Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 2

- Practic, aceasta ar însemna să se facă ortodocşi, toţi, la ei acasă, şi în acest fel suntem uniţi de la sine în Hristos. Nu e nevoie de negocieri, de tratate, de concilii şi de falsa propagandă ecumenistă.

- Noi facem uneori Liturghia Sfântului Grigore Dialogul, papă al Romei. Îl cinstim pe Sfântul Leon cel Mare, papă al Romei, pe Anastasia Romana. Iar ei nu-şi mai cinstesc strămoşii lor. Ei nu trebuie să facă o revenire la credinţa noastră, şi nici măcar nu e nevoie să se raporteze la ortodocşii români, greci sau ruşi, ci la credinţa propriilor strămoşi. Dacă se întorc la strămoşii lor, atunci suntem uniţi deja. Ei sunt străini de duhul propriilor Părinţi şi au ajuns la secătuire duhovnicească, întrucât nu mai lucrează harul asupra lor. Ei caută acum o unire cu noi prin care să ne stăpânească.

- Să ne schimbe şi să ne facă pe noi catolici, asta e problema. Mesajul subtextual al discursului papei Benedict XVI sună cam aşa: Întrucât suntem singura biserică adevărată, veniţi toţi la catolicism dacă vreţi să fiţi uniţi în adevăr.

- Să ştiţi că această afirmaţie a papei este mai de apreciat decât altele. Ratzinger, actualul Benedict, a spus pe faţă ce a gândit. Nu a lucrat învăluit ca Ioan Paul al II-lea care se amesteca, fără deosebire, cu budişti, cu vrăjitori africani, îi băga pe toţi într-o oală ecumenistă. A avut un moment de sinceritate actualul papă şi ne-a lămurit, încă odată, faptul că ei văd Biserica organizată piramidal. Această afirmaţie nu face altceva decât să ne trezească. Durerea cea mare este că preoţii şi ierarhii ortodocşi filo-catolici trebuie să se trezească din ecumenismul care le-a aburit minţile şi care nu este altceva decât trădarea învăţăturii Bisericii Ortodoxe. Dacă el crede că este capul bisericii, să creadă, e problema lui în faţa lui Dumnezeu. Noi trebuie să nu ne schimbăm în credinţă şi să rămânem tari, să nu ne mai descumpănim după cum bate vântul influenţelor din exterior. Din toate afirmaţiile lui noi putem ieşi câştigaţi.

- Se pare că Dumnezeu a îngăduit să se lanseze în lume aceste declaraţii ale papei pentru a strica toate urzelile de zeci de ani ale ecumeniştilor ortodocşi şi neoprotestanţi, pentru a se alege apele şi pentru ca noi să ne întărim în credinţa noastră.

- Da, da, le-a stricat munca de zeci de ani. Chiar dacă romano-catolicii au acţionat aşa, totuşi noi păstrăm şi continuăm dialogul cu toţi. Atâta vreme cât, în Sfânta Liturghie, la ectenii, ne rugăm pentru catehumeni şi pentru toţi pe care îi aşteptăm să vină la Biserica ortodoxă, trebuie să purtăm şi un dialog. Dar acesta trebuie susţinut de pe anumite poziţii. Noi suntem oameni nevrednici, nu avem măsura sfinţilor, dar Biserica este curată. Biserica îi aşteaptă, nu noi, pe toţi, ca tatăl pe fiul risipitor. Problema dialogului ecumenist este că ortodocşii poartă dialogul de pe poziţii egale sau de inferioritate, cu negocieri de dogme, de adevăruri. Într-o astfel de poziţie noi cădem din dreapta credinţă.

- Cred că trebuie lămurite două probleme. Prima este aceea că rostul nostru, al ortodocşilor, inclusiv al celor români, pe pământ este să păstrăm dreapta credinţă nealterată, pentru ca toţi rătăciţii să aibă reperul adevărului, să aibă unde să se întoarcă (fapt pe care ei îl ştiu, dar nu îl recunosc oficial). Şi a doua, care ţine de dialog, este ce conţinut are acesta, ce discutăm la întâlniri.

- După opinia mea acest dialog ar trebui să se poarte în duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Mântuitorul Iisus Hristos a adus învăţătura, pe aceasta au propovăduit-o Sfinţii Apostoli, au întărit-o Sfintele Sinoade ecumenice, prin lucrarea Duhului Sfânt. Aceasta este învăţătură despre Sfânta Treime, despre Sfânta Biserică, despre Botez şi celelalte Sfinte Taine, despre lucrarea harului, despre virtuţile creştine, despre rânduiala în Biserică, despre ce trebuie să facă omul ca să se menţină în dreapta credinţă aşa cum a dat-o Dumnezeu. Mărturisind şi învăţând tot ceea ce au spus înaintaşii noştri, nu schimbăm nimic, iar dialogul cu ceilalţi are rostul să-i luminăm să înţeleagă că au deviat de la învăţătura Bisericii Ortodoxe. În duh de pace şi de toleranţă, le arătăm rătăcirea, dar nu negociem adevărurile de credinţă, prin cedări şi adăugări continui, până ajungem la o altă credinţă, de pildă la New Age. Când i-a trimis pe apostoli la propovăduire, Mântuitorul le-a spus că nu trebuie să aibă decât o traistă şi să nu dea la nimeni bineţe. Ce înseamnă asta? Că Ortodoxia nu forţează pe nimeni. Adevărul nu trebuie trâmbiţat şi propovăduit de la înălţime, el se propovăduieşte de la sine. Un Părinte duhovnicesc ne avertiza să fim atenţi, să nu devenim mucenici înainte de a ajunge cuvioşi, adică să tindem să fim sfinţi, înainte de a fi oameni ai lui Dumnezeu. Nu poţi ajunge sfânt până când nu lucrezi cu tine, să elimini răutăţile şi patimile şi să dobândeşti virtutea. Un alt Părinte zicea că nu trebuie să apărăm adevărul, ci să stăm în adevăr, ca să ne apere el pe noi.

- Ce frumos! Dacă rămânem statornici în adevăr, ne apără el pe noi, pentru că adevărul este Însuşi Hristos.

- Nu mergem să convertim pe nimeni, dar trebuie să stăm statornici în adevărul de credinţă. Priviţi şi dumneavoastră, în jurul Bacăului, în jurul Oneştiului, al altor oraşe din Moldova şi nu numai, catolicii şi-au construit numeroase fortăreţe (mânăstiri, biserici, case de reculegere, de meditaţie, aşezăminte sociale, asociaţii, fundaţii etc.), se manifestă o adevărată ofensivă catolică prin care ţintesc să amestece ortodoxia cu catolicismul şi să dilueze adevărata credinţă. În timpul comunismului, cei care îl propovăduiau pe Hristos, călugări, preoţi, mireni credincioşi au fost băgaţi în puşcării. Dar a văzut Satana că din temniţe au ieşit sfinţi. De aceea, acum se promovează o politică mai perversă. Întâi vizează diluarea învăţăturii de credinţă. Când aceasta se produce, cazi din har şi, implicit, de sub acoperământul lui Dumnezeu. Este ca şi cum ai avea o cană cu apă curată. Vrem să menţinem puritatea apei, chiar dacă suntem mici, din ce în ce mai puţini. Dar, peste 200 de ani, copiii vor şti cum este gustul apei curate. Însă, dacă de teamă să nu diminuăm mărimea cănii, tot acceptăm să adăugăm în ea ulei, oţet, benzină, praf, orice, atunci va fi mai mare, dar nu va mai avea nici o picătură de apă curată în ea. Aceasta este politica dusă în prezent, de amestecare a învăţăturii de credinţă, de diluare şi amărâre a ei.

- Amestec, amestec, amestec, până nu mai rămâne nimic autentic. Spuneaţi mai înainte că, la Sfânta Liturghie, este foarte importantă finalizarea acesteia, prin împărtăşirea credincioşilor, intrarea în comuniune a credincioşilor cu Hristos integral, deci şi cu Adevărul. Cum să rămânem statornici în adevărul de credinţă dacă nu apărăm dreapta credinţă şi dacă nu o înfăptuim în viaţa noastră, inclusiv prin Sfânta Împărtăşanie, prin rugăciune, prin post, prin celelalte fapte ale credinţei?

- Aici trebuie să fim foarte atenţi. Postul în sine nu are nici o valoare. Rugăciunea în sine nu are nici o valoare. Metaniile, la fel. Şi pomenile n-au nici o valoare, nimic din Ortodoxie nu are nici o valoare, dacă nu se fac în smerenie şi iubire. Harul nu se dă pentru post, ci pentru smerenia care vine în urma postului, smerenia care vine în urma rugăciunii, a privegherilor, a metaniilor. Acestea sunt instrumente prin care să dobândim smerenia. Atenţie, însă, smerenia nu înseamnă să fii bleg! Smerenia înseamnă discernământ, cumpătare, o raportare corectă la Dumnezeu şi la creaţie. Smera înseamnă măsură. Dacă în pământ pui sămânţă de morcov, ţelină, ridichi, pătrunjel, toate au nevoie de o singură mişcare: să le acoperi. Dacă nu se acoperă sămânţa, nu moare, nu se smereşte şi nu învie. Ce vreau să vă spun cu asta? Că toate eforturile ascetice, dacă nu se încununează cu unirea în Sfânta Împărtăşanie cu Hristos, rămân în ele însele. Ştim că fără Hristos nu putem face nimic. Hristos din noi luptă cu păcatele noastre, vindecă rănile noastre. Noi nu facem altceva decât să ne supunem voinţa lucrării lui Dumnezeu. Jertfa noastră constă doar în a ne deschide în faţa lucrării lui Dumnezeu din noi.

- Cum trebuie, Părinte, făcută această lucrare de întărire a creştinilor în faţa lucrării perfide a fărădelegii din aceste vremuri?

- Să fie spovedania cât de deasă şi împărtăşania cât de deasă. Dar, nu există o măsură standard, la 40 de zile, la 60 de zile sau la 70 de zile. Împărtăşirea trebuie făcută cu conştiinţa curată, după spovedanie. Dacă greşeşte duhovnicul, conştiinţa creştinului nu greşeşte, nu ar trebui să greşească.

Interviu cu Părintele Macarie BANU, stareţul Schitului Oituz
de Ioan Enache

Articole asemanatoare:

1. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 1
2. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 3
3. Primejdia Mărturisirii