Acatistul Sf Ierarh Nicolae – Marian Moise

Sinaxar in ziua de 12 Decembrie

Acatistul Sfantului Ierarh SPIRIDON

Vecernia Sfantului Spiridon (audio)

Precesiune in Corfu cu moastele Sfantului Spiridon (video)

Troparul: Soborului celui dintâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat tu sfintele rugăciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Slavă Celui ce te-a preamărit pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Acesta a trait pe vremea imparatiei lui Constantin cel Mare si a fiului sau Constantiu. De neam era din insula Cipru, simplu la chip si, la inima, smerit. Mai intai, a fost pastor de oi si, insurat fiind, a avut o fiica Irina, care a trait in feciorie toata viata ei. Pentru sfintenia vietii lui, murindu-i sotia, a fost facut episcop in cetatea Trimitundei, aproape de Salamina, si a primit de la Dumnezeu si darul tamaduirilor, incat s-a numit, din pricina minunilor ce le facea, de minuni-facator. Ca in timp de seceta, a facut de s-a pogorat ploaie si, iarasi, a oprit necontenirea ploilor. Prin rugaciune, a potolit inca si foametea, ca a facut de s-au spart de ploaie granarele unde era ascuns graul. Si a prefacut si un sarpe in aur, iar daca a izbavit pe cel sarac din nevoile lui, iarasi a adus aurul la starea cea dintai si l-a facut sarpe. Oprit-a si revarsarea apelor. A intors pe pacatosi si pacatoase, facandu-i de si-au marturisit pacatele. In vremea prigonirii crestinilor de catre Maximian-Galeriu, Sfantul a fost prins si, marturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept, i s-a taiat pulpa stanga si a fost trimis in temnita. A luat parte la Sinodul cel dintai de la Niceea (325), fiind unul din cei trei sute optsprezece parinti episcopi si a marturisit apostoleasca invatatura ca Hristos, pentru Care a patimit, este cu adevarat de o fiinta cu Tatal, aratand cu puterea minunii, taina Sfintei Treimi, ascunsa intr-o caramida. Murind Irina, fiica lui, o femeie, care incredintase moartei un odor de pret, spre pastrare, a cerut Sfantului odorul sau, iar acesta, nestiind unde este, a intrebat pe cea moarta si, afland de la ea locul unde este pus, l-a dat inapoi femeii. Acestui Sfant i se aratau ingerii si-i slujeau la Sfanta Liturghie si a luat marturie de la cer ca avea ingeri privitori, care cantau impreuna cu dansul. Iar cat era de indurator si milostiv se vedea din aceea, ca pe cand era pastor de oi, au venit noaptea hotii sa-i prade turma lui si, deodata, au fost opriti cu orbirea, ca n-au mai putut sa faca nimic, nici macar sa scape, iar Sfantul, vazandu-i in acea stare dimineata, nu numai ca i-a izbavit de orbire, ci inca si cate un berbec le-a dat la fiecare, indemnandu-i sa-si schimbe viata. Si asa, ocarmuind bine turma ce i s-a incredintat de la Dumnezeu, s-a mutat la cetatea si petrecerea ingerilor. Iar sfintele lui moaste se afla in mare cinste, intr-o racla de mult pret, in insula Corfu, pana in ziua de astazi. Si se face pomenirea lui in biserica Sfantului si Verhovnicului Petru, aproape de Sfanta Biserica cea mare.

Minunea Sfantului Spiridon, cu un vanzator de grau

O foamete mare cuprinsese toata tara Ciprului. Dar bogatii cetatii, care erau vanzatori de grau, se bucurau de scumpete si graul, nu mai aveau in cetate unde sa au inceput a vinde mai scump graul cel strans de multi ani, dar cand s-a ispravit mai cumpere. Insa, aceasta a randuit Dumnezeu, pentru pacatele noastre, smerindu-ne pre noi, ca toate cu judecata si cu purtare de grija  le face.

Deci, era in cetatea Trimitundei un oarecare vanzator de grau, nesatios pentru iubirea de arginti si toate cele din launtrul sau, erau flamande de lacomie. Acesta, strangand cu negutatorie, de prin ale parti, multime de grau si aducandu-l cu corabia in cetate, nu vrea sa-l vanda cu acel pret cu care se vindea in cetate, ci l-a strans in hambare, pana cand se va mari foametea in cetate, pentru ca sa-l vanda mai scump si sa castige avere multa. Si, facandu-se foamete mare si, din zi in zi, ingreunandu-se traiul, a inceput bogatul acela a vinde graul sau foarte scump. Si a venit, cazand catre dansul, un sarac, cerand si rugandu-l cu lacrimi sa-l miluiasca si sa-i dea lui putin grau, ca sa nu moara de foame cu femeia si copiii lui, iar vanzatorul, cuprins fiind de nemilostivire si de pofta aurului, n-a vrut sa-l miluiasca pe acel sarac, ci a zis catre dansul: `Sa mergi si sa aduci pretul si vei avea ceea ce vrei sa cumperi.` Iar saracul, slabit de foame, a venit catre Sfantul Spiridon, spunand cu plangere saracia lui si nemilostivirea bogatului. Iar Sfantul i-a zis lui: `Nu plange, ci mergi la casa ta, pentru ca asa graieste Duhul Sfant, ca, dimineata, casa ta se va umple de grau, iar pe bogatul acela il vei vedea rugandu-te pe tine si dandu-ti tie grau fara de pret.` Iar saracul, socotind ca Sfantul i-a zis aceasta numai spre mangaierea necazului sau si crezand desarta si nelucratoare nadejdea ce i se da, s-a dus la casa lui, suspinand. Si, cum s-a intunecat de noapte, din porunca lui Dumnezeu, s-a varsat ploaie mare pe pamant si, prin acea varsare multa de ape, hambarele bogatului aceluia nemilostiv si iubitor de arginti s-au spart si apa a risipit tot graul. Iar acel nemilostiv vanzator de grau a alergat prin toata cetatea, strigand si rugand pe toti ca sa-i dea lui ajutor. Iar poporul cel sarac, vazand graul cel risipit pe drumuri a inceput a-l strange si a-l aduna prin casele lor. Asemenea si saracul acela si-a adunat si el grau pentru sine cu prisosinta. Inca si bogatul, vazandu-l, a inceput a-l ruga sa-si ia grau fara de pret, cat va voi.

Parintele Galeriu – Despre Cuvioasa Parascheva

* Acatistul Cuvioasei Parascheva (text)
* Cantari pentru Sf. Cuv. Parascheva – Anghelos si Altarul
* Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva – Altarul
* Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva – Marian Moise
* Site dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva

“Inca de mica tu ti-ai inchinat viata lui Hristos Dumnezeu si El ti-a dat puterea sa-ti stapanesti patimile si de aceea ti-a daruit cununa.”

Frati crestini,
Iata una din cantarile de preaslavire, pe care a inaltat-o Biserica astazi Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. In ea se cuprinde, in putine cuvinte, intregul fel de trai al aceleia pe care astazi o sarbatorim. Caci dupa cum intr-o picatura de apa putem vedea apa nemarginitelor oceane si a maretelor talazuri, si dupa cum avand numai o raza de lumina, putem sti daca ea face parte din soarele cel mare si stralucitor, la fel si din aceste putine cuvinte ale acestei cantari bisericesti, putem cunoaste viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Putem sti felul deosebit in care si-a trait viata, si deci cum a ajuns la perfectiunea sfinteniei, pentru care ii aducem toate inchinaciunile si rugile noastre din aceste clipe, si in acele de naprasna ori de bucurie din viata noastra de toate zilele.

Inca de mica si-a inchinat viata lui Hristos. Pentru a ajunge cineva pe inaltimi e nevoie sa se porneasca de cu vreme, din partile de jos ale muntelui… Pentru a vedea un rasarit de soare de pe varful unui munte, e nevoie sa te urci pe culmile lui cu mult mai inainte de zorii zilei. Si numai dupa aceasta truda, te vei bucura sa vezi un minunat rasarit de soare, neobisnuit de frumos, pentru cei ce traiesc pe campii si pe domoalele dealuri ale tinuturilor noastre. Pe acele inaltimi ale muntelui, vei fi si tu invaluit de lumina si stralucirea parca cu mult mai curata a razelor de aur ale soarelui.Te vei simti inaltat in fiinta ta deasupra tuturor celor pamantesti… si mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu… La fel si Cuvioasa Parascheva, inca din copilarie, s-a pornit la drumul sfant al inaltarilor sufletesti, pentru a vedea de pe cele mai inalte culmi ale vietii morale pe Soarele credintei, care e Hristos Domnul. Pe vreme ce anii treceau ea se tot inalta pe treptele vietii virtuoase, pana ce a ajuns pe culmile anilor si pe piscurile cele mai inalte ale vietii crestinesti, unde soarele Hristos e cu mult mai aproape. Si astfel inaltata, cu numarul anilor si cu inaltarile duhovnicestii, si-a petrecut viata Cuvioasa Parascheva inca de mica.

Si iata ca, dupa cum pe inaltimile muntilor vedem in chip mai minunat stralucirea soarelui si apoi vedem si zapada albelor sclipiri, la fel si pe cel ce se ridica pe inaltimile morale il vedem imbracat cu zapada albelor nevinovatii si a stralucirilor scanteietoare in care il invaluie razele de aur ale Soarelui. In aceste lumini ale inaltimilor ne apare si viata Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Ea e imbracata cu aceeasi haina a nevinovatiilor, si e invaluita de stralucirea luminii lui Hristos.

Intr-adevar, pentru a ajunge pe aceste culmi ale vietii crestinesti ea s-a harazit vietii virtuoase inca din frageda copilarie. Ea nici n-a gandit si nici nu si-a facut planul de viata cu acei care zic ca se vor pocai la batranete, iar tineretea sa si-o piarda in petreceri si placeri pline de pacate. Nu. Ea nu si-a luat drept exemplu pe talharul care si-a dobandit iertare pe cruce, inainte de a muri, caci se putea sa nu ajunga la batranete, si apoi, nu tuturor le e dat ca ultimele clipe sa si le petreaca cu Domnul. Ea si-a luat drept pilda pe Maica Domnului, care inca de la varsta de trei ani a fost harazita Bisericii. Cata intelepciune in alegere! Si cu cat sunt mai mari bucuriile unei nevinovatii innascute, decat ale unei ultime iertari pe patul suferintelor!

Cuvioasa Parascheva, din copilarie, pe cand nu avea nimic al ei decat ceea ce ii dadeau parintii, inca de atunci rupea in doua bucata de paine si de multe ori isi dadea si haina, pentru a imbraca pe cel sarman si a potoli foamea celui flamand. Si pentru aceasta adesea parintii o certau si o si bateau, dar ea toate acestea le indura ca pe niste suferinte placute pentru Hristos, care ne invata sa fim milostivi. Si, cu cat cresteau anii, si milostivirea ei de cei saraci era mai mare, iar viata ei prea imbunatatita in faptele cele crestinesti.

Dar numai pentru aceasta deosebita ravna in implinirea cu jerfelnicie a invataturii crestine a ascultat Domnul cererea ei si i-a ajutat sa invinga patimile si sa-si incununeze viata precum spune partea a doua a cantarii bisericesti de la care mi-am pornit vorbirea. Caci iata ce spune profetul Isaia: Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta iar in urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga si Domnul te va auzi, la strigatul tau El va zice: iata-Ma! Daca tu gonesti din mijlocul tau asuprirea, aratarea cu degetul si vorba fara rost. Daca dai painea ta celui flamand, si tu saturi sufletul amarit; lumina ta va rasari in intuneric si bezna ta fi-va ca miezul zilei… (Isaia I.VII1, 7-10).

Iata acest program de viata l-a urmat Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva: a ajutat si a miluit si atunci Dumnezeu i-a auzit glasul rugaciunii, dandu-i putere ca sa-si stapaneasca patimile, si astfel sa ajunga sus pe inaltimele eroismului crestin, unde apoi i;a rasarit Soarele Hristos. Desigur, ca in aceasta cale a luptei de a invinge intunericul si a ajunge in imperiul luminii, nu putine i-au fost sfortarile. A avut de luptat cu toate momelile unei vieti pacatoase, cu toate parutele placeri ale vietii si cu toate patimile, insa ea avand atintite privirile spre Hristos le-a biruit pe toate pentru ca Insusi Dumnezeu i-a dat aceasta putere.

E de-ajuns din partea noastra ca sa voim sa nazuim catre o viata sfanta si sa incepem lupta, pentru ca apoi Insusi Dumnezeu este Acela care ne ajuta. El ne respecta libertatea voii noastre, de aceea nu intervine El mai intai. Dar din moment ce ne-am indreptat viata noastra catre Dumnezeu, ajutorul de a ajunge la perfectiune, tot timpul ne va fi acordat de Dumnezeu iar apoi ne daruieste insasi cununa. Si aceasta ne-o spune Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos: “Adevar graiesc voua: Nu este nici unul care a lasat casa ori femeie, ori frati, ori parinti, ori copii, pentru imparatia lui Dumnezeu, si care sa nu ia inmultit in vremea de acum, iar in veacul ce va sa vie viata vesnica”. Luca XVIII, 29-30.

Iata, in viata Cuvioasei Parascheva gasim aceasta lupta si aceasta jertfelnicie pentru Hristos. Ea a fost de multe ori infruntata si chiar batuta de parinti, pentru marea ei milostivire si viata inchinata numai Domnului. Si atunci i-a parasit pe parinti si pe frate si pe toate rudele si s-a harazit cu totul numai Domnului, plecand la Locurile Sfinte, unde s-a si calugarit. A intrat in viata calugareasca, pentru ca mai mult sa poata ajuta pe aproapele si mai mult sa poata aduce lauda lui Dumnezeu.

Si iata, precum Moisi prin pustie a avut de luptat cu atatea patimi si cu atatea razvratiri contra lui Dumnezeu, la fel si Cuvioasa Parascheva in pustiul singuratatii a avut de luptat cu multi si nenumarati vrajmasi ai Crucii lui Hristos, pe care i-a biruit prin taria credintei ei si a vietii nevinovate. Si iarasi, precum Moisi a inchis ochii pe muntele Nebo, privind spre Tara Fagaduintei, la fel si Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva a adormit intru Domnul, privind cu ochii si trimitandu-si sufletul in tara de peste veac unde nu-i murmur, nici suspin, si nici durere, ci viata fericita fara de sfarsit. Si astfel, ca una care-si inchinase viata Domnului, Care e viata insasi, n-a murit ci a trecut prin moarte la viata, iar trupul fiindu-i pus sub brazda mormantului, nici el n-a suferit prefacere, ci el si astazi se pastreaza intreg, asa precum l-a gasit cel ce l-a dezgropat in urma unei porunci, pe care a avut-o prin vis, ca sa o dezgroape. Iata, prin urmare, ca si trupul este dat vietii celei vesnice…

Iata cum Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva, prin viata curata si milostenii, si-a strans nu comori pe care moliile le mananca si furii le fura, ci si-a agonisit comoara nestricaciunii, care este Hristos. Ea de mica inchinandu-si viata lui Hristos, cu Hristos e si acum si va fi si in vecii vecilor. Iata cum si in aceasta privinta s-au implinit cele spuse de Mantuitorul ca: “Acolo unde este comoara voastra, acolo este si sufletul vostru (Matei, VI, 21). Comoara Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva a fost in Hristos, apoi in Hristos e si viata ei.

Frati crestini,
Din intreaga crestinatate, noi suntem cei mai fericiti crestini, pentru ca praznuind astazi pe Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva, avem in mijlocul nostru aceasta comoara nepretuita a Sfintelor ei Moaste. Intr-adevar, putem zice ca si noi avem comoara cea vesnica in Domnul nostru Iisus Hristos, caci iata, unde e comoara, aici suntem si noi. Unii ati venit din departari mari pentru a va inchina la aceasta comoara a Sfintelor Moaste, iar altii, din imprejurimi si din oras, ati parasit preocuparile voastre pentru a va inchina Sfintei Parascheva si asa unii cu altii cerem ajutorul ei cel sfant si dam marturie nedezmintita de pretuire a vietii si a moastelor Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva. Pe cand cei din departari, praznuiesc aceasta sarbatoare, invaluind intr-o o pretuire nespus de mare, doar sufleteste aceasta comoara.

Iata cum, dupa o vara de munca si suferinte, clipele acestea de rugaciune si praznuire sunt cele mai sfinte momente din viata noastra. Caci, intr-adevar, v-ati inaltat sufletele langa aceasta comoara a Sfintelor Moaste. Aceasta venire a D-voastra aici si aceste rugaciuni pe care le-ati facut la Sfintele Moaste ale Cuvioasei Parascheva, ne vorbesc mult de acel zbor si de acea tresaltare din suflete catre o viata de inaltare in Domnul. Pilda o aveti in Cuvioasa Parascheva. Si aceasta dorinta de induhovnicire a vietii catre o mai inalta traire ce o cautati, o marturisiti prin venirea la aceasta comoara, pentru a va atinge buzele si sufletele de aceste Sfinte Moaste ce ne sunt marturia unei eroice vieti de traire in Domnul.

Si daca ati venit la aceasta comoara, e de asteptat ca sa va intoarceti pe la caminurile voastre cu modelul unei alese zestre sufletesti, luate de la aceasta comoara. Sa va intoarceti cu hotararea sfanta si nestramutata, de a fi cu Hristos. Si a fi cu Hristos inseamna a asculta si a implini invatatura Lui. Iar invatatura Sa, in putine cuvinte, se cuprinde in aceste doua porunci: Sa iubim pe Dumnezeu din tot sufletul si din tot cugetul nostru, iar a doua, sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine. Aratati prin urmare dragoste cu vorba si cu fapta fata de Dumnezeu si de oameni si atunci veti fi copiii cei fericiti ai lui Dumnezeu. Pilda o avem in Sfanta Parascheva.

Si va asigur ca fiecare veti avea o comoara a faptelor bune, si la fel cu Cuvioasa Parascheva, va veti inalta pe culmile anilor, urcand tot pe atatea trepte catre viata fericita pe care toti o dorim, suspinand dupa ea. Si o vom dobandi, pentru ca aceste inaltimi ale unei vieti crestinesti, ne apropie cu mult de Acel ce este insasi Viata si Fericirea.
Dumnezeu sa ne fie in ajutor, iar Prea Cuvioasa Maica noastra Parascheva, vesnic rugatoare si sprijinitoare a noastra catre Parintele din ceruri. Amin.

de Parintele Vasile Vasilache
(din volumul “Dumnezeu este Lumina” – Predici rostite la Catedrala mitropolitana din Iasi intre anii 1935-1939)

Valoarea Pocăinţei

Intr-o zi, mergand sa-l vizitez, l-am gasit in chilia sa citind. S-a bucurat din toata inima cand m-a vazut. M-a primit cu deosebita dragoste, apoi s-a aplecat din nou asupra cartii, Eu l-am intrerupt de la citire si am inceput sa-l intreb despre pocainta, la care el mi-a zis:
- Crede-ma fiule, ca Bunul Dumnezeu nu va judeca pe crestini pentru ca au pacatuit. M-am mirat mult de aceste cuvinte si l-am intrebat surprins:
- Atunci, dupa cum spuneti, pacatosii nu vor fi judecati? Trebuie adica sa credem ca nu exista judecata?
- Exista si prea exista, mi-a raspuns el.
- Atunci cine va fi judecat?
- Asculta, fiule, sa ti-o spun limpede: Dumnezeu nu judeca pe crestin pentru ca greseste, ci pentru ca nu se pocaieste. Pentru ca a pacatuit si a se pocai este omeneste, dar a nu se pocai este semnul diavolului si al dracilor lui. Fiindca nu traim necontenit in pocainta, de aceea vom fi judecati.

Mi-a povestit apoi cu multa intelepciune, un fapt vrednic de cunostinta, pe care auzindu-l, ramai uimit de negraita iubire de oameni a lui Dumnezeu. Atunci cand l-a cercetat pentru prima oara harul lui Dumnezeu si l-a adus la pocainta, i s-a intamplat ceva asemanator fiului risipitor din parabola. Se afla intr-un loc numit “al lui Aristah” si se gandea la pacatele sale. Deodata, harul Mangaietorului i-a atins inima si el si-a zis intru sine: “Pacatosule Nifone, sa mergem sa ne marturisim lui Dumnezeu pacatele. Nu stii daca vei mai trai pana maine; alearga dar acum. Ne asteapta acolo Tatal milostivilor, preainduratul Dumnezeu. Ca El asteapta pocainta noastra, a ticalosilor si intinatilor”.

Cu aceste ganduri alergand la casa lui Dumnezeu, si-a ridicat mainile spre cer si a suspinat din adancul inimii: “Primeste, Parinte, pe mortul care si-a pierdut sufletul, primeste pe cel ce este groapa pacatelor; primeste pe hulitorul, vicleanul, nerusinatul, inrautatitul, pe cel intinat cu sufletul si cu trupul. Primeste pe cel robit de toate puterile dracesti. Miluieste-ma pe mine nelegiuitul, talharul, lepadatul, uraciunea pacatului! Miluieste-ma, Izvorule al tamaduirii, al milostivirii, si nu-ti intoarce de la mine fata Ta cea preabuna. Nu spune, Doamne: “nu te cunosc!” Nu ma intreba: unde ai fost pana acum? Nu ma trece cu vederea pe mine, tarana, fumul, stricaciunea, nelegiuirea, ocara, uraciunea, gunoiul, salasul dracilor si sminteala oamenilor! Nu ma lepada de la Tine, Stapane, ci indura-Te, si ma miluieste! Pentru ca stiu, Iubitorule de oameni, ca nu voiesti moartea pacatosului, ci sa-l intorci si sa-l faci viu. Nu Te voi lasa pana nu ma miluiesti si ma ajuti”. Apoi a mai adaugat, cu suflet amarat si alte cuvinte pe langa acestea…

Deodata, un sunet a coborat din cer si a strafulgerat o infricosata raza de lumina. Acea lumina in chip de doua brate, s-a pogorat din inaltimea cerului si s-a infasurat in jurul Cuviosului. “Bine ai venit, fiul Meu cel pierdut! Acum ai reinviat, copilul Meu. Ti s-au luminat ochii, ti-a inflorit din nou tineretea si de acum ma vei slavi cu faptele tale”.

Zicand acestea, a disparut spre cer, iar Cuviosul, din bucuria vedeniei, a venit in rapirea mintii. Iar dupa putin, revenindu-si in sine, a strigat: “Slava Tie, Doamne, slava Tie! Si asa zicea mereu, pentru ca inima lui era plina de dumnezeiasca mireasma si gura plina de dulceata duhovniceasca. Apoi, dupa aceasta negraita vedenie s-a rugat multa vreme. Si in chilia sa nu-si gasea loc, cuprins de aceeasi rapire si uimire a dumnezeiestii imbratisari. De atunci, precum spunea, a calatorit cu usurinta pe calea vietii, slujind Domnului.

Aceasta extraordinara minune am auzit-o din insasi gura lui. Ochii ii erau plini de lacrimi, cand cu teama, dar si cu o tainica bucurie, mi-a povestit-o. Pentru ca eu mereu il rugam staruitor si-l necajeam ca sa-mi povesteasca ceea ce i se intampla; iar el, fiindca ma iubea mult, nu-mi ascundea niciodata nimic.

A petrecut deci in rugaciune ziua aceea, in care l-a imbratisat Preamilostivul Dumneze. Seara, Cuviosul Nifon s-a rugat iarasi lui Dumnezeu cu aceste cuvinte:

“Doamne, Tu, Care ai intins cerul ca o piele si-l impodobesti cu stele, cu soare, cu luna si cu nori, impodobeste-ma si pe mine, in loc de stele cu smerenie, iar in locul soarelui sa-mi straluceasca Duhul Sfant inauntrul meu. Drept luna, intelepciunea Ta sa-mi lumineze mintea: iar in loc de nori, imbraca-ma cu blandete, cu cuviosie si cu dreptate. Incalta picioarele mele cu gatirea Evangheliei pacii Tale. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu! Tu, Care ai umplut vazduhul cu bogatia aerului, ca sa-l respire si sa se bucure oamenii, revarsa cu imbelsugare, si in mine, harul si darul Sfantului si de viata Facatorului Tau Duh, ca sa devin asemenea cu Dumnezeu, curat si luminos, smerit si bland, “plin de har si de adevar”. Inzestreaza-ma, Doamne, cu inelepciune si duhovniceasca cunostinta”.

Cand a terminat aceste cuvinte, iarasi l-a imbratisat lumina cereasca. In acelasi timp, s-a arata un inger al lui Dumnezeu, tinand un vas plin de mir, pe care l-a varsat peste capul lui, de unde curgand, i-a udat tot trupul si locul s-a umplut de buna mireasma. Multa vreme apoi, din hainele lui se revarsa acea mireasma, si prietenii lui se mirau si se intrebau de unde vine aceasta, la care el le raspundea cu smerenie: “Eu una stiu, ca sunt cu totul cufundat in pacate, iar ce este aceasta nu stiu”.

(extras din: Un Episcop Ascet – Viata si Invataturile Sfantului Ierarh Nifon)

S-a născut în satul Vânători, jud. Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la cetatea Neamţului,(fiind deci un dregător domnesc). Amândouă fiice ale sale creşteau în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea părinţilor şi în cuviinţă faţă de oameni, casa în care trăiau fiind deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor aflaţi în trecere; astfel, din fragedă pruncie fetele au învăţat odată cu rugăciunea şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.

Încă din tinereţe Teodora va cunoaşte o grea încercare a vieţii, deoarece sora ei, Marghioliţa, va fi răpusă de o moarte tragică. Acest eveniment o va zgudui adânc pe Teodora, în care va încolţi încă de pe acum gândul retragerii din lume. Dar părinţii, îndureraţi de pierderea unei fiice, nu se împăcau cu gândul să o piardă şi pe cea de-a doua, astfel că nu au lăsat-o pe Teodora să-şi împlinească acest gând, ci au căsătorit-o, la vremea cuvenită, cu un tânăr de prin părţile Tării de Jos, astfel că după legiuita cununie, Teodora va pleca la casa soţului său.

N-a trecut multă vreme şi părinţii Teodorei s-au sfârşit din viaţă. Neputând să nască copii, Teodora era din ce în ce mai puternic urmărită de gândul cel tainic al lepădării de lume. De aceea, ea se va învoi cu soţul ei ca să meargă la o mânăstire. În urma acestei învoieli, Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie, mai târziu învrednicindu-se şi de Taina Hirotoniei.

Când a intrat în mânăstire, Teodora era la vârsta de 30 de ani. Egumena mânăstirii, schimonahia Paisia, văzând tinereţea şi râvna ei pentru cele duhovniceşti, a luat-o ca ucenică, iar după un timp de încercare, a încuviinţat tunderea în monahism a Teodorei. Nu după mult timp însă, năvălirea turcilor prin acele locuri a determinat pe egumenă să ia cu sine câteva ucenice, printre care şi Teodora, şi s-a retras în locuri mai tainice şi mai sigure, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici, ele au ridicat un mic altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în priveghere, post şi rugăciune. Nu după multă vreme însă, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi de boală, va trece la cele veşnice.

După aproape 10 ani de nevoinţă în acest loc tainic, Teodora se va îndrepta spre munţii Neamţului, şi va vieţui pustniceşte în preajma schitului Sihăstria. Ca povăţuitor a avut pe ieroschimonahul Varsanufie, egumenul Sihăstriei, care îi va da şi binecuvântarea de a vieţui pustniceşte, în jurul Sihăstriei, într-o chilie nu departe de schit.

Astfel, de acum începe o nouă perioadă de vieţuire ca anahoret a Cuvioasei. A trăit în izolare cvasitotală, nefiind vizitată decât de duhovnicul ei, ieroschimonahul Pavel din Sihăstria, care o spovedea şi o cumineca. Viaţa ei era rugăciune, veghe şi cugetare dumnezeiască adâncă, iar hrana era oferită de pădure: bureţi, urzici, mure, măcriş, alune, zmeură. Din când în când mai primea şi pesmeţi şi poame uscate, de la schit.

Însă s-a întâmplat ca la o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa să fie văzută de aceştia, astfel că au început s-o urmărească. Fugind, Teodora s-a adăpostit în peştera care şi astăzi îi poartă numele, tradiţia menţionând că la rugăciunea ei stânca s-a despicat. adăpostind-o pe Cuvioasă.

Înainte de trecerea ei la cele veşnice, egumenul Sihăstriei a observat că păsările aveau un comportament neobişnuit, luând pâine şi zburând spre Sihla. Astfel, el a trimis pe doi dintre ucenicii săi să vadă ce se întâmplă cu acele păsări. Astfel, aceia au găsit-o pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Văzându-i, acesta le-a povestit despre sine, despre apropiatul ei sfârşit, rugându-i să meargă la mănăstire pentru a-i aduce un preot şi un diacon ca să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine. A doua zi dimineaţă, ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie au venit la peştera Cuvioasei împărtăşind-o cu Sfintele Taine. Imediat după aceasta, Cuvioasa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, rostind cuvintele: „Slavă, Ţie, Doamne, pentru toate”. Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, în scurtă vreme aceasta devenind loc de pelerinaj pentru mulţimi de credincioşi.

Auzind despre acestea Cuviosul Elefterie, care fusese oarecând soţul Teodorei, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii sale la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Cuvioasei. După aproximativ 10 ani îşi va da şi el sufletul în mâinile Domnului.

Sporind evlavia credincioşilor faţă de Cuvioasa Teodora, în apropierea peşterii s-a ridicat, între 1730-1763 schitul Sihla, cu cele două bisericuţe ale sale, „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care există şi până astăzi.

În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a intrat în posesia familiei Sturza, a fost aşezat într-o raclă de argint şi a fost dus la biserica din satul Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. Pe racla ei se află inscripţionate, în limbile slavonă şi română, cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Cu sfânta bucurie că neamul nostru a mai odrăslit un mărgăritar duhovnicesc în grădina Raiului, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinţilor, având ca zi de prăznuire data de 7 august.

(Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în vol. “Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit., p. 432.)

“Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Şi vă spun vouă că nici Solomon, în toată slava sa, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia” (Matei 6, 28-29)

Bogatul nu trebuie să se semeţească Intru bogăţia sa

“Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare” (I Timotei 6, 17). Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei.

Este vrednic de luarea-aminte a noastră faptul că Apostolul nu opreşte bogăţia în sine, nu a zis: “porunceşte bogaţilor să fie săraci şi să arunce bogăţia lor”, ci: “porunceşte-le să nu se semeţească”. El ştia că preţuirea peste măsură a bogăţiei şi umblarea şi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, şi că din contra, cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici nu are pentru ea râvnă mare. El ştia că bogăţia nu este oprită, dacă cineva o întrebuinţează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău, ci rea este numai întrebuinţarea lui cea fără rânduială, adică beţia; uşa şi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rău este zgârcenia şi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere şi altceva un bogat.

Lacomul de avere este acela care, deşi are mult, totuşi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteşte. Dar cel ce pofteşte mult; acela mai de grabă se poate numi lipsit; decât bogat şi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu şi stăpânul avuţiei-sale, este rob şi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât, ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeşte cu aşa teamă, ca şi când cineva i-ar fi poruncit să nu atingă nimic dintr-însa. El se fereşte de ale sale, ca şi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieşte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască să-i dea săracilor, cum pot, oare, aceşti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinţat, nici s-a îndulcit de dânsul?

Aşadar, Pavel nu porunceşte bogaţilor să fie săraci, ci să fie smeriţi, fiindcă el ştia că smerenia opreşte pe oameni de la umblarea şi alergarea după bogăţie şi de la iubirea ei cea fără rânduială. De aceea, el îi sfătuia să nu se mândrească întru bogăţia lor, şi totodată le arăta cum pot să îndepărteze de la ei această mândrie. Cum trebuie ei să înceapă aceasta? Ei trebuie să ia aminte la firea bogăţiei, cât este ea de nesigură şi necredincioasă. Pentru aceasta, Pavel a adăugat: “Să nu nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Adică, nimic nu este mai necredincios decât bogăţia; ea este sluga nemulţumită şi necredincioasă, şi de i-ai pune mii de cătuşe, totuşi, ea fuge cândva de la tine împreună cu cătuşele sale. Adeseori, stăpânii ei au păzit-o cu încuietori şi cu zăvoare şi au pu străji. Dar eă i-a mituit şi a fugit cu dânşii; i-a tras cu ea ca şi cu un lanţ, iar straja n-a folosit cât de puţin.

Aşadar, cine poate fi mai necredincios decât bogăţia? Şi cine este mai nenorocit decât cel care i-a dat toată grija sa? Cine adună cu toată râvna un lucru aşa de trecător şi de schimbător, acela nu socoteşte cuvintele psalmistului, care zice: “Ei se încred în puterea lor şi cu mulţimea bogăţiei lor se laudă” (Psalmul 48, 6). Dar pentru ce el îi văicăreşte? “Strânge comori şi nu ştie cui le adună pe ele” (Psalmul 38, 10). Osteneala adunării bogăţiei este ştiută, dar îndulcirea din ea nu se ştie. Adeseori se întâmplă că ceea ce noi am adunat şi am agonisit cu osteneală ajunge chiar în mâinile vrăjmaşilor noştri. Adeseori, după moartea ta, moştenirea va fi în partea celor care în timpul vieţii tale de mii de ori te-au vătămat, ţi-au făcut rău. Ei au îndulcirea banilor, iar tu, pe seama ta, nu ai decât păcatele pe care le-ai săvârşit cu agonisirea lor.

De eşti bogat, gândeşte că; propriu-zis, nu este bogat cel care are mult, ci cel care dă mult. Aşa făcea Avraam. El era bogat, dar nu zgârcit, şi primea pe călători în casa sa şi ajuta lipsa săracilor. El nu şi-a zidit palat pompos, şi totuşi îngerii veneau la el în gazdă, pentru că ei se uitau nu la strălucirea locuinţei, ci la fapta cea bună a sufletului.

Deci, să urmăm lui, iubiţilor, şi averea noastră să o întrebuinţăm pentru săraci. Nu casele noastre, ci inimile noastre să le împodobim. Nu ar fi, oare, ruşine ca noi să ne învelim pereţii cu marmură, dar să lăsăm nebăgat în seamă pe Hristos, Care în cel sărac umblă gol şi desculţ? Căci, o, omule, ce-ţi va folosi o casă aşa de scump împodobită? Când vei muri, nu o vei lua cu tine. Dimpotrivă, sufletul tău, dacă l-ai împodobit şi înfrumuseţat, ai să-l iei cu tine în cealaltă viaţă. Dar închipuieşte-ţi că şi aici pe pământ ai căzut într-o primejdie şi te-a ajuns o patimă grea; ce poate să-ţi ajute casa cea strălucită? Poate, oare, să te scape din primejdie şi din nenorocire, dacă de pildă te îmbolnăveşti sau îţi mor copiii? Aşadar, vezi că această casă strălucită nu poate să-ţi ajute? Noi zidim case spre a locui în ele, nu spre a ne mândri cu ele. Ce este peste trebuinţa noastră este de prisos şi nefolositor.

Tu nu îngăduieşti a ţi se face o încălţăminte prea mare, pentru că ea te-ar împiedica la mers; aşa şi o casă prea mare te va împiedica la intrarea în cer. Vrei să-ţi zideşti case mari şi slăvite? Eu nu te opresc, însă zideşte-le nu pe pământ, ci în cer; case care nicicând nu se învechesc şi nu putrezesc. Iar asemenea case îţi zideşti prin cucernicie şi prin binefacere.

Ce alergi ca un furios după lucruri trecătoare, care la moarte te părăsesc? Nimic nu este mai înşelător decât bogăţia; astăzi ea este pentru tine, mâine împotriva ta; ea de-a pururea înarmează ochii tuturor pizmaşilor împotriva ta; ea este potrivnicul tău sub însuşi acoperământul tău şi-ţi face pe casnicii tăi vrăjmaşi ascunşi.

Ce povară este bogăţia, mărturisesc aceasta mulţi chiar din cei bogaţi. Bogatul are mii de griji, umblă încoace şi încolo căutând unde să-şi îngroape banii, sau caută pe cei la care să-i poată depune. Pe cine cauţi tu, bogatule? Iată aici stă Hristos, Care voieşte să împrumute bani de la tine. El are să ţi-i dea iarăşi cu o dobândă bogată, şi nicăieri nu poate fi depus mai sigur un capital decât la Dânsul. Dacă îl depui aiurea, lesne poţi să fii neliniştit şi îngrijorat, dar de îl depui la Hristos, prin ajutorarea săracilor, atunci poţi să fii cu totul sigur şi fără de grijă.

Pe pământ tu eşti numai un oaspete şi un călător. Patria ta este în cer. Aşadar, acolo depune capitalul tău, pentru ca să ai adevăratul folos şi îndulcire de la el. Vrei să fii bogat cu adevărat? Fă-ţi prieten pe Dumnezeu, şi vei fi cel mai bogat. Voieşti să rămâi bogat? Fii smerit, căci prin smerenie se slăbeşte pizma altora şi atunci poţi în tihnă să stăpâneşti ceea ce ai. Iar ca să fim smeriţi, la aceasta noi în adevăr avem multe pricini. Noi trebuie numai să socotim firea noastră cea pătimaşă, să numărăm păcatele noastre şi să cumpănim cine suntem.

Nu zice întru mândria ta: “Eu am adunat venitul atâtor ani, eu am atâtea şi atâtea mii şi dobânzile se înmulţesc în fiecare zi”. Căci oricât de mult ai putea număra, totuşi, aceasta este ceva deşert şi trecător. Adeseori un singur ceas, asemenea unui vânt care mână pulberea, a răpit toate acestea dintr-o casă. Istoria e plină de exemple de felul acesta. Astăzi eşti bogat, mâine poţi să fii sărac. Dar cine dă săracilor, acela are o comoară nepieritoare, a cărei stăpânire nu se pierde la moarte, ci mai vârtos se va dobândi în cealaltă viaţă, mai mult decât s-a dat aici. De aceea să ne adunăm nouă comori în cer, pe care nici rugina, nici moliile nu le strică, şi nici furii nu pot a le dezgropa şi a le fura (Matei 6, 20).

Să ne dea nouă Dumnezeu Harul Său spre a împlini aceasta. Amin!

(Sfantul Ioan Gura de Aur – Predici la Duminici si Sarbatori – Ed. Bunavestire – Bacau)

Vezi si: Sfintii Inchisorilor
Troparul sfintilor romani (video + audio + text)
Acatistul Marturisitorilor Romani din Inchisori
Troparul:
“Cuvantul dumnezeiesc pe pamantul romanesc au odraslit iar Biserica strabuna cu Sfinti au impodobit, vrednici luptatori s-au aratat Mucenicii si Marturisitorii care pentru Hristos viata si-au jertfit iar Cuviosii si Pustnicii intru nevointe urmand calea Domnului chipuri ingeresti au dobandit, Arhiereii si Preotii neincetat vestind Cuvantul Evangheliei au marturisit, iar binecredinciosii Voievozi Biserici au inaltat si cu dreptslavitorii crestini cu ravna si jertfelnicie credinta ortodoxa si tara au aparat, toate cetele Sfintilor impreuna rugati pe milostivul Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre”.

Duminica Sfintilor Romani – Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, la 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa sa fie numita “Duminica Sfintilor Romani”. In anul 1950, Sfantul Sinod a hotarat inscrierea in randul sfintilor a unor vrednici traitori, marturisitori si aparatori ai dreptei credinte, recunoscand si confirmand cinstirea pe care poporul dreptcredincios o aducea acestor sfinti  de mult timp, pentru ca in anul 1955-1956 sa proclame prin Tomos sinodal canonizarea lor. Tinand seama ca poporul a continuat sa cinsteasca si pe alti alesi ai lui Dumnezeu, o comisie sinodala si-a indreptat cercetarile si catre acestia, propunand Sfantului Sinod lor ca sfinti.

Ordinea pomenirii sfintilor romani este conforma cu ordinea lunilor anului bisericesc:

Luna septembrie:
7 sept. - Sf. Cuv. Simeon si Amfilohie de la Pangarati;
9 sept. - Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona; Sf. Cuv. Chiriac de la Tazlau;
13 sept. - Sf. Cuv. Ioan de la Prislop;
15 sept. – Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partos;
22 sept. - Sf. Ier. Mc. Teodosie de la M-rea. Brazi;
27 sept. - Sf. Ier. Antim Ivireanul.

Luna octombrie:
1 oct. – Sf. Cuv. Iosif si Chiriac de la Bisericani;
21 oct. - Sf. Cuv. Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara, Nicolae Oprea Miclaus, preot Moise Macinic din Sibiel si preot Ioan din Gales;

Luna noiembrie:
12 nov. - Sf. Mc. Atanasie Todoran din Tara Nasaudului;
15 nov. - Sf. Cuv. Paisie de la Neamt;
23 nov. - Sf. Cuv. Antonie de la Schitul Iezer-Valcea;

Luna decembrie:
3 dec. – Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; 7 dec. – Sf. Mc. Filoteea de la Arges; 13 dec. – Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; 18 dec. – Sf. Cuv. Daniil Sihastrul; 22 dec. – Sf. Ierarh Petru Movila, mitropolitul Kievului; 26 dec. – Sf. Cuv. Nicodim cel sfintit de la Tismana;

Luna ianuarie:
10 ian. - Sf. Cuv. Antipa de la Calapodesti;
25 ian. – Sf. Ier. Bretanion, episcop de Tomis († 381);

Luna februarie:
28 feb. - Sf. Cuv. Casian Dobrogeanul;
29 feb. – Sfantul Cuv. Gherman din Dobrogea;

Luna aprilie:
11 apr. - Sf. Ier. Calinic de la Cernica;
12 apr. - Sf. Sava de la Buzau;
14 apr. - Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului;
20 apr. - Sf. Teotim, episcop de Tomis;
24 apr. - Sf. Ier. Ilie Iorest;
24 apr. - Sf. Ier. Sava Brancovici;
24 apr. - Sf. Ier. Iosif Marturisitorul din Maramures;
25 apr. - Cv. Vasile de la Poiana Marului;

Luna mai:
12 mai - Sf. Mc. Ioan Valahul;

Luna iunie:
2 iun. - Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava;
4 iun. - Sf. Mc. Zotic, Atal, Camasis si Filip;
24 iun. – Sf. Niceta de Remesiana;
30 iun. - Sf. Ier. Ghelasie de la Rameti;

Luna iulie:
1 iul. – Sf. Ier. Leontie de la Radauti;
2 iul. - Sf. Voievod Stefan cel Mare (1457-1504);
8 iul. – Sf. Mc. Epictet preotul si Astion monahul;
18 iul. - Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (Silistra de azi, Bulgaria);
21 iul. - Sf. Cuv. Rafael si Partenie de la Agapia Veche;

Luna august:
5 aug. - Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamt;
7 aug. - Sf. Cuv. Teodora de la Sihla;
16 aug. - Sf. Mc. Constantin Voda Brancoveanu, alaturi de cei patru fii ai sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei, si de Sfetnicul Ianache, la 16 aug. 1714, la Constantinopol; Sf. Cuv. Iosif de la Varatic;
30 aug. – Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei; Sf. Cuv. Ioan de la Rasca si Secu.

Au fost pomeniti doar sfintii romani cunoscuti si nici acestia in totalitate. In Duminica Sfintilor Romani vor fi amintiti si cu evlavie cinstiti:
- Sfintii ierarhi, preoti si diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Romane care s-au savarsit muceniceste si au marturisit si au aparat cu jertfelnicie credinta ortodoxa, neamul si tara noastra;

- Sfintii cuviosi si cuvioase care s-a savarsit traind deplin viata calugareasca si care, prin pilda vietii lor si prin rugaciune, au hranit duhovniceste pe toti dreptcredinciosii;

- Sfintii martiri din orice treapta harica sau stare obsteasca si toti aceia care prin patimirile si sangele lor martiric au primit cununa sfinteniei;

- Sfintii romani ucisi de ostile pagane sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum si cei care au cazut in lupta cu acestia sau in amara robie pentru credinta, Biserica si neam;

- care s-au savarsit luptand cu arma cuvantului pentru apararea credintei, a Bisericii Ortodoxe si a binecredinciosilor ei fii. Si toti ceilalti sfinti crestini ortodocsi romani din toate timpurile si de pretutindeni, stiuti si nestiuti, care au sporit in dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugaciunii si a virtutii crestine, pe care Dumnezeu i-a scris in Cartea Vietii.

Rugaciune catre sfintii romani:

Sfintilor romani, voi, care sunteti podoaba neamului nostru si roada lui cea mai de pret: mucenici, care ati murit pentru Stapanul Hristos; ierarhi, care ne-ati pastorit cu sfintenie; cuviosi, care v-ati nevoit ca niste ingeri in trup; marturisitori, care ati pazit dreapta credinta; si voievozi, care ne-ati aparat Biserica si neamul, stati tari, precum ati si stat, inaintea tronului lui Dumnezeu, rugandu-va cu lacrimi sa ne ierte pacatele si sa ne intoarca spre toata fapta cea buna.

Noi credem si marturisim ca voi, sfintilor care ati odraslit din neamul nostru, sau care ati venit in aceste parti pentru a ne lumina cu viata sau cu moastele voastre, va rugati cu dragoste pentru noi si ne sunteti cel dintai ajutor in fata lui Dumnezeu, si pentru aceasta ne si rugam voua cu evlavie: paziti-ne, impreuna cu Maica Domnului, de toate greutatile si incercarile care se abat asupra noastra; nu de cele ce sunt ingaduite spre pocainta si spre intoarcere la Dumnezeu sa ne paziti, sfintilor, ci de cele care sunt din rautatea si invidia vrajmasilor nostri vazuti si nevazuti, si care sunt mai presus de puterea noastra. Izbaviti-ne, asadar, cu rugaciunile si indurarile voastre, de venirea altor neamuri asupra noastra, de razboiul cel dintre noi, de seceta, de cutremur, de foc, de potop, de boala si de toate necazurile pe care din cauza rautatii noastre le patimim.

Ca, iata, cu nenumarate pacate Il mahnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplita, cu desfranarea cea rusinoasa, cu hotii si viclenii si minciuni, si indeobste cu toata fapta cea rea. Ne-am indepartat sfintilor, intru totul de Dumnezeu si de Biserica Sa, si va rugam acum sa cereti pentru noi iertare de pacate, chip de pocainta si ravna pentru toata fapta cea buna. Si sa ne intoarceti la dragoste pentru Dumnezeu si pentru Maica Sa si pentru Biserica cea stramoseasca. Ca nu cumva din pricina noastra sa fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci mai degraba sa fim un neam intru care sa se slaveasca sfant numele Lui.

Ca astfel, ridicandu-ne la cinstea cea dintai, sa ne inchinam voua, iubiti ai nostri sfinti romani, si sa slavim pe Dumnezeu cel Unul in Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

sursa

- Parinte Cleopa, va mai intreb ceva: Sunt unii din ” Oastea Domnului ” care cer credinciosilor sa faca legamant cu Iisus. Ce este acest legamant ?

- Tu spune-i : ” Eu sunt in oastea Domnului de cand m-am botezat si eram cat o papusa. De atunci am facut legamant cu Iisus si m-am lepadat de satana si de toate lucrurile lui si m-am facut ostas al lui Iisus Hristos !”. Si daca nu crede, ada-i Molitfelnicul si arata-i unde spune : ” Iata te-ai facut ostasul lui Iisus Hristos “. Si eu sunt un ostas de cand m-a nascut mama, de cand m-am botezat si am legamant cu Hristos ca voi face voia lui. Nu-mi mai trebuie legamantul tau.

Oastea Domnului a fost aprobata de Biserica odata cu organizatia de binefacere a femeilor din Bucuresti, in anul 1923. Mergeau la spitale, ingrijeau bolnavii, duceau ajutor la cei bolnavi, foarte multi crestini paraseau imoralitatile. Si alta asociatie era in Ardeal, asociatia Sfantului Gheorghe, care in numele Sfantului Gheorghe lupta impotriva catolicilor, a protestantilor si a unitilor. Acestea trei au mers cat au fost conduse de mitropolitul Nicolae Balan. Cat timp au avut conducatori buni, ea a adus mare folos Bisericii. Dupa aceea s-au facut pepiniera pentru sectari. Se adunau prin case si cantau cantari facute de ei. Ca si sectarii, nu mai mergeau la biserica, nu ascultau de preot. Sfantul Apostol Pavel arata ca ostasii lui Iisus Hristos, daca vor sa se incununeze, trebuie sa se lupte dupa lege ( II Tim. 2,5 ), iar daca sunt ostasi numai cu numele si au parasit practica traditionala a Bisericii lui Hristos, apoi unii ca acestia nu mai sunt ostasi ai lui Hristos, ci dezertori si oameni nelamuriti in credinta, care, in loc de folos, aduc pagube Bisericii.

Anul trecut a venit un preot la mine din judetul Covasna si mi-a zis : ” Parinte, am avut tot satul in ” Oastea Domnului ” si toti au trecut la penticostali. Am ramas numai cu zece familii ortodoxe “. Iata cum s-au rupt de Biserica si s-au facut pepiniera de sectari. Iar ostasii Domnului adevarati, care au ramas in Biserica si asculta de Biserica si de preot, care tin cele patru sfinte posturi si miercurea si vinerea, care se marturisesc regulat, se impartasesc si nu fac nimic fara voia Bisericii si a preotilor, aceia sunt ostasi adevarati, aceia sunt fii ascultatori ai lui Hristos.

Vedeti cati suntem noi aici ? Toti suntem in oastea Domnului ! Stiti de cand suntem in oastea Domnului ? De cand ne-am botezat. Ati auzit ce zice preotul la botez ? ” Fa, Doamne, pruncul acesta, ostas ales al Tau “. De atunci ne-am facut fiii lui Dumnezeu dupa dar si ostasi ai lui Iisus Hristos, de cand ne-am botezat. Iar Oastea Domnului a fost o asociatie crestina cu scopul sa trezeasca constiinta omului sa se lepede de pacate, cum a fagaduit la botez. Ca la botez asa spune : ” Ma lepad de satana si de toate lucruriel lui “. Si atunci cei din ” Oastea Domnului ” au spus : sa va lepadati de betie, de curvie, de hotie, de injuraturi, de fumat, de toate rautatile acestea. Sora mea cea mare, Maria, a murit in ” Oastea Domnului “. La fel si cumnatul meu. O, daca as avea eu credinta ei ! La biserica mergea regulat. Atunci le daduse si steaguri si un fel de decoratii la ostasii Domnului. Erau trecuti in Oastea Domnului si ofiteri, aveau multi preoti. A pornit foarte bine oastea Domnului. dar cand au venit comunistii, au dezbinat-o tare si multi s-au dus la secte, lepadandu-se de Biserica.

Am auzit ca unii din cei ce-si zic ” ostasi ai Domnului” fac adunari si predica prin casele oamenilor, fara sa stie preotii si fara sa ramana in legatura cu ei. Sfintele canoane nu dau voie mireanului si nici chiar preotului sa predice in public, fara porunca episcopului locului.

Iata ce zic sfintele canoane in aceasta privinta : ” Nu se cuvine crestinului mirean a porni cuvant in public sau a invata, insusindu-si lui dregatoria bisericeasca, ci a urma randuielii celei predate de Domnul si a deschide auzul la cei ce au luat darul invatatorescului cuvant si a invata de la dansii cele dumnezeiesti “.

Sfantul Apostol Pavel spune corintenilor : Au doara toti sunt apostoli ? Au doara toti sunt prooroci ? Au doara toti sunt talcuitori ? Ce te faci pe tine pastor, oaie fiind ? Ce te faci cap, picior fiind ? Ce te apuci a comanda osti, fiind randuit intre soldati ? ( I Cor. 12, 29-30 ). Cum vor propovadui daca nu sunt trimisi ? ( Rom. 10, 15 ).

Deci, cel ce predica fara sa fi fost trimis de episcopul sau preotul sau, acela este pe calea neascultarii si stim cu totii ca neascultarea lucreaza moarte. Iata, fratilor, eu v-am invatat cat am putut din mila lui Dumnezeu, dupa a mea slaba putere. V-am raspuns la intrebarile voastre si va indemn cu toata dragostea, cat inca mai sunt in viata, sa iubiti biserica, sa ascultati de preotii vostri, sa nu lipsiti de la sfintele slujbe, sa va spovediti regulat, sa faceti milostenie dupa putere. sa va rugati cat mai mult si sa va iubiti duhovniceste unii pe altii.

Acestea sunt sfaturile mele pe care le dau tuturor celor care vor sa se mantuiasca si sa dobandeasca Imparatia Cerurilor. Dar va rog si eu acum sa nu ma uitati la sfintele voastre rugaciuni, ca sunt batran si bolnav si in curand trebuie sa stau inaintea Domnului nostru Iisus Hristos, sa dau raspuns de toate faptele mele, bune sau rele, cate le-am facut pe acest pamant. Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti, prin harul Duhului Sfant, ca sa mosteniti viata cea vesnica intru lumina si slava Preasfintei Treimi. Amin.

de Arhim. Cleopa Ilie

Ascultati si: Parintele Galeriu – Dregatorul bogat si Pazirea poruncilor

Iubiţi credincioşi! Această întrebare a fost pusă Mântuitorului Iisus Hristos de un tânăr bogat, pe care îl interesa viaţa veşnică. Întrebarea aceasta ar trebui să şi-o pună fiecare pământean care aleargă după PARADISUL PIERDUT, după fericirea în care a fost zidit şi care i-a rămas în adâncul sufletului. Cu atât mai mult, această întrebare ar trebui să şi-o pună tinerii zilelor noastre – în general şi tinerii ortodocşi ai zilelor noastre – în special. Mă adresez tinerilor din zilele noastre la modul general, dar mai ales – tinerilor zilelor noastre – în mod special, atrăgându-le atenţia căci, ORTODOXIA fiind DREAPTA CREDINŢĂ, responsabilitatea tinerilor ortodocşi este mult mai mare, răsplata pentru împlinirea poruncilor este mult mai mare, dar şi pedeapsa pentru încălcarea lor de către tinerii ortodocşi este mult mai mare.

Acestă frământare sufletească a avut-o şi tânărul bogat din Sfânta Evanghelie de astăzi. O astfel de frământare ar trebui s-o aibă şi elevii de gimnaziu, liceenii şi studenţii care provin din familii bogate şi care, în procesul de învăţământ îşi sfidează profesorii cu multă mândrie şi slavă deşartă, încrezându-se în puterea financiară a părinţilor, punând de multe ori pe profesori, diriginţi, etc., într-o postură jenantă, care poate avea ca deznodământ chiar şi desfacerea contractului de muncă a cadrului didactic.

Să revenim la tânărul bogat din această pericopă evanghelică. Cu toată tinereţea şi bogăţia lui, el se grăbeşte să afle CALEA care duce la VIAŢA VEŞNICĂ; îl interesează lucrul acesta (iar alţii nici nu vor să audă de aşa ceva) şi vrea să ştie ce trebuie să facă ca să moştenească viaţa veşnică. El vede că BOGĂŢIA lui este TRECĂTOARE şi va trebui s-o lase şi să plece pe un drum necunoscut în VEŞNICIE. El vede nesiguranţa şi deşertăciunea acestei vieţi vremelnice, despre care, pe bună dreptate, afirmă Fericitul Augustin că nici nu merită să se numească VIAŢĂ, fiindcă este plină de necazuri, supărări, dureri şi suferinţe de tot felul. În fiecare zi ne confruntăm cu aceste suferinţe şi avem parte de ele, şi cei bogaţi ţi cei săraci; toţi avem parte de aceste necazuri şi suferinţe într-un fel sau altul, aşa că, în viaţa aceasta, pe pământ, nici nu ne putem numi moştenitori, ci mai degrabă nişte SĂRACI CĂLĂTORI.

Să vedem acum care este VIAŢA VEŞNICĂ şi în ce ţară se va putea trăi VIAŢĂ VEŞNICĂ şi ce condiţii ni se pun ca să ajungem acolo? Noi, creştinii ORTODOCŞI, mărturisim, credem şi nădăjduim că după JUDECATA DE APOI urmează VIAŢA VEŞNICĂ; de aceea zicem în SIMBOLUL CREDINŢEI: “Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie!”. VIAŢA VEŞNICĂ constă în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Fiului SĂu Iisus Hristos, Care zice: “Iar VIAŢA VEŞNICĂ aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis” (IOAN 17,3). Această VIAŢĂ VEŞNICĂ începe încă de pe pământ pentru toţi aceia care cred cu adevărat şi urmează învăţăturile Lui, adică se leapădă de lumea cu toate păcatele şi fărădelegile ei. VIAŢA VEŞNICĂ este făgăduită tuturor creştinilor adevăraţi şi este dată de Dumnezeu prin Fiul Său, de aceea VIAŢA VEŞNICĂ se numeşte MOŞTENIRE.

Mai departe, Evanghelistul Luca relatează: “Iar Iisus i-a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Cunoşti poruncile: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea. Şi auzind Iisus, i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, fiindcă era foarte bogat” (LUCA 18,19-23). Se pare unora că omul acesta să fi fost un oarecare viclean şi căuta să-l “vâneze” pe Iisus în cuvinte, însă nu se vede acest defect, ci doar iubirea de arginţi, fiincă şi Iisus Hristos l-a mustrat în acest fel. El vine la Iisus dorind să cunoscă VIAŢA VEŞNICĂ, ca un iubitor de averi, de unde reiese că nimeni nu este aşa iubitor de viaţă, ca omul iubitor de averi. Acest tânăr a socotit că Iisus îl va sfătui în vreun chip prin care veşnic va trăi, desfătându-se întru stăpânirea averilor. După ce Domnul i-a zis că lepădarea averilor este pricinuitoare de VIAŢĂ VEŞNICĂ – s-a întristat foarte tare, pentru că el avea nevoie de VIAŢA VEŞNICĂ ca să aibă averile multă vreme. El vine la Iisus ca la un simplu om şi învăţător.

Domnul însă, îi arată că nu se cuvine să vină la El ca la un simplu om, zicându-i: “De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai unul Dumnezeu” (LUCA 18,19). Iisus vrea să-i zică: “Dacă Mă socoteşti din cei mulţi, de ce-Mi zici bun? Căci nici un om pământean nu este bun pe acest pământ. În urma păcatului strămoşesc, firea omenească este înclinată mai mult spre rău, decât spre bine. Iisus vrea să-i zică: “Dacă-Mi zici bun, de ce Mă mai numeşti Învăţător?”, căci nu poate un ÎNVĂŢĂTOR să fie rău, ca un învăţător (cred că vă daţi seama care este deosebirea între ÎNVĂŢĂTOR şi învăţător. ÎNVĂŢĂTORUL este Hristos, iar învăţători există mulţi, promovaţi de oameni supuşi greşelior. Iisus vrea să-i zică: “Dacă sunt ÎNVĂŢĂTOR, prin excelenţă sunt BUN. Dacă sunt învăţător, numai sunt Dumnezeu, ci sunt un om învăţat, supus greşelilor.

Împăratul nostru Iisus Hristos guvernează Împărăţia cerurilor în care vor intra şi vor trăi sufletele drepţilor în viaţa viitoare. Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu se mângâie cei ce au fost chinuiţi şi asupriţi în lumea aceasta, cei care au suferit boli, sărăcie, nedreptăţi şi n-au cârit. Iată, numai atunci nedreptăţile din parte altora ne sunt de folos înaintea lui Dumnezeu, împotriva căror nu cârtim, ci le suportăm cu demnitate. Pentru a fi cetăţeni ai acestei împărăţii veşnice.

Pentru a fi cetăţeni ai Împărăţiei veşnice, ca să vieţuim şi să fim fericiţi acolo, nu ni se cere să fim de viţă împărătească, nici ranguri, nici putere, nici bogăţii, ci o profundă transformare sufletească, transformare care nu se poate realiza fără păzirea poruncilor, aşa cum Mântuitorul i-a zis acestui tânăr bogat: “Cunoşti poruncile?” (LUCA 18,20). Din sfintele porunci învăţăm cum trebuie să trăim pe pământ ca nişte copii ai lui Dumnezeu, căci Împărăţia Lui începe de aici de pe pământ, din lumea aceasta. Iisus îi enumeră câteva din poruncile din Decalog, astfel: Să nu te desfrânezi, să nu ucizi, să nu mărturiseşti strâmb…, etc. Iisus i le-a spus pe acestea pe care omul le poate încălca cu multă uşurinţă, mai ales la desfrâu, care are cauză focul plăcerii şi la ucidere, care are cauză focul mâniei. De asemenea a fura este foarte uşor.

Tânărul, la auzul acestor porunci, stăpân pe sine – după cum se credea, I-a zis lui Iisus: “Pe toate acestea le-am păzit din tinereţea mea” (LUCA 18,21). Auzind Iisus, i-a zis: “Încă una îţi lipseşte: Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie” (LUCA 18,22), dar: “el auzind acestea s-a întristat, fiindcă era foarte bogat” (LUCA 18,23).

Mântuitorul îl sfătuieşte să împartă averile, nu rudelor, ci săracilor, împărţirea s-o facă cu dreaptă judecată, nu la întâmplare. De asemenea, Domnul îl sfătuieşte pe tânăr să Îl şi urmeze, în virtutea de a deveni ucenic al Său. Ca unui iubitor de averi, Domnul i-a făgăduit comoara din ceruri, dar n-a luat aminte la acest îndemn, deoarece el era rob al averilor pământeşti. El s-a întristat când Iisus l-a sfătuit să împartă averile săracilor, deoarece el dorea o viaţă veşnică aici pe pământ, în felul în care noi o trăim, el să fie înconjurat de averi, slugi, numai să dea porunci, iar acestea toate să i se îndeplinească cu cea mai mare precizie. Totuşi, acest tânăr avea o calitate demnă de remarcat: faptul că s-a întristat la îndemnul Mântuitorului de a vinde averile, îl arată că nu era viclean ca şi fariseii, care nu se întristau, ci mai tare se sălbăticeau.

BIBLIOGRAFIE:
-1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD…;
-2. SFÂNTUL TEOFILACT – TÂLCUIRE LA EVANGHELIA CEA DE LA LUCA – Transcris din chirilică, cules, corectat, stilizat şi adaptat la limbajul nou literar de diaconul Gheorghe Băbuţ; Editată de MĂNĂSTIREA “PORTĂRIŢA”, jud. Satu-Mare, 1999;
-3. IUGULESCU, Ierodiacon Visarion – PREDICI LA DUMINICILE ŞI SĂRBĂTORILE DE PESTE AN, tipărite cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului.

<<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Troparul: Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu si propovaduirea mintuirii oamenilor, in Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arata si pe Hristos mai inainte Il vesteste. Acesteia si noi cu mare glas sa-i cintam: Bucura-te plinirea rinduielii Ziditorului.

Axion la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului – Manastirea Camarzani

Par. Savatie Bastovoi – Predica la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (audio)

Par. Irineu Curtescu – Predica la Intrarea in Biserica a Maicii Domnului (audio)

Parintele Rafail Noica despre “partea cea buna” a celor care pazesc Cuvantul

Am pus troparul sarbatorii de azi mai inainte de predica, pentru ca in el dumnezeiestii Parinti au adunat invataturile acestui mare praznic imparatesc. Troparul sau condacul unui praznic sau al unui sfint aduna pe scurt ori viata acelui sfint, ori insemnatatea acelui praznic despre care se vorbeste. Deci precum ati auzit, inceputul troparului este: “Astazi inainte insemnarea bunavointei lui Dumnezeu”. Intrarea Maicii Domnului in Biserica a fost primul semn din rinduiala bunavointei lui Dumnezeu de a mintui neamul omenesc. Dar sa vedem in ce fel s-a implinit acest semn, in ce fel s-a desfasurat el si cum s-a aratat pe pamint aceasta bunavointa a lui Dumnezeu de a mintui lumea prin nasterea Maicii Domnului si prin intrarea ei in Biserica.

Iata in cel fel a fost Intrarea Maicii Domnului in Biserica

Implinindu-se trei ani de la nasterea Maicii Domnului, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si-au adus aminte de fagaduinta pe care au facut-o lui Dumnezeu mai inainte de a se naste fiica lor, Fecioara Maria. Caci ei, fiind oameni sterpi si neroditori, numai prin rugaciuni, post si milostenie au dobindit pe aceasta dumnezeiasca prunca, Maria. “Doamne, de ne vei da noua un prunc, ziceau ei, noi il vom inchina Bisericii Tale pentru toata viata, numai sa nu ne lasi sterpi si neroditori, spre ocara lumii”.

Deci, aducindu-si aminte de aceasta fagaduinta pe care au facut-o pe cind Fecioara Maria avea trei ani, Sfintii Parinti Ioachim si Ana s-au hotarit sa o dea Bisericii, dupa fagaduinta de mai inainte. Si gindind acestea, au adunat in Nazaret – orasul in care traiau – rudeniile lor de neam imparatesc si arhieresc, ca Sfintul Ioachim era din neamul lui David, iar Sfinta Ana era din neamul lui Aaron.

Dupa ce s-au sfatuit cu rudeniile lor, Sfintii Parinti Ioachim si Ana au adunat multe copile nevinovate si curate, de o virsta cu dinsa si mai mari din Nazaret, ca sa petreaca pe aceasta copila sfinta pina la Ierusalim cu faclii aprinse in miini, cu cintari si cu psalmi. Si au pornit din Nazaret spre templul din Ierusalim cale de peste 150 km, mergind trei zile in sir. Si era o minune mare si prealaudata acea dumnezeiasca adunare alcatuita din rudele Preasfintei Fecioare Maria. Pe cale cintau mai cu seama psalmii lui David si cele ce se potriveau cu aceasta mare taina si ducere a Maicii Domnului in Sfinta Sfintelor, zicind asa: Asculta fiica si vezi si pleaca urechea ta si uita poporul tau si casa parintelui tau. (Psalm 44, 12). Adica, uita pe tatal tau si pe mama ta, ca a poftit Imparatul – adica Dumnezeu – frumusetea ta, cum zice psalmul 44, si te cheama in Sfinta Sfintelor.

Si mergind ele pe drum, toata lumea se minuna si se intreba: “Unde merge aceasta adunare?” Ca era o adunare de oameni cinstiti, impreuna cu dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana si atit de stralucitoare, ca o adunare de stele pe cer, iar in mijloc stralucea ca o luna Preasfinta si Preacurata Fecioara Maria, prunca cea de trei ani, care mergea in Sfinta Sfintelor. Si sa nu credeti ca mergeau numai ele, caci in chip nevazut mergeau si ingerii lui Dumnezeu, care, la fel, cintau si petreceau pe Preasfinta Fecioara Maria. Caci si chivotul Legii Vechi, cum zice Sfinta Scriptura, l-au dus cu psalmi si cu cintari frumoase, iar inaintea chivotului Legii mergea, cintind si dantuind, imparatul David (II Regi, 6, 5-17). Caci el era si prooroc si vedea ca acest chivot, care poarta in sine mana, este preinchipuirea Preasfintei Maicii lui Dumnezeu, care va purta in sine mana cea dumnezeiasca, pe purtatorul de mana, pe Iisus Hristos.

Dar daca inaintea chivotului, care era inchipuirea Maicii Domnului, dantuia David si era insotit de tot Israelul, apoi inaintea acestui chivot viu si insufletit, care era dumnezeiasca prunca Maria, nu mergea imparatul cel de pe pamint, nu mergeau oamenii din tot Israelul, ci nevazut mergeau milioane de ingeri si mergea Insusi Imparatul cerului si al pamintului, Iisus Hristos. La aducerea Preasfintei Maicii Domnului in templu, ingerii laudau si cintau de bucurie, pentru ca se aducea lui Dumnezeu aceasta biserica vie si insufletita. Se aducea in Sfinta Sfintelor aceasta biserica dumnezeiasca purtata de Duhul lui Dumnezeu, dupa cum auziti ca se cinta in Biserica, la condacul praznicului: “Preacurata biserica a Mintuitorului, camara cea de mult pret si Fecioara, sfintita vistierie a slavei lui Dumnezeu, astazi se aduce in casa Domnului… Acesta este cortul cel ceresc”. Asa o aduceau ingerii si o laudau, caci nu era o copila de rind, ci era biserica insufletita a Duhului Sfint, caci cu dinsa calatorea harul Duhului Sfint, fiind umbrita si plina de puterea Lui.

Cind au ajuns la Ierusalim, dupa o cale de trei zile, s-a facut si acolo o minune preaslavita. Biserica cea zidita de Solomon si restaurata de Zorobabel, dupa ce a fost pustiita pe timpul robiei babiloniene, era o biserica foarte frumoasa, caci se minuna oarecind Petru de zidurile ei. La intrare, biserica avea cincisprezece trepte, dupa numarul celor 15 psalmi, pe care preotii si levitii ii cintau cind intrau la slujba. La fiecare treapta ce urca in biserica se cinta cite un psalm din psalmii treptelor, dupa cum ii vedem pina astazi in Psaltire. Cind a ajuns Fecioara Maria la aceste 15 trepte, dumnezeiestii parinti Ioachim si Ana voiau sa o duca de mina, ca pe o copila ce nu poate pasi pe trepte. Dar, fiind intarita de harul Duhului Sfint, ea s-a desprins din miinile parintilor si de ceata fecioarelor care o conduceau cu faclii aprinse si cu cintari, si a inceput sa urce ca o porumbita nevinovata peste toate treptele, ca o pasare a raiului, si a ajuns la treapta de sus unde erau preotii imbracati in vesminte de aur impreuna cu proorocul Zaharia.

Urcindu-se Fecioara, s-au mirat preotii si tot poporul cum o copila de trei ani a putut sa urce treptele asa de usor ca si cum ar fi zburat. Apoi luind-o in brate marele prooroc Zaharia, care era si arhiereu si caruia i se descoperise de la Dumnezeu cine este aceasta dumnezeiasca prunca, a dus-o in biserica si, dupa ce a inchinat-o, a facut un lucru cu totul neobisnuit si cu totul neingaduit de Legea Veche. A adus-o pe Fecioara Maria, nu in sfinta unde intrau preotii, ci dupa a doua catapeteasma, in Sfinta Sfintelor, unde erau: chivotul legii, cel ferecat peste tot cu aur si heruvimii care umbreau altarul si masa si toiagul lui Aaron care infrunzise si sarpele cel de arama si celelalte lucruri sfinte ale lor.

Si s-au adunat toti preotii si nu numai ei, ci si ingerii si cu totii s-au minunat, cum se poate sa intre o copila in Sfinta Sfintelor si cum a indraznit Zaharia sa aduca pe cineva in Sfinta Sfintelor unde preotii nu aveau voie sa intre si nici arhiereul nu putea sa intre decit o data pe an, dar si atunci nu fara jertfa de animale si stropind altarul si jertfelnicul cu singe pentru curatirea lui si a poporului.

Deci, acolo unde arhiereul nu indraznea sa intre decit o data pe an, acolo a dus-o pe Sfinta Fecioara, cum s-a cintat astazi la axionul praznicului, care zice ca “ingerii, vazind intrarea Preacuratei Fecioare Maria, foarte s-au spaimintat, cum o fecioara, o copila, a intrat in Sfinta Sfintelor…!” Dar dumnezeiescul prooroc Zaharia, stia cine este aceasta copila. Preotii Legii Vechi insa nu stiau ca aceasta copila va fi maica Arhiereului Celui Mare, care “va strabate cerurile”, cum zice Sfintul Apostol Pavel, si va impaca lumea cu Dumnezeu Tatal, si se va jertfi pe Sine, aducindu-Se jertfa o data pentru totdeauna, pentru mintuirea neamului omenesc (Evrei 4, 14; 9, 12-14).

Zaharia stia, ca prooroc, ca aceasta copila este mai sfinta decit Sfinta Sfintelor, pentru ca ea va purta in sine, pe Acela Care sta in Sfinta Sfintelor, cea nefacuta de mina, in ceruri, pe Arhiereul bunatatilor celor viitoare, cum zice Sfintul Apostol Pavel. De aceea au adus-o in Sfinta Sfintelor. Iar dupa ce s-a inchinat jertfelnicului celui de aur si la sicriul legii Domnului, au luat-o si au dus-o in casa fecioarelor si a locuit acolo impreuna cu ele 12 ani. Numai rugaciunea o facea in Sfinta Sfintelor.

Dar cum a trait Fecioara Maria la templu 12 ani? Templul lui Solomon, care fusese refacut de Zorobabel, avea in jurul lui 90 de camere, cum arata vechiul istoric iudeu Iosif Flavius. Treizeci de camere, in partea de jos, erau destinate vaduvelor care isi duceau vaduvia in curatenie, in post si rugaciune si erau pururea in templu. Asa era Ana, fiica lui Samuil din neamul lui Aser si alte multe vaduve care petreceau si se hraneau din venitul templului si slujeau la curatenie si la toate trebuintele lui. Deasupra acestor camere erau alte treizeci de camere in care locuiau nazoreii, un fel de calugari ai Legii Vechi, care traiau necasatoriti, asemenea calugarilor de astazi. Deasupra acestor camere, la etajul al doilea, erau alte treizeci de camere unde petreceau fecioarele templului.

Toti credinciosii care voiau sa pastreze fetele lor curate pina la maritat, le aduceau la templul lui Solomon si le dadeau sub ingrijirea preotilor si arhiereilor, sa petreaca in rugaciuni si cintari, cosind vesminte si broderii si spalind si curatind templul. Intr-una din aceste camere destinate fecioarelor a adus Proorocul Zaharia pe Preacurata Fecioara Maria si a dat-o in mina fecioarelor celor mai in virsta. Fiind foarte luminata de Duhul Sfint aici a invatat Fecioara Maria toata Scriptura, precum si lucrul de mina, asa cum invata si Sfintul Ghermano. Si se mirau fecioarele celelalte de istetimea si de curatia mintii ei, caci a deprins indata toata dumnezeiasca Scriptura si tot lucrul miinilor, cel mai gingas si mai curat pentru folosul templului. Si era iubita de toti pentru intelepciunea ei.

Despre nevointa ei ingereasca in templu ne spun sfintii Teofilact, Ghermano, Teodorit si alti parinti bisericesti, ca Fecioara Maria priveghea de seara pina dimineata in Sfinta Sfintelor, cugetind adinc si rugindu-se lui Dumnezeu, in rapire si in extazul mintii. Acolo se ruga pentru mintuirea intregului neam omenesc. In zorii zilei adormea putin, apoi iar se scula la rugaciune. Si era pururea in genunchi de la ceasul al treilea pina la al noualea, cind se ducea la locasul fecioarelor si incepea lucrul miinilor. Insa, cum spun Sfintii Parinti, pururea era in rugaciune si cugetare la legea lui Dumnezeu ziua si noaptea. Seara la ora sase venea Arhanghelul Gavriil si-i aducea Fecioarei Maria hrana ingereasca din cer in Sfinta Sfintelor. Asa s-a hranit ea timp de 12 ani, nu cu hrana paminteasca, ci numai cu hrana cereasca adusa de Arhanghelul Gavriil.

Pe acest dumnezeiesc arhanghel, Zaharia proorocul de multe ori il vedea si se minuna foarte, cum un inger din cer vine s-o hraneasca pe aceasta copila, sa-i aduca o data pe zi impartasire ingereasca si cugeta intru sine: “Oare ce are sa fie aceasta Fecioara aleasa de Dumnezeu?” Isi aducea aminte ca Dumnezeu a hranit un popor intreg in pustie cu mana; isi aducea aminte ca Dumnezeu a hranit pe Ilie proorocul, dar a trimis corbii sa-i aduca de doua ori pe zi hrana. Isi aducea aminte Zaharia ca Dumnezeu a hranit pe Daniil in groapa cu lei, dar n-a venit nici un inger, ci a rapit ingerul pe Proorocul Avacum din Ierusalim cu piine si zeama, cum spune Scriptura, si l-au dus sa hraneasca pe Daniil in groapa leilor, cind acesta striga: “Adu-Ti aminte de mine, Dumnezeule, ca am flaminzit!” Dar de aceasta fecioara nu se dumirea, ca nu venea sa-i aduca piine paminteasca, nici carne ca lui Ilie, ci ii aducea hrana ingereasca.

Asa a fost petrecerea Preasfintei Fecioare Maria in Sfinta Sfintelor. Era ca un heruvim plin de intelepciune. Era ca un serafim pentru ca ardea cu dragoste necontenita pentru Dumnezeu, ziditorul ei, care a zamislit-o in pintecele sterp al mamei sale. Inima ei era in cer, iar trupul ei curat era in Sfinta Sfintelor, ca un inger cuvintator si dumnezeiesc careia ii slujea cel mai mare peste arhangheli, Arhanghelul Gavriil. Fecioara Maria petrecea neincetat in rugaciunea inimii si Il odihnea pe Dumnezeu in gindirea ei cu lacrimi si extaz. Pentru aceasta arhanghelul o slujea, o hranea si o pazea pentru ca era biserica a Dumnezeului celui viu si se pregatea sa fie salas al Mintuitorului lumii, pe Care nu-L incape cerul si pamintul.

Intrarea Maicii Domnului in Biserica – Evanghelia cu Marta si Maria

V-ati pus intrebarea pentru ce s-a citit astazi evanghelia cu Marta si Maria si pentru ce la toate praznicile Maicii Domnului nu se citeste altceva? Iata de ce dumnezeiestii Parinti care au alcatuit sinaxarul, fiind plini de Duhul lui Dumnezeu, au rinduit toate evangheliile si apostolii de peste an si toate cintarile bisericesti dupa lucrarea si insemnatatea fiecarui praznic, in asa fel, ca sa se dezvaluie prin toate taina acelui praznic, lucrarea acelui sfint, viata acelui mucenic sau cuvios. Prin evanghelia de astazi se arata ca Maica Domnului, Maria cea Preasfinta si Preacurata, si-a ales partea cea buna (Luca 10, 42).

Si care este partea cea buna in viata crestinului? Pe toata fapta buna trebuie s-o insotim cu rugaciunea, dupa cum ne invata si marele Apostol Pavel in epistola catre Tesaloniceni, unde zice: Neincetat va rugati! (I Tesaloniceni 5, 17). Dar si Mintuitorul zice in Sfinta Evanghelie: Luati aminte, privegheati si va rugati (Marcu 13, 33). Si Sfintul Apostol Petru zice: Fiti treji, privegheati, ca potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautind pe cine sa inghita (I Petru 5, 8 ) Si Sfintul prooroc David de asemenea ne spune: Bine voi cuvinta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda lui in gura mea (Psalm 33, 1).

Iata pentru ce s-a citit Evanghelia aceasta. Ca sa ne invete pe toti ca Maica Domnului si-a ales partea cea buna, partea Mariei, cum spune Mintuitorul catre Marta: Marto, Marto te ingrijesti si spre multe te silesti, dar un lucru trebuie: caci Maria (care statea la picioarele lui Hristos) partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea! (Luca 10, 41-42).

Fratilor, daca am alege partea Mariei in viata noastra, daca am sta la picioarele Domnului ca Fecioara in Sfinta Sfintelor, daca am petrece in rugaciune si in gindire de Dumnezeu ca dinsa, nu ne-ar hrani pe noi oamenii, ci ingerii din cer; dar noi ne punem nadejdea mai mult in miinile si in priceperea noastra. Dar iata ce spune proorocul Ieremia: Blestemat este omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc (Ieremia 17, 5). In alt loc zice: Nebun este acela care saruta miinile sale si zice ca acestea m-au hranit pe mine. Te-au hranit miinile tale? Dar daca Dumnezeu iti dadea o boala, ai fi putut face ceva cu miinile si cu priceperea ta? La fel si psalmistul zice: Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani (Psalm 54, 25). Sa nadajduim mai intii in Dumnezeu si apoi sa lucram cu cinste, cu dragoste si cu dreptate, ca zice iarasi Scriptura: Cel ce nu vrea sa lucreze, acela sa nu manince (II Tesaloniceni 3, 10). Deci lucrul nostru trebuie sa fie insotit de rugaciune, sa fie inceput si terminat cu rugaciune si cu gindul la Dumnezeu si atunci toate vor fi cu spor.

Iubiti credinciosi,
Astazi Fecioara Maria a fost adusa la Ierusalim, in Biserica Domnului sa se roage, sa vorbeasca cu Dumnezeu si cu ingerii, sa se indumnezeiasca, sa se faca biserica vie a Duhului Sfint, sa se pregateasca pentru a naste pe pamint pe Iisus Hristos, Mintuitorul lumii.

Maica Domnului s-a nascut prin rugaciune, a petrecut 12 ani la templu numai in post, in rugaciune si in neintinata feciorie. Ea si acum se roaga neincetat in bisericile noastre, impreuna cu toti sfintii, pentru noi, pentru mamele si copiii nostri, pentru toti cei ce cred in Dumnezeu si iubesc poruncile Lui. Maica Domnului sta in genunchi inaintea Preasfintei Treimi si se roaga impreuna cu ingerii si cu Apostolii pentru pacea lumii, pentru iertarea pacatelor si mintuirea tuturor oamenilor.

Sa ne rugam si noi, fratilor, lui Dumnezeu impreuna cu Maica Domnului si cu toti sfintii. Sa venim cit mai regulat la Sfinta Biserica, mai ales in Duminici si sarbatori. Sa ascultam cu evlavie sfintele slujbe, sa ducem viata curata pe pamint, sa ne iubim unii pe altii si sa iertam, ca sa fim iertati.

Maica Domnului ne invata cum sa ne rugam, cu cita evlavie trebuie sa mergem la biserica si in ce chip sa traim pe pamint ca sa dobindim imparatia cerurilor. Sa laudam deci pe Nascatoarea de Dumnezeu si sa rostim cu credinta aceasta scurta rugaciune: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, mintuieste-ne pe noi!” Amin.

de Arhimandrit Ilie Cleopa

Troparul Sfintei Cuvioase Parascheva

Parintele Galeriu – Despre Cuvioasa Parascheva