Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

În primul rând, deoarece credinţa noastră e lumină. Hristos a zis: Eu sunt lumina lumii. Lumina candelei ne aduce aminte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.

În al doilea rând, ca să ne aducă aminte de caracterul luminos al sfântului în faţa căruia aprindem candela – fiindcă sfinţii sunt numiţi fii ai luminii.
În al treilea rând, ca să ne slujească drept mustrare pentru faptele noastre întunecate şi pentru gândurile şi dorinţele noastre rele, şi să ne cheme la calea sfinţeniei evanghelice, ca astfel să ne ostenim cu râvnă pentru a împlini porunca Mântuitorului: aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă lucrurile voastre cele bune.

În al patrulea rând, ca să aducem o mică jertfă lui Dumnezeu, Care a jertfit totul pentru noi. Un mic semn al marii noastre recunoştinţe şi luminoasei noastre dragoste pentru Cel de la Care cerem în rugăciune şi viaţă şi sănătate şi mântuire şi tot ce ne poate da numai nemărginita dragoste cerească.

În al cincilea rând, ca să fie o sperietoare pentru puterile cele rele, care năvălesc uneori asupra noastră şi la rugăciune şi ne abat gândurile de la Făcătorul nostru – fiindcă puterile cele rele iubesc întunericul şi fug de orice lumină, mai ales de cea care este închinată lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.

În al şaselea rând, ca să ne dea imbold la ardere de sine. Precum untdelemnul şi fitilul ard în candelă, supuse voii noastre, aşa să ardă şi sufletele noastre cu flacăra dragostei în toate pătimirile, supuse totdeauna voii lui Dumnezeu.

În al şaptelea rând, ca să ne înveţe că după cum candela nu poate să se aprindă fără mâna noastră, nici inima noastră, această candelă lăuntrică a noastră, nu poate Să se aprindă fără sfântul foc al harului Dumnezeiesc, chiar dacă ar fi plină cu toate virtuţile – fiindcă toate virtuţile noastre sunt ca un combustibil, iar de la Dumnezeu este focul ce le aprinde.

***

Rugăciune la aprinderea candelei.

Prea Sfântă şi Înaltă Treime, primeşte dragostea mea înaintea ta şi arde în focul Dumnezeirii Tale fărădelegile mele şi şterge mulţimea răutăţilor mele şi dă-le îngropării şi uitării Tale, Doamne. Amin!

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, fă bine primită lumina darului meu şi o du înaintea Fiului şi Dumnezeulului nostru pentru iertarea păcatelor noastre! Amin!

(extrase din: Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I – Sf. Nicolae Velimirovici)
sursa

De-a lungul a două mii de ani de creştinism, acest text a fost citit şi tălmăcit în mod variat.

Un prim lucru ce merită menţionat este faptul ca, în plină epocă sclavagistă şi în sânul unei mentalităţi patriarhale până în ultimele ei resorturi, creştinismul este cel care a propovăduit, fie chiar la modul ideal, egalitatea deplină a oamenilor, în calitatea lor supremă de fii şi fiice egali ai aceluiaşi Părinte Ceresc, în virtutea chipului divin care le-a fost dăruit tuturor. Acelaşi “Apostol al neamurilor” învăţa că “în Hristos” – “nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască” (Galateni 3, 28).

Pe lângă această egalitate între oamenii aparţinând diferitelor neamuri şi rase, creştinismul a propovăduit deplina egalitate între bărbat şi femeiel pe care şi-o exprimă fiecare dintre ei în funcţie de particularităţile şi specificul constituţiei sale. Aşadar, într-o vreme în care unii oameni erau vânduţi cal nişte animale, credinţa creştină recomanda să ne comportăm cu fiecare dintre semenii noştri, indiferent de statutul lui social, ca şi cu Hristos însuşii iar faţă de femeia asupra căreia, în epocă, bărbatul – părinte sau soţ – avea drept de viaţă şi de moarte ca faţă de făptura cea mai delicată şi tandră, dăruită bărbatului de către Dumnezeu, în vederea atingerii scopului suprem al vieţii lor – mântuirea. Prin urmare, în timp ce faţă de toţi oamenii suntem solidari în virtutea originii şi a vocaţiei comunei faţă de soţ sau faţă de soţie suntem, potrivit învăţăturii de credinţă creştine, în relaţie de împreună-lucrare în opera de edificare morală, în actul dobândirii mântuirii.

Într-un mod absolut novator pentru secolul al IV-lea (însă s-a dovedit că, de fapt, pentru cele două milenii creştine), Sfântul Ioan Gură de Aur, adevărat “rapsod” al frumuseţilor familiei, vorbea despre relaţiile dintre soţi, arătând că, într-adevăr, soţul sau bărbatul ocupă, în familie, cel dintâi loc, el estel capul soţiei sale, care ocupă locul secund, în cadrul relaţiei dintre ei. Însă, arată în mod excepţional Sfântul Părinte, locul al doilea este egal cu cel dintâi  în demnitate şi slujire.

Întorcându-ne la relaţia dintre bărbat şi femeie, dintre soţ şi soţie, în ierarhia precizată de Sfântul Apostol Pavel, cheia dezlegării reale a semnificaţiei rolului fiecăruia în cadrul familiei creştine o constituie vieţuirea lor, trăirea Tainei unirii lor “în Hristos şi în Biserica”.

Înţelegem astfel că ideea unei supremaţii în cadrul familiei, ca “nod de contraziceri” şi “prilej de poticnire” între soţi este specifică celor care nu îşi aprofundează misterul conjugal “în Hristo”, adică în lumina cuvintelor mântuitoare ale Domnului, şi nici “în Biserică”, adică în sensul explicaţiilor pe care le dă “cugetul Bisericii” realităţilor vieţii prezente şi a celei viitoare.

În logica pur omenească, şi nu în baza celei revelate, relaţiile dintre soţi au aparenţa de a fi absolute doar atunci când este exclus din căminul lor Hristos, cei doi soţi trăind după propriul lor plac şi socotindu-se a fi singurii datori şi responsabili faţă de fericirea personală şi faţă de fericirea partenerului de viaţă. Doar atunci există o luptă pentru întâietate, pentru supremaţie, echivalând, în realitate, cu tendinţa egoistă şi egocentristă de a-şi impune punctul de vedere, de a-şi solicita cu insistenţă până la violenţă, satisfacerea dorinţelor, poftelor şi plăcerilor personale, fie chiar şi cele mai înalte şi de natură pur spirituală.

Într-o familie credincioasă, însă, relaţia dintre cei doi soţi este fundamental spiritualizată, devenind o relaţie de relativă superioritate şi autoritate din partea bărbatului şi de relativă ascultare şi supunere din partea femeii. Soţia trebuie să se supună bărbatului ei, însă şi acesta se supune lui Hristos, astfel încât ajungem la egalitate de ascultare şi egalitate în demnitate a celor doi soţi. Sau matematic, în mod real, locul prim şi esenţial în cadrul legăturii create între ei prin Sfânta Taina a Cununiei, Îl ocupă Hristos Domnul, ei situându-se pe locul al doilea şi al treilea.

Emanciparea femeii în lumea contemporană a făcut-o pe aceasta să clameze egalitatea deplină cu bărbatul. Nu vrea să se mai simtă inferioară, ca el să ocupe totdeauna primul lor în relaţia lor, iar ea să fie mereu supusă slujitoare. Alungându-L pe Dumnezeu din mijlocul lor, ei au ajuns să reconsidere relaţia lor juridic, asemenea uneia dintre stăpân şi slujitor sau chiar şi mai rău, între stăpân şi slugă. Or, femeia zilelor noastre, spre deosebire de cea din vremurile trecute, nu mai este dispusă să fie sluga nimănui, nici măcar a familiei sale, a soţului şi a copiilor ei, dacă îi mai naşte. Multă vreme ş-a crezut că ea este doar un aparat de procreat, însă noua atmosferă de democratizare şi liberalizare a relaţiilor ei cu lumea a împins-o să caute întâietatea pentru ea, măcar în anumite sfere şi zone ale vieţii intime sau publice, materiale sau spirituale.

Presupusul “conflict” dintre bărbat şi femeia a pornit de la o premiză eronată, greşit interpretată, cum că femeia ar fi fost inferioară şi supusă până la servitute bărbatului ei, care, în baza unei mentalităţi patriarhale, de altădată, ar fi moştenit prerogativele de stăpân şi cap al femeii şi al familiei, o întâietate absolută. Însă aceasta este o premiză greşită, pentru că, în fond, aşa cum femeia este chemată să se supună bărbatului ei, la fel şi acesta trebuie să fie în profundă ascultare faţă de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că în familie nu mai vorbim despre o dispută între locul prim şi cel secund între cei doi soţi, ci despre modul în care lucrează ei, în calitate de ocupanţi ai locului al doilea şi al treilea, în relaţia în care Primul în iubire, dar şi în smerire, în dragoste, dar şi în chenoză este Hristos.

Aşadar, într-o familie creştină, Dumnezeu se situează pe locul întâi, celor doi soţi revenindu-le locurile următoare. Aşa cum atunci când este vorba de conducători şi conduşi, de stăpâni şi supuşi, celui dintâi îi aparţine autoritatea, în timp ce supuşii sunt datori să împreună-lucreze la realizarea sarcinilor primite, la fel cei doi soţi trebuie să dovedească solidaritate şi armonie, în împlinirea vocaţiei lor şi a familiei – mântuirea. Mai mult decât atât, însuşi Hristos, Cel care trebuie să ocupe locul întâi, într-o familie creştină, nu a arătat despotism şi intransigenţă, ci iubire şi iertare, slujire şi preţuire. Şi, precum a făcut-o El, la fel sunt datori şi cei doi soţi, urmându-I exemplul sublim de slujire şi smerenie, să o facă. Prin urmare, realitatea este că din slujitori, soţii devin de Dumnezeu slujiţi şi tot astfel şi ei sunt chemaţi să o facă unul faţă de celălalt.

În acest cuget, femeia nu trebuie să se considere inferioară bărbatului, ca şi cum acesta ar avea ultimul cuvânt şi ar fi ultima instanţă la care ea este datoare să se raporteze permanent cu supunere, ci trebuie să aibă convingerea că, în aceaşi măsura în care va respecta ea aceasta şi va fi un exemplu de smerenie şi ascultare, şi soţul ei va asculta şi se va supune lui Hristos, făcând familia lor izvor de dragoste şi binecuvântare cerească. Neascultarea soţiei faţă de soţ îşi află corespondent în nesupunerea soţului faţă de autoritatea divină şi, în acest mod, nu doar unul dintre ei – soţia – va suferi, ci întreaga familie şi însăşi legătura lor cu Dumnezeu se va modifica. Prin credinţă, relaţiile dintre ei capătă consistenţă şi împlinire, după cum ignorarea lor duce la răcirea dragostei dintre ei şi a credinţei în Dumnezeu.

În plus, precum arăta acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur, raportul dintre soţi este de împreună-lucrare, de ajutor şi colaborare în dificila operă de dobândire a mântuirii şi nicidecum o relaţie de despotism – din partea soţului – şi supunere necondiţionată din partea soţiei, ci dragoste curată şi înţelegere. Or, dragostea este cea care face autoritatea bună şî blândă, iar supunerea sau ascultarea – uşoară şi plăcută.

(extrase din: Familia creştină, şcoală a iubirii şi a desăvărşirii – Pr. Prof. Dr. Ioan C. Teşu)

14) Aşadar, să-I ceri stăruitor lui Dumnezeu tot ceea ce te leagă de mântuirea ta şi de izbânda în bine şi iară îndoială vei primi. Dar, în acelaşi timp, să ştii că şi tu, la rândul tău, trebuie să faci tot ce ţine de puterile tale; şi la Dumnezeu să strigi după ajutor ca El să-ţi fie ajutător. Căci, dacă cineva din nestatornicie se lasă în voia poftelor (potrivnice poruncilor). Dumnezeu nu îl mai ajută şi nu îi mai ascultă rugăciunile, deoarece el s-a făcut mai întâi străin de Dumnezeu prin păcat. Cine voieşte să aibă ajutor de la Dumnezeu, acela nu renunţă la îndatoriri: şi, cine nu renunţă la îndatoriri, niciodată nu rămâne fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să ajungă până acolo încât să-l osândească propria conştiinţă pentru ceva anume şi în situaţia aceasta să cheme ajutorul lui Dumnezeu.

15) Şi ajutorul trebuie să-l cheme nu cu nepăsare, nu cu mintea rătăcind încoace şi încolo. Un astfel de om nu numai că nu va primi cele cerute, dar îl va supăra şi mai mult pe Stăpânul. Dacă şi acela care stă şi vorbeşte înaintea împăratului stă cu mare frică, neîngăduindu-şi să rătăcească nici cu ochiul său dinafară, nici cu cel sufletesc dinlăuntru, ca să nu fie supus primejdiei, nu cu atât mai mult trebuie să stăm cu frică şi cu cutremur înaintea lui Dumnezeu, îndreptând mintea noastră numai către El şi către nimic altceva? Deoarece El vede nu numai aşa cum vad oamenii omul exterior, ci vede şi omul lăuntric. De aceea, dacă vei sta înaintea lui Dumnezeu aşa cum trebuie şi vei face tot ce ţine de tine, nu înceta să ceri cele trebuincioase, căci fără îndoială le vei primi.

16) Dacă vei fi osândit de conştiinţa ta ca unul ce nesocoteşte poruncile lui Dumnezeu şi dacă vei sta la rugăciune cu mintea împrăştiată când ai putea să stai şi cu mintea neîmprăştiată, să nu îndrăzneşti să stai înaintea lui Dumnezeu ca rugăciunea ta să nu se transforme în păcat. Iar, dacă te străduieşti, dar nu izbuteşti să te rogi fără împrăştiere, sileşte-te cât poţi şi continuă să stai înaintea lui Dumnezeu, indreptându-ţi mintea către El şi adunând-o în tine însuţi şi Dumnezeu te va ierta; deoarece nu din nepăsare, ci din neputinţă nu ai stat înaintea Lui aşa cum trebuia. De aceea, dacă te vei sili aşa către orice faptă bună, nu înceta să ceri până când nu vei primi cele cerute, dar bate cu răbdare la uşa Lui când ceri cele de trebuinţă. Că oricine cere ia; şi cel ce caută găseşte, cetui care bate i se va deschide (Luca 11, 10). Căci de ce altceva vrei să te învredniceşti dacă nu numai de mântuirea întru Dumnezeu?

17) Dar spui: de multe ori am cerut — şi nu am primit cele cerute. Fără îndoială că nu ai primit, deoarece ai cerut rău — cu necredinţă şi cu mintea împrăştiată sau ai cerut ceea ce nu-ţi este de folos. Şi, chiar dacă ai cerut ceea ce-ţi este de folos, nu ai avut statornicie. Căci este scris: Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19) — şi: cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui (Mt. 10, 22).

18) Dumnezeu cunoaşte inimile celor ce se roagă. De aceea zici: ce nevoie are Dumnezeu de cererile noastre? Ore nu ştie El ce nevoi avem noi? Ce nevoie are de cererile noastre? – Dumnezeu ştie ceea ce ne trebuie nouă şi toate cele trupeşti ni le dă din belşug spre desfătarea noastră, înainte de cererea noastră; fiind bun, El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi (Mt. 5, 46). Însă credinţa, virtuţile, numele vrednic de acestea, împărăţia cerească, dacă nu le vei cere cu trudă şi cu multă răbdare, nu le vei primi, deoarece mai întâi trebuie să ţi le doreşti şi dorindu-le, să cauţi stăruitor credinţa şi răbdarea, întrebuinţând din partea ta totul astfel încât să nu te osândească pentru nimic conştiinţa spunându-ţi că ceri fie cu nepăsare, fie cu lene; şi abia atunci vei primi dacă Dumnezeu va voi. Căci El ştie mai bine decât tine ce îţi este de folos.

19) Şi, poate – de aceea întârzie El să-ţi dăruiască cele cerute, ca să te determine să petreci neîncetat înaintea Lui şi tu, simţind ce este darul lui Dumnezeu (cât de greu se dobândeşte), cu frică să-l păstrezi. Căci tot ceea ce dobândeşte cu multă osteneală, omul se străduieşte să păstreze ca, pierzând acestea, să nu piardă şi multa sa osteneală şi, depărtând harul lui Dumnezeu, să nu devină nevrednic de viaţa veşnică. De aceea să nu te descurajezi dacă nu vei primi îndată cele cerute. Căci, dacă Bunul Dumnezeu ar vedea că tu, îndată ce primeşti darul, nu îl pierzi, ar fi gata să ţi-l dăruiască înainte de cererea ta. Dar acum, din mulţă grijă pentru tine El face aceasta (adică nu ţi-l dă). Căci, dacă cel ce a primit talantul şi l-a păstrat în întregime a fost osândit pentru faptul că nu l-a înmulţit, nu cu atât mai mult va fi osândit cel ce îl pierde?

20) De aceea, ştiind acest lucru, fie că primim mai devreme, fie că primim mai târziu, să-I fim recunoscători Domnului: fiindcă orice face Domnul, contribuie la mântuirea noastră; numai să nu-ţi curmi din laşitate cererile. Căci Domnul de aceea a şi spus pilda despre văduva care prin stăruinţa ei l-a înduplecat pe judecătorul cel nedrept, ca şi noi să învăţăm, prin stăruinţa noastră, să ajungem la dobândirea celor cerute. Prin aceasta se exprimă şi credinţa noastră şi dragostea pentru Dumnezeu, prin faptul că, chiar dacă nu primim îndată cele cerute, Îi suntem recunoscători. Să-I mulţumim, aşadar, întotdeauna ca să devenim vrednici de bunătăţile Lui cele veşnice.

(extrase din Sf. Vasile cel Mare – Despre rugăciune şi Trezvie în învăţăturile Sfinţilor Părinţi)

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1:

Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Icosul 1:

Cine este destoinic a-si deschide buzele si a-si misca limba, spre a o lauda, cum se cuvine pe aceasta treime de arhierei ? Insa, desi nu vom putea face aceasta, totusi nu putem tacea si ii aducem aceste laude :

Bucurati-va, alesii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale gradini celei nestricacioase;
Bucurati-va, ingeri pamantesti si oameni ceresti;
Bucurati-va, marilor arhierei cei luminati la minte de Sfanta Treime;
Bucurati-va, ca ati covarsit firea omeneasca cu darurile cele multe;
Bucurati-va, stilpi neclintiti ai Biserici;
Bucurati-va, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurati-va, margaritare stralucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucurati-va, cei mai destoinici luminatori ai pamantenilor;
Bucurati-va, aparatorii dreptei credinte in Hristos;
Bucurati-va, surpatorii eresurilor si indreptatorii adevaratelor invataturi;
Bucurati-va, carmuitorii Biserici si pomi luminati roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 2:

Pe acesti trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu cel slavit in Sfanta Treime, se cuvine sa-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri si alesi talanti : pe Vasile, cel ce a rusinat paganatatea imparatului Iulian apostatul; cel ce a mustrat pe imparatul Valent arianul, cel ce a infricosat pe eparhul ce nedreptatise la judecata pe o vaduva saraca, si a botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pe Grigorie, mare ritor si vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a intrecut cu intelepciunea pe toti cei mai invatati din timpul acela; si pe Ioan Gura de Aur, cel ce cu invataturile sale a covarsit pe cei mai luminati si mai alesi graitori ai lumii. Se cuvine sa-i laudam si sa zicem lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2:

Multa nevointa avand Sfinte Ierarhe Vasile pentru credinta dreptslavitorilor crestini, ai mustrat cu indrazneala pe imparatul Valent, pentru ca a imbratisat invatatura eretica a lui Arie, luand multe biserici ale dreptslavitorior si prefacandu-le in biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui imparat, iar noi, pentru taria credintei tale si indrazneala ce ai avut, te intampinam cu aceste cuvinte de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, aparatorule si intaritorule al invataturii Sfintei Treimi;
Bucura-te, inalt si luminat cugetator al teologiei;
Bucura-te, albina, care ai adunat din invataturile timpului aceluia toata mierea invataturilor dreptmaritoare;
Bucura-te, furnica muncitoare, care necontenit ai adunat la sanul Bisericii hrana invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, izvor de apa limpede, racoritoare si datatoare de viata a explicarii Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, caci cu acele ape ai adapat poporul dreptcredincios;
Bucura-te, paharul curatiei cel plin de curata bautura;
Bucura-te, gura intelepciunii ce spulbera hulele ereticior;
Bucura-te, podoaba Biserici lui Hristos;
Bucura-te, mustratorule al imparatilor Iulian si Valent;
Bucura-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile !

Condacul 3:

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, nascut din parinti tematori de Dumnezeu, Vasile si Emilia. Crescut in invataturi adevarat crestinesti, ai strabatut tot felul de intelepciune, dobandind de la Dumnezeu vrednicia arhiereasca, pentru care ai multumit in tot timpul lui Dumnezeu, cantandu-I laude : Aliluia !

Icosul 3:

Pastorind Biserica ei poporul crestinesc totdeauna cu vrednicie si cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a tinut in Constantinopol, mare aparator al dreptei credinte. Taind si sfasiind cu sabia duhului toate invataturile eretice, ai dovedit ca in adevar esti un stalp neclintit al Bisericii lui Hristos si un mare ierarh vrednic de numele de cuvantator al lui Dumnezeu, cel slavit in Sfanta Treime : Tatal si Fiul si Sfantul Duh-Dumnezeu; pentru care toti te cinstim cu aceste laude:

Bucura-te, Parinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea laudata a dreptei credinte;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi cu invataturile tale toata lumea crestineasca;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-graitoare si care ingradesti cu mutenie limbile celor barfitori;
Bucura-te, plugarule ce ari cu plugul guri tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucura-te, aratatorule al adevaratului Dumnezeu, Cel laudat in Sfanta Treime; Bucura-te, caci cu prastia dumnezeiestilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucura-te, bunule pastor, care ai pascut oile cele cuvantatoare in livada credintei Sfintei Treimi;
Bucura-te, organ dulce glasuitor si alauta bine alcatuita;
Bucura-te, fluier cuvantator si vioara dulce rasunatoare;
Bucura-te, stea prealuminoasa, ce luminezi toata lumea cu invataturile dogmelor crestinesti;
Bucura-te, indulcitorul inimilor credinciosilor;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 4:

Intelepciune de sus avand, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai inalt al patriarhilor marii cetati a imparatului Constantin, de unde ai pascut oile cele cuvantatoare intru cuviinta si dreptate. Luminat si impodobit fiind cu tot mestesugul cuvantarii de Dumnezeu, ai intrecut pe toti ritorii de atunci si ai laudat in toata viata ta pe Dumnezeu, cantandu-I : Aliluia !

Icosul 4:

Ca un inger sau arhanghel stai inaintea Sfintei Treimi, Parinte Ioane Gura de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decat multi batrani pe singurul adevaratul Dumnezeu si te-ai indeletnicit cu adevaratele si sfintele invataturi crestinesti, ajungand a cunoaste toata filozofia si toate stiintele celor mai invatati dascali ai vremii aceleia. Pentru ca ai laudat si ai preaslavit in tot timpul vietii tale pe Bunul Dumnezeu, noi iti aducem aceste laude :

Bucura-te, ca te-ai nascut din parinti binecredinciosi, Secund Stratilatul si Antuza, vrednica ta mama;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai fost dat la invatatura stiintelor avand dascali pe Libanie si Andragatie;
Bucura-te, ca in putina vreme pe toti semenii tai i-ai ajuns si i-ai intrecut cu invataturile;
Bucura-te, cel ce ai primit Sfantul Botez cu mare bucurie, aducand la dreapta credinta si pe multi altii;
Bucura-te, ca pe Antimie filozoful l-ai dovedit in invataturi spre uimirea tuturor;
Bucura-te, ca si el indata a cerut Sfantul Botez;
Bucura-te, ca episcopul Atenei, auzand ca tu ai faptuit intoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucura-te, ca poporul crestinilor a laudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucura-te, ca de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preotiei;
Bucura-te, ca si hirotonia de diacon si de preot le-ai primit cu multa smerenie;
Bucura-te, cel care cu sortii episcopilor si cu vointa imparatului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai inalt al Patriarhiei Constantinopolului, dupa moartea patriarhului Nectarie;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 5:

Dupa moartea parintilor tai, sfinte, toata averea ramasa tie impartind-o la saraci, robilor dandu-le libertate si rudele lasand, ai slujit Domnului ziua si noaptea. Ca monah in manastire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu si patriarh ostenindu-te mult, ai scris carti despre preotie, despre bunatate si blandete, despre smerenie si milostenie, despre pace, adevar si dreptate, toate pline de dovezi, intarindu-le cu insati viata cea aspra ce ai dus; pentru aceea noi, minunandu-ne de rabdarea si de umilinta ta, indraznim a te lauda si a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5:

Ca niste albine zburatoare ati umblat in gradina Scripturilor credintei, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunand miere din tot felul de flori, pe care ati pus-o inaintea tuturor credinciosior spre indulcire, povatuindu-i la pocainta, descoperindu-le si explicandu-le dogma Sfintei Treimi, cea unita in fiinta dar despartita in Ipostasuri. Pentru aceasta noi crestinii va rugam sa primiti aceste cantari de laude :

Bucurati-va, marilor arhierei, despartiti cu trupurile, dar uniti cu duhul;
Bucurati-va, raze stralucitoare ale lui Hristos soarele dreptatii, Cel ce a luminat toata lumea cu invataturile Sale;
Bucurati-va, parinti vrednici ai Biserici crestinesti, ce ati fost la un obicei cu apostolii;
Bucurati-va, rauri cu ape racoritoare, ce ati adapat tarinile sufletelor crestinilor cele insetate de adevaratele invataturi;
Bucurati-va, trei ierarhi laudati de toti cei ce cred intr-un Dumnezeu slavit in Sfanta Treime;
Bucurati-va, organe bine-glasuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurati-va, slugi alese, care ati inmultit talantii cei dati voua de Donmul Hristos spre pastrare;
Bucurati-va, ca usile ceresti voua vi s-au deschis;
Bucurati-va, doctori iscusiti alesi de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletesti ale crestinilor celor slabi in credinta;
Bucurati-va, luminatorii lumii, cei impodobiti de Dumnezeu cu vrednicia arhiereasca;
Bucurati-va, albine adunatoare de tot felul de invataturi, din gradina Sfintei Scripturi;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 6:

Propovaduitori si stalpi intaritori ai Bisericii lui Hristos si ai poporului crestinesc ati fost Sfintior Trei Ierarhi. Invatand si povatuind pe toti crestinii adevarata credinta, infruntand pe cei ce cautau sa semene neghine eretice in ogoarele inimilor dreptslavitorilor crestini, ati lovit cu prastia cuvintelor voastre in toate invataturile cele potrivnice, inaltand fruntea dreptei credinte si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6:

Prin curatia vietii tale cea asemenea ingerilor te-ai ridicat la dumnezeiesti inaltimi si strabatand cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai pretios odor, le-ai lasat Bisericii ca pe o comoara scumpa si nejefuita, Vasile. Pentru aceasta te rugam sa primesti de la noi nevrednicii laudele acestea :

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul cel credincios al apostolior;
Bucura-te, stalpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucura-te, al Treimii ager si osardnic aparator;
Bucura-te, aratatorule luminat al celor ceresti;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul celor chemati la vrednicia preoteasca;
Bucura-te, luminatorule ceresc al celor imbracati cu darul arhieriei;
Bucura-te, preainteleptule povatuitor al pustniciei;
Bucura-te, cel ce trezesti pe cei pacatosi la pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm in dreapta credinta;
Bucura-te, mare Ierarhe Vasile !

Condacul 7:

Prin Vasile cel Mare, trambita cea dulce glasuitoare, care a cantat in Biserica arhiepiscopala a Cezareii din Capadocia, laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, invatand pe toti dogmele Sfintei Treimi si lasand Biserici bogatii alese si scumpe, din care si noi impartasindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude si cantari : Aliluia !

Icosul 7:

Deschizand cu dumnezeiasca cuviinta Scripturile, ai scos din ele invataturi temeinice, Sfinte Grigorie, indulcind cu ele inimile credinciosilor cu adevarat, mai mult decit mierea si ai invatat pe toti crestinii a se inchina Treimii intru o unime si unimi in Treime. Pentru aceasta si noi te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, ierarhe Grigorie, inaltimea dumnezeiestilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucura-te, cald propovaduitor al dumnezeiescului dor;
Bucura-te, izvorul cuvantarii de Dumnezeu si raul cel limpede al intelepciunii;
Bucura-te, fluier pastoresc, ce ai biruit trambitele ritorior;
Bucura-te, cercetatorul adancului, care ai dobandit frumusetile vorbelor;
Bucura-te, privighetorule al darului si gura cea inalta a duhului;
Bucura-te, pazitorul turmei celei cuvantatoare a lui Hristos;
Bucura-te, smulgatorul neghinelor eretice si vanatorul lupilor imbracati in piei de oaie;
Bucura-te, semanatorul cel minunat al dogmelor;
Bucura-te, izgonitorul celor defaimatori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca chipul Mantuitorului Hristos l-ai avut in toata viata ta, inaintea ta;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 8:

De Dumnezeu graitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase si vatamatoare ale ereticilor pornite impotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvintarilor gurii tale, graind slava lui Dumnezeu; si cu scrisorile tale, insemnand fiinta cea prea puternica a Sfintei Treimi celei nevazute, ai taiat din radacina eresurile cele spinoase, luminat descoperind invataturile cele drept-slavitoare si cantand lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 8:

Femeia eparhului Antiohiei impreuna cu sotul ei erau orbiti de invataturi eretice si cazand ea intr-o boala grea si neputindu-se vindeca de nimeni, auzand de tine, Sfinte Ioane, ca faci semne multe si minunate, a rugat pe barbatul sau sa o aduca la tine. Acela aducand-o, a lasat-o la usa bisericii, neindraznind ca eretic a o aduce inauntru, rugandu-se episcopului si tie, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci iesind, le-ai spus sa lepede eresul si sa primeasca adevarata credinta; iar ei fagaduind, ai poruncit tu, sfinte, sa aduca apa, rugand apoi pe episcop sa toarne acea apa in chipul cruci peste ea si indata dupa turnare, s-a vindecat femeia ca si cum n-ar fi fost bolnava. La aceasta minune atat ei, cat si toti cei ce erau de fata, au preaslavit pe Dumnezeu. Ereticii lepadandu-se de invataturile lor cele ratacite si intorcandu-se la adevarata credinta, s-au numarat intre dreptmaritori crestini; iar noi iti aducem laudele acestea :

Bucura-te, Ioane Gura de Aur, tablita scumpa cu aur ferecata;
Bucura-te, organ dulce rasunator, de Dumnezeu insuflat;
Bucura-te, gura cea aleasa impodobita cu cuvinte de aur;
Bucura-te, imbogatitorul Bisericii cu scrieri minunate si preascumpe;
Bucura-te, pierzatorul eresurilor elinesti si evreiesti;
Bucura-te, ca femeia aceea auzandu-te inalt vorbind a fost luminata de Dumnezeu si te-a numit ” Gura de Aur “;
Bucura-te, ca putul invataturilor tale adancit fiind, ai dat crestinilor funii minunate, ca sa ajunga la apele invataturilor tale;
Bucura-te, ca de toate Bisericile esti numit ” Gura de Aur “;
Bucura-te, tamaduitorul femeii eparhului;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Botezatorului Ioan cu numele si cu viata ta aspra;
Bucura-te, ca si tu, Sfinte Ioane, ca si Ioan Botezatorul, ai predicat popoarelor pocainta;
Bucura-te, ca si tu, ca si Ilie Tezviteanul, cu credinta, cu rugaciunile si cu postul te-ai indeletnicit in toata viata ta de 63 de ani;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 9:

In vremea preotiei tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicand in biserica si inalt ritorisind, celor neinvatati erau neintelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie invataturile duhovnicesti, a ridicat glas in popor si a zis : ” Invatatorule duhovnicesc, sau mai bine Gura de Aur, adanca este apa putului sfintelor tale invataturi, dar funia mintii noastre fiind scurta, sa ajunga la apa nu poate “; si de atunci tot poporul ti-a dat numirea de ” Gura de aur “; deci si noi minunandu-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a impodobit, te laudam pe tine si lui Dumnezeu cantam : Aliluia !

Icosul 9:

Imparatul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mahnirea adevaratilor crestini si pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amarat cu prigonirile, caci acest imparat, cand a venit in Cezareea si tu l-ai intampinat cu paine si sare, el a poruncit de ti-a dat fan din hrana cailor lui. Si tu, Sfinte Grigorie, fiind nascut din oameni de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, ai dobandit o crestere adevarat crestineasca si ai razbatut, ca nimeni altul, tot mestesugul si stiinta invataturilor, facandu-te talcuitor si dascal lumii, cinstind cu cuvinte de lauda pe marele Vasile, pe tatal tau Grigorie, pe fratele tau Chesarie si pe sora ta Gorgonia, la inmormantarile lor. Iar tu, Parinte Ioane Gura de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiesti poporului incredintat tie spre pastorie, dandu-te pe tine singur pida de nevointa, de cumpatare si de rabdare, mancand deseori putina zeama de orz si dormind putin, nu stand pe pat, ci deseori sezand pe scaun. Fiind ales si chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudomia imparateasa, pentru ca a rapit o vie a unei vaduve sarace, ce se numea Calitropia, care striga cerandu-si dreptul ei. Si tu sfinte ai sfatuit pe imparateasa sa nu fie lucrul strain luat cu sila; de care sfaturi ea netinand seama, a fost asemanata de tine cu Izabela, sotia imparatului Ahav, si ti-ai atras minia ei, exilandu-te; dar ai fost adus iar pe scaun si a doua oara ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidiosi care se purtau mai mult silniceste decat crestineste. Deci noi, minunandu-ne de viata voastra sfanta, si de faptele voastre, ne sarguim a va aduce laude bine meritate :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul si aparatorul binecredinciosilor crestini;
Bucura-te, curajosule mustrator al imparatului Valent, partinitorul arienilor;
Bucura-te, cel ce ai suferit mania imparatului pentru painea neagra cu care l-ai intimpinat, pentru ca cu acelea se hranea poporul;
Bucura-te, vrednicule ierarhe, mare indreptator al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai razbatut toate stiintele si adancurile filozofiei;
Bucura-te, ca tu, sfinte, toate dogmele le-ai lamurit invatand pe toti crestinii adevarata teologie;
Bucura-te, cel ce ai fost dascal de dreapta invatatura tuturor crestinilor;
Bucura-te, cel ce ai laudat pe marele Vasile, la moartea caruia ai plans cu lacrimi de adevarata fratie;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, mustratorul celor rapitori ai lucrului saracului asuprit si amarat;
Bucura-te, cel ce ai fost surghiunit de imparateasa Eudoxia pentru asemanarea ei cu Izabela, sotia lui Ahav;
Bucura-te, ca ai suferit si pornirea cea rautacioasa a unor episcopi nerecunoscatori;
Bucura-te, Ioane cel aspru prigonit si dus in exil tocmai in Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucura-te, mangaietorule al episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 10:

Mari invatatori si deobste izbavitori oamenilor si indreptatori ai obiceiurilor v-ati aratat sfintilor, intelepti si impodobiti de Dumnezeu : Vasile cel Mare, cel ce aratat ai cuvantat cu intelepciune tare si neschimbata, ingrozind pe eparhul si mustrand pe imparatul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfatarea limbii, dulceata auzului, mangaierea inimii si ingereasca paine de suflete hranitoare; si Ioane Gura de Aur, raul darurilor celor duhovnicesti, umplut pana la varsare, organ aurit al predicilor, al pocaintei, milosteniei, smereniei, umilintei, al privegherilor, al iubirii de aproapele si aparatorul celor asupriti si nedreptatiti. Noi, impreuna cu voi, dorim a canta lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 10:

Darul lui Dumnezeu ti-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaste viata acestui vrednic preot, care vietuind intr-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viata lor intru curatie, socotita fiind ea, ca o tarina neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu si stiind cu duhul ca ierarhul sau Vasile voieste sa-l cerceteze, a zis sotiei sale : ” Eu ma voi duce la camp, sa lucrez pamantul, iar tu sora mea, in ceasul al noualea aprinzand luminari, vei iesi intru intimpinarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul nostru “. Deci facand Teognia asa, cum zisese Anastasie, a intampinat pe Sfantul Vasile, care cunoscand cu duhul ca Anastasie este in casa, l-a chemat; si el iesind intru intimpinarea Sfantului si sarutandu-i picioarele i-a zis : ” De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine ?”. Iar Sfantul Vasile i-a zis : ” Bine ca te-am aflat, sa mergem in biserica si sa facem dumnezeiasca slujba “. Mergand toti in biserica a poruncit Sfantul Vasile lui Anastasie sa slujeasea Sfanta Liturghie, zicandu-i : ” Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare “. Si cand slujea Anastasie, Sfantul Vasile si ceilalti care erau vrednici, au vazut, in vremea inaltarii sfintelor si infricosatoarelor Taine, pe Preasfantul Duh in chip de foc pogorandu-Se si pe Anastasie inconjurandu-l. De aceste fapte minunate noi mirandu-ne te intimpinam, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude :

Bucura-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucura-te, cunoscatorul vietii si al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucura-te, ca dupa sfanta slujba ai binevoit a fi ospatat in casa vrednicului preot;
Bucura-te, cel ce ai stiut cu duhul ca Teognia nu-i este lui sotie, ci sora si asa i-ai zis sa o numeasca;
Bucura-te, sfinte, care ai cercetat intr-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepra, pe care il ingrijeau preotul si sora lui;
Bucura-te, milostive, ca si tu ai voit sa slujesti o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori manios si ocarator, spre a te face partas la plata dunmezeiasca;
Bucura-te, ca toata noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav in bordei, stand in rugaciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei intreg si sanatos;
Bucura-te, ca Sfantul Efrem Sirul, rugandu-se lui Dunmezeu, a avut o vedenie minunata : un stalp de foc, al carui cap ajungea la cer si un glas din cer i-a zis : ” Efreme, Efreme, in ce chip vezi pe acest stalp de foc, in acest fel este Vasile “;
Bucura-te ca sfantul acesta Efrem, dupa vedenia aceasta, s-a dus la Cezarea Capadociei in ziua Aratarii Domnului, cu un talmaci fiindca el nu cunostea greceste si te-a vazut pe tine, Sfinte Vasile, mergand la biserica cu multa evlavie;
Bucura-te, ca tu sfinte, cunoscand cu duhul ca Efrem Sirul este in biserica, ai poruncit arhidiaconului tau sa se duca sa-l cheme la tine in sfantul altar;
Bucura-te, ca acela se apara prin talmaci ca nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; insa tu sfinte ai zis arhidiaconului ” mergi si spune strainului monah : Doamne Efrem, vino si intra in sfantul altar, ca te cheama arhiepiscopul “; si apoi l-ai hirotonit diacon zicandu-i sa spuna ecteniile in limba greceasca, ceea ce Efrem a indeplinit;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 11:

Buna mireasma lui Hristos facandu-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toata lumea ai umplut de mirosul cel placut al Sfintei Evanghelii; si imbracand vesmantul luminat al arhieriei, ai slujit cu toata vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi minunandu-ne de viata ta cea ingereasca, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11:

Pastorind Biserica patriarhala a Constantinopolului timp de 12 ani pana la soborul al doilea, te-ai retras la mosia ta Arianz, unde ai petrecut o viata de sfintenie, pana la varsta de optzeci de ani, cand Domnul te-a chemat din viata aceasta pamanteasca la imparatia cea cereasca si acolo te bucuri de ostenelile tale si de luptele ce ai avut pentru buna intarire a Bisericii lui Hristos, avand multumirea ca la retragerea ta de pe scunul patriarhal, ai lasat numai o biserica eretica in Constantinopol, iar pe cele ce mai inainte fusesera date arienilor, le-ai readus la starea de mai inainte a dreptcredinciosilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te laudam cu aceste cantari de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminata de Dumnezeu;
Bucura-te, chimval rasunator in toata lumea, a cuvintelor tale teologhicesti;
Bucura-te, curatitorul si starpitorul neghinelor eretice;
Bucura-te, plugarule, care ai arat pamanturile sufletesti ale crestinilor;
Bucura-te, semanatorule al graului dumnezeiesc, care hraneste si satura omenirea crestina;
Bucura-te, adapatorul celor insetati de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, alauta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucura-te, intaritorul cel adevarat al dogmelor parintilor celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, carmaci bine priceput al corabiei Bisericii crestinesti;
Bucura-te, rau plin de apele darului;
Bucura-te, noule David, cel ce ai cantat laude alese lui Dumnezeu, Cel slavit in Sfanta Treime;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 12:

Nou Samuel te-ai aratat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curatia vietii tale si cu marea ta intelepciune; impodobit fiind si cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cantand cu fluierul cel pastoresc al cuvantarii de Dumnezeu, incat s-a putut spune despre tine ca, daca s-ar fi aflat vreo icoana si vreun chip impodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care si noi eintam lui Dumnezeu impreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 12:

Dupa atatea veacuri trecute gandindu-ne si noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului si citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne miram de mintea ta cea luminata si de cuvintele de mangaiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor crestinilor la cazuri de necazuri si suparari. Tu, Sfinte Ioane Gura de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea : ” Vino sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amara si grea, iar corabierii, neputand face nimic pentru incetarea furtunii, stau incremeniti, plang, se tanguiesc, se roaga si asteapta sau pieirea lor in valurile marii, sau incetarea furtunii. Nu te mahni, frate Chiriac, ca eu cand am fost izgonit din Constantinopol, nu ma ingrijeam de nimic, ca ziceam intru mine : de este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. De va vrea sa ma fierastruiasca, am pilda pe profetul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de profetul Iona. De ii este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil bagat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan intiaul mucenic, ce a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, s-o ia, caci gol am iesit din pantecele mamei mele, gol ma voi si duce din viata. De as fi placut oamenilor, nu as fi sluga lui Hristos; iar proorocul David ma inarmeaza : Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat “. Iar noi citind aceste cuvinte ne minunam si-ti aducem aceste laude:

Bucura-te, minte inalta de Dumnezeu insuflata;
Bucura-te, organ de aur ce ai cuvantat mai frumos decat toti inteleptii lumii;
Bucura-te, ca in timpul surghiunului tau multe suferinte si amaruri ai avut;
Bucura-te, ca de la Comane, unde ai fost ingropat, dupa 33 de ani, moastele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucura-te, ca nu ai voit a te lasa ridicat pana cand imparatul Teodosie nu ti-a trimis epistola sa;
Bucura-te, ca aducandu-ti-se moastele tale la Constantinopol au fost intampinate de imparatul si de toti sfetnicii cei mai insemnati ai imparatiei;
Bucura-te, ca moastele tale au fost duse in biserica Sfantului Apostol Toma;
Bucura-te, ca de acolo au fost asezate in biserica Sfintei Irina unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucura-te, ca de la biserica Sfintei Irina moastele tale fiind puse cu racla intr-o careta imparateasca, au fost duse la biserica Sfintilor Apostoli;
Bscura-te, ca in acea biserica patriarhala moastele tale au fost ingropate in sfantul altar;
Bucura-te, ca un bolnav suferind de neputinta a incheieturilor, atingandu-se de racla moastelor tale s-a izbavit cu totul de boala;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 13:

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia ! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1

Si pentru Sfantul Isaac Sirul, ca si pentru toti parintii asceti, viata crestina este o lupta continua, un razboi nevazut, cu ispitele, incercarile si patimile dinlauntru si din afara. El aminteste de mai multe feluri de razboaie ale diavolului impotriva crestinului (Cuvintele LI-LIV), despre “razboaie ale libertatii si razboaie din ingaduinta”. Pentru toate acestea viata crestina cere un eroism pana la martiriu.

Daca “virtutea este in chip firesc sanatatea sufletului, patimile sunt boli ale sufletului, care intra in fire (prin simturi) si se ivesc in ea si o scot din sanatatea ei”. Sunt patimi trupesti si patimi sufletesti. Inceputul acestora este iubirea de sine, slava desarta, egoismul, care il inchide pe om fata de Dumnezeu si semeni. Sfantul Isaac numeste patimile “lume”.

Duhurile patimilor si ispitelor navalesc si din slabiciuni si din ingaduinta lui Dumnezeu, manifestata prin “toiagul incercarilor”, care este “toiagul Judecatorului”, adica toiagul Pastorului, pentru verificarea, progresul si folosul sufletului, cat si prin parasirea pedagogica a omului de catre Dumnezeu.

Cea mai grea lupta o poarta crestinul ajutat de har, pe terenul si frontul de hotar al simturilor si mai ales al gandurilor, care sunt “o miscare ce trece prin minte ca un vant ce se ridica in mare si inalta valurile”. Gandurile rele trebuie taiate, cele omenesti cercetate si predate sau inchinate lui Dumnezeu, iar cele divine urmate.

Patimile orbesc “ochii mintii”, fiind o perdea la usa inimii si un intuneric furtunos pe cerul straveziu al mintii. Aburul patimilor si gandurilor intuneca mintea, precum “pacla ce se ridica din umezeala pamantului, care incetoseaza aerul” si formeaza un zid in fata virtutilor.

Dupa Sfantul Isaac, curatia sau despatimirea are trei trepte: curatia trupului, a sufletului si a mintii sau a duhului. “Curatia trupului este cuviosia dobandita prin izbavirea de intinaciunea carnii. Curatia sufletului e liberarea de patimile cele ascunse ce se misca in cugetare. Curatia mintii se arata in descoperirea tainelor”.

Sfantui Isaac cunoaste o asceza trupeasca si una sufleteasca, cu mai multe elemente componente. Trupul trebuie disciplinat, curatit si infranat, prin nevointe: osteneli, post cu dreapta socoteala, care este “inceputul nevointei”, priveghere de noapte, metanii dese, prin munca de orice fel sau lucru de mana pentru inlaturarea trandaviei si pentru implinirea milosteniei. Asceza trupeasca, Sfantul Isaac o mai numeste “rastignire”.

Tot pentru curatie, smt necesare necazurile, care au efect purificator, daca sunt rabdate si suportate cu multumire. Acest fapt constituie o nota specifica in asceza Sfantului Isaac Sirul. Necazurile vin de la oameni, diavoli sau trup, prin boli, dureri, suferinte, care sunt nu numai un semn al pedepsei, ci si al Proniei lui Dumnezeu fata de om. Primul pas spre curatire este recunoasterea propriei sale slabiciuni, trezirea constiintei pacatoseniei si a nevredniciei, insotita de rugaciunea: “Eu ca om am pacatuit, dar Tu ca Dumnezeu iarta-ma”.

Pentru curatia sufletului si a mintii, sunt necesare: retragerea si vietuirea in singuratate, in linistea chiliei, cugetarea la tainele iconomiei Mantuitorului, psalmodierea, citirea si cugetarea la intelesul troparelor si a catismelor, cugetarea la moarte si la cele de dupa aceasta, cunoasterea si meditatia la vietile sfintilor, rugaciunea, lacrimile, meditarea neincetata a Sfintei Scripturi, care este lumina sufletului sau “contemplarea Scripturilor”, prin surprinderea “intelesurilor luminoase” ale Evangheliei, intelegerea contemplativa a fapturilor create, prin “flacara lucrurilor” sau ratiunile lucrurilor.

Rugaciunea este cheia intelegerii Scripturii, “rugaciunea citirii”: “Doamne, da-mi sa primesc simtirea puterii celei din ele” precede lectura biblica. “Leaga mintea ta in citirea Scripturilor si in cugetarea la cele din ele”, indeamna Sfantul Isaac Sirul.

Viata crestina trebuie raportata si cercetata neincetat de fiecare in “lumina Scripturilor dumnezeiesti si a Sfintilor Parinti”. Prin toate acestea mintea ajunge “imparateasa peste patimi”, dupa ce a pus stapanire pe simturi: “Cand mintea e atrasa de simturi, se hraneste cu hrana dobitoacelor. Iar cand simturile sunt atrase de minte se impartasesc de hrana ingerilor”.

Sfantul Isaac deosebeste curatia mintii de curatia inimii care urmeaza celei dintai si prin care omul va putea contempla pe Dumnezeu. Curatia este revenirea omului la simplitatea si nevinovatia edenica a firii lui, prin care primeste demnitatea de fiu al lui Dumnezeu si “frate al lui Hristos”. Semnul celui curat cu inima este acela ca “vede pe toti oamenii ca buni si nu-i apare vreunul necurat si intinat”. Curatia aduce sanatatea si “pacea mintii”, tacerea gandurilor, linistea cereasca launtrica: “Cerul este inlauntrul tau, daca esti curat”.

In ascetica Sfantului Isaac Sirul, pe langa rugaciune si lacrimi, ca mijloace ale curatirii de patimi, il ocupa si cugetarea la moarte si pregatirea zilnica pentru primirea ei. “Aducerea aminte de moarte pricinuieste stapanirea cea buna a madularelor din afara”, iubirea linistii este unita cu o asteptare neincetata a mortii, de aceea “sa ne aducem aminte pururea de moarte si prin cugetarea la aceasta sa ne apropiem de Dumnezeu”. Sfantul Isaac indeamna pe monah: “Cand te apropii de asternutul tau, zi catre el: O, asternut, poate noaptea aceasta mi te vei face mormant. Si nu stiu de nu cumva in loc de somnul vremelnic va intra in mine in aceasta noapte somnul cel vesnic”. “De aceea – continua el – cat timp mai ai picioare, alearga spre lucrare… Cat timp mai ai degete, rastigneste-te pe tine in rugaciune, inainte de a ajunge la moarte, cat timp mai ai ochi, umple-i de lacrimi, inainte de a fi acoperiti de tarina”.

Sfantul Isaac recunoaste in cugetarea la moarte o putere de trezvie si trezire a omului, de a privi cu seriozitate sensul si menirea existentei lui. Trairea continua in Dumnezeu, cere o moarte continua fata de pacat, de aceea Sfantul Isaac citeaza pe un ascet: “M-am jurat sa mor in fiecare zi”. Gandul necontenit la moarte este o temelie pentru viata cea noua, o vedere adanca a acelei vieti nesfarsite, care face stravezie viata pamanteasca. Gandul la secera mortii, curata tarana sufletului de patimile pamantesti si pregateste plugaria virtutilor paradisiace.

de Parintele Nacu Stoenescu

Psalmul este alinare a sufletului, dăruitor al păcii, psalmul este adunător al prieteniei, unire a celor despărţiţi, al celor învrăjbiţi împăcător. Psalmul este aducător de ajutorul îngerilor, armă întru frici de noapte, odihnă a ostenelilor de ziuă, pruncilor întemeiere, bătrânilor împodobire, prea îmbătrâniţilor mângâiere, femeilor podoabă prea potrivită. Psalmul pe târguri le înţelepţeşte, al celor noi începători învăţătură de buchie, al celor sporiţi creştere, al celor desăvârşiţi întărire, glas al Bisericii. Acesta pe praznice le străluceşte, acesta pe întristarea cea după Dumnezeu o zideşte. Că psalmul şi din inimă de piatră scoate lacrimi.

Psalmul este lucrul îngerilor, petrecerea cea cerească, tămâia cea duhovnicească. Psalmul este luminare a sufletelor, sfinţire a trupurilor. Pe acesta, fraţilor, să nu încetăm totdeauna cugetându-l: şi prin case, şi prin călătorii, şi dormind, şi sculându-ne, grăind întru înşine cu psalmi şi cu laude şi cu cântări duhovniceşti.

Psalmul este bucurie a iubitorilor de Dumnezeu. Acesta pe grăirea deşartă o surghiuneşte, pe râs îl domoleşte, pe judecată o pomeneşte, pe suflet către Dumnezeu îl deşteaptă, împreună cu Îngerii dănţuieşte. Unde este psalmul cu umilinţă, acolo este şi Dumnezeu cu Îngerii; iară unde sunt cântările celui străin, acolo este urgia lui Dumnezeu, şi vaiul este răsplătirea râsului. Unde sunt sfinţitele cărţi şi citirile, acolo este veselie a drepţilor şi mântuire a auzitorilor, iară unde sunt alăute şi hore, acolo întunecare a bărbaţilor şi a femeilor şi praznicul diavolului. O, ce viclenie rea şi aflări ale diavolului! Cum prin meşteşug pe fiecare îl împiedică, şi îl amăgeşte, şi îl pleacă să facă pe cele rele, ca pe nişte bune! Astăzi cu părere cântă psalmi, şi mâine cu sârguinţă joacă. Astăzi sunt creştini, şi mâine păgâni. Astăzi bine lăudaţi, şi mâine elini. Astăzi robi ai lui Hristos, şi mâine împotrivitori ai lui Dumnezeu. Nu vă amăgiţi; nici un rob la doi domni nu poate să slujească, după cum este scris: nu puteţi lui Dumnezeu a sluji şi împreună cu diavolul a dănţui. Ca nişte adevăraţi robi ai lui Hristos să-I slujim Lui, Lui să ne închinăm, lângă Dânsul să îngăduim, lângă Dânsul să rămânem până la răsuflarea cea mai de pe urmă şi să nu ne plecăm balaurului, căci ca un leu răcnind înconjoară căutând pe cine să înghită, pe cine să amăgească, căruia staţi-i împotrivă ca nişte tari ostaşi ai lui Hristos, slujindu-I Lui şi dorindu-L.

Nu astăzi să cânţi psalmi, şi mâine să dănţuieşti. Nu astăzi să te pocăieşti de păcatele tale, şi mâine să joci spre pierirea ta. Nu astăzi să citeşti, şi mâine să lăutăreşti. Nu astăzi să te înfrânezi, şi mâine să te apropii aicea şi acolo împrejur purtându-te, şi de toţi batjocorindu-te. Nu, fraţilor, nu aşa să pierdem vremea mântuirii noastre, jucând şi batjocorindu-ne.

Fă-te ca un bun lucrător de pământ, lucrând şi păzind. Să nu socoteşti ca nişte rele, frate, pe merindele vieţii celei veşnice, să nu lepezi mâncarea cea uscată, să nu te depărtezi de priveghere, să nu te leneveşti de culcarea pe jos, să nu părăseşti cântarea de psalmi; că acestea şi cele asemenea acestora, la viaţă şi la bucurie şi la veselie şi la odihna veşnică te vor trimite pe tine. Iubeşte tăcerea despre vorbirea cea rea. Vorbirile mirenilor pe minte de la Dumnezeu o depărtează.

(fragment din scrierile Sfântului Efrem Sirul – sec.IV după Hristos – mare dascăl al pocăinţei, prăznuit de Biserica Ortodoxă, în fiecare an, pe 28 ianuarie)

sursa

Prolog

Darul credinţei este nepreţuit. Vai de cel căruia îi lipseşte! Lipsa unui cămin şi faptul de a fi orfan vor influenţa neîntrerupt purtările omului, vor răni adânc lumea lui sufletească, îl vor goli continuu de orice lucru înalt şi-l vor coborî la nivelul animalului evoluat, exact acolo unde-l aşază în miopia lor materialiştii, îndreptăţindu-se pe ei înşişi.

Viaţa credinciosului este plină de lumină. O putere atotputernică îl umple de optimism, pace, nădejde, bucurie, ajutându-l să biruiască răutăţile vieţii, să înfrunte eroic şi pe acestea, încă şi moartea.

Cauza fundamentală a necredinţei este viaţa desfrâului şi a păcatului. Despre desfrâu este scris în Vechiul Testament: “A mâncat Iacov, s-a îngrăşat Israel, şi s-a făcut îndărătnic. Ingrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a şi s-a umplut de grăsime. A părăsit pe Dumnezeu, Cel ce l-a făcut, şi a dispreţuit cetatea mântuirii sale” (Deut. 32,15). Cât despre păcat, toate popoarele din toate epocile au înţeles că acesta înalţă un zid de nedepăşit între om şi Dumnezeu.

Este cu desăvârşire incompatibilă viaţa întunecată a păcatului, cu lumina credinţei vii în Dumnezeu Atotvăzătorul, Care “cunoaşte inimile şi rărunchii”. Tocmai de aceea este atât de grea reînvierea duhovnicească a sufletului nesimţitor şi insuficiente raţionamentele demonstrabile ale apologeticii. Este necesară rugăciunea fierbinte şi viaţa sfântă a creştinilor, încât cu harul lui Dumnezeu, să se mobilizeze nu atât mintea, cât inima credincioşilor. Cuvintele nu sunt suficiente în lucrarea misionară. Domnul însuşi a zis: “Pentru ei Eu mă sfinţesc pe Mine însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.” (Ioan 17, 19).

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur “Dovezi către iudei şi elini că Hristos este Dumnezeu” este captivant. Mintea luminată de Dumnezeu a marelui ierarh, cu recunoscuta sa capacitate dialectică, reuşeşte să împletească un lanţ de argumente convingătoare, pe care le sprijină pe realitatea minunată a răspândirii a credinţei, în ciuda cruntelor prigoane pe care le-a avut de înfruntat de la primii ei paşi. Astfel, axa centrală a cuvântului este triumful Bisericii şi încheierea lui este optimismul pentru viitorul ei, care confirmă în fiecare epocă profeţia Domnului: “Şi puterile iadului nu o vor birui pe dânsa” (Matei 16, 18).

Triumful Bisericii

Cum se adevereşte că Hristos este Dumnezeu? La această întrebare fundamentală să nu ne străduim să răspundem cu argumentul creaţiei cerului şi pământului, pentru că cel necredincios nu-l va primi. Dacă-i spunem că a înviat morţi, că a vindecat orbi, că a alungat demoni, nici atunci nu va fi de acord. Dacă îi spunem că a făgăduit învierea morţilor, împărăţia cerurilor şi bunurile negrăite, atunci nu numai că nu va fi de acord, dar va şi râde.

Aşadar, cum să-l îndreptăm spre credinţă, mai ales dacă nu este educat duhovniceşte? Cu siguranţă, sprijinindu-ne pe adevăruri pe care şi noi şi acesta, le primim fără nicio reţinere şi îndoială.

Astfel, asupra cărui punct suntem de acord cu el la modul absolut? Asupra faptului că Hristos a întemeiat Biserica. Deci, prin aceasta vom vădi puterea şi vom dovedi dumnezeirea lui Hristos. Vom vedea că este cu neputinţă ca lucrarea omenească să realizeze răspândirea creştinismului în toată lumea, într-o perioadă atât de scurtă. Şi mai ales când morala creştină îi invită la o viaţă înaltă pe oamenii cu obiceiuri rele, pe robii păcatului. Şi Domnul a reuşit să-i elibereze din toate acestea, nu numai pe noi, ci întreg neamul omenesc.

Şi aceasta a izbândit-o fără să folosească arme, fără să cheltuie bani, fără să mişte armate, fără să provoace războaie. A izbândit, pornind doar cu 12 ucenici, care erau neînsemnaţi, neinstruiţi, săraci, goi, neînarmaţi.

Cu asemenea oameni a reuşit să convingă neamurile să cugete drept, nu numai pentru viaţa prezentă, ci şi pentru cea viitoare. A izbutit să desfiinţeze legi străvechi, să alunge obiceiuri depăşite şi să creeze altele noi. A putut să-l smulgă pe om, de la modul uşor de viaţă şi să-l îndrume spre cel anevoios. Şi pe toate acestea le-a reuşit, în timp ce toţi se războiau cu El, şi în vreme ce El însuşi a suferit răstignire umilitoare şi moarte smerită.

Desigur, nu se întâmplă acestea la oameni, ci dimpotrivă. Adică, cu cât trăiesc şi prosperă ei înşişi, lucrarea lor înaintează; când mor însă odată cu ei piere şi ceea ce au creat. Şi aceasta o păţesc nu doar cei bogaţi, nu doar căpeteniile, ci chiar şi cârmuitorii. Pentru că şi legile lor se desfiinţează şi amintirea lor se stinge şi numele lor se uită, şi oamenii credincioşi îi lasă la o parte.
Acestea se întâmplă în primul rând celor care guvernează popoarele cu o privire, şi duc la război armate întregi. Celor care au condamnat la moarte şi au semnat exilurile.

La Domnul însă lucrurile s-au întâmplat exact invers. Starea lucrării Lui înainte de răstignire era îngrozitoare: Iuda L-a trădat, Petru s-a lepădat de El, ceilalţi ucenici au fugit ca să se salveze, şi mulţi credincioşi L-au părăsit. Şi a rămas singur între vrăjmaşi, însă după răstignire şi moarte, ca să afli că nu a fost un om simplu Cel răstignit, s-au întâmplat toate cele strălucitoare, slăvite, pline de bucurie.

Sfântul Petru, Apostolul corifeu, cel care înainte de răstignire n-a răbdat ameninţarea unei slujnice, şi după atâtea învăţături cereşti şi după părtăşia lui la Dumnezeieştile Taine, a spus că nu-L cunoaşte pe Domnul, el însuşi, după răstignire L-a propovăduit până la marginile lumii. Cete nenumărate de martiri s-au jertfit, pentru că au preferat să moară decât să se lepede de Hristos, aşa cum s-a lepădat Apostolul corifeu, înspăimântat de ameninţarea unei fetişcane. Acum toate locurile, toate cetăţile, cele din pustiu şi din părţile locuite, îl mărturisesc pe Cel răstignit. În Acesta cred împăraţii şi generalii, cârmuitorii şi guvernatorii, robii şi cei liberi, cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi, barbarii şi diferitele neamuri de oameni.

Chiar şi acel mic şi neînsemnat mormânt, care a primit Trupul însângerat al Domnului, este cinstit de mii de palate împărăteşti şi respectat chiar de împăraţi.

Paradoxal este faptul că ceea ce s-a întâmplat Domnului s-a întâmplat şi ucenicilor Săi. Pentru că pe aceştia pe care îi dispreţuiau şi îi întemniţau, pe cei pe care îi chinuiau cumplit cu nenumărate torturi, tocmai pe aceştia, după moartea lor, îi cinsteau mai mult decât pe împăraţi.

Şi cum se explică aceasta? La Roma, împăraţii şi consulii şi generalii le părăsesc toate, şi aleargă să se închine la mormintele pescarului Petru, şi ale făcătorului de corturi, Pavel. La Constantinopol, cei care poartă coroane vor să se înmormânteze nu lângă mormintele apostolilor, ci înaintea uşilor bisericilor lor. Şi astfel, împăraţii devin păzitori ai pescarilor. Mai ales, nu se ruşinează de aceasta, ci se laudă nu doar ei înşişi, ci şi urmaşii lor.

Când ucenicii lui Hristos erau doar 12 şi Biserica nu exista în cugetul niciunuia dintre ei, când sinagoga iudaică înflorea încă şi idolatria lipsită de evlavie stăpânea aproape în toată lumea, Domnul a profeţit: “Pe această piatră (adică prin mărturisirea credinţei lui Petru) voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Întăreşti adevărul acestei profeţii? Vezi împlinirea ei? Gândeşte-te ce eveniment important este răspândirea Bisericii aproape în toată lumea, într-o perioadă atât de scurtă de timp! Cugetă cum a schimbat viaţa atâtor neamuri şi a dus la credinţă atâtea popoare, cum a desfiinţat obiceiuri preistorice, cum i-a eliberat pe oameni de cutumele îndelungate, cum a risipit ca fumul stăpânirea puterii şi puterea păcatului, cum a pierdut ca aburul aducerea necurată a jertfelor, ritualurile idolatre, sărbătorile păgâneşti, templele şi altarele, totemurile, cum a zidit pretutindeni altare sfinte, în patria noastră şi-n ţările perşilor, sciţilor, maurilor, inzilor. Ce zic? Chiar şi-n insulele bretanice, care se află departe de Marea Mediterană, în ocean, s-a răspândit Biserica şi s-au construit altare.

Lucrarea de eliberare a atâtor popoare de obiceiurile destrăbălate îndelungate, precum şi schimbarea modului lor de viaţă, de la unul simplu la unul foarte anevoios, este într-adevăr lucru minunat, mai bine zis, prea minunat. O demonstrează lucrările dumnezeieşti, chiar dacă nu L-ar fi împiedicat nimeni, chiar dacă era pace şi mulţi L-ar fi ajutat. Pentru că întinderea Bisericii nu venea în contradicţie doar cu obiceiurile vechi, ci şi cu plăcerea, cu modul de viaţă voluptos. Adică, avea doi vrăjmaşi puternici, care îi tiranizau pe oameni: obiceiurile şi plăcerea.

Toate câte le-au primit cu multe secole înainte de la părinţii, strămoşii, şi străbunii lor, şi toate câte le adunaseră de la ritori şi filozofi, toate acestea tindeau să-L dispreţuiască, un lucru deosebit de greu. Trebuia să primească chiar un nou mod de viaţă, şi mai ales unul foarte anevoios. Pentru că îi îndepărta de desfrâu, şi-i îndruma spre înfrânare. Îi îndepărta de iubirea de arginţi, de desfrâu, de mânie, de invidie, de confort, şi-i ducea la neagoniseală, curăţie, blândeţe, prietenie, o viaţă grea, dură, plină de strâmtorări.

Şi mai ales, îi ducea spre această viaţă pe cei care se obişnuiseră cu traiul în desfătări, pentru că, cu siguranţă, nu se făceau creştini oameni care trăiau în alte lumi şi n-aveau obiceiuri păcătoase, ci deveneau cei care putreziseră în acestea şi se făcuseră mai moi şi decât lutul. Pe aceştia i-a chemat să meargă pe calea dură şi aspră. Şi i-a convins să meargă spre ea. Pe câţi i-a convins? Nu doar pe doi, zece, douăzeci sau o sută, ci pe nenumăraţi oameni. Şi cu cine i-a convins? Cu 12 oameni neinstruiţi, necultivaţi, neînsemnaţi, săraci, fără avere, fără putere trupească, fără slavă, fără origine strălucitoare, fără iscusinţă retorică. Cu 12 oameni pescari, făcători de corturi, vorbitori de altă limbă, pentru că nici măcar nu aveau aceeaşi limbă cu idolatrii. Vorbeau limba ebraică, mult diferită de toate celelalte limbi. Aşadar, cu aceştia 12 s-a zidit Biserica şi s-a întins până la marginile lumii.

Şi nu este doar aceasta lucru minunat, ci şi faptul că aceştia, puţini, săraci, neinstruiţi şi dispreţuiţi n-au început să schimbe omenirea fără piedici, nu şi-au făcut nestingherit lucrarea lor. De pretutindeni au înfruntat nenumărate războaie. S-au luptat cu fiecare neam şi fiecare cetate. Dar ce vorbesc despre neamuri şi cetăţi? În fiecare casă s-a ridicat război împotriva lor. De multe ori învăţătura pe care o propovăduiau a despărţit pe copil de tată, pe noră de soacră, pe frate de frate, pe rob de stăpân, pe slujitor de conducător, pe bărbat de femeie şi pe femeie de bărbat. În acelaşi timp, în fiecare familie n-au crezut toţi, şi astfel, creştinii sufereau certuri zilnice, duşmănii neîncetate, mii de morţi, toţi îi războiau, ca pe potrivnicii şi vrăjmaşii comuni. Îi prigoneau împăraţii, cârmuitorii, slujitorii, cei liberi, robii, mulţimile cetăţilor. Şi nu-i alungau doar pe ei înşişi, ci lucru înfricoşător, îi prigoneau chiar şi pe noii catehumeni, adică pe cei care de-abia credeau.

Gândul să părăsească altarele, să dispreţuiască jertfele, pe care toţi părinţii şi strămoşii lor le săvârşeau ca să creadă în Domnul, le provoca frică şi mânie idololatrilor. Le era teamă să creadă în Cel Care a luat trup omenesc din Fecioara Maria, Care a fost judecat de către Pilat, Care a pătimit nenumărate chinuri şi suferinţe, Care a răbdat moartea înjositoare, S-a îngropat şi a înviat.

Cel mai paradoxal lucru este că în timp ce Patimile Domnului au fost neîndoielnice – mulţi au văzut biciuirile, loviturile, scuipările, pălmuirile, răstignirea, batjocorirea, mormântul – nu s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu învierea. Domnul, după învierea Sa, S-a arătat doar ucenicilor Săi. În ciuda acestui fapt, toţi au vorbit despre înviere, au adus la credinţă popoarele, şi au zidit Biserica. Cum? În ce chip? Prin puterea Domnului, Care i-a trimis să propovăduiască Evanghelia la oameni. Acesta a fost Cel Care le-a deschis calea, le-a uşurat lucrarea lor anevoioasă. Dacă Harul Dumnezeiesc nu i-ar fi ajutat, nici n-ar fi început răspândirea creştinismului.

Pentru că în timp ce tiranii se înarmau împotriva Bisericii, în timp ce soldaţii îşi înălţau armele lor, în timp ce mulţimile se înfierbântau ca focul sălbatic, în timp ce obiceiul cel rău lua poziţie de luptă, în timp ce ritorii, sofiştii, bogaţii, proprietarii şi cârmuitorii se ridicau, Cuvântul lui Dumnezeu mai puternic decât flacăra, a făcut scrum buruienile, a curăţat câmpurile, şi a însămânţat cuvântul propovăduirii. Unii dintre credincioşi au fost aruncaţi în închisori, alţii au fost exilaţi. Averile unora au fost confiscate, alţii au fost ucişi, alţii au fost ciopârţiţi. Deşi creştinii erau trataţi ca ucigaşii de drept comun, răbdând orice fel de pedeapsă, necinste şi prigoană, tot mai mulţi veneau la Biserică. Mai ales credincioşii noi, nu numai că nu se descurajau în faţa chinurilor răbdate de cei mai vechi, ci deveneau mai zeloşi. Singuri alergau, neconstrânşi, recunoscători faţă de chinuitorii lor. Deveneau mai fierbinţi în credinţă, văzând şuvoaiele de sânge ale credincioşilor.

Ai văzut puterea neasemuită a Celui Care a săvârşit toate aceste minuni? Cum este cu putinţă să nu se întristeze cineva, suferind asemenea chinuri înfricoşătoare? Însă aceştia se bucurau, zburdau!

Aceasta mărturiseşte, de exemplu, Sfântul Evanghelist Luca că s-a întâmplat cu apostolii atunci când “au plecat de la sinedriu bucuroşi, pentru că s-au învrednicit să rabde rele, de dragul lui Hristos” (Fapte 5, 41).

Şi în timp ce nici măcar o zi, nu poate să zidească cineva cu pietre şi var când este prigonit, apostolii au construit Biserica pretutindeni, răbdând prigoane, închisori, exil şi moarte martirică. Şi n-au construit-o cu pietre, ci cu suflete, lucru mult mai greu. Pentru că nu este acelaşi lucru să construieşti un zid, cu a convinge sufletele desfrânate, schimbându-le modul de viaţă, făcându-le să părăsească nebunia lor demonică, însufleţindu-le să urmeze vieţii în virtute. Au reuşit însă aceasta, pentru că aveau cu ei putere nebiruită a Domnului, Cel Care a profeţit: “Voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18).

Gândeşte-te câţi tirani au războit Biserica şi câte prigoane înfricoşătoare s-au ridicat împotriva ei! Augustus, Tiberius, Gaius, Nero, Vespasian, Titus şi urmaşii lui, până la marele Constantin, toţi au fost idolatrii. Şi împreună, unul mai uşor, altul mai aprig, au războit Biserica, toţi au făcut-o. Şi dacă unii n-au dezlănţuit prigoane din voie proprie, idolatria lor s-a făcut pricină pentru linguşitori, să-i îndemne să lupte împotriva Bisericii.

Cu toate acestea, planurile viclene şi atacurile idolatrilor s-au risipit ca pânzele de păianjen, s-au ridicat ca praful, au pierit ca fumul. Dar şi toate câte au plănuit împotriva Bisericii au însemnat un mare folos pentru creştini. Pentru că au apărut cetele de martiri care constituie comoara, stâlpii, bastioanele Bisericii.

Aşadar, vezi minunata împlinire a profeţiei? într-adevăr, „Porţile iadului nu o vor birui”. Tu din cele petrecute însă să crezi şi cele viitoare! Şi de acum înainte, nimeni nu va putea să biruiască Biserica! Pentru că dacă nu au reuşit s-o piardă atunci când avea puţine mădulare, când învăţătura ei părea nouă şi provocatoare, când atâtea războaie şi atât de multe prigoane se ridicau de pretutindeni împotriva ei, cu mult mai mult nu vor putea s-o vatăme acum când stăpâneşte în toată lumea, când s-a împământenit peste toate neamurile şi când a distrus altarele şi pe idoli, sărbătorile şi ritualurile, fumul şi arderea jertfelor urâcioase.

Cum au reuşit apostolii o izbândă atât de mare, de însemnată, după atâtea piedici? Cu siguranţă, prin puterea dumnezeiască şi nebiruită a Aceluia Care a profeţit crearea şi triumful Bisericii. Acest lucru nimeni nu poate să-l tăgăduiască, afară dacă este nemintos şi cu desăvârşire neputincios să cugete.

(extrase din: Glasul Sfintilor Parinti – Sf. Ioan Gura de Aur, Ed. Egumenita, 2008)

Acatistul Sfantului Grigorie Teologul (text)

Sfintele Moaste ale Sfantului Grigorie Teologul

Carti ale Sfantului Grigorie Teologul

Troparul: Fluierul cel pastoresc al Teologiei tale a biruit trâmbitele ritorilor; ca tie, celui ce ai încercat adâncurile Duhului, ti s-au adaugat si frumusetile Cuvântului. Ci roaga pe Hristos Dumnezeu, parinte Grigorie, sa mântuiasca sufletele noastre.

Condacul: Pe marele Ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul invataturilor lui luand cuvinte de lauda, sa-i cantam asa: Bucurate, Cuvantatorule de Dumnezeu Grigorie!

I, II, 17

Fericit cel ce are o viata singuratica, neamestecat cu cei de pe pamânt, ci si-a îndumnezeit mintea.

Fericit cel care, desi amestecat cu cei multi, nu se întoarce spre cei multi, ci si-a înaltat întreaga inima spre Dumnezeu.

Fericit cel care dând toate averile sale L-a cumparat pe Hristos si are drept avutie numai crucea pe care o ridica sus.

Fericit cel care, gospodarindu-si averile curate, întinde o mâna a lui Dumnezeu celor nevoiasi.

Fericita viata fericitilor neînjugati cu jugul casatoriei, care sunt aproape de curata Dumnezeire scuturându-se de trup.

Fericit cel care, chiar daca a cedat pentru putin legilor casatoriei, aduce cea mai mare parte a dragostei sale lui Hristos.

Fericit cel care, având putere asupra poporului lui Dumnezeu, cu jertfe sfinte si mari ÎI aduce pe Hristos celor pamântesti.

Fericit cel care, fiind fiu al turmei, aduce drept loc cerescului Hristos o faptura desavârsita.

Fericit cel care cu mari avânturi ale mintii vede stralucirea luminilor ceresti.

Fericit cel care cinsteste cu mâini harnice pe Împaratul si e o lege pe viata pentru cei multi.

Toate acestea vor umple teascurile ceresti menite sa primeasca roadele sufletelor noastre, fiecare virtute ducând într-alt loc; caci multe sunt salasurile multelor vieti [In 14, 2].

Fericit cel pe care Duhul Cel Mare l-a aratat sarac de pacate, care are aici o viata de plâns, care nu se satura niciodata de hrana cea cereasca, care prin milostivire atrage spre el marea mila a lui Dumnezeu, care e prieten al pacii si curat cu inima, care suporta multe suferinte pentru multslavitul Hristos si va primi în schimb slava mare.

Strabate care cale vrei din acestea. Daca pe toate, e înca si mai bine; daca putine, e bine; iar daca una singura, si aceasta e placuta. Caci sunt poveri demne de purtat de toti, atât de cei desavârsiti, cât si de cei mai putin desavârsiti. Si Rahav n-a avut o viata împodobita, dar preaînalta iubire de straini a facut-o slavita [Ios 2, 1 sq.]. Prin smerita sa cugetare vamesul a fost mai presus decât fariseul trufas [Lc 18, 10 sq.]. Mai buna e necasatoria, da, mai buna; dar daca se amesteca cu lumea si e pamânteasca, e mai rea decât o casatorie cuminte. Înalta e viata celor ce petrec în neagoniseala prin munti, dar adeseori îngâmfarea îi pravaleste jos si pe ei. Caci nemasurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inima o înfumurare lipsita de judecata si adeseori cu mintea înfierbântata, asemenea unor mânji focosi, îsi poarta piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului. De aceea, fie ridica-te cu aripi usoare, fie ramâi jos si alearga în siguranta, ca nu cumva din pricina greutatii tale aripa sa se îndrepte spre pamânt si sa cazi, înaltându-te, cu cadere vrednica de mila. O nava mica dar strânsa bine în piroane duce o mai mare încarcatura decât una neîncleiata bine. Strâmta e calea care duce spre poarta dumnezeiasca [Mt 7, 14], dar multe carari duc spre acea singura cale. Unii, pe care firea îi apleaca spre cele de aici, merg pe una, altii merg pe alta, tinându-se numai de cea strâmta. Nu tuturor le place aceeasi mâncare, nici crestinilor nu li se potriveste o singura viata. Pentru toti însa cel mai bun lucru sunt lacrimile, nedormirea si ostenelile, tinerea în frâu a turbarii patimilor înspaimântatoare, alungarea saturarii, punerea sub mâna cea puternica a lui Hristos si tremurarea de ziua care va sa vina. Daca vei strabate pâna la capat calea desavârsirii, nu vei mai fi muritor, ci ceresc. [Acestea] sunt legile lui Grigorie.

(extrase din: Sfântul Grigorie de Nazianz, Poeme autobiografice, din cartea lui Jean Bernardi, Grigorie din Nazianz – Teologul si epoca sa, Ed. Deisis, 2002)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Pe marele Ierarh si aparator al Sfintei Treimi, veniti toti cu duhovnicesti laude sa-l fericim si din izvorul invataturilor lui luand cuvinte de lauda, sa-i cantam asa: Bucurate, Cuvantatorule de Dumnezeu Grigorie!

Icosul 1:

Astazi darul cel in trei lumini al Prea Sfintei Treimi sa ne lumineze pe noi, vrednice cantari de lauda sa aducem la pomenirea slavitului, indreptatorului si invatatorului dreptei credinte, zicand:
Bucura-te, tainuitorul Sfintei Treimi;
Bucura-te slujitorul cerescului Imparat
Bucura-te, intarirea pravoslavei;
Bucura-te,   steaua   Bisericii   prea luminata;
Bucura-te, luceafar ceresc stralucitor;
Bucura-te, impartitor de Mir duhov¬nicesc;
Bucura-te, luminatorul cel din Treime al Arhiereilor;
Bucura-te,  prieten iubit  al marelui Vasile;
Bucura-te, odrasla sfanta, din slaviti parinti nascut;
Bucura-te, credincioasa sluga a lui Hristos;
Bucura-te, odor sfant si prea frumos;
Bucura-te, ca Sfanta Treime lacas in inima ta a facut;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dum¬nezeu Grigorie!

Condacul 2:

Catre tine alergand popoarele si din invataturile tale cunoscand adevarata cale catre cer, aseaza in lumina Sfintei Treimi pe cei ce cu frica si dragoste curata canta: Aliluia!

Icosul 2:

Curatenia si infranarea iubind, asa cum ai vazut in vedenie ca cele doua fecioare cinstite s-au numit pe ele, si de la acelea ai invatat viata cea fara de prihana, pentru care noi te cinstim asa:
Bucura-te, pastor al fecioriei;
Bucura-te, iubitor al infranarii;
Bucura-te, cinstitor al pustniciei;
Bucura-te, indemnator al milosteniei;
Bucura-te, cel ce cu sabia infranarii tai patimile;
Bucura-te, ca pe oile tale la pasunea cea a faptelor bune le-ai povatuit;
Bucura-te, ca din intunericul iadului le-ai mantuit;
Bucura-te, ca din izvorul ostenelilor tale turma ta o ai adapat;
Bucura-te, ca pilda te-ai facut prin lumina faptelor bune;
Bucura-te, ca smerenia lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, ca sarcina cea usoara a lui Hristos tu intai ai purtat;
Bucura-te, ca apoi altora o ai aratat;
Bucura-te, ca prin sudorile si ostenelile tale Biserica lui Hristos ai curatat;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 3:

Bland fiind la obicei din pruncie, batran s-a aratat, departandu-se de la privelistile si petrecerile desertaciunilor lumesti, si bunacuviinta de la maica sa invatandu-se, in Biserica lui Dumnezeu ziua si noap¬tea slavoslovea cantand: Aliluia!

Icosul 3:

Plin fiind de darul Sfantului Duh ai gonit eresul cel viclean al lui Machedonie, hulitorul  Sfantului  Duh, si rusinat   l-ai departat de la Biserica, iar pe cei dreptcredinciosi intarindu-i, pe cei rataciti intorcandu-i, i-ai sfintit cu pecetea Duhului Sfant, iar ei fiind luminati cantau:
Bucura-te, pastorul cel bun;
Bucura-te, gonitorul eresurilor;
Bucura-te, ca ai rusinat pe Machedonie;
Bucura-te, ca ai sfaramat trambita ere¬surilor lui;
Bucura-te, cale neratacita celor drept-credinciosi;
Bucura-te, luminat propovaduitor al sfintei credinte;
Bucura-te, cu Marele Vasile impreuna lucrator;
Bucura-te, pom inflorit in casa Domnului;
Bucura-te, al eresurilor surpator;
Bucura-te, al Darurilor lui Hristos impartitor;
Bucura-te, al credinciosilor aparator;
Bucura-te, al tuturor cald folositor;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 4:

Iubitorul de oameni Iisus, care a imbracat cu putere de sus pe Apostolii Sai in Ierusalim, ti-a dat tie putere tare asupra duhurilor si eresurilor ca sa le gonesti si Biserica Sa cea sfanta si ca o mireasa impodobita sa o aduci Lui, cantand: Aliluia!

Icosul 4:

Vifor mare si strain eres avand Apolinarie, care rau intelegea intruparea Domnului, pe toti tragandu-i la pieire, l-ai gonit departe de turma ta, si dogma intruparii Cuvantului lui Dumnezeu intarind-o propovaduia-I pe Cel nascut din Fecioara, iar pe tine cinstindu-te zicem:
Bucura-te, luminatorul nostru;
Bucura-te, raza mantuirii noastre;
Bucura-te, pazitor al dreptei credinte;
Bucura-te, sfesnic cu lumina de aur;
Bucura-te, podoaba Arhiereilor;
Bucura-te, a Bisericii bucurie si pace;
Bucura-te, piatra nesfaramata;
Bucura-te, turn neclintit al Bisericii;
Bucura-te, cetate tare impotriva vrajmasilor;
Bucura-te, arma asupra patimilor;
Bucura-te minte cinstita;
Bucura-te, vas curat al darurilor Domnului;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 5:

Vazand vicleanul vrajmas odihna Bisericii a izvorat asupra ta ispite, necazuri si izgoniri, iar tu cu darul lui Hristos ai vadit mestesugirile celui mester in rautate, si ca un biruitor cantai: Aliluia!

Icosul al 5:

Intelegand poporul de ducerea ta de la dansii, au ridicat glasuri de plangeri zicand: O! Parinte! Ducandu-te de la noi, duci cu tine si Sfanta-Treime si va iesi din Cetate binecuvantarea. Si socotindu-se ei sarmani, ziceau asa:
Bucura-te, hranitorul saracilor;
Bucura-te, slujitorul bolnavilor;
Bucura-te, odihna strainilor;
Bucura-te, mangaierea batranilor;
Bucura-te, ajutorul necajitilor;
Bucura-te, izbavitorul napastuitilor;
Bucura-te, viteazule biruitor;
Bucura-te, curatitorul eresurilor;
Bucura-te, al plevelor eresuri curatitor;
Bucura-te, arzator cu duhul in slujba lui Dumnezeu;
Bucura-te, scara care ne sui pe toti la ceruri;
Bucura-te, cel ce cu parinteasca dragoste ai deschis mila la toti cei ce au venit la tine;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 6:

Minunat intre Ierarhi te-ai aratat, ca gura ta ca o prastie a gonit toate eresurile si toate mestesugirile viclene le-ai smuls din inimile credinciosilor, pentru aceasta Biserica impreuna cu dansii canta: Aliluia!

Icosul 6:

Ritorii cei prea intelepti n-au putut sta impotriva cuvintelor tale celor arzatoare, cand ai aratat in Biserica taina intruparii Fiului lui Dumnezeu, iar noi bucurandu-ne cantam:
Bucura-te, cap sfintit;
Bucura-te, minte zburatoare in sferele ceresti;
Bucura-te, ochi neadormit;
Bucura-te, ostas nebiruit;
Bucura-te, vorbitorule cu ingerii;
Bucura-te, petrecatorule cu Apostolii;
Bucura-te, dantuitorule cu Mucenicii;
Bucura-te, lucrator cu Marturisitorii;
Bucura-te, al pocaitilor mantuitor;
Bucura-te, al gresitilor indreptator;
Bucura-te, hranitor duhovnicesc;
Bucura-te, ostenitor netrupesc;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 7:

Dumnezeiasca vestire a cuvintelor tale a inconjurat pamantul ca un fulger invatand pe toti, Treimii intru unime si unimii intru Treime sa ne inchinam cantand: Aliluia!

Icosul 7:

Dorind intelepciunea cea de sus, Cel Atotputernic ti-a dat cununa darurilor si frumusetea cuvintelor ti-a adaugat. Deci, noi luand din cuvintele tale aducem tie aceasta cantare:
Bucura-te, soare luminos;
Bucura-te, vazator al tainelor lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca impreuna cu Mucenicii ai marturisit;
Bucura-te, ca impreuna cu Cuviosii pe Hristos ai marit;
Bucura-te, ca cele sapte soboare cu cuvintele tale s-au intarit;
Bucura-te, sabie de foc care tai eresurile;
Bucura-te, bisturiu care curati ranile nevindecate;
Bucura-te, chezasul pacatosilor spre mantuire;
Bucura-te, ca din raza Sfantului Duh ai luat lumina;
Bucura-te, ca in cetatea Arhiereilor lu¬minezi ca un luceafar;
Bucura-te, prietenul cel bun al Marelui Vasile;
Bucura-te, ca amandoi adanci invataturi ati lasat in lume;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu Grigorie!

Condacul 8:

Toata cantarea ce se aduce pomenirii tale nu poate aduce multumirea cuvenita pentru cele multe si frumoase osteneli cu care ai impodobit Biserica, iar turmei tale mantuire ai lasat, pentru care iti cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Bogat fiind de intelepciune si frumos graitor, ai varsat pe pamant samanta cea buna a Sfintelor Scripturi, pentru aceasta noi cinstim pomenirea ta zicand:
Bucura-te, prea intelepte; Bucura-te, preafericite;
Bucura-te, Arhiereule cinstite;
Bucura-te, podoaba Bisericii;
Bucura-te, gura cereasca;
Bucura-te, minte apostoleasca;
Bucura-te, odrasla sfanta;
Bucura-te, sluga credincioasa a lui Hristos;
Bucura-te, vazator al tainelor dumnezeiesti;
Bucura-te, teologule prea dulce;
Bucura-te, mijlocitor catre Dumnezeu;
Bucura-te, parintele Bisericii;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 9:

Cu totul fiind unit cu raza Duhului, tu sfintite parinte afara de lume ai vietuit, si acum intru slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh luminat fiind, veselindu-ne cantare iti aducem: Aliluia!

Icosul 9:

Sfarsindu-ti calatoria vietii in multe osteneli si necazuri, te-ai mutat catre Domnul. Deci, ca un prieten al Sfintei Treimi, fa rugaciune penrtu noi care iti cantam:
Bucura-te, ca mare dogmatic ai fost pentru Sfanta Treime;
Bucura-te, cel ce ai invatat ca Duhul de la Tatal purcede;
Bucura-te, ca impreuna cu Tatal si cu Fiul, o Treime singura stapanitoare ai aratat;
Bucura-te, lucrator al tainei Mantuitorului;
Bucura-te, cantator al slujbei Bisericii;
Bucura-te, catre popor frumos graitor;
Bucura-te, primitorul Sfantului Duh;
Bucura-te ca ai invatat intocmirea fiintei si a firii;
Bucura-te ca teolog al Treimii te-i aratat;
Bucura-te, cel ce prin cuvintele tale, izvor si dulceata Bisericii ai ramas;
Bucura-te, cel ce cu osardie sufletul tau ti-ai pus pentru noi
Bucura-te, ca pe cel rau l-ai surpat;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 10:

“Cuvantul lui Dumnezeu cel slavit de ingerestile cantari pentru noi a saraci bine a voit”, a spus marele Ierarh popoarelor, “si Fiul cel nascut din Fecioara, ne-a invatat a canta: Aliluia!”

Icosul 10:

Sagetile ereticilor cele aprinse in chipul vapaii stinge-le cu sfintele tale rugaciuni, ca mantuiti fiind sa te cinstim cu laude ca acestea:
Bucura-te, odor sfant al Bisericii;
Bucura-te, tainuitorule de cele ceresti;
Bucura-te, ca pomenirea ta este plina de veselie;
Bucura-te, ca ai fost plin de dumnezeiesc dar;
Bucura-te, ca indumnezeit te-ai facut;
Bucura-te, ca infricosate taine Dumnezeu ti-a descoperit;
Bucura-te,  caci Cuvantul  Tatalui, Taina intruparii Sale ti-a descoperit;
Bucura-te,ca teologia prin ingerul Sau te-a invatat;
Bucura-te, ca podoaba Bisericii te-ai aratat;
Bucura-te, ca acum slava lui Dumnezeu ai dobandit;
Bucura-te, ca pamantul cel intelenit purtator de flori l-ai aratat;
Bucura-te, ca dar sfintit din buzele tale ai varsat;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 11:

Luminata avandu-ti mintea cu nemasurata pustie, curata de toata grija pamanteasca o ai pazit, si strabatand adancurile Duhului intru veselie te bucuri acum cantand: Aliluia!

Icosul 11:

Cu dumnezeiasca si mai presus de fire putere ai invatat Ierarhe Grigorie pe toti luminandu-ne si invatandu-ne a canta asa:
Bucura-te, Grigorie podoaba Arhiereilor;
Bucura-te, a Scripturii celei vechi limpede talcuitor;
Bucura-te, al Testamentului Nou frumos graitor;
Bucura-te, al Treimii aparator;
Bucura-te, al Dogmelor descoperitor;
Bucura-te, al dumnezeiestilor taine invatator;
Bucura-te, al bolnavilor tamaduitor;
Bucura-te, al scarbitilormangaietor;
Bucura-te, al napastuitilor izbavitor;
Bucura-te, al celor din ispite ajutor;
Bucura-te, al celor din inchisori cercetator;
Bucura-te, al celor gresiti lesne iertator;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 12:

Laudam intelepciunea ta, cinstim ostenelile tale, cantam pomenirea ta, intru care Biserica cu cantari impodobindu-se, impreuna cu poporul cel luminat prin invataturile tale cu multumire canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12:

Cu bucurie canta cetele ceresti intampinandu-te, primindu-te, si inchinandu-te, Sfintei Treimi: “intra intru bucuria Domnului tau ai auzit”. Auzi-ne si pe noi care te rugam sa faci rugaciune pentru toata lumea, ca sa se pazeasca Biserica de nevoi si de eresuri, ca pazite fiind cu darul lui Dumnezeu sa-ti cantam tie:
Bucura-te, singur pazitor al legilor tale;
Bucura-te, zid de aparare al Bisericii;
Bucura-te, liman lin celor invaluiti in necunostinta;
Bucura-te, ca tuturor ai deschis usa mantuirii;
Bucura-te, ca luminos ai aratat calea cea dreapta;
Bucura-te, ca ne duci de mana pe toti spre cer;
Bucura-te, al nostru folositor;
Bucura-te, grabnic ajutator;
Bucura-te, ca tuturor te-ai acut ascultator, ca pe toate sa le dobandesti;
Bucura-te, al oilor tale bun pastor;
Bucura-te, al sufletelor noastre mantuitor,
Bucura-te, al trupurilor noastre ajutator;
Bucura-te, Cuvantatorule de Dumnezeu, Grigorie!

Condacul 13:

O, preaintelepte Ierarhe Grigorie, primeste, aceasta putina rugaciune de multumire a noastra si o du la tronul dumnezeirii si cere de acolo pace lumii si unire Bisericii, ca paziti fiind in pace, cu multumire impreuna cu tine lui Dumnezeu sa-i cantam: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1

Condac: Luminat salta astazi orasul Sfântului Petru, ca multimea celor scârbiti afla mângâieri, nadajduind la rugaciunile tale, fericita Xenia, ca tu esti lauda si întarirea acestui oras.

Marimuri: Marimu-te, pe tine, Sfânta si Fericita maica a noastra Xenia, si cinstim sfânta pomenirea ta, ca tu Îl rogi pentru noi pe Hristos Dumnezeul nostru.

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condac 1

Tie celei alese, bineplacutei lui Dumnezeu si nebunei pentru Hristos, sfânta si fericita maica Xenia, care ai ales nevointa rabdarii si relei patimiri, cântare de lauda îti aducem toti cei ce cinstim sfânta pomenirea ta. Iar tu ne apara de vrajmasii cei vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie: Bucura-te sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Icos 1

Vietii îngeresti ai râvnit maica fericita, caci dupa moartea sotului tau ai lepadat frumusetea lumii acesteia si toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului si trufia vietii, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucura-te, ca te-ai asemanat prin viata ta sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucura-te, ca lepadându-te de numele tau, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucura-te, ca nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele sotului tau Andrei;
Bucura-te, caci numindu-te cu nume barbatesc neputinta femeiasca ai lepadat;
Bucura-te, ca toata avutia ta ai împartit-o oamenilor buni si saracilor;
Bucura-te, ca pentru Hristos ai primit saracia cea de bunavoie;
Bucura-te, ca prin nebunia ta ne-ai învatat sa lepadam cugetarea cea desarta a acestui veac;
Bucura-te, buna mângâietoare a tuturor celor ce alearga cu credinta la tine;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 2

Vazând straina petrecerea ta, ca ai defaimat toata odihna si bogatia lumeasca, rudeniile tale cele dupa trup te-au crezut iesita din minti; dar locuitorii cetatii lui Petru vazând neagonisirea si saracia ta cea de buna voie au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2

Întelepciunea cea data tie de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfânta Xenia sub nebunia cea paruta, în desertaciunea marelui oras vietuind ca o locuitoare a pustiei si înaltând neîncetate rugaciuni lui Dumnezeu. Iar noi minunându-ne de aceasta petrecere a ta îti aducem unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce ai primit pe umerii tai greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, data tie de Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai ascuns stralucirea harului prin nebunia cea paruta;
Bucura-te, ca ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie si prin nevointa rugaciunii;
Bucura-te, ca ai folosit darul tau spre binele si mântuirea celor în suferinte;
Bucura-te, ceea ce ca o mai înainte-vazatoare ai zarit suferintele omenesti în necuprinse departari;
Bucura-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nasterea fiului ei;
Bucura-te, ca pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai învatat pe toti sa alerge la Dumnezeu prin rugaciune;
Bucura-te, Sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 3

Cu puterea cea daruita de sus tie de la Dumnezeu, barbateste ai rabdat arsita si gerul cumplit, rastignindu-ti trupul cu patimile si poftele lui. Pentru aceasta, luminata fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Având, o fericito, cerul ca acoperamânt si pamântul asternut trupului, ai lepadat placerile trupesti de dragul împaratiei lui Dumnezeu; iar noi, vazând o asemenea minunata vietuire, cu strapungere de inima strigam tie:
Bucura-te, ca ti-ai daruit oamenilor locuinta ta pamânteasca;
Bucura-te, ceea ce ai cautat si ai primit acoperamântul ceresc;
Bucura-te, ceea ce neavând nimic pe pamânt, pe toti îi îmbogatesti duhovniceste;
Bucura-te, ceea ce ne înveti rabdarea prin vietuirea ta;
Bucura-te, ceea ce ai aratat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucura-te, cea împodobita cu roadele evlaviei;
Bucura-te, ceea ce ai aratat lumii rabdarea si nerautatea;
Bucura-te, calda noastra mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 4

Prin blândete si nerautate biruit-ai fericita maica, viforul vietii lumesti ce tulbura cetatea lui Petru si ai dobândit despatimirea de cele stricacioase. Pentru aceea si cânti acum lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Auzind despre tine ca – patimind pentru Hristos – dai mângâiere celor necajiti, întaresti pe cei neputinciosi si îndrumi pe calea cea dreapta pe cei rataciti, oamenii aflati în suferinta alergau la tine strigând:
Bucura-te, ceea ce ai iubit cu toata inima calea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucura-te, ceea ce ai rabdat toate ispitele din partea lumii, trupului si diavolului;
Bucura-te, ceea ce ai cu îmbelsugare darurile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai aratat dragoste pentru aproapele;
Bucura-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflati în suferinta;
Bucura-te, ceea ce ai sters lacrimile celor ce plângeau;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 5

Stea purcezatoare de la Dumnezeu s-a aratat sfintenia ta, fericita Xenia, luminând zarea cetatii lui Petru; ca oamenilor ce piereau în nebunia pacatului le-ai aratat calea mântuirii, chemând pe toti la pocainta, ca sa aduca lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!

Icos 5

Vazând cum te nevoiai în rugaciune, rabdând gerul si arsita, oamenii binecinstitori se straduiau sa micsoreze patimile tale, aducându-ti îmbracaminte si hrana. Dar tu pe toate le împarteai saracilor, voind a-ti pastra nevointa. Iar noi, minunându-ne de saracia ta cea de buna voie, îti spuneam unele ca acestea:
Bucura-te, ceea ce ai suferit de buna voie arsita si gerul pentru Hristos;
Bucura-te, ceea ce în rugaciune ai petrecut necontenit;
Bucura-te, ca ai izbavit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toata noaptea;
Bucura-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucura-te ceea ce noptile le petreceai pe câmp în rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai gustat dulceata Raiului prin saracia cea duhovniceasca;
Bucura-te, ca prin aceasta dulceata toate cele lumesti le-ai lepadat;
Bucura-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 6

Sfintenia vietii tale, de Dumnezeu fericito, o propovaduiesc bogati si saraci, batrâni si tineri, toti cei izbaviti prin tine de felurite boli, nevoi si necazuri. Pentru aceasta si noi, preamarindu-te, strigam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Stralucita slava nevoilor tale, fericita maica, atunci când aduceai pietre noaptea, în taina, pentru cei ce cladeau biserica cimitirului, usurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea si noi pacatosii, îti graim:
Bucura-te, ceea ce ne înveti sa savârsim în taina fapte bune;
Bucura-te, ceea ce îi chemi pe toti sa se nevoiasca pentru dreapta credinta;
Bucura-te, ceea ce ajuti celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce ai iubit sfintenia bisericilor;
Bucura-te, ceea ce usurezi stradaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucura-te, grabnica ajutatoare a celor ce alearga la tine;
Bucura-te, buna mângâietoare a tuturor celor scârbiti;
Bucura-te, cereasca ocrotire a cetatii lui Petru;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 7

Voind a izbavi de suferinta pe doctorul care îsi plângea sotia raposata, ai poruncit unei oarecare fecioare sa alerge la Ohta si aflându-si acolo sotul, sa-l mângâie. Si facându-se precum ai zis, mai apoi si ei bucurându-se au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Minune noua ai aratat prin rugaciunea ta, fericita maica, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: “Ia banutul, are sa se stinga”, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugaciunea ta stingându-se vapaia, si noi cunoscând aceasta, te laudam asa:
Bucura-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce ai aratat îndraznire catre Dumnezeu pentru cei aflati în suferinta;
Bucura-te, faclie nestinsa, care arzi cu lumina puternica în rugaciune catre Dumnezeu;
Bucura-te, mijlocitoarea noastra în nevoi si în necazuri;
Bucura-te, ceea ce scoti din groapa pierzarii pe cei stapâniti de patimi;
Bucura-te, ceea ce feresti pe fecioarele cele binecinstitoare de casatorii cu nelegiuitii;
Bucura-te, ceea ce izbavesti din deznadejde pe cei raniti de defaimari;
Bucura-te, grabnica ajutatoarea celor târâti prin judecati nedrepte;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 8

Ca o straina fara adapost ai strabatut calea vietii în cetatea de scaun a patriei tale pamântesti, suferind cu mare rabdare necazurile si defaimarile; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânti lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 8

Fost-ai tuturor toate, fericita maica Xenia: celor scârbiti mângâiere, celor neputinciosi acoperamânt si ocrotire, celor întristati bucurie, celor saraci scapare, celor bolnavi tamaduire. Pentru aceasta noi toti graim catre tine:
Bucura-te, ca locuiesti în salasurile cele de sus;
Bucura-te, ca te rogi pentru noi, pacatosii;
Bucura-te, ca ai aratat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucura-te, acoperitoarea celor înjositi si prigoniti;
Bucura-te, ceea ce ajuti cu rugaciunile tale poporul dreptmaritor;
Bucura-te, ca acoperi pe cei asupriti care se roaga tie;
Bucura-te, ceea ce înteleptesti pe asupritori;
Bucura-te, ceea ce rusinezi pe cei necredinciosi si batjocoritori;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 9

Toate chinurile le-ai suferit, fericita maica: saracia trupeasca, foamea si setea, înca si defaimarea de la oamenii cei nelegiuiti, care te socoteau iesita din minti. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!

Icos 9

Ritorii cei mult graitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, si prin neputinta ta paruta ai rusinat pe cei puternici si întelepti, care nu au cunoscut puterea si întelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tau îti vom aduce unele ca acestea:
Bucura-te, purtatoare a dumnezeiescului Duh;
Bucura-te, ceea ce împreuna cu apostolul Pavel te lauzi cu neputinta ta;
Bucura-te, ceea ce ai mustrat lumea cu paruta ta nebunie;
Bucura-te, ceea ce ai lepadat, de dragul mântuirii, frumusetea veacului acestuia;
Bucura-te, ceea ce ai iubit din toata inima bunatatile cele ceresti;
Bucura-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucura-te, înfricosatoare mustratoare a pacatului betiei;
Bucura-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor f2ra de arginti;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 10

Vrând sa-ti mântuiesti sufletul, ti-ai rastignit patimile si poftele trupului si lepadându-te de sineti pentru totdeauna, ti-ai luat pe umerii tai crucea si ai urmat cu toata inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!

Icos 10

Zid tare si liman neînviforat te-ai aratat celor ce se roaga tie, maica Xenia. Pentru aceasta si pe noi ne apara cu rugaciunle tale de vrajmasi vazuti si nevazuti, ca sa strigam tie:
Bucura-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovniceasca;
Bucura-te, ceea ce ne izbavesti de cursele vrajmasilor;
Bucura-te, tamâie duhovniceasca adusa prinos lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucura-te, ceea ce stingi duhul rautatii în inimile celor înversunati;
Bucura-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucura-te, ceea ce tamaduiesti de boli prin tainica ta rugaciune;
Bucura-te, ceea ce ai aratat întelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înraite;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 11

Cântare cu lauda îti aduc, fericita Xenia, cei izbaviti din nevoi, din necazuri si din toata ispita prin rugaciunile tale si împreuna cu tine striga lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!

Icos 11

Lumina stralucitoare s-a aratat viata ta, sfânta maica, luminând oamenilor în întunericul acestei vieti, caci tu ai izbavit din mocirla pacatului pe cei cazuti si spre lumina lui Hristos i-ai povatuit. Pentru aceasta dupa datorie auzi de la noi:
Bucura-te, ceea ce luminezi poporul dreptslavitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucura-te, bineplacuta a lui Dumnezeu, care în lume ai aratat virtuti mai presus de lume;
Bucura-te, ceea ce prin multe stradanii ai dobândit mare har;
Bucura-te, ca ai stralucit în întunericul pacatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucura-te, ceea ce dai mâna de ajutor celor ce deznadajduiesc pe calea mântuirii;
Bucura-te, ceea ce întaresti în credinta pe cei neputinciosi;
Bucura-te, ceea ce rusinezi duhurile rautatii;
Bucura-te, ca ai uimit si pe îngeri cu vietuirea;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 12

Har îmbelsugat izvorasti, fericita maica Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta si alearga sub acoperamântul rugaciunilor tale. Pentru aceasta izvoraste-ne cu îmbelsugare tamaduiri de la Dumnezeu si noua, care ne rugam tie, ca sa cântam cu totii: Aliluia!

Icos 12

Cinstind fericita maica, multele tale minuni, te laudam si cu toata osârdia tie ne rugam: nu ne lasa pe noi pacatosii, în toate întâmplarile cele întristatoare, ci roaga pe Domnul ca sa nu cadem din credinta noastra ortodoxa, în care prin tine fiind întariti, cu buna nadejde sa-ti strigam:
Bucura-te, ceea ce ne înveti sa suferim alaturi de cei necajiti;
Bucura-te, ceea ce cu toata osârdia ne îngrijesti în suferintele noastre;
Bucura-te, ceea ce ne înveti a ne rastigni patimile si poftele trupesti;
Bucura-te, mijlocitoarea si acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucura-te, ca ai strabatut calea cea cu osteneala;
Bucura-te, ca prin aceasta ai dobândit vesnica mântuire;
Bucura-te, cea care veselesti pe cei ce alearga la mormântul tau;
Bucura-te, cea care mijlocesti pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmaritor;
Bucura-te, sfânta Xenia, rugatoare pururea bineprimita pentru sufletele noastre.

Condac 13

O, Sfânta maica Xenia, care în viata ta ai purtat – pentru dragostea Mântuitorului tau – o cruce atât de grea. Primeste de la noi, pacatosii, aceasta rugaciune adusa tie. Îngradeste-ne cu rugaciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului si ale tuturor celor care cugeta relele asupra noastra. Roaga pe Atotînduratul Dumnezeu sa ne daruiasca putere si virtute, ca fiecare din noi luându-si crucea si urmând lui Hristos sa-I cânte în vecii nesfârsiti împreuna cu tine: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul si Condacul intai

RUGACIUNE

O, Sfânta maica Xenia, vietuind sub acoperamântul Celui Preaînalt si întarita fiind de Maica lui Dumnezeu, rabdând foamea si setea, gerul si arsita, defaimarile si prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii si al facerii de minuni, iar acum salasluiesti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserica te preamareste acum ca pe o floare bineînmiresmata. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugam tie ca uneia care esti întru viata cea neîmbatrânitoare, dar petreci si împreuna cu noi: primeste cererile noastre si le du la scaunul Milostivului Parinte Ceresc, ca ceea ce ai îndraznire catre El; cere pentru cei ce alearga la tine mântuire vesnica, îmbelsugata binecuvântare pentru faptele si începuturile cele bune, izbavire din toate nevoile si necazurile. Mijloceste cu rugaciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii si pacatosii. Ajuta, Sfânta si fericita maica Xenia, sa fie luminati pruncii cu lumina Sfântului Botez si sa fie pecetluiti cu pecetea darului Sfântului Duh; baietii si fetele sa fie crescuti în credinta, cinste si frica de Dumnezeu; daruieste-le lor reusita la învatatura; t2maduieste pe cei neputinciosi; trimite dragoste si buna-întelegere celor casatoriti, învredniceste pe monahi de nevointa cea buna si apara-i de defaimari; întareste-i pe pastori întru taria Duhului Sfânt, pazeste poporul si tara aceasta în pace si fara de tulburare, roaga-te pentru cei lipsiti în ceasul mortii de împartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine; ca tu esti nadejdea noastra, grabnica noastra ascultatoare, pentru care îti aducem multumire si slavim pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul cel în Treime închinat si minunat întru Sfintii Sai acum si pururea si în vecii vecilor. Amin!