Principalele porunci ale Evangheliei (III)
3. Crestinii sunt datori sa nu se certe, nici sa tina minte raul si sa nutreasca ura împotriva fratilor lor; si chiar daca s-au suparat între ei, sunt datori sa se împace.
“Oricine se mânie pe fratele sau, vrednic va fi de osânda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului” (Matei 5, 22). “Deci, daca îti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva împotriva ta, lasa darul tau acolo, înaintea altarului, si mergi întâi si împaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau” (Matei 5, 23-24). “Împacate cu pârâsul tau degraba, pâna esti cu el pe cale, ca nu cumva pârâsul sa te dea judecatorului, si judecatorul slujitorului, si sa fii aruncat în temnita” (Matei 5, 25). “Iar daca se pare cuiva ca aici poate sa ne gaseasca pricina, un astfel de obicei noi nu avem, nici Bisericile lui Dumnezeu” (I Corinteni 11, 16). “Un slujitor al Domnului nu trebuie sa se certe, ci sa fie blând fata de toti, destoinic de învatatura, îngaduitor” (II Ti-motei 2, 24). “Soarele sa nu apuna peste mânia voastra” (Efeseni 4, 26). “Iar cel ce uraste pe fratele sau este în întuneric si umbla în întuneric, si nu stie încotro se duce, pentru ca întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11). “Oricine uraste pe fratele sau este ucigas de oameni si stiti ca orice ucigas de Oameni nu are viata vesnica, dainuitoare în el” (I Ioan 3, 15).
de Sfântul Nicodim Aghioritul
extras din: Glasul Sfintilor Parinti – Editura Egumenita 2008
























