebarea ,ce este rugaciunea neancetata ?
   Curand aveam sa inteleg acest lucru ,dar si mai mult ,sa inteleg ce inseamna in acelasi timp si somnul de veghe ,pentru ca rugaciunea neancetata este rostita si in somn.
   Aproape fara ca sa-mi dau seama am descoperit acesta taina prin rugaciuni ,prin post, prin fapte ,prin credinta si prin iubire si atunci devii ceea ce Dumnezeu vrea de la om .
   Imediat revarsarea binecuvantata a Duhului Sfant catre tine iti indumnezeieste fiinta si rugaciunile de slava catre Dumnezeu vin din adancul fiintei tale ,din sufletul tau ca o comuniune continua cu El ,Dumnezeul nostru.
   Inca odata repet ,nu m-am gandit vreodata ca voi putea sa cunosc “rugaciunea neancetata ” ,adica sa o practic ,deoarece am inteles-o la inceput ca un automatism si o impunere ,dar curand aveam sa ma insel de prima mea gandire si am descoperit taina slavirii Lui Dumnezeu prin armonie cu El ,Creatorul nostru ,cu Fiul Sau Iisus Hristos si cu Duhul Sfant al Tatalui ceresc .
   Eu sunt doar un simplu mirean si am vazut ca Dumnezeu daruieste harul rugaciunii neancetate si oamenilor ce traiesc starea noastra crestineasca .
   Iubitii mei , imi doresc din toata fiinta mea toti oamenii pamantului sa cunoasca acest mister al rugaciuniii .
   Dumnezeu sa fie cu noi !

   reply