Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 1

- Recent, mai exact la începutul lunii iulie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a făcut o declaraţie oficială, prin care proclamă Biserica romano-catolică drept singura adevărată şi neagă validitatea tuturor celorlalte culte creştine, respingând ideea că acelea ar fi biserici. Nici Ortodoxia nu poate fi considerată ca atare, mai ales că are o „rană”, nu recunoaşte primatul papal. Cum vede un ortodox care stă în vârful muntelui şi se linişteşte cu rugăciunea Domnului Iisus această problemă?

- Cred că trebuie să primim afirmaţiile Papei Benedict XVI în contextul evenimentelor de pe plan mondial. Un şef de biserică, aşa cum este el, nu spune cuvinte la întâmplare, ci se gândeşte dinainte la impactul pe care îl vor avea asupra celorlalte confesiuni religioase. În ce ne priveşte, trebuie să ne fie foarte clară această problemă, deoarece acum în lume se finalizează globalizarea economică şi politică, militară şi administrativă, se cere ca omul să fie cucerit şi stăpânit şi din punct de vedere religios. Globalizarea religioasă nu vine de la un singur om, cum este papa de la Roma, el este doar un pion în uriaşul mecanism internaţional. Lupta aceasta a început în cer, prin manifestările Satanei care vrea să-l stăpânească pe om. Lupta se continuă pe pământ. Dar, aşa cum spune un autor, Cornel Constantin Ciomâzgă în cartea Lucrarea, „Dumnezeu învârte cheia binelui în broasca răului”, Dumnezeu se foloseşte de unele afirmaţii, cum a fost şi aceea a papei, tocmai pentru a-şi pune în valoare lucrarea Sa de a discerne, de a separa oile de capre. Ce observăm? Se lucrează de zeci de ani la ecumenism, se ostenesc de zeci de ani pentru a aduna sub acelaşi acoperiş ortodocşi, catolici, protestanţi, evanghelişti, toate felurile de aşa zişi creştini. Mulţi ierarhi au început să încline către această idee a ecumenismului, dar cum spune Părintele Iustin Popovici, cum spune Părintele Cleopa, cum spune Părintele Stăniloae, cum spune Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, ecumenismul este erezia ereziilor. De ce? Pentru că este suma tuturor ereziilor din toate timpurile, în care omul se face pe sine dumnezeu şi amestecă totul. Acesta este amalgamul în care papa e aşezat în rând cu ceilalţi. În mintea lui, el, care se face pe sine infailibil, nu poate accepta această „egalitate”. Recenta declaraţie de la Vatican este un oftat al papei, prin care „decretează” că ei sunt unica biserică, păstrătoare a adevărului. Însă, noi, ortodocşii, bizuindu-ne pe învăţătura Sfinţilor Părinţi, pe tradiţia Sfintelor Sinoade ecumenice, pe învăţătura Bisericii de mii de ani, nu avem cum să răspundem la rău cu rău. Ne afirmăm încă o dată răspicat, dar cu linişte, identitatea noastră de creştini ortodocşi. Suntem urmaşii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, suntem urmaşii Sfinţilor Apostoli, suntem urmaşii şi păstrătorii învăţăturii Sfintelor sinoade ecumenice, avem continuitate apostolică, lucrează harul în Sfânta Biserică Ortodoxă, Tainele se sfinţesc, roadele Duhului Sfânt sunt dragostea, bunătatea, pacea, îndelunga răbdare. Din primii ani ai creştinismului şi până acum Biserica Ortodoxă a dat sfinţi şi va mai da în continuare. Răspunsul nostru la această afirmaţie jignitoare a papei este mărturisirea încă o dată, în faţa lui Dumnezeu şi a întregii lumi, a crezului nostru ortodox, că suntem una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Pe papă nu-l considerăm şef al Bisericii, fiindcă astfel îl anulăm pe Hristos Care este cap al Bisericii. Dacă am accepta învăţăturile eretice ale catolicilor, nu am face altceva decât să ne îndoim de învăţătura Bisericii noastre ortodoxe. Dacă am susţine teoria ramificaţiilor, atât de dragă ecumeniştilor, înseamnă că noi n-am avut harul deplin. Dacă susţinem teoria minimului dogmatic, înseamnă că şi noi, creştinii ortodocşi, avem fragmente de adevăr pe care le punem la un loc cu ceilalţi care au şi ei un minim de adevăr. Asta ar însemna că noi înşine micşorăm adevărul de credinţă şi cădem din har. Lupta care se desfăşoară acum se duce împotriva adevărului, e de natură dogmatică. În momentul când ai căzut din adevăr, ai căzut şi din iubire şi din har, iar biserica nu mai e mântuitoare. Lupta pe care trebuie să o ducem ca preoţi, monahi, ierarhi şi creştini ortodocşi, în zilele de astăzi, este de a păstra, până la jertfă, adevărul şi învăţătura dreptei credinţe. Acum este momentul în care nu mai putem să fim căldicei. Acum trebuie să afirmăm clar, pe faţă, cu tărie, tot ceea ce mărturiseşte Biserica de 2000 de ani. La declaraţiile papei răspundem că suntem statornici în adevărul de credinţă, suntem singura biserică păstrătoare a continuităţii apostolice, pentru că aceasta nu este numai un gest, punerea mâinilor pe capul unui ierarh, unul la altul, ci este continuitatea de învăţătură şi de dreaptă credinţă, neschimbată de 2000 de ani. Botezul nu este valabil decât în virtutea crezului mărturisit la intrarea în Sfânta Biserică, simbol de credinţă prin care este definită ortodox Sfânta Treime, altfel nu lucrează harul şi taina nu este validă. Aceasta este învăţătura Sfinţilor Părinţi.

- Şi declaraţia pontifului roman şi reacţiile noastre la ea vor avea consecinţe în dialogul interreligos, în activul şi răspânditul dialog dintre denominaţiunile creştine. În noul context, creat de declaraţiile papei, cum vedeţi unitatea creştină? Ce ar fi aceea „ca toţi să fie una”?

- Unitatea în Hristos este unitatea în duh. Nu este o unitate administrativă. În momentul în care toţi ceilalţi ar reveni la învăţătura Bisericii de acum 2000 de ani şi la învăţăturile Sinoadelor ecumenice, atunci harul ar reveni la ei şi am fi deja uniţi, şa cum era înainte de marea schismă. Unitatea de jos se va face de la sine. Nu trebuie să vizăm o unitate a noastră, a oamenilor, ci trebuie să fie o unitate a lui Hristos. Trebuie puse multă smerenie, post şi rugăciune ca să se unească „toţi în una”. Nici măcar nu putem vorbi de o unire a „bisericilor”, pentru că spunea Părintele Stăniloae, Biserica Ortodoxa şi Biserica catolică nu sunt două biserici surori, deoarece noi mărturisim un domn, o credinţă, un botez în una, sfântă, sobornicească şi apostolească biserică. Cum să recunoaştem Biserica catolică drept biserică a lui Hristos, ceea ce înseamnă că este trupul lui Hristos şi are în ea harul, când ei consideră harul graţie creată? Dacă harul e creat, atunci pe sfânta masă acţionează o creatură nu un Creator. Asta ar însemna că Botezul şi toate tainele sunt lucrate cu o energie creată, adică sunt sacramente, că mama, steagul, imnul sunt sacre, dar nu sunt sfinte. Ce vreau să spun e că unitatea creştinilor se poate făptui numai cu o singură condiţie: catolicii, protestanţii şi toţi, orice ar fi ei, să revină la învăţătura dreptei credinţe. Noi nu trebuie să atragem pe nimeni la Ortodoxie, nu trebuie să mergem la nimeni cu forţa, nu vrem să ne unim cu nimeni, dar nu respingem pe nimeni. Stăm şi ne trăim adevărul de credinţă. Biserica noastră ortodoxă este împlinită şi odihnită şi echilibrată în ea însăşi, prin Duhul Sfânt, nu avem nici de adăugat ceva, nici de scos ceva din învăţătura de credinţă, ci doar să mai curăţim din învăţăturile scolastice care au pătruns cu timpul în ea. Atenţie, lupta pe care o au ortodocşii acum, nu este cu catolicii, nici cu protestanţi, musulmanii, hinduiştii sau orice ar fi ei, ci cu noi înşine ca să ne păstrăm intact ceea ce avem. Nu trebuie să fim fundamentalişti, rigizi, răzbunători, ci să avem dragoste, pace. Dar să nu confundăm iubirea de Dumnezeu, cu iubirea de aproapele. Să-i iubim până şi pe vrăjmaşii noştri, dar trebuie să fim fermi şi să nu cedăm din adevărul de credinţă nici o centimă. Avva Agaton, fiind făcut desfrânat, păcătos, lacom, a confirmat, numai când i-au zis eretic, a răspuns, „nu sunt”, pentru că erezia îl desparte pe om de Dumnezeu. Să ne smerim pe noi înşine, dar numai până la erezie, pe aceasta să o refuzăm categoric. Nu trebuie să scriem pe fruntea noastră antiecumenişti, pentru a ne păstra ortodoxia şi identitatea, ci să scriem ortodocşi. Să ne trăim credinţa, să revenim la practica rugăciunii, să fim curaţi, să punem în valoare şi să ne apărăm adevărul de credinţă şi comorile bisericii. Asta, privindu-ne sincer, avem multe probleme la noi în biserică, cu ortodocşii păstori şi credincioşi. Să ne vindecăm întâi rănile noastre. Şi-apoi să-i mai ajutăm şi pe ceilalţi. Cum să facem ecumenism de dragul ecumenismului când noi nu suntem bine fixaţi în învăţătura noastră ortodoxă? Să ne ocupăm mai mult de unirea credinciosului cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie. Liturghia la care nu împărtăşim pe nimeni este fără finalitate. Este ca şi cum am sfinţi agheasma şi am închide-o în sticlă. Sfintele Taine slujite trebuie comunicate credincioşilor, Sfântul Maslu prin ungerea cu ulei sfinţit şi consumarea făinii sfinţite, Sfânta Liturghie prin împărtăşirea credincioşilor. Acum creştinul trăieşte pentru plăcerile lumeşti de la sfârşitul săptămânii de muncă, nu pentru unirea cu Hristos în Sfânta împărtăşanie. Să ne unim cu Hristos, în cadrul Sfintei Liturghii, după o pregătire curată, responsabilă, cu înfricoşare, aş zice. Şi după aceea să ne gândim la unirea în duh cu ceilalţi creştini.

Interviu cu Părintele Macarie BANU, stareţul Schitului Oituz
de Ioan Enache

Articole asemanatoare:

1. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 2
2. Când ai căzut din adevăr, ai căzut din iubire şi din har – 3
3. Primejdia Mărturisirii