subscribe: Posts | Comments | Email

Rânduiala completă a tainei Sfântului Maslu (II)

0 comments
Rânduiala completă a tainei Sfântului Maslu (II)
Print Friendly

CONDAC, glasul al 2-lea
Podobie: Căutând cele de sus…

Cel ce eşti Izvorul milei, Preabunule, izbăveşte de toată suferinţa pe aceştia ce cad cu credinţă fierbinte la mila Ta cea negrăită, Îndurate, şi, uşurându-le neputinţele, dă-le dumnezeiescul har de sus.

Cântarea a 7-a:

Irmos: În cuptorul persan tinerii lui Avraam arzând mai mult de dragostea dreptei credinţe decât de văpaia focului, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica slaveiTale, Doamne.

Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Tu, Mântuitorule, Cel ce eşti singurul Dumnezeu, Care cu mila şi cu  îndurările Tale tămăduieşti tuturor patimile sufletelor şi zdrobirile trupurilor, Însuţi vindecă şi pe acesta ce pătimeşte în neputinţe, tămăduindu-l.

Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Când se vor mirui capetele tuturor cu ungerea untdelemnului, Hristoase Doamne, acestuia care cere milă de la Tine dăruieşte-i, cu mila Ta cea bogată, roada bucuriei şi a izbăvirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sabie împotriva diavolilor este pecetea Ta, Mântuitorule; iar prin rugăciunile preoţilor, foc care mistuieşte patimile sufleteşti; pentru aceasta, cu credinţă, Te lăudăm pe Tine noi cei ce am primit vindecare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, cea care L-ai purtat în pântece pe Cel ce  ţine toate în palmă şi L-ai  întrupat în chip minunat, după cum a bineplăcut lui Dumnezeu, te rugăm, Maica lui Dumnezeu, fă-L milostiv spre acesta care pătimeşte.

Cântarea a 8-a:

Irmos:
Mâinile tinzându-şi Daniil, gurile leilor cele deschise, în groapă, le-a încuiat; iar tinerii cei iubitori de dreapta credinţă, cu virtutea încingându-se, au stins puterea focului, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Miluieşte-ne pe toţi, Mântuitorule, după mare şi dumnezeiască mila Ta, că pentru aceasta ne-am adunat noi toţi, ca, închipuind cu taină  coborârea îndurărilor Tale, să aducem, cu credinţă ungere cu untdelemn robului Tău, pe
care  tămăduieşte-l cu puterea Ta.

Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Cu curgerile milei Tale, Hristoase, şi cu ungerile preoţilor Tăi, spală, Doamne, ca un îndurat, durerile şi rănile şi apăsările chinurilor acestuia ce este chinuit de suferinţele patimilor, ca, fiind mântuit, să Te slăvească pe Tine cu mulţumire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să nu îndepărtezi Stăpâne, mila Ta de la noi cei ce însemnăm chipul plecăciunii celei de sus şi al bucuriei şi să nu treci cu vederea pe cel ce cu credinţă strigă pururea: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preacurată, firea a primit ca o preamărită cunună, naşterea ta cea dumnezeiască, care opreşte şi biruieşte cu puterea  ei taberele vrăşmaşilor. Pentru aceasta, fiind încununaţi cu podoabele cele luminoase ale darurilor tale,
pe tine te lăudăm întru tot cântată, stăpână.

Cântarea a 9-a:

Irmos:

Hristos, Piatra cea netăiată de mână, cea din marginea unghiului, S-a tăiat din tine, muntele cel netăiat, Fecioară, împreunând firile cele despărţite. Pentru aceasta, veselindu-ne, te mărim, Născătoare de Dumnezeu.

Stăpâne, Hristoase milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Caută din cer, Milostive, şi arată mila Ta tuturor; trimite acum prin ungerea cea dumnezeiască a preoţilor ajutorul Tău şi taria Ta celui ce aleargă la Tine, Iubitorule de oameni.

Stăpâne, Hristoase milostive,  miluieşte şi tămăduieşte pe robul Tău.
Am văzut cu bucurie, Mântuitorule, Preabunule, untdelemnul cel sfânt, pe care l-ai primit prin dumnezeiasca Ta pogorâre mai mult decât cei ce se împărtăşesc de el şi îl dai în chip văzut celor ce se împărtăşesc de baia cea
dumnezeiască.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mântuitorule, îndură-Te, miluieşte, izbăveşte de chinuri şi de dureri, şi apără de săgeţile celui viclean pe robii Tăi, tămăduindu-le, ca un Stăpân
milostiv, sufletele şi trupurile cu harul cel dumnezeiesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fecioară, primind cântări şi rugăciuni de la robii tăi, izbăveşte, Preacurată, de patimi cumplite şi de dureri, cu rugăciunile tale, pe cel ce prin noi aleargă la acoperământul tău cel dumnezeiesc.

Şi îndată se zice:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare decât serafimii; care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu te mărim.

LUMINÂNDA

Podobie: Cercetatu-ne-ai de sus….
Cu milă caută cu ochiul Tău, Bunule, spre rugăciunea noastră,  a celor ce ne-am adunat astăzi în biserica Ta cea sfântă (sau în casa aceasta, dacă Taina Sfântului Maslu se oficiază la casa bolnavului), ca să ungem cu untdelemnul cel dumnezeiesc pe neputincioşii robii Tăi.

La LAUDE


Se pun stihirile pe glasul al 4-lea, după podobia: Dat-ai semn…

Ai dat harul Tău prin Apostolii Tăi, lesne iertătorule şi iubitorule de oameni, ca să tămăduiască cu untdelemnul Tău cel sfânt rănile şi bolile tuturor. Pentru aceasta şi acum, ca un Milostiv, pe cel ce vine cu credinţă sfinţeşte-l,
miluieşte-l, tămăduieşte-l prin untdelemnul Tău de toată neputinţa şi-l învredniceşte, Doamne, de desfătarea Ta cea nestricăcioasă.

Cel ce ca un Milostiv însemnezi, cu mâna Ta cea nevăzută, simţurile noastre prin untdelemnul Tău cel dumnezeiesc, caută din cer, Cel ce eşti necuprins cu mintea, spre cel ce aleargă la Tine cu credinţă şi cere iertare greşealelor şi dăruieşte-i tămăduire sufletului şi trupului, ca să Te preaslăvească pe Tine cu dragoste, slăvind puterea Ta.

Prin ungerea untdelemnului Tău şi prin atingerea preoţilor, Iubitorule de oameni, sfinţeşte de sus pe robii Tăi; izbăveşte-i de boli şi de întinăciunea sufletului; curăţeşte-i, spală-i Mântuitorule, şi fereşte-i de tot felul de sminteli; uşurează-le durerile, izgoneşte-le nevoile şi le risipeşte necazurile, ca un milostiv şi îndurat.

Slavă Tatălui şi Fiului  şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe tine te rog, preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult-lăudată, curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat Treimii celei dumnezeieşti, ca, mântuit fiind eu netrebnicul robul Tău, să măresc puterea şi mila ta cea nemăsurată.

După aceea:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea  şi în vecii
vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi,  Doamne curăţeşte păcatele noastre, Stăpâne iartă fărădelegile noastre, Sfinte cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru numele Tău.
Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte.
Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.
Preotul: Că a  Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în  vecii vecilor.
Cântăreţii: Amin.

Apoi troparul acesta, glasul al 4-lea:

Unule, Cel ce eşti grabnic spre ajutor, Hristoase, arată de sus grabnică cercetare robilor Tăi celor ce pătimesc; izbăveşte-i de boli şi de durerile cele amare; ridică-i ca să Te laude şi să Te slăvească neîncetat, pentru rugăciunile
Născătoarei de Dumnezeu, Unule, Iubitorule de oameni.

Acum, având untdelemn curat, pus în vas, se aprind şi lumânările şi diaconul zice: Binecuvintează, părinte!
Iar preotul cel mai mare, luând Sfânta Evanghelie, însemnează chipul Sfintei Cruci peste untdelemn, zicând:
Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Cântăreţii: Amin.

Diaconul (în lipsa lui, unul dintre preoţi) zice ectenia mare:

Cu pace Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.
Diaconul sau preotul: Pentru pacea de sus şi pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.
Diaconul sau preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici şi pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.
Diaconul sau preotul: Pentru sfântă biserica (casa – dacă Sfânta Taină a Maslului se săvârşeşte la casa bolonavului) şi pentru cei ce cu credinţă, cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu intră într-însa (sau ,,locuiesc în ea”, dacă Sfânta Taină se oficiază la casa bolnavului), Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.
Diaconul sau preotul: Pentru ca să se binecuvinteze untdelemnul acesta (aici binecuvintează toţi preoţii untdelemnul), cu puterea, cu lucrarea şi cu venirea Sfântului Duh, Domnului să ne rugăm.
Cântăreţii: Doamne miluieşte.

VA URMA.

Preot Prof. Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

  1. Rânduiala completă a tainei Sfântului Maslu
  2. Buna randuiala a postului
  3. Acatistul Sfantului Intaiului Mucenic si Arhidiacon Stefan
  4. Acatistul Sfantului Alexie Omul lui Dumnezeu
  5. Acatistul Sfantului Ierarh VASILE cel MARE

Leave a Reply