Iubirea (II) – Dragostea îndelung rabdă…

* Scopul poruncilor Domnului este să elibereze mintea de neînfrânare şi ură, şi s-o ducă la iubirea faţă de Acela şi de aproapele. Din această iubire îndoită se naşte lumina cunoaşterii duhovniceşti practice.

* Dacă “iubirea este împlinirea legii lui Dumnezeu” (Romani 13, 10), cel care ţine minte răul faţă de fratele său, şi urzeşte planuri viclene împotriva lui, şi-l blesteamă şi se bucură pentru orice cădere a lui, oare nu încalcă poruncile lui Dumnezeu şi nu este vrednic de iadul veşnic?

* Dacă “iubirea nu face rău aproapelui,” (Romani 13, 10) cel care-l invidiază pe fratele şi se întristează pentru înaintarea lui duhovnicească şi se străduieşte cu ironii să-i întineze demnitatea, sau să-l atragă spre un obicei rău, acest om nu se înstrăinează oare pe sine de iubire, şi nu se face vinovat de osânda veşnică?

* Hristos nu vrea să ai împotriva vreunui om ură, sau tristeţe, sau mânie, sau ţinere de minte a răului, în orice chip, şi pentru orice lucru trecător. Şi aceasta o propovăduiesc pretutindeni cele patru Evanghelii.

* Cel care vede chiar urmă de ură în inima lui faţă de orice om şi faţă de orice greşeală a lui, acesta nu-L iubeşte deloc pe Dumnezeu. Pentru că iubirea faţă de Dumnezeu nu îngăduie deloc ura împotriva aproapelui.

* Să nu spui “nu-l urăsc pe fratele meu” în momentul în care nu vrei să-ţi aminteşti de el. Ascultă ce zice profetul Moise: “să nu duşmăneşti pe fratele tău în inima ta, dar să mustri pe aproapele tău, ca să nu porţi păcatul lui” (Levitic 19,17).

* Tristeţea este strâns legată de ţinerea de minte a răului. Deci, când mintea cugetă la persoana fratelui tău şi simte tristeţe, este vădit că-i ţine răutate, căci “căile celor care ţin minte răul duc la moarte duhovnicească” (Pilde 12, 28) pentru că “fiecare dintre cei care ţin minte răul, este călcător al Legii” (Pilde 21,24).

* La vreme de linişte, să nu-ţi aminteşti de cele pe care ţi le-a spus fratele, când te-a necăjit, fie în faţă, fie a spus altuia, şi ai auzit după aceea, ca să nu cazi în patima ţinerii de minte a răului.

* Când vorbeşti cu ceilalţi, ia seama ca nu cumva din pricina tristeţii pe care o ţii încă ascunsă înlăuntrul tău, să te prefaci în laudele tale pentru fratele, amestecând fără să-ţi dai seama osânda în cuvintele tale. Să foloseşti în vorbirile tale lauda curată pentru fratele, şi să te rogi sincer pentru acesta, ca şi cum te-ai ruga pentru tine. Astfel, foarte curând te vei elibera de ura cea josnică.

* Să nu-l amesteci pe fratele tău în bănuielile tale, ca să nu se întâmple să-ţi răspundă şi acela la fel şi, astfel, amândoi să vă pierdeţi iubirea. Dacă fratele a greşit, arată-i greşeala cu îndrăzneală şi iubire, ca să risipeşti astfel pricina întristării, şi să vă izbăviţi de tulburare şi tristeţe.

* Cineva te-a blestemat? Să nu-l urăşti pe acesta, ci hula şi demonii care l-au făcut să blesteme. Dacă îl urăşti însă pe cel care te-a blestemat, îl urăşti pe om, şi aşa încâlci porunca iubirii. Ceea ce a făcut acela cu cuvântul, tu faci cu fapta. Dacă acum ţii porunca, arată-i iubirea ta şi, pe cât poţi, ajută-l să se izbăvească de rău.

* Nu poate un suflet raţional, care nutreşte ură faţă de un om, să se împace cu Dumnezeu, Care a dat poruncile. Pentru că acolo ne spune: “Dacă nu iertaţi greşalele semenilor voştri, nici Părintele vostru ceresc nu vă va ierta vouă greşalele!” (Matei 6,15).

* Dacă vrei să nu cazi din iubirea lui Dumnezeu, nu-l lăsa pe fratele tău să doarmă întristat pe tine, şi tu să te culci supărat pe el. Mergi, împacă-te cu fratele tău, şi atunci adu-I lui Hristos darul iubirii tale, cu conştiinţă curată şi rugăciune fierbinte.

* Cercetează-ţi conştiinţa cu acrivie, ca nu cumva din pricina ta, fratele tău să nu fie împăcat cu tine. Nu dispreţui conştiinţa care ştie gândurile tale ascunse, pentru că astfel ea îţi va pune piedică la vremea rugăciunii, şi te va osândi în ceasul morţii tale.

* Să nu laşi urechile tale să asculte cuvintele unuia care grăieşte de rău, nici cuvintele tale să nu ajungă la urechile celui care iubeşte osândirea, vorbind sau ascultând cu mulţumire ceva împotriva semenului tău, ca să nu pierzi iubirea dumnezeiască şi să te afli lipsit de viaţa veşnică.

* Să nu crezi că te iubesc cei care poartă cuvintele, care-ţi provoacă tristeţe şi ură împotriva fratelui, chiar dacă ţi se pare că spun adevărul. Pe aceştia să-i îndepărtezi ca pe nişte şerpi aducători de moarte, încât şi pe aceia să-i opreşti de la vorbirea de rău, şi sufletul tău să-l izbăveşti de răutate.

* Pe fratele tău pe care până ieri îl ţineai duhovnicesc şi virtuos, să nu-l judeci astăzi ca pe un rău şi viclean, deoarece diavolul te-a pus să-l urăşti. Tu, prin iubirea ta îndelung răbdătoare, având în minte faptele lui bune de până ieri, alungă ura de astăzi a sufletului.

* Pe cel pe care până ieri îl iubeai ca pe un om bun şi-l ţineai ca pe un om virtuos, nu-l vorbi de rău astăzi, deoarece l-ai urât având ca pretext cuvântul tău rău. Tu continuă să-l lauzi, chiar dacă eşti stăpânit de tristeţe. În felul acesta, vei reveni cu uşurinţă la iubirea mântuitoare.

* Când demonii văd că dispreţuim lucrurile lumii, cu scopul să nu-i urâm de dragul lor pe oameni, şi să cădem astfel din iubire, atunci ridică împotriva noastră ponegriri, încât neputând să răbdăm tristeţea, să ne silească să-i urâm pe cei râvnitori.

* Nu există durere mai grea a sufletului decât ponegrirea. Şi fie despre credinţa sa, fie despre purtare sa, este grăit de rău cineva. Şi nimeni nu poate să rămână nepăsător când este bârfit, decât doar cel care-şi întoarce ochii spre Dumnezeu, Singurul Care poate să ne izbăvească de primejdie, să arate oamenilor adevărul, şi să mângâie sufletul cu nădejdea.

* Tu, când te rogi din tot sufletul pentru cel care te-a ponegrit, Dumnezeu îi înştiinţează despre nevinovăţia ta pe cei care s-au smintit din pricina bârfei.

* Prietenul adevărat este cel care în timpul ispitei se face părtaş fără tulburare şi fără zgomot la necazurile, nevoile şi suferinţele aproapelui, ca şi cum ar fi ale lui.

* Doar cei care ţin cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu şi cunosc bine adâncul judecăţilor dumnezeieşti, nu-i părăsesc pe prietenii lor, când aceştia sunt încercaţi cu îngăduinţa lui Dumnezeu. Cei care însă dispreţuiesc porunca lui Dumnezeu, şi ignoră sensul adânc al încercărilor pe care Dumnezeu le îngăduie, aceştia, când prietenul o duce bine, se bucură împreună cu el, în timp ce când e necăjit de ispite, îl părăsesc. Uneori se întâmplă să se alieze şi cu vrăjmaşii lui.

* Prietenii lui Hristos iubesc cu sinceritate pe toţi oamenii, nu sunt însă iubiţi de toţi. Prietenii lumii, nici nu-i iubesc pe toţi, nici nu sunt iubiţi de toţi. Şi prietenii lui Hristos, pe de o parte, păstrează continuu iubirea până la sfârşitul vieţii lor, în timp ce prietenii lumii, o păstrează până ce se ceartă între ei, pentru lucrurile lumii.

* Nu are încă iubire desăvârşită, nici cunoaştere adâncă a proniei dumnezeieşti cel care la vreme de ispită nu arată răbdare pentru toate cele întristătoare care i se întâmplă, ci se rupe de iubirea fraţilor sufleteşti.

* Nu te sili să strici legătura iubirii duhovniceşti, pentru că nu a rămas altă cale de mântuire pentru oameni.

* Egoismul este o iubire iraţională şi pătimaşă faţă de trupul nostru, care se opune iubirii şi înfrânării. Cel care are egoismul, este clar că are toate patimile.

* Începutul tuturor patimilor este egoismul, iar mândria este sfârşitul. Cel care l-a smuls a tăiat împreună cu el şi toate celelalte patimi.

* Să nu fii iubitor de tine însuţi, şi nu vei deveni urâtor de fraţi. Să nu fii egoist, şi vei deveni iubitor de Dumnezeu. Pe fiecare om trebuie să-l iubim cu sufletul nostru, însă doar în Dumnezeu să ne punem nădejdea, şi Acestuia să-I slujim din toate puterile. Pentru că, atâta timp cât ne ţine Acela, şi prietenii noştri se îngrijesc de noi, şi vrăjmaşii noştri nu pot să ne vatăme. Când însă ne părăseşte Acela, şi prietenii noştri îşi întorc faţa, şi vrăjmaşii primesc putere împotriva noastră.

* Dacă cel care are toate harismele Duhului Sfânt nu are iubire, la nimic nu-i foloseşte, aşa cum spune Apostolul Pavel (I Corinteni. 13, 2) Oare, câtă râvnă şi zel suntem datori să arătăm, ca s-o dobândim?

* Partea mânioasă a sufletului(*) o înfrânăm prin iubire, partea doritoare o îmblânzim prin înfrânare, şi părţii raţionale îi dăm aripi prin rugăciune. Astfel, lumina minţii nu va orbi niciodată.

(*) Conform învăţăturii ortodoxe, sufletul este alcătuit din trei părţi:
a) partea psihică (sentimentul) ale cărei păcate sunt ura, invidia, nemilostivirea.
b) partea doritoare (voinţa) ale cărei păcate sunt iubirea de arginţi, îmbuibarea pântecelui, şi toate poftele trupeşti.
c) partea raţională (mintea) ale cărei păcate sunt necredinţa, erezia, hula, mândria.
Sănătatea sufletului depinde de armonia, relaţia şi funcţiunea acestor trei părţi.

* Să-ţi chinuieşti trupul cu postirea şi privegherea, şi să te îndeletniceşti neîncetat cu psalmodia şi rugăciunea. Atunci va veni la tine sfinţirea, înţelepciunea, şi-ţi vor aduce iubirea.

* Nu-ţi întina trupul cu fapte ruşinoase, şi nu-ţi pângări sufletul cu cugete viclene! Atunci pacea lui Dumnezeu va veni înlăuntrul tău şi-ţi va aduce iubirea.

Desigur, mulţi au grăit multe despre iubire. Dacă cercetezi însă o vei afla doar la ucenicii lui Hristos, pentru că doar aceştia au avut ca Dascăl al iubirii pe Iubirea cea adevărată, Hristos, şi ziceau: “Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.” (I Corinteni 13, 2). Aşadar, cel care a dobândit iubirea, L-a dobândit pe Dumnezeu însuşi, pentru că “Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 16). Acestuia Se cuvine slava şi puterea în veci. Amin.

de Sfântul Maxim Mărturisitorul
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008

Articole asemanatoare:

1. Iubirea (I) – Dragostea îndelung rabdă…
2. Despre iubirea de săraci (I)
3. Despre iubirea de săraci (II)
4. Despre iubirea de aproapele
5. Dragostea – daca n-ai dragoste si ai uraciune, de-acuma esti de partea ispititorului