Chestiunea monopolului în Patriarhia Română

Ieri am postat pe blog o ştire preluată ad literam de pe ortodoxmedia.com, căreia însă i-am schimbat titlul, pentru a-i asigura o circulaţie mai largă. Încă o dată m-am convins că oamenii manifestă o curiozitate sporită faţă de anumite grupuri de cuvinte, deoarece această ştire a fost, într-adevăr, cel mai vizitat articol pentru ziua de ieri. Trebuie totuşi să mărturisesc că titlul „Monopolul media – un proiect demarat de Patriarhia Română” este poate cam pretenţios pentru o simplă ştire. Mă tem că mulţi au aşteptat să găsească ceva mai mult clikuindu-l, de aceea mă grăbesc să adaug cîteva cuvinte despre chestiunea monopolului în Patriarhia Română.

Mai întîi trebuie să spunem că Patriarhia Română, ca şi persoană juridică, este preocupată asiduu de chestiunea monopolului. În acest sens, în urma unui lobby (pentru că altfel nu se explică tăcerea ce planează în jurul unei legi anticonstituţionale – Legea nr. 103/1992), Patriarhia Română a monopolizat oarecînd producerea şi comercializarea „obiectelor specifice cultului”. Această lege ar fi trebuit să interzică oricui să producă anumite obiecte şi cărţi spre vînzare, începînd de la lumînări, icoane şi calendare, pînă la vase liturgice şi evanghelii. Legea însă, fiind făcută în pripă, dar mai ales venind în contradicţie cu legislaţia internaţională, suferă de o formulare neclară. Trebuie să recunoaştem că este dificil să deosebeşti în faţa tribunalului o lumînare „ortodoxă” de una „catolică” sau „budhistă”. Faptul că nu există nici o lege (şi nici măcar un canon) care să deosebească o icoană ortodoxă de una catolică i-a determinat pe toţi cei care vindeau icoane să abandoneze relaţia cu BOR şi să activeze cu autorizaţii emise de episcopii catolici sau greco-catolici care s-au arătat mai indulgenţi decît cei ortodocşi.

Acest interes meschin exprimat de Patriarhia Română, care nu dă voie preotului să-şi facă singur lumînările pe care le arde în biserică, a făcut ca BOR să pară o asociaţie de tîrgoveţi de lumînări şi calendare, capabilă să atragă în judecată pe orice babă sărmană care a vîndut o lumînare care nu purta sigiliul Patriarhiei.

Însă partea mai gravă a acestui monopol este cea legată de cărţile de cult. La cărţi de cult intră Evanghelia şi Apostolul liturgice, Liturghierul, Mineul, Octoihul dar şi alte cărţi obligatorii pentru săvîrşirea cultului ortodox. S-a dovedit că Patriarhia a preluat monopolul asupra acestor cărţi nu pentru a le tipări în condiţii cît mai bune şi corecte cu putinţă, ci pentru a stopa răspîndirea lor. De pildă, Octoihul mare şi Mineele pe mai multe luni (fiecărei luni îi corespunde un Mineu, carte care cuprinde slujbele sfinţilor pe fiecare zi) nu au fost tipărite în decursul multor ani, aşa încît marea majoritate a bisericilor din România a fost lipsită de posibilitatea de a săvîrşi cultul ortodox complet. Graţie acestei manevre, în cele mai multe biserici de mir nici măcar nu se mai săvîrşeşte Vecernia, iar Utrenia este lipsită de canoanele sfinţilor, deoarece toţi s-au obişnuit că nu au cărţi. Aceste monumente fundamentale ale Ortodoxiei, Octoihul şi Mineele, au fost retipărite de Patriarhia Română, numai din interes de piaţă, abia după ce Mitropolia Moldovei (cea din Patriarhia Moscovei) a publicat fără nici o sinchiseală cărţile numite, umplînd cu ele România.

Trebuie să spunem că nicăieri nu a mai fost pomenit un astfel de monopol asupra cărţilor care alcătuiesc tezaurul milenar al Ortodoxiei. Oriunde în lume, orice episcop este liber să publice aceste cărţi sfinte ori de cîte ori comunitatea are nevoie de ele. Patriarhia Română, ca persoană juridică, nu se poate erija în moştenitoarea de drept a acestor cărţi şi nici măcar a traducerilor acestora, deoarece ele datează din timpul cînd Pariarhia Română nici nu exista, fiind chiar anterioare statului actual român. Este ca şi cum Primăria din Bacău ar pune monopol pe George Bacovia şi primarul Humuleştiului pe Ion Creangă. Ca să nu mai spun că ediţiile actuale tipărite de Patriarhie prezintă interminabile diortosiri şi rediortosiri, aşa încît, în termeni estetici şi juridici, putem vorbi de tot atîtea „opere”, cîte traduceri.

Ar mai trebuie să vorbesc de Biblie, pe care episcopii ortodocşi nu au voie să o tipărească, în schimb au voie să o tipărească sectanţii, dar ne abatem prea mult.

Aşadar, vestea despre înghiţirea unui post de radio mitropolitan de către concernul Trinitas (pe care o anunţam sub un titlu poate prea pompos) este, desigur, un gest care împlineşte tendinţa de monopolizare a tot şi a toate iniţiată de Patriarhia Română cu sprijinul celor care, la nevoie, au putere să facă şi legi.

Un cititor al acestui articol
mi-a trimis o ştire potrivită discuţiei despre monopol

de Ieromonah SAVATIE BASTOVOI

Articole asemanatoare:

1. Monopolul media – un proiect demarat de Patriarhia Română
2. Sfantul Apostol Pavel – la Patriarhia Romana
3. Internetul şi Patriarhia au luat foc de la cipuri
4. Patriarhia critică scoaterea incestului şi prostituţiei din Codul Penal