Sf. Mare Mc. Dimitrie Izvoratorul de Mir, militarul care a stiut sa spuna NU

* Acatistul Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvoratorul de mir (text)
* Troparul Sf. Mare Mc. Dimitrie – versiunea Nectarie Protopsaltul si versiunea Schitul Lacu
* Vecernia si Utrenia Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvoratorul de Mir (audio)
* Site dedicat Sf. Mare Mc. Dimitrie – viata, acatist, icoane, moaste, resurse
* Părintele Bogdan Teleanu: DESPRE REZISTENŢA CREŞTINĂ ÎN FAŢA PROVOCĂRILOR VRĂŞMAŞULUI – un cuvant duhovnicesc remarcabil, neasteptat de bun!

Din viata Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, pe care-l sarbatorim astazi, cateva episoade ne-au atras atentia in mod deosebit.

Astfel, stim ca Sfantul Dimitrie a avut parinti foarte bogati, cu functii foarte inalte intr-un oras important al Imperiului roman de atunci. Parintii sai erau crestini in ascuns, ferindu-se de prigoanele foarte mari organizate impotriva crestinilor. Dupa moartea parintilor sai, Dimitrie le mosteneste nu numai o foarte mare avere, ci si functiile inalte de conducere militara a bogatului oras (fiind antipatul Tesalonicului). Dar la investirea sa in functie, facuta de insusi imparatul vremii, vom vedea ce a mostenit, de fapt, sfantul nostru cu adevarat de la parintii sai…

Imparatul Maximian il investeste asadar si ii si porunceste:
“Păzeşte patria ta şi s-o cureţi de necuraţii creştini, ucigîndu-i pe toţi cei care cheamă numele lui Iisus Hristos Cel răstignit“.

Ce face insa Dimitrie? “Luînd de la împărat dregătoria, a mers la Solun, unde a fost primit cu mare cinste de cetăţeni şi îndată a început a mărturisi înaintea tuturor numele lui Iisus Hristos, pe care îl preamărea, precum şi a învăţa pe toţi credinţa. El a devenit pentru tesaloniceni un alt Apostol Pavel, aducîndu-i pe ei la cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi dezrădăcinînd închinarea la idoli. Apoi, nu după multă vreme s-a făcut cunoscut împăratului Maximian că Dimitrie, antipatul, este creştin şi pe mulţi îi aducea la credinţa sa, lucru pe care auzindu-l împăratul, s-a mîniat foarte tare.“

S-ar cuveni sa ne fie noua tuturor spre invatatura aceasta “obedienta” care contrazice existential dictonul “ordinul se executa nu se discuta“. Intr-adevar, Sf. Dimitrie nu a discutat, a executat…. Insa a executat intocmai contrariul! I s-a spus sa prigoneasca crestinii, el a prigonit idolii acelui veac. I se spune sa starpeasca credinta intru Hristos, el o preamareste si o raspandeste.

Sa auzim aceasta noi, care avem in fata atatea exemple de executare oarba a unor ordine criminale. Sa ne aducem aminte ca monstri ca Hitler sau Stalin nu au ucis cu mainile lor milioane de oameni, ci au avut instrumente si perpetuatori ai nebuniei lor ucigase, au avut oameni care in zilele lor erau oameni de bine, de baza ai societatii, care nu faceau altceva decat… sa execute un ordin venit de sus. Sa ne aducem aminte si de soldatul Malhus, care, desi tamaduit minunat de Insusi Mantuitorul Iisus Hristos, nu a pregetat sa Il loveasca cu sete pe Acesta, executand orbeste ordinul superiorilor sai, nimeni altii decat fariseii.

Din aceasta intelegem ca Puterea nu este ceva care exista pur si simplu intr-un spatiu diferit si separat total de noi. Ea nu poate functiona decat daca are complicitatea noastra, sau sprijinul nostru direct sau implicit. Asa si cu puterea criminala. Ea nu se poate exercita decat daca gaseste “sol” fertil pentru semintele otravitoare ale sale. Decat daca gaseste complici si perpetuatori. Sunt atatia care s-au eschivat de responsabilitatea complicitatii la nedreptati sau crime, justificandu-se “cu nevinovatie”: “Nu am putut sa fac altceva, acesta a fost ordinul… Nu mi-am facut altceva decat datoria fata de superiori, fata de tara, pana la urma“. Parintele Nicolae Steinhardt spunea concesiv, ca, in astfel de cazuri, pentru oamenii lumesti si necredinciosi, daca nu se poate evita ordinul, atunci macar sa nu se depuna zel in executarea lui. Insa de cele mai multe ori ordinul se executa, si inca cu mare placere. Placerea demonica pe care ti-o da puterea exercitata asupra celuilalt.

Dar pentru cel credincios ordinul nu poate prima inaintea constiintei, care ne va fi “paras” aspru la Judecata… Pentru crestin raspunsul este jertfa, nobletea, asumarea riscului si infruntarea suferintei ori a mortii. Crestinul trebuie sa stie sa spuna NU ademenirilor spre ucidere, spre tradare sau nedreptate ale oricarui stapanitor – mai mare sau mai mic – stiind ca, desi se poate “spala pe maini” prin indreptatiri omenesti, nicio apa nu-l poate spala (afara de cea a lacrimilor de pocainta) de petele de sange pe care le lasa pe constiinta raul savarsit aproapelui sau.

Sfantul Dimitrie, asadar, a raspandit credinta in Hristos in Tesalonic, aratand ca nu functiile foarte inalte, nici averea sa mare, nici bogatia orasului sau cinstea imparatului celui mai puternic al lumii de atunci nu erau mostenirea primita de la parintii sai. Nu, mostenirea de pret pe care sfantul a primit-o au fost o credinta si cele doua icoane, cu Iisus si cu Maica Sa.

Un al doilea episod semnificativ pentru noi s-a petrecut dupa moartea martirica a sfantului.

Precum altadata Moise, ce s-a pus inaintea poporului Israel si si-a pus sufletul pentru acesta, spunandu-I lui Dumnezeu ca daca vrea sa il piarda pe acesta, atunci sa il piarda si pe el, proorocul lui Dumnezeu, asa a facut si Sfantul Dimitrie, dupa cum aflam aici:

<<In vremea împăratului Mavrichie, fiind război cu arabii şi cetatea Solunului fiind înconjurată şi tare bătută de barbari, atunci era în cetate un om temător de Dumnezeu şi foarte îmbunătăţit, care se numea Ilustrie. Acesta, venind noaptea în biserica Marelui Mucenic Dimitrie, în pridvor fiind, se ruga cu toată tăria lui Dumnezeu şi purtătorului de chinuri al lui Hristos pentru apărarea cetăţii sale şi i s-a făcut o vedenie înfricoşată. A văzut doi tineri luminaţi, ca unii din cei ce stau înaintea feţei împăratului, venind în biserica sfîntului. Aceia erau îngerii lui Dumnezeu în faţa cărora s-au deschis uşile singure şi ei au intrat înăuntru. Apoi a intrat şi Ilustrie după dînşii, vrînd să vadă ce va fi. Iar cei ce intraseră, cu glas mare au zis: “Unde este stăpînul cel ce locuieşte aici?”. Şi iată, s-a arătat alt tînăr, ca un slujitor, zicînd: “Ce aveţi cu el?” Iar ei au zis: “Domnul ne-a trimis la dînsul ca să-i spunem un cuvînt”. Iar slujitorul, arătînd spre mormîntul sfîntului, a zis: “Aici este”. Iar ei au zis slujitorului: “Spune-i despre noi”. Şi mergînd, slujitorul a ridicat perdeaua şi a ieşit Sfîntul Dimitrie în întîmpinarea lor, cu acel chip precum era zugrăvit pe icoană.

Era luminat ca soarele, încît nu-i era cu putinţă lui Ilustrie să privească la dînsul, ci tremura de frică, văzînd ceea ce se petrecea. Apoi, cei ce au venit l-au sărutat pe Sfîntul Dimitrie, iar el a grăit către dînşii: “Vă mulţumesc, dar pentru ce aţi venit la mine?” Iar cei ce veniseră au răspuns: “Stăpînul ne-a trimis pe noi la sfinţia ta, poruncindu-ţi ca să-ţi laşi cetatea şi să mergi la Dînsul, vrînd ca să o dea pe ea vrăjmaşilor“. Acestea auzindu-le mucenicul, a lăcrimat, plecîndu-şi capul. Iar slujitorul zicea către cei ce au venit: “Dacă aş fi ştiut că venirea voastră îmi aduce întristare, nu aş fi spus Stăpînului meu de voi”. Apoi Sfîntul Mucenic Dimitrie a început a grăi: “Oare aşa voieşte Domnul şi Stăpînul tuturor ca această cetate, pe care a răscumpărat-o cu sînge, să o dea în mîna vrăjmaşilor, celor ce nu-L cunosc pe El şi nu cred într-Însul, nici nu cinstesc numele cel sfînt al Lui?” Iar cei ce veniseră i-au răspuns: “De nu ar fi voit aşa Stăpînul nostru, nu ne-ar fi trimis pe noi la sfinţia ta“.

Iar el le-a zis: “Mergeţi, fraţilor, să spuneţi Stăpînului meu că aşa zice Dimitrie, robul Său: Ştiu îndurările Tale, iubitorule de oameni, Stăpîne, Doamne, care covîrşesc păcatele noastre, încît chiar fărădelegile a toată lumea nu biruie milostivirea Ta. Tu pentru păcatele noastre Ţi-ai vărsat Sîngele Tău, şi Ţi-ai pus sufletul pentru noi. Deci, arată-Ţi mila Ta şi spre această cetate şi să nu porunceşti să o las pe ea. De vreme ce m-ai pus pe mine de strajă cetăţii acesteia, Ţie mă voi asemăna, Stăpînul meu, căci îmi voi pune sufletul pentru cetăţeni. Şi de vor pieri aceştia, să pier şi eu cu dînşii. Dar să nu pierzi, Doamne, cetatea în care se pomeneşte numele Tău cel sfînt, căci cu toate că a greşit poporul Tău, totuşi nu s-a depărtat de la Tine şi Tu singur eşti Dumnezeul celor ce se pocăiesc”. Apoi l-au întrebat cei ce veniseră: “Aşa să răspundem din partea Ta, Domnului Care ne-a trimis pe noi?” A zis Dimitrie: “Da, fraţilor, aşa să-I spuneţi. Pentru că ştiu că nu pînă la sfîrşit se va iuţi, nici în veac se va mînia“>>.

sursa

Articole asemanatoare:

1. Acatistul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir
2. Cuviosul Dimitrie, sfantul gingasiei si al sensibilitatii duhovnicesti
3. Sf. LAVRENTIE de la CERNIGOV – Plânsul iubirii pentru iadul pe care îl alegem
4. Smintelile dintre noi sunt armele cele mai puternice pe care le dam vrajmasilor ca sa ne lupte pe noi
5. Ziua Sf. Antonie cel Mare – 17 ianuarie