Dumitru Uţă – Doctorul fără de arginţi

A fost unul dintre Sfintii temnitelor romanesti, un adevarat doctor fara de arginti, care a stat inchis la Aiud 23 de ani; un om cu o profunda credinta in Dumnezeu si o mare daruire fata de semeni.

Dupa ce l-a vindecat pe subdirectorul inchisorii Aiud, Mares, de tifos, doctorul Uta a devenit omul cel mai respectat din inchisoare, chiar de catre conducere. Avea voie sa iasa oricand dorea din penitenciar pentru a face rost de medicamente si se intorcea de fiecare data incarcat, cu saci plini. Toata lumea temnitei ii cerea ajutorul, gardienii si functionarii il chemau frecvent la ei acasa pentru felurite probleme de sanatate ale rudelor si cunoscutilor.

Astfel a cunoscut-o pe Veronica, fiica unui gardian, pe care a meditat-o la engleza. Veronica a fost atat de impresionata de acest om, incat la asteptat douazeci de ani sa se elibereze. S-au casatorit in 1967. Se pare ca, implinindu-se in cele ale duhului, doctorul Uta nu se mai gandea la casatorie. A facut-o insa numai pentru a-i rasplati Veronicai asteptarea si dragostea. Acesteia i-a devenit, cum va spune ea singura mai tarziu, un adevarat “parinte sufletesc”.

In inchisoare doctorul Uta uimea cu marea lui putere de munca, uitand sa manance, incat de multe ori cei apropiati il hraneau… Tinea cu evlavie post si dadea celorlalti bucatica de carne ce se intampla sa vina mai totdeauna miercurea si vinerea.

La un moment dat s-a pus problema sa fie eliberat, pentru buna lui purtare si merite medicale. Insa doctorul Uta a raspuns: “Unde pot fi eu mai mult de folos, aici sau afara?”… Si a ramas in inchisoare.

Isi fabricase tot felul de instrumente chirurgicale, pense, bisturie, cu care facea interventii chirurgicale cu mult succes. S-au intamplat cazuri cind medicinisti din Bucuresti au venit la Aiud sa invete de la el practica medicala.

La iesirea din Inchisoare i s-a dat un post de medic intr-un mic sat. Acolo il gaseai toata ziua la “spital”, pe care el singur il dotase. In scurt timp a devenit omul cel mai iubit din toate satele din imprejurimi. Pentru munca lui nu primea nici o plata. Oamenii ar fi vrut mult sa-i multumeasca, sa-i arate recunostinta, numai ca doctorul lor nu manca aproape nimic afara de fructe. Insa nici de acestea nu primea… In cele din urma, satenii au gasit totusi o cale discreta de a-i darui cate ceva: ii desertau in gradina, pe neobservate, traiste pline cu fructe. Si astfel, toata vara si toamna puteau fi vazute, ca-n povesti gramezi de fructe sub pomii din gradinuta doctorului Uta.

Securitatea s-a alarmat de popularitatea ce-o castigase. S-a hotarat de sus ca doctorul sa i se dea post in Bucuresti, ca astfel sa i se piarda “aura”… Doctorul a cerut Spitalul 9, neurologia. Nu i s-a dat voie sa-si dea ultimile examene si a fost tinut astfel pe o pozitie mai umila. S-a impus insa prin marea lui daruire si competenta, incat era numit de toti “doctorul cel mare”. Asa si-a savarsit “alergarea”, in smerenie, rugaciune si slujirea oamenilor.

Prin pilda vietii sale ne-a lasat aceasta mare invatatura ca mostenire: de a face pentru apropele totul, ca pentru Hristos.

dupa Monahul Atanasie Stefanescu

Articole asemanatoare:

1. Costică Dumitrescu – Monahul Marcu Pătimitorul
2. Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor
3. Ei toţi erau pentru noi sfinţi…

1. 

   ileana matei says:

   22 June 2009 at 20:03

   Sa ne ajute Dumnezeu pe toti cei care suntem medici sa ii urma doctorului Uta si sa nu ne facem meseria numai pentru cativa arginti mai mult sau mai putin curati. Dumnezeu sa ii rasplateasca binele facut!

   reply
2. 

   raul says:

   2 August 2011 at 08:58

   Doamne ajuta.Ar trebui sa stim mai multe despre dansul.

   reply