Toată viaţa să fie un timp de rugăciune (II) – Sf. Vasile cel Mare

6) Cum să dobândeşti neîmprăştierea în rugăciune? - Convingându-te, fără nici o îndoială, că Dumnezeu este înaintea ochilor tăi. Dacă cel care îl vede înaintea sa pe şef, sau pe ocârmuitor, nu îşi întoarce privirea şi vorbeşte cu el, cu atât mai mult cel ce se roagă lui Dumnezeu (cu convingerea arătată) va avea mintea fără să se abată de la Cel ce cercetează inima şi rărunchii, împlinind cele scrise: ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire (1 Tim. 2, 8).

7) Putem dobândi neîmprăştierea în toate şi în orice vreme? Şi cum se dobândeşte aceasta? Faptul că lucrul acesta este cu putinţă ni l-a arătat cel care a zis: Ochii mei sunt pururea spre Domnul (Ps. 24, 16) şi: Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin (Ps. 15, 8). Iar cum este posibil acest lucru s-a spus mai sus – şi anume – nu trebuie să-i lăsaţi sufletului timp să trândăvească şi să se abată de la cugetarea la Dumnezeu şi la lucrurile şi darurile cele dumnezeieşti, nici să se abată de la mărturisirea şi mulţumirea pentru toate.

8) Care este această cămară, în care Domnul îi porunceşte să intre celui ce se roagă (Mt. 6, 6)? – Cămară este numită, de obicei, o încăpere goală şi separată, în care punem ceea ce vrem să păstrăm sau în care ne putem ascunde. Iar puterea poruncii o lămureşte însuşi obiectul vorbirii, deoarece este îndreptat către cei ce suferă de boala slavei deşarte. De aceea, dacă cineva este tulburat de această boală, procedează în chip minunat retrăgându-se şi insingurându-se în rugăciune până când ajunge în stare să capete obiceiul de a nu acorda atenţie laudelor omeneşti, ci să ia aminte numai la Dumnezeu, după exemplul celui ce a spus: Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii slujnicei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru (Ps. 122, 2). Dar, dacă cineva prin harul lui Dumnezeu este curat şi nu suferă de această boală, acela nu trebuie să ascundă ceea ce este minunat; învăţându-ne acest lucru, însuşi Domnul spune: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri (Mt. 5, 16). Acelaşi este sensul poruncii cu privire la milostenie şi post, despre care se vorbeşte în acelaşi loc şi, în general, cu privire la orice faptă a bunei credinţe.

9) Ce înseamnă: cântaţi cu înţelegere (Ps. 46, 7)? Ceea ce este în degustarea mâncărurilor simţul calităţii fiecărui fel de mâncare, aşa este în cercetarea cuvintelor Scripturii înţelegerea. De aceea, dacă cineva are sufletul sensibil la puterea fiecărui cuvânt aşa cum este gustul sensibil la calitatea fiecărui fel de mâncare, acela a împlinit porunca ce spune: cântaţi cu înţelegere.

10) Din ce pricină pierde omul pomenirea neîncetată a lui Dumnezeu? Deoarece nu pomeneşte binefacerile dumnezeieşti şi este lipsit de conştiinţă înaintea binefăcătorului.

11) Rugăciunea trebuie să o preferăm înaintea tuturor. Marta se îngrijea să-L ospăteze pe Domnul, iar Maria şedea la picioarele Lui. În amândouă surorile se observă o râvnă minunată; dar tu să deosebeşti lucrurile. Domnul a încurajat râvna ambelor femei: însă pe Maria a preferat-o înaintea Martei. Marta este chipul slujirii lucrătoare faţă de ceilalţi, iar Maria este chipul şederii contemplative înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. Urmează cui voieşti: şi printr-un chip şi prin celălalt dobândeşti rodul mântuirii. Totuşi ultimul este mai presus decât primul. Maria partea cea bună şi-a ales (Luca 10, 42). Dacă voieşti să fii şi tu tainicul lui Hristos, şezi la picioarele Lui şi rămâi, contemplându-L în rugăciune.

12) Rugăciunea are două aspecte: primul — preamărirea cu smerită înţelepciune, iar al doilea, cel inferior – cererea. De aceea, când te rogi, să nu treci imediat la cerere; în caz contrar singur de bunăvoie le vei da tuturor de ştire că te rogi lui Dumnezeu, pentru că eşti constrâns de necesităţi. De aceea, când începi rugăciunea, renunţă la tine însuţi, la soţie, la copii, desprinde-te de pământ şi lasă în urmă cerul, părăseşte toată făptura văzută şi nevăzută şi începe să-L preamăreşti pe Creatorul tuturor. Şi, când îl preamăreşti, să nu rătăceşti cu mintea încoace şi încolo, să nu spui multe ca neamurile, ci să-ţi alegi cuvintele din Sfintele Scripturi şi să zici: Te binecuvântez, Doamne, pe Tine, Cel îndelung-răbdător şi bun. De aceea, Doamne, taci şi ne rabzi, ca noi să Te preamărim pe Tine, Cel ce ai lucrat mântuirea neamului nostru. Iar când termini slavoslovia, împrumutată după măsura puterilor tale din Scriptură şi vrei să Îl lauzi pe Dumnezeu, să începi cu smerită înţelepciune şi să zici: Nevrednic sunt eu, Doamne, să vorbesc înaintea Ta; pentru că sunt foarte păcătos – mai păcătos decât toţi păcătoşii sunt eu. Aşa să te rogi cu frică şi cu smerită înţelepciune. Iar când vei fi săvârşit aceste două părţi ale slavosloviei şi ale smeritei înţelepciuni, să ceri ceea ce trebuie să ceri, adică nu bogăţii, nu slavă pământească, nu sănătate trupească, pentru că El ştie ce îi este de folos fiecăruia: ci, aşa cum ţi s-a poruncit, să ceri Împărăţia lui Dumnezeu. Împăratul nostru se supără atunci când cineva îi cere vreun lucru neînsemnat, atunci când vreunul dintre noi îi cere ceva nevrednic. De aceea prin rugăciunea ta să nu atragi mânia Lui, ci să ceri ceea ce este vrednic de împăratul Dumnezeu.

(extrase din Sf. Vasile cel Mare – Despre rugăciune şi Trezvie în învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

Articole asemanatoare:

1. Toată viaţa să fie un timp de rugăciune (III) – Sf. Vasile cel Mare
2. Toată viaţa să fie un timp de rugăciune (IV) – Sf. Vasile cel Mare
3. Toată viaţa să fie un timp de rugăciune (I) – Sf. Vasile cel Mare
4. La început de post alături de Sf. Vasile cel Mare
5. La pomenirea Sf. Ierarh Vasile cel Mare – Furtună neaşteptată – mânie şi ură