Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.29

Am dovedi lipsă de onestitate dacă am pune pe umerii lui Irod numai crime şi jafuri şi nu i-am recunoaşte şi unele merite de ordin administrativ şi edilitar. La Ierusalim, capitala sa, a făcut un stadion după modelul Atenei şi a organizat jocuri şi lupte de gladiatori cu animale sălbatice, după obiceiul Romei…, a construit ziduri de apărare a oraşului şi a întărit câteva fortăreţe…, a organizat armata după sistemul armatelor romane şi a restaurat marele templu, lucrare care a necesitat nu mai puţin de 46 de ani de lucru.

Izbucnind o secetă şi o foamete – vrednice de vremurile biblice – Irod a deschis larg vistieria regatului pentru nevoile supuşilor, iar podoabele şi aurăria ce-i împodobeau superbul palat pe care l-a construit el, au fost trimise bogatului Petronius, pretorul Egiptului, cumpărând hrană pentru înfometaţi şi făcându-i să tacă şi să uite, o vreme, crimele lui [COPĂCENU, Emanuel - FIUL LUI DUMNEZEU - Editura ALL Bucureşti; pag. 273]. Făcuse toate astea cu fast şi cu bun gust, necăutând la multe cheltuieli, dar iudeilor nu le era pe plac, căci ele ofensau pietatea şi puritatea datinilor. Luptele omului cu animalele sălbatice, întrecerile muzicale sau ale gladiatorilor sau jocurile sportive erau închinate lui August – şi împăratul Romei era păgân – nu lui Iahve (Dumnezeu), cum ar fi dorit ei. “Şi se părea o neruşinată impietatea – scrie Iosif Flaviu – să arunci oamenii în gura fiarelor sălbatice spre desfătarea spectatorilor. Impietate era şi schimbarea vechilor obiceiuri cu exhibiţii străine de datinile lor naţionale iar diferitele chipuri şi blazoane înfipte în prăjini îi dezgustau cu totul” [Idem].

În ce măsură însă, aceste aşezăminte şi mărinimie, abil calculate, i-au acoperit crimele şi cruzimea? Cine i-a ştiut vreodată numărul celor ucişi din porunca lui, iudei sau neiudei? Istoria şi contemporanii le-au păstrat nu numai pe cele mai de seamă sau pe cele din jurul cărora s-a făcut multă zarvă: Mariamna rămâne singura crimă care i-a trezit remuşcări, căci ea a fost cea mai iubită soţie din cele nouă soţii şi nu mai ştim câte ţiitoare. Nu l-a înduioşat nici tinereţea lui Aristobul şi nici bătrâneţea lui Hircan…, nu l-au înduioşat nici lacrimile propriilor săi copii, Alexandru, Antipater şi Aristobul şi nici moarte celor trei sute de slujitori ai săi…, nici moartea împărătesei Alexandra şi a celor cei i-au fost prieteni…, nici uciderea lui Teroras, care îi era frate după trup, nici executarea celor 70 de prieteni implicaţi într-un complot. Doi rabini – Iuda şi Matei – au fost arşi de vii pentru că au cutezat să dea jos vulturii romani de la poarta templului. El însuşi, în mare taină şi la vreme de noapte a jefuit mormintele lui David şi Solomon, crezând că va găsi aur pentru risipitoarele lui cheltuieli…, “n-a găsit aur, dar o flacără de foc a ţâşnit deodată şi a omorât doi paznici”, ne informează Iosif Flaviu [Ibidem, pag. 273-274].

Antipater era logodit, dar logodnica i-a fost ucisă, în taină la Roma. Acuzându-şi fiul că a vrut să-l otrăvească, Antipater este întemniţat în închisoarea palatului. A fost ucis în temniţă în timp ce mânca un măr cu numai cinci zile înainte de a muri el însuşi, odată cu cei câţiva temniceri şi câţiva prieteni cu care pusese la cale fuga sa. Şi totuşi, nefericitul fiu s-a bucurat de o înmormântare pompoasă, potrivită rangului său. A fost înmormântat în somtuosul mausoleu al castelului Hircanian cu onorurile cuvenite rangului său. Aceasta avea să fie, cum a spus-o un istoric modern, “pagina cea mai tristă de istorie, ea vorbind despre greşelile fiului şi răzbunarea tatălui”… mai târziu, Henric al VII-lea şi Ivan cel Groaznic îl vor imita, cu bună ştiinţă şi inconştienţă [Ibidem, pag. 274]. Nu este de mirare aşadar, că o fire ca aceasta a putut să se “tulbure” – cum spune Sfântul Evanghelist Matei – auzind de Naşterea lui Iisus şi să caute Pruncul să-L ucidă… şi negăsindu-L pe El, să-i ucidă pe ceilalţi “până la vârsta de doi ani” [Idem].

Trecuseră cei 38 de ani de crimă şi domnie! Bătrân şi bolnav fără leac, îşi face ultimele socoteli, lăsând un testament ciudat, hotărându-şi succesiunea la tron, având în viaţă nouă băieţi şi cinci fete. Nu a uitat-o nici pe Salomeea, soră şi copărtaşă la crime: i-a lăsat câteva oraşe şi 500 000 de drahme de argint… Octavian August primea zece milioane, iar prietenii săi de la Roma cinci milioane… Iulia, împărăteasa Romei, primea toată argintăria şi vasele de aur ale palatului său…, nu-şi uitase nici rudele şi nici puţinii prieteni cei mai rămaseseră credincioşi.

Pentru el îşi ridicase un mausoleu de o somtuozitate laborioasă pe un vârf de munte ce ducea spre Betleem [Ibidem, pag. 274-275]… Irod se îmbolnăvise grav, ca o pedeapsă a judecăţii lui Dumnezeu – scrie Iosif Flaviu – pentru păcatele lui. O puternică arsură începu să crească în el… Avea o nestăvilită poftă de mâncare pe care nu şi-o putea potoli. Intestinele îi erau ulcerate… A cerut să fie cercetat de medici, urmându-le prescripţiile… Chinuit peste măsură a încercat să se sinucidă, dar unul dintre slujitori l-a împiedicat… [Ibidem, pag.275]. În această stare şi înainte de a închide ochii, mai pune la cale o crimă, dar care nu a mai avut loc. Sub un pretext oarecare cheamă la Ierusalim pe toţi capii de familie din Iudeea, urmând să fie ţinuţi într-un amfiteatru şi ucişi în ziua morţii sale, ca în felul acesta să nu se bucure nimeni de moartea sa. Simţindu-şi sfârşitul aproape, i-a chemat pe Salomeea – care-i era soră – şi pe Alexas soţul ei – şi le-a spus: “Ştiţi bine că voi muri, căci sufăr cumplit. Moartea mea va însemna bucurie pentru mulţi şi mulţi o vor primi cu satisfacţie. Şi asta mă întristează, căci nimeni nu mă va regreta şi nimeni nu va plânge moartea mea. Dar prin uciderea acelora, nimeni nu va spune că n-au fost lacrimi la moartea mea”. Salomeea se făcu a-i împărtăşi monstruosul plan, dar în ziua când Irod muri, ea porunci eliberarea iudeilor închişi şi vestea morţii a fost socotită ca o adevărată binecuvântare a cerului [Idem].

În locul său urmă Arhelau, dar nefiind uitaţi nici ceilalţi fii ai săi. Arhelau avea să se ocupe de înmormântarea pe care Irod o orânduise cu deamănuntul. A fost o înmormântare măreaţă, fabuloasă, vrednică de Irod şi vrednică de mausoleul cu o gropniţă splendidă, ale cărei ruine se mai văd şi acum. Alături se afla mormântul Mariamnei, femeia pe care a iubit-o şi n-a uitat-o nici în ceasul morţii [Ibidem, pag. 275-276].

Irod – îmbrăcat în purpură – a fost aşezat într-un sicriu de aur, împodobit cu pietre preţioase şi podoabe scumpe. În mâna dreaptă purta sceptrul domniei, ţintuit cu pietre preţioase şi podoabe scumpe, în număr de 38, după numărul anilor de domnie. S-au folosit cinci sute de litri de miresme şi aromate, iar cortegiul funerar a fost împodobit cu tot ceea ce a avut mai de preţ acest imperiu atât de mic, de sărac şi de nefericit. Şi astfel, într-un cortegiu din care făceau parte rude şi rudenii, sfetnici şi peste cinci sute de curteni care duceau mirodeniile înmormântării, centurioni şi comandanţi de oaste, armata alcătuită din traci şi germani şi în sfârşit supuşii săi, iudeii de data asta, tăcuţi şi împăcaţi – Irod, marele Irod, aşezat pe un catafalc somtuos, urca încet pe uliţele Ierusalimului, putând fi privit fără spaimă şi fără teamă spre locul numit de atunci Irodiada… Şi nimeni de atunci nu putea bănui de câtă celebritate se va bucura acest rege datorită Acelui Prunc pe care-L căutase, dar pe Care Îngerul Domnului Îl salvase într-o noapte, ajutându-L să fugă în Egipt şi să-L scape de mânia “monstrului fără milă” [Ibidem, pag. 276].   <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.28
2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.27
3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.30
4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.33
5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.36