subscribe: Posts | Comments | Email

Învăţătura celor doisprezece Apostoli (I)

0 comments
Învăţătura celor doisprezece Apostoli (I)
Print Friendly

ÎNVĂŢĂTURĂ DOMNULUI PRIN CEI DOISPREZECE APOSTOLI CĂTRE NEAMURI

CAPITOLUL I

1. Sînt două căi: una a vieţii şi alta a morţii;(1) şi este mare deosebirea între cele două căi.

2. Calea vieţii este aceasta:

Mai întâi, să iubești pe Dumnezeu, Creatorul tău; al doilea, pe aproapele tău ca pe tine însuţi(2) şi toate cîte voieşti să nu ţi se facă ţie, nu le face şi tu altora(3).

3. Iar învăţătura acestor cuvinte este aceasta:

“Binecuvîntaţi pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru duşmanii voştri; postiți pentru cei ce va prigonesc; că ce mulţumită aveţi, dacă iubiţi pe cei ce vd iubesc? Nu şi păgînii fac acelaşi lucru? Voi, însă, iubiţi pe cei ce vă urăsc”,(4) şi nu veţi avea duşman.

4. “Depărtează-te de poftele trupeşti şi lumeşti(5). Dacă-ţi dă cineva o palmă pe obrazul drept, intoarce-i lui şi pe celălalt(6) şi vei fi desăvîrşit(7). Dacă te sileşte cineva să mergi o milă, mergi cu el două; dacă-ţi ia haina, dă-i şi cămaşa”(8); dacă cineva ia de la tine ce-i al tău, nu cere, că nici nu poţi.

5. “Oricărui cere de la tine, dă-i şi nu cere înapoi”(9), că Tatăl vrea să dea tuturor din darurile Sale. Fericit este cel ce dă potrivit poruncii, că este nevinovat. Vai de cel ce ia! Dacă ia, avînd nevoie, va fi nevinovat; dar cel care ia neavînd nevoie, va da socoteală de ce a luat şi pentru ce; dus la închisoare, va fi cercetat de cele ce a făcut şi “nu va ieşi de acolo pînă ce nu va da şi cel din urmă ban”(10). Dar şi despre acestea s-a zis: “Să asude milostenia ta în mâinile tale pînă cunoşti cui dai!”(11).

CAPITOLUL II

1. A doua poruncă a învăţăturii: “Sâ nu ucizi, sâ nu sâvîrşeşti adulter;(12) să nu strici băieţi, să nu fii desfrînat, “să nu furi”,(13) să nu vrăjeşti, să nu faci otrăvuri, să nu ucizi copil în pântece, nici pe cel născut să nu-1 ucizi, “să nu pofteşti cele ale aproapelui”(14).

2. Să nu juri strîmb(15), să nu dai mărturie mincinoasă(16), să nu vorbeşti de rău, să nu ţii minte răul.

3. Să nu fii cu două gânduri, nici cu două feluri de vorbă, pentru că două feluri de vorbă este cursa morţii.

4. Să nu fie cuvîntul tău mincinos, nici în deşert, ci plin de faptă.

5. Să nu fii lacom, nici răpitor, nici făţarnic, nici rău, nici mîndru. Să nu ai gînd rău împotriva semenului tău.

7. Să nu urăşti pe nici un om, ci pe unii să-i mustri, pe alţii să-i miluieşti, pentru alţii să te rogi, iar pe alţii să-i iubeşti mai mult decît sufletul tău.

CAPITOLUL III

1. Fiul meu, fugi de orice rău şi de tot ce este asemenea lui.

2. Să nu fii mînios, că mînia duce la ucidere; nici invidios, nici certăreţ, nici mînios, că din toate acestea se nasc ucideri.

3. Fiul meu, să nu fii poftitor, că pofta duce la desfrîu; să nu spui cuvinte de ruşine, şi nici să te uiţi cu ochi pofticioşi, că din toate aceste se nasc adulterele.

4. Fiul meu, să nu ghiceşti viitorul după sborul păsărilor, pentru că aceasta duce la închinare de idoli; să nu descînţi, să nu citeşti în stele, să nu faci vrăji, să nu vrei să auzi de ele, nici să le vezi, că din toate acestea se naşte închinarea la idoli.

5. Fiul meu, să nu fii mincinos, pentru că minciuna duce la hoţie; nici iubitor de argint, nici iubitor de slavă deşartă, că din toate acestea se nasc hoţiile.

6. Fiul meu, să nu fii cîrtitor, pentru că te duce la hulă, nici obraznic, nici cu gînd rău, că din toate acestea se nasc hulele.

7. Să fii blînd, pentru că “cei bllnzi vor moşteni pămîntul”(17).

8. Să fii îndelung răbdător, milostiv, fără răutate, paşnic şi bun, tremurind totdeauna pentru cuvintele pe care le-ai auzit.

9. Să nu te înalţi pe tine Însuţi, nici să ai sufletul tău obraznic. Să nu se lipească sufletul tău de cei mîndri, ci să ai legături cu cei drepţi şi cu cei smeriţi(18).

10. Cele ce ţi se intîmplă să le primeşti ca bune, ştiind că nimic nu se face fără Dumnezeu.

CAPITOLUL IV

1. Fiul meu, să-ţi aduci aminte, ziua şi noaptea, de cel ce-ţi grăieşte cuvîntul lui Dumnezeu şi să-1 cinsteşti ca pe Domnul, că unde se vorbeşte de domnie, acolo este şi Domnul.

2. Să cercetezi in fiecare zi chipurile sfinţilor, ca să afli odihnă în cuvintele lor.

3. Să nu faci desbinare şi să împaci pe cei ce se ceartă. “Sâ judeci cu dreptate”(19), să nu te uiţi la faţa omului, cînd ai să mustri pentru păcat.

4. Să nu te îndoieşti dacă un lucru va fi sau nu.

5. “Să nu fii cu mîinile întinse la luat şi cu ele strînse la dat”(20).

6. Dacă ai dobîndit ceva prin lucrul mâinilor tale, să dai ca răscumpărare pentru păcatele tale.

7. Să nu stai la îndoială cind dai şi nici să murmuri cînd dai, că vei cunoaşte cine este Bunul Răsplătitor al plăţii.

8. Să nu întorci spatele celui lipsit; să faci parte din toate ale tale fratelui tău şi să nu zici că sînt ale tale. Dacă sîntem părtaşi la cele nemuritoare, cu atât mai mult la cele muritoare(21).

9. Să nu iei mâna ta de pe fiul tău sau de pe fiica ta, ci să-i înveţi din tinereţe frica de Dumnezeu.

10. Să nu porunceşti slugii tale sau slujnicii tale, cînd eşti amărît şi supărat, că şi ei nădăjduiesc în Acelaşi Dumnezeu, ca nu cumva să nu se mai teamă de Dumnezeu, Care este şi Dumnezeul tău şi al lor(22). Că Dumnezeu n-a venit la noi, ca să ne cheme după faţă, ci la aceia pe care i-a pregătit Duhul.

11. Iar voi, cei care sînteţi robi, să vă supuneţi, cu ruşine şi cu teamă, stăpînilor voştri, ca unor chipuri ale lui Dumnezeu.

12. Să urăşti orice făţărnicie şi tot ce nu este plăcut Domnului.

13. Să nu părăseşti “poruncile Domnului şi sâ păstrezi ceea ce ai primit, fără să adaugi şi fără sâ scoţi”(23).

14. In Biserică să-ţi mărturiseşti păcatele tale şi să nu te duci la rugăciune cu conştiinţa rea. Aceasta este calea vieţii.

CAPITOLUL V

1. Calea morţii este aceasta:

Mai întîi de toate este rea şi plină de blestem: ucideri, adultere, pofte, desfrînări, hoţii, idololatrii, vrăji, farmece, răpiri, mărturii mincinoase, făţărnicii, inimă vicleană, vicleşug, mîndrie, răutate, obrăznicie, lăcomie, cuvinte de ruşine, invidiie, neruşinare, îngîmfare, fudulie, lipsă de teamă,

2. prigonitori ai celor buni, urîtori de adevăr, iubitori de minciună; nu cunosc răsplata dreptăţii, nu se lipesc de bine, nici de dreapta judecată; nu priveghează spre bine, ci spre rău; bunătatea şi răbdarea este departe de ei; “iubesc cele deşarte”(24), “umblă după mită”(25), nu miluiesc pe sărac, nu sufăr pe cei necăjiţi, nu cunosc pe Creatorul lor, “ucigaşi de copii”(26), stricători al făpturii lui Dumnezeu, întorc spatele celui lipsit, asupresc pe cel în strîmtorare; apărători ai bogaţilor, judecători nelegiuiţi ai săracilor, plini de tot păcatul. Izbăviţi-vă, fiilor, de toate acestea!

NOTE:
1. Ier. 21, 8; Deut. 30, 15-19.
2. Matei 22, 37—39) Marcu 12, 30—31; Int Sir. 7, 30; Deut. 6, 5; Lev. 19, 18.
3. Matei 7, 12; Luca 6, 31; Tob. 4, 15.
4. Matei 5, 44, 46, 47; Luca 6, 27, 28, 32, 35.
5. 1 Pt 2, 11.
6. Matei 5, 39; Luca 6, 29.
7. Matei 5, 48.
8. Matei 5, 41. 40; Luca 6, 29.
9. Luca 6, 30; Matei 5, 42.
10. Matei 5, 26.
11. Text necunoscut. Dictonul acesta se găseşte in: Fericitul Augustin, La Psalmul 102, n. 12; La Psalmul 146, n. 17; Sfantul Grigore cel Mare, Liber regulae pastoralis, III, 20; Casiodor, La Psalmul 50; şi la alţii (la: H. Hemmer, op. cit., p. XCI).
12. Ieş. 20, 13—14; Deut. 5, 17—18; Matei 19, 18.
13. Ieş. 20, 15; Deut. 5, 19; Matei 19, 18.
14. Ieş. 20, 17.
15. Matei 5, 33.
16. Matei 19, 18; Ieş. 20, 16.
17. Matei 5, 5; Ps. 36, 11.
18. Rom. 12, 16.
19. Deut. 1, 16; Pilde 31, 9; In. 7, 24.
20. Int. Sir. 4, 33.
21. Rom. 15, 27.
22. Efes. 6, 9.
23. Deut. 12, 32; 4, 2.
24. Ps. 4, 2.
25. Is. 1, 23.
26. Int. Sol. 12, 5.

(extras din: Scrierile Parintilor Apostolici – P.S.B. vol. I – Bucuresti 1979)

Articole asemanatoare:

  1. Învăţătura celor doisprezece Apostoli (II)
  2. Învăţătura celor doisprezece Apostoli (III)
  3. Cuvânt de Învățătură la Duminica celor 10 leproși
  4. Cuvânt de Învăţătură din Patericul Egiptean – p.6
  5. Cuvânt de Învăţătură din Patericul Egiptean – p.4

Trackbacks/Pingbacks

  1. Pentru cei ce se proclamă cu fală creștini – voi aveți oare idee ce este acela creștin? | Stefan Grozescu's so called "Blog" - [...] ÎNVĂŢĂTURA DOMNULUI PRIN CEI DOISPREZECE APOSTOLI CĂTRE NEAMURI (aici gasiți și celelalte capitole) CAPITOLUL [...]

Leave a Reply