De la cârma minţii atârnă încotro pornim și unde să ajungem

Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. Dar celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere să devină fii ai lui Dumnezeu, cei ce nu din sânge, nici din voie trupească, nici din vrere bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut” (IOAN 1,11-13).

Iubiţi credincioşi!

Aflându-ne din nou lângă un trup neînsufleţit, care va fi dat pământului până la ce-a de-a doua venire a Domnului, de la început este bine să plecăm cu câteva lucruri ştiute şi anume: că toţi oamenii, fără deosebire, suntem în aceeaşi vreme şi fiii oamenilor şi fiii lui Dumnezeu: adică, după trup suntem făpturi pământeşti, iar după duh – făpturi cereşti. Cei ce devin fii ai lui Dumnezeu, I Se asimilează Cuvântului, Care S-a întrupat din fecioară fără bărbat. Ca făpturi cereşti, petrecem o vreme în corturi pământeşti, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: ,,Fiindcă noi ştim că dacă acest cort – locuinţa noastră pământească – se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri” (2 CORINTENI 5,1). Locuinţa noastră pământească este trupul firesc, fizic, trecător, în paralelă cu trupul duhovnicesc, nepieritor, pe care-l vom dobândi la învierea morţilor, după cum tot Sfântul Apostol Pavel ne învaţă: ,,Se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc. Dacă există trup firesc, există şi trup duhovnicesc” (1 CORINTENI 15,44). De la Dumnezeu ieşim: ,,Ştim că noi suntem din Dumnezeu şi că întreaga lume zace sub puterea Celui-Rău” (1 IOAN 5,19), petrecem pe pământ o vreme şi iarăşi la Dumnezeu ne-ntoarcem. Fericit cine se întoarce şi ajunge iar Acasă, rotunjind ocolul. Aceasta e CĂRAREA.

Unii însă nu se mai întorc.

Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăşmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine: ,,Vai celor ce numesc răul bine şi binele, rău, celor ce fac întunericul lumină şi lumina, întuneric, celor ce fac amarul dulce şi dulcele, amar!” (ISAIA 5,20) şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăşmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge… şi aşa îi prinde noaptea – moartea – rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.

Aici e toată drama omului căzut între tâlhari pe când se cobora de la Ierusalim la Ierihon (LUCA 10,30), adică a lui Adam cu toţi urmaşii lui, părăsind Raiul pentru lumea aceasta. Dar S-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv. El e Cel ce ne-a făcut să ştim: ce suntem, cine ne sunt Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, Cine ne cheamă Acasă şi cine ne-ntinde momeli? …Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.

UN TOVARĂŞ NEVĂZUT

Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri şi de aceea mulţi sunt cei ce merg pe ea; iar alta suitoare şi îngustă şi puţini se află cei care să meargă pe ea:

Intraţi pe poarta cea strâmtă; că largă este poarta – şi lat este drumul ce duce la pieire şi mulţi sunt cei ce intră prin el; şi strâmtă este poarta – şi îngust este drumul ce duce la viaţă şi puţini sunt cei ce îl află” (MATEI 7,13-14).

Calea largă e calea pierzării. Pe ea aleargă de zori două feluri de drumeţi: Lucifer, cu toată ceata lui de îngeri, aruncaţi pe pământ şi toată ,,lumea” pe care o înşeală el:

Şi aruncat a fost Balaurul cel mare, şarpele cel de demult, care se cheamă diavol şi Satana, cel ce pe toată lumea (nu universul – kosmos, ci oamenii ca lume – oikoumene) o înşeală – aruncat a fost pe pământ; şi îngerii săi aruncaţi au fost cu el” (APOCALIPSĂ 12,9).

Şi-i înşeală aşa că-i înţeapă cu acul plăcut al păcatului, care le amorţeşte sufletul o vreme, sau chiar toată vremea vieţii pământeşti. Pe beţiv, îl amorţeşte cu acul băuturii, pe desfrânat – cu plăcerea acestui păcat, pe cel lacom – cu iubirea de arginţi, hărnicia în zi de duminici şi sărbători şi cu lăcomia pântecelui, pe eretic – cu plăcerea de a asculta şi propovădui învăţături false, străine de Biserica lui Hristos. Aceştia pentru Dumnezeu sunt morţi, deşi lor li se pare că trăiesc: ,,Iar îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: Aşa grăieşte Cel ce are şapte duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: Îţi ştiu faptele, că-ţi merge numele că trăieşti, şi eşti mort” (APOCALIPSĂ 3,1), dar sunt numai trupuri: ,,Dar Domnul a zis: Duhul Meu nu va rămâne pururea în oamenii aceştia, pentru că ei sunt numai trup; aşadar, zilele lor să fie o sută douăzeci de ani” (FACERE 6,3). Toţi aceştia, câtă vreme trăiesc, dar sunt morţi, neştiind de Dumnezeu, unii de loc, alţii doar din auzite, dar fără să-i intereseze, sunt cu îngerii cei răi împreună călători la iad pe calea pierzării. Aşa au călătorit toţi nepoţii lui Adam, mii de ani de-a rândul.

Dar Dumnezeu Preamilostivul, din iubirea de oameni, a făcut totul din partea Sa, ca să-i întoarcă pe oameni din povârnirea pierzării într-o cale nouă – CALEA MÂNTUIRII. De aceea, Fiul, a doua Persoană a lui Dumnezeu, S-a făcut Om desăvârşit – afară de păcat – şi ne-a arătat CĂRAREA. Prin urmare, CALEA MÂNTUIRII e chiar CĂRAREA pe care a mers Dumnezeu Însuşi ca Om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate: ,,…că pildă v-am dat, ca voi să faceţi aşa cum am făcut Eu cu voi” (IOAN 13,15) şi dându-ne îndrăzneală. Pe CĂRAREA MÂNTUIRII încă merg două feluri de călători, căci de-atunci… un Tovarăş nevăzut şi bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare generaţie de oameni, până la sfârşitul veacului (MATEI 28,20): Dumnezeu Însuşi cu Sfinţii Săi, întovărăşind nevăzut pe oameni… . Fără Hristos şi fără Biserică, fără Sfinţi, fără Cruce, fără Îngeri şi fără Maica Domnului, nu vom fi niciodată pe CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI. AMIN.

BIBLIOGRAFIE:
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD…;
2. BOCA, Ieromonah Arsenie – CĂRAREA ÎMPĂRĂŢIEI – Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Dr. TIMOTEI SEVICIU, Episcopul Aradului şi Hunedoarei; Ediţia a V-a îngrijită de Preot Conf. Dr. SIMION TODORAN şi Monahia ZAMFIRA CONSTANTINESCU; Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului – 2006.

Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Predică la o înmormântare

Articole asemanatoare:

1. Predica la Duminica a III-a dupa Rusalii – Despre paza mintii si despre purtarea de grija a lui Dumnezeu
2. Evanghelia zilei de Joi in Saptamana a IV-a dupa Pogorarea Duhului Sfant