Biblia sau Sfânta Scriptură pe înțelesul tuturor – Noul Testament (I)

SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ MATEI

INTRODUCERE LA EVANGHELIA DUPĂ MATEI

De notat mai că acest după semnifică:
- “Evanghelia potrivit lui Matei”;
- “Evanghelia în conformitate cu cele scrise de Matei”;
- “Evanghelia în versiunea lui Matei”.

Evanghelia (cuvânt grecesc care înseamnă ,,vestea cea bună”) este una singură, cea trăită şi propovăduită de Domnul Iisus Hristos, Care nu a scris nimic. Ea a fost preluată de Sfinţii Săi ucenici şi Apostoli şi a circulat numai oral, adică verbal, sau prin viu grai, timp de câteva decenii, sub garanţia Duhului Sfânt Care i-a asigurat adevărurile fundamentale. Dintre cei ce au predicat-o astfel s-au distins apoi aceia pe care-i cunoaştem sub numele de evanghelişti; ei au consemnat în scris o parte din tradiţia orală pe care o posedau fie direct, fie indirect de la martori oculari sau prin mijlocirea unor documente. Fiecare însă a procedat în funcţie de scopul, mijloacele, cultura şi stilul care-i erau proprii şi aşa se face că Evangheliile, deşi istorisesc aceeaşi viaţă şi aceeaşi învăţătură a lui Iisus, nici nu se suprapun şi nici nu epuizează întreaga materie; mai mult, vom observa că, relatând unul şi acelaşi eveniment, un autor îl amplifică în timp ce altul îl condesează sau îl aşează într-un alt context, după rolul şi importanţa pe care i le conferă în iconomia întregului.

Din cele patru Evanghelii din canonul Noului Testament, primele trei se numesc şi “Evanghelii sinoptice”, ele având asemănări atât de mari încât pot fi puse pe trei coloane paralele şi privite simultan: acelaşi plan general, acelaşi tip şi aproape aceeaşi succesiune a episoadelor, acelaşi vocabular şi aceeaşi viziune asupra învăţăturii lui Iisus. Cu toate acestea, fiecare îşi are particularităţile care fac din ea o operă distinctă şi inconfundabilă.

Evanghelia după Matei i se datorează celui ce mai înainte se numise Levi, funcţionar public la vamă şi care a fost chemat de Domnul Însuşi să-I devină ucenic (MATEI 10, 3; MARCU 3, 18; LUCA 6, 15); aşadar, martor direct al evenimentelor relatate. El şi-a scris mai întâi Evanghelia în limba aramaică (vorbită de contemporanii săi şi în care a propovăduit Domnul), în jurul anului 50, pentru creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina; această versiune nu a ajuns până la noi. În preajma anului 65 (oricum, înainte de anul 70) Matei a rescris-o în greacă, limba în care, practic, circula toată cultura imperiului roman; versiunea ei ni s-a păstrat în peste 500 de codici.

Matei nu-şi propune să prezinte viaţa, activitatea şi învăţătura lui Iisus în succesiunea lor cronologică, ci-şi organizează materialul în funcţie de două scopuri principale:

-a) să demonstreze că Iisus Hristos reprezintă plinirea profeţiilor mesianice din Vechiul Testament, de unde şi caracterul profund dramatic al vieţii Sale: respins de propriul Său popor (pentru care se întrupase în primul rând), El Se va deschide neamurilor păgâne, chemându-le la mântuire întru împărăţia cerurilor;

-b) să înfăţişeze viaţa şi activitatea lui Iisus în compartimente compacte: episoade biografice semnificative, cuvântări, minuni, parabole etc.; din acest punct de vedere, el s-a impus drept Evanghelistul marilor cuvântări.

Dintr-o analiză foarte sumară pot fi reţinute următoarele segmente:
-1) Naşterea lui Iisus şi viaţa Sa neştiută (MATEI 1, 1 – 2, 23);
-2) Iisus Îşi pregăteşte misiunea publică (MATEI 3, 1 – 4, 11);
-3) Activitatea lui Iisus în Galileea şi în ţinuturile dimprejur (MATEI 4, 12 – 18, 35);
-4) Suirea la Ierusalim (MATEI 19, 1 – 20, 34);
-5) Activitatea lui Iisus la Ierusalim (MATEI 21, 1 – 25, 46);
-6) Patimile lui Iisus (MATEI 26, 1 – 27, 66);
-7) Iisus după Învierea Sa din morţi (MATEI 28, 1-20).

În interiorul acestor segmente sunt rânduite temele pe care autorul le-a propus, după un plan bine chibzuit. Matei este scriitorul echilibrului şi al armoniei, al înţelepciunii bine aşezate, al construcţiei solide şi al stilului sobru. Predica de pe Munte, Marea Cuvântare Eshatologică, Rechizitoriul lui Iisus asupra fariseilor, sunt modele de compoziţie elaborată, din a cărei structură nu lipsesc anumite jocuri controlate din simbolica numerelor, cum ar fi de pildă, cifra şapte: şapte cereri în Rugăciunea Domnească, şapte parabole, şapte mustrări asupra fariseilor, trei grupe a câte de două ori şapte (14) în genealogia lui Iisus. Gândire ordonată, expresie fluidă, suflu epic şi plasticitate descriptivă, iată condiţiile care-i conferă Evangheliei după Matei un anume primat în preferinţa cititorilor.

BIBLIOGRAFIE:

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD; Tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI – 2001.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu”, Satu-Mare

Articole asemanatoare:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură pe înțelesul tuturor – Noul Testament (I)
2. Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (VIII)
3. Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (XI)
4. Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (V)
5. Biblia sau Sfânta Scriptură – Pe înțelesul tuturor (IV)