Primejdia Mărturisirii

Vorbeam cu cineva …un om bun, desigur, despre “celălalt”. De această dată, “celălalt” era privit din punct de vedere religios; era cel neortodox: romano-catolic, protestant, musulman, etc. Şi vorbind noi despre “ceilalţi” care îşi zic creştini, i-am spus că nu sunt creştini, chiar dacă ei îşi zic aşa. L-a deranjat afirmaţia şi m-a întrebat triumfător, sigur pe argumentul subînţeles:

-Ce, ei nu au Duhul Sfînt?; se vedea că este sigur de răspunsul afirmativ.

-Nu. Nu au Duhul Sfînt, i-am răspuns. După un moment de blocaj din partea lui, discuţia a continuat. El considera, că poziţia mea este una … să-i zicem, exagerat de dură; că trebuie să fii mândru, trufaş, încrezut – ca să afirmi că “celălalt” nu se mîntuieşte, sau că se mîntuieşte doar în mod excepţional. “El preferă să le lase şi celorlalţi şanse”, chiar dacă s-au abătut de la adevăr în nenumărate puncte. “Şi eu sunt păcătos, spunea el, deci cum aş putea să spun despre altul că nu se mîntuieşte!? Este o mîndrie foarte la modă la noi la ortodocşi să spunem că ceilalţi nu se mîntuiesc, să ne lăudăm că noi suntem deţinătorii adevărului”. Recunoaştem uşor aceste cuvinte. Le-am auzit din gurile multor oameni care sunt indoctrinaţi, conştient sau nu, de “ecumenism”. Şi pare greu să răspunzi acestor lozinci pline de smerenie şi înţelegere faţă de “celălalt” dacă nu ai puncte de reper stabilite, cu adevărat stabilite. Cel mai bun punct de reper este Hristos.

I-am replicat, iubitului meu interlocutor, simplu, întrebându-l dacă îşi mai aduce aminte de Hristos, de ceea ce a făcut El pentru noi. Căci Hristos pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire, S-a pogorît din ceruri, S-a întrupat de la Duhul Sfînt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om. Şi S-a răstignit, pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, fiind hulit, batjocorit, scuipat, bătut. Şi sîngele Lui cel preasfînt a picurat în ţarina Palestinei şi a fost călcat în picioare de oameni, cai, măgari şi cîini; pentru a noastră mîntuire. Şi S-a pogorît pînă la iad propovăduind sufletelor celor robite şi a înviat a treia zi, după cum proorociseră Scripturile. Şi a întemeiat Biserica, al cărei Cap şi este. Tot pentru noi oamenii şi pentru a noastră mîntuire. Iar această Biserică este Trupul Lui; iar El fiind Calea, Adevărul şi Viaţa, şi Biserica Lui este stîlp şi temelie a adevărului; este una, sfîntă, sobornicească şi apostolească Biserică; iar porţile iadului nu o vor birui. Iar noi creştinii dreptcredincioşi, suntem cu toţii un trup, căci din aceeaşi pîine mîncăm, adică din Hristos-Pîinea cea adevărată care s-a pogorît din cer. Şi prin El, Pîinea cea adevărată şi Adevărul Însuşi, creşte Biserica Lui, formată din cei care vin la El să se vindece şi Îl primesc pe El ca pe singurul medicament adevărat, cu tot ceea ce implică aceasta. “Ori dacă Hristos a făcut acestea pentru mîntuirea noastră, cum poţi să crezi că orice credinţa, orice religie, orice cult mîntuieşte? Ce rost mai avea să vină Hristos?”

“Dar ei (a mai încercat prietenul să-şi susţină părerea) nu vorbesc tot în numele lui Hristos?”… “Şi? Oricine poate pretinde că vorbeşte în  numele lui Hristos. Dar o şi face? Chiar şi diavolii pretind că vorbesc în numele lui Hristos. Dar este o minciună. Cînd vorbeşti în numele lui Hristos, nu-ţi spui păreri personale, ci ceea ce spune Hristos. Ei nu fac aceasta, ei fie scot din cuvintele Lui ce-i deranjează, ori adaugă altele care practic anulează învăţătura Sa. Prin aceasta, ei devin propovăduitori ai minciunii, lepadindu-se de Hristos Adevărul”. Prietenul meu a fost uimit de concluzie.

“De ce, (mi-a zis el), să pun semnul egal între orice altă religie decît Ortodoxia şi minciună? Chiar dacă sunt unele diferenţe, chiar crezi că anulează orice har al <celorlalţi>?”…

“Nu contează ce cred eu (i-am răspuns), contează ce spune Dumnezeu. Ori în Scripturi stă scris clar că Hristos este Capul Bisericii, nu al <bisericilor>. În Crez, mărturisim o Biserică, nu mai multe, deci nu există decît o Biserică mîntuitoare, cea care este stîlp şi temelie a ADEVĂRULUI! Şi, ca să ne întoarcem de unde am plecat, dacă ar mîntui şi altele, nu mai era nevoie să vină Hristos. De aceea Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi au vestit Evanghelia în toată lumea. Pentru că şi-au asumat iubirea jertfitoare a lui Hristos. Ei ştiau de la Dumnezeu, că cel care nu crede în Iisus Hristos aşa cum El S-a arătat a fi, nu se va mîntui. Şi pentru că doreau şi ei, cu Dumnezeu, ca toţi oamenii să se mîntuiască, au încercat să-i aducă la cunoştinţă adevărului.

Este foarte comod să te minţi, că şi cei de alte religii se mîntuiesc. Nu mai trebuie să fii, atunci, creştin mărturisitor. Îţi vezi de credinţa ta pentru tine şi gata. Dar atunci, de ce s-a mai jertfit Hristos? Nu tocmai ca să elibereze pe om din robia satanei, tatăl minciunii? Şi acceptînd că şi minciuna mîntuieşte, nu consimt de fapt la lucrarea satanei?”…

Prietenul meu a fost foarte încurcat. Recunoştea că Apostolii au propovăduit şi răspîndit credinţa ca pe singură cale de mîntuire, dar îi era greu  gîndească altfel decât fusese obişnuit în anii de propagandă anticreştină din mass-media. Recunoştea că  trebuie  urmezi exemplul Sfinţilor Apostoli, dar… nu  putea să o facă. “Că nu trăieşti conform cu Adevărul este o problemă, i-am spus, dar de mărturisit, trebuie să-L mărturiseşti aşa cum este. Cine greşeşte poate fi iertat, dar pentru cel ce stă împotriva Duhului Sfînt nu poate fi iertare”.

de Sfântul Iustin Popovici

Articole asemanatoare:

1. Despre curajul marturisirii Adevarului
2. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 3
3. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 1
4. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 2
5. Importanţa învăţăturii Sfântului Grigorie Palama pentru societatea contemporană