Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.36
Eleva KARDOŞ PAULA din clasa a II-a A întreabă:
Ce ne mai puteţi spune despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos?
RĂSPUNS: “După ce au plecat ei (magii de la răsărit), iată îngerul Domnului i se arată în vis lui Iosif, zicând: Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare” (MATEI 2,13) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. “Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt” (MATEI 2,14) [Idem]. “Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul care zice: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (MATEI 2,15) [Idem]. “Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi-n hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (MATEI 2,16) [Idem]. “Atunci s-a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul: Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahel-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt” (MATEI 2,17-18) [Idem]. “După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului” (MATEI 2,19-20) [Idem]. “Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel” (MATEI 2,21) [Idem]. “Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s-a dus în părţile Galileii” (MATEI 2,22) [Idem]. “Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s-a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema” (MATEI 2,23) [Idem].
Elevul VAŞVARI PAUL din clasa a II-a A, întreabă:
De ce Irod, la Naşterea lui Iisus, a ordonat să fie omorâţi toţi copiii de la doi ani în jos?
RĂSPUNS: El voia să-L omoare pe Iisus, dar fiindcă Iosif cu Maria şi cu Pruncul au fugit în Egipt, neştiind cine-i Pruncul, a ordonat să fie omorâţi toţi copiii de la doi ani în jos, crezând că între ei va fi Iisus. La Naşterea Domnului, mor copiii pentru Iisus, iar mai târziu, va muri Iisus pentru întreaga omenire.
Elevul PODINĂ BENJAMIN din clasa a II-a A, întreabă:
Ce a făcut Iisus Hristos înainte să creeze pământul?
RĂSPUNS: Deşi Tatăl este Creatorul, la Creaţie participă şi Fiul (Ioan 1,3) şi înainte de a crea pământul, Dumnezeu (Iisus fiind şi El Dumnezeu), a creat lumea nevăzută, a îngerilor.
Eleva KARDOŞ PAULA din clasa a II-a A, întreabă:
Ce limbă s-a vorbit la început pe pământ?
RĂSPUNS: Din Sfânta Scriptură aflăm doar atât: “Pământu-ntreg avea pe atunci o singură limbă şi aceleaşi cuvinte” (FACERE 11,1) [Idem]. Care a fost acea limbă, în Sfânta Scriptură nu se menţionează.
Elevul IANCEU RAUL din clasa a II-a A, întreabă:
Cum au apărut popoarele?
RĂSPUNS: “Pământu-ntreg avea pe atunci o singură limbă şi aceleaşi cuvinte” (FACERE 11,1) [Idem]. Această relatare preia o tradiţie diferită de aceea a listelor genealogice precedente, care presupun existenţa mai multor limbi. Totuşi, ideea centrală le este comună: diversitatea oamenilor îşi are originea într-o unire primordială [Idem]. Dacă atunci, oamenii erau diferiţi, dar vorbeau o singură limbă, oare de ce azi, deşi suntem diferiţi, nu am putea avea o singură credinţă? “Şi a fost că, pornind din părţile Răsăritului, oamenii au găsit un şes în ţara Şinear şi s-au aşezat acolo” (FACERE 11,2) [Idem]. Asta s-a întâmplat după potopul din timpul lui Noe. “Şi au zis unul către altul: Hai să facem cărămizi şi să le ardem în foc! Şi au folosit cărămidă în loc de piatră, iar smoala în loc de var” (FACERE 11,3) [Idem]. “Şi au zis: Hai să ne clădim un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer, şi să ne facem un nume, ca să nu mai fim împrăştiaţi pe faţa-ntregului pământ!” (FACERE 11,4) [Idem]. “Şi S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor” (FACERE 11,5). [Idem]. “Şi a zis Domnul: Iată că ei sunt un singur popor şi au toţi o singură limbă; şi acesta-i doar începutul a ceea ce vor face; de acum nu se vor mai opri de la tot ceea ce şi-au pus în gând să facă (FACERE 11,6) [Idem]. ” Hai să ne pogorâm şi acolo să le încâlcim graiul, pentru ca unul altuia să nu-şi mai înţeleagă limba” (FACERE 11,7) [Idem]. “Şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe faţa-ntregului pământ şi ei au încetat să mai zidească cetatea şi turnul” (FACERE 11,8) [Idem]. “E pricina pentru care cetatea aceea s-a numit Babilon, pentru că acolo a încâlcit Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Dumnezeu pe toată faţa pământului” (FACERE 11,9) [Idem].
Cuvântul BABILON are la origine ebraicul BABEL, care înseamnă POARTA LUI DUMNEZEU. Printr-o etimologie populară, el devine BALAL = a amesteca, a încâlci, a produce confuzie [Idem]. Faptul că Dumnezeu i-a împrăştiat pe toată faţa pământului, este sancţionarea orgoliului omenesc de a străpunge cerul (locuinţa lui Dumnezeu) cu puteri proprii. Cu acest moment începe nu numai istoria limbilor (sau a popoarelor), ci şi istoria mentalităţilor; când doi oameni “nu vorbesc aceeaşi limbă”, înseamnă că ei gândesc diferit [Idem].
Elevul ILIE ADRIAN din clasa a II-a A întreabă:
Cum s-a făcut cerul?
RĂSPUNS: Cerul a fost creat de Dumnezeu prin cuvânt: “Să fie!” şi s-a făcut. Aceasta este ATOTPUTERNICIA lui Dumnezeu, adică puterea lui Dumnezeu este nelimitată, infinită.
Elevul PODINĂ BENJAMIN din clasa a II-a A, întreabă:
Ce au făcut îngerii înainte ca Dumnezeu să-l facă pe om?
RĂSPUNS: Raspunsul la această întrebare ni-l dă chiar Dumnezeu: “…hai, cine?; toate-acestea când stelele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi!) Mă preamăreau în cor?” (IOV 38,7) [Idem]. Aici e vorba de un monoteism pur, în care nu există nici cea mai slabă urmă a credinţei în preexistemţa răului [Idem], adică îngerii, în cor, Îl lăudau pe Dumnezeu.
Elevul FLAŞCA ŞTEFAN din clasa a II-a A, întreabă:
Cum şi de ce a murit Fecioara Maria?
RĂSPUNS: Ca prin moarte Iisus s-o ducă la cer, de-a dreapta Sa (PSALM 44,11-12).
Eleva RECĂŞAN CĂTĂLINA din clasa a IV-a A, de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Satu-Mare, întreabă:
De ce poporul evreu a fost ales de Dumnezeu şi pregătit pentru venirea Mântuitorului?
RĂSPUNS: După căderea în păcatul strămoşesc săvârşit de Adam şi Eva, omenirea a mers din rău în mai rău, Dumnezeu pedepsind-o prin potopul din vremea lui Noe. Noe cu familia lui au scăpat cu viaţă, pentru că numai el cu familia lui mergea pe calea lui Dumnezeu. Din familia lui Noe s-a regenerat (refăcut) neamul omenesc. Şi după potop oamenii tot răi erau, ei voind să-şi construiască un turn cu vârful până la cer, iar ca drept pedeapsă pentru acest mare păcat al mândriei, Dumnezeu le-a amestecat limbile. Totuşi răul nu s-a înfiripat chiar în toţi oamenii, în unii din ei, a mai rămas credinţă în Dumnezeu, chiar dacă nu-L cunoşteau, ei având o trăire morală mare. Unul din aceeşti oameni a fost Avram din Urul Caldeii.
Cetatea Ur (Uru), se afla în Mesopotamia de sud, pe malul drept al Eufratului, la circa 200 de km de Babilon. Locuită la început de Sumerieni, ea a cunoscut o mare înflorire în mileniul III î.Hr. (înainte de Hristos). În primul mileniu a fost locuită de clanul aramaic al Caldeilor. Este identificată de recente cercetări arheologice [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Pe acesta, adică pe Avram, Dumneze l-a chemat la o demnitate înaltă, astfel: “Ieşi din ţara ta şi din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care pe care ţi-o voi arăta Eu. Şi Eu voi face din tine un neam mare; şi te voi binecuvânta şi-ţi voi mări numele şi tu vei fi izvor de binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi-ntru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (FACERE 12,1-3) [Idem]. Aşa l-a chemat Dumnezeu pe Avram.
AVRAM înseamnă “preamărit este tatăl meu”; în text se va numi aşa până la FACERE 17,5, când devine Avraam [Idem]. Prin numele cel nou “Avraam”, Dumnezeu îi conferă lui Avraam, prin legământ, o misiune cu totul specială, indicată prin av-hamon = tatăl mulţimii [Idem]. Din Avraam se va naşte Isaac, din Isaac – Iacov, care va primi numele de Israel (FACERE 32,28), care înseamnă: Ai fost tare cu Dumnezeu [Idem]. Israel va deveni poporul ales al lui Dumnezeu, ca din acest popor, pregătit, să se nască Mesia-Mântuitorul lumii.
Care a fost legământul încheiat între Dumnezeu şi poporul evreu?
RĂSPUNS: În primul rând DECALOGUL sau cele zece Porunci Dumnezeeşti.
Ce planuri are Dumnezeu cu întreaga lume?
RĂSPUNS: DESĂVÂRŞIREA, adică să-i dea o strălucire după Judecata din Urmă, cum n-a mai avut-o niciodată.
Eleva MONDOACĂ GIULIA din clsa a III-a C de la aceeaşi şcoală, întreabă:
De ce Sfântul Nicolae este prietenul copiilor?
RĂSPUNS: Pentru că era un om milostiv.
Eleva HANDRĂU LORENA din clasa a III-a C, de la aceeaşi şcoală, întreabă:
De ce Sfântul Nicolae a fost foarte milostiv?
RĂSPUNS: Dacă nu ar fi fost milostiv, nu ar fi fost numit SFÂNT. Criteriul principal pentru a dobândi SFINŢENIA este MILOSTENIA, deoarece aceasta este o jertfă personală şi un efort personal.
De ce Dumnezeu i-a dat Sfântului Nicolae darul de a face minuni?
RĂSPUNS: Dacă Sfântul Nicolae şi-a deschis inima spre Dumnezeu prin milostenie, Dumnezeu l-a răsplătit cu darul facerii de minuni.
Elevul RUS DENIS din clasa a III-a C, de la aceeaşi şcoală, întreabă:
Ce s-ar întâmpla dacă Sfântul Nicolae nu s-ar ruga pentru noi?
RĂSPUNS: Am fi mai săraci în virtuţi şi fapte bune. Am beneficia de mai puţin ajutor din partea lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu într-un fel îi ascultă pe sfinţi şi în alt fel pe noi oamenii păcătoşi.
Elevul MOLNAR CĂTĂLIN din clasa a VIII-a A, întreabă:
Ce înseamnă cumpănă dreaptă?
RĂSPUNS: Judecată dreaptă.
Eleva COPIL DENISA tot din clasa a VIII-a A, întreabă:
De ce ar putea oamenii să-L judece pe Dumnezeu?
RĂSPUNS: Oameni L-au şi judecat când L-au răstignit şi-L vor judeca până la sfârşitul lumii, prin nemulţumirea lor, numai că judecata lor nu are putere asupra lui Dumnezeu.
Elevele COVACI TEODORA şi RUS DENISA din clasa a VII-a A, de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Satu-Mare, întreabă:
De ce duhurile rele au imtrat în porci şi nu în alte animale?
RĂSPUNS: Mântuitorul a îngăduit diavolilor să intre în turma de porci din mai multe motive. Mai întâi, pentru ca saducheii din vremea aceea, şi urmaşii lor, din toate vremurile, să aibă o dovadă limpede a existenţei duhurilor rele, căci ei afirmau că nu există draci, ci numai răul în sine. În această împrejurare, se arată limpede existenţa dracilor, mulţimea lor, puterea şi lucrarea lor cea răufăcătoare… .
În al doilea rând Mântuitorul a făcut aşa, ca să pedepsească pe Gadareni, care creşteau porci împotriva Legii, căci Legea lui Moise interzicea iudeilor să mănânce carne de porc, ba interzicea chiar să se apropie de porci. Dar Gadarenii, pentru bani, încălcaseră Legea, căci ei vindeau porcii vecinilor lor, care erau închinători de idoli. Aşadar, ei făcuseră un lucru nelegiuit, aşa cum fac şi creştinii care se dezinteresează de Hristos, când este vorba să câştige bani şi favoruri, dar câştigurile unor negoţuri nelegiuite, ori cât ar fi astăzi de îmbelşugate, mâine vor pieri toate deodată, ca să lase în urmă goluri şi suferinţă. Este o regulă şi o lege generală a dreptăţii veşnice, că banii câştigaţi pe nedrept, care se adună cu uşurinţă, vor fi cheltuiţi mâine cu multă uşurinţă şi vor produce ruină şi cădere. Dar aceste pedepse date nedreptăţii, sunt iarăşi numai binefaceri ale lui Dumnezeu, căci prin aceste pedepse şi pagube, Dumnezeu dă prilej de pocăinţă şi de mântuire celor nedrepţi, ca să nu ajungă la osânda, pe care o primesc oamenii nedrepţi, materialişti, dacă nu se pocăiesc. Pierderea porcilor era un preaviz dat Gadarenilor materialişti, că legiunea de demoni îi va scufunda pe ei, nu în adâncul lacului, cum i-a scufundat pe porcii lor, ci în pedeapsa cea mai mare, dacă nu se vor pocăi şi nu vor părăsi viaţa nelegiuită şi materialistă [PAPACOSTA, Serafim - MINUNILE DOMNULUI - Editura REÎNTREGIREA ALBA IULIA - 2001; pag. 265-266].
Cum I-a mulţumit slăbănogul din Capernaum lui Iisus?
RĂSPUNS: Sfânta Scriptură nu ne relatează cum I-a mulţumit. Un lucru este cert, care rezultă din următoarele cuvinte: “Şi văzând Iisus credinţa lor (a celor patru oameni care l-au adus la Iisus), i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate sunt păcatele tale!” (MARCU 2,5) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...], adică Iisus la videcat în baza credinţei celor patru oameni care l-au adus în faţa lui Iisus, tocmai cu scopul de a fi vindecat.
De ce au trebuit să desfacă acoperişul ca să-l aducă în faţa Mântuitorului?
RĂSPUNS: Pe cât de milostivă şi iubitoare era fapta celor patru bărbaţi, pe atât de nemilostivă şi egoistă a fost purtarea purtarea mulţimii care se îngrămădise în casă. Te-ai fi aşteptat să vezi că cei ce ascultau acolo cuvântul lui Dumnezeu, văzând priveliştea mişcătoare a slăbănogului adus de cei patru bărbaţi, să deschidă o trecere, ca suferindul să ajungă până la Învăţătorul făcător de minuni. Dar, din nefericire, în cazuri asemănătoare, de obicei fiecare râvneşte să-şi păstreze locul, arătându-se indiferent faţă de ceilalţi. Acest lucru îl fac mulţimile, chiar şi atunci când cineva din mijlocul lor se găseşte într-o situaţie în care are nevoie imediat de ajutor. Este adevărat că locuitorii Capernaumului de atunci, râvneau să audă cuvântul lui Dumnezeu; însă cuvântul nu adăpase încă sufletele lor, nu le înmuiase încă inimile, ca să le facă milostive şi compătimitoare. Dar când sufletele ascultătorilor nu sunt gata să primească înrâurirea cuvântului lui Dumnezeu şi să se schimbe, atunci li se face lor cuvântul o vorbărie zadarnică.
Închipuiţi-vă acum durerea acelui nefericit slăbănog, când a văzut că toate nădejdile lui se zădărniceau… . Sosise ceasul hotărâtor: slăbănogul auzise că Învăţătorul Se afla în oraşul în care el trăia şi totuşi nu izbutea să se apropie de El, fiindcă compatrioţii săi nu înţelegeau să se mişte puţin de pe locurile lor, pentru ca un nenorocit să fie tămăduit!… Dar, în această lume, dacă nemilostivirea unora ne loveşte adânc, milostivirea şi lucrarea plină de nădejde a altora ne vindecă loviturile. Cei patru au socotit că misiunea lor nu se mărgineşte la aducerea paraliticului până în faţa casei în care Se găsea Mântuitorul. Ei n-au făcut ca alţii care se grăbesc să renunţe la orice faptă bună, de îndată ce întâmpină piedici sau se izbesc de cea dintâi împotrivire din partea altor oameni. Credinţa lor cea mare, bunătatea lor statornică a dat naştere unei idei luminoase [PAPACOSTA, Serafim - op. cit. pag. 128-129]: “Şi neputând ei să se apropie de El din pricina mulţimii, au desfăcut acoperişul casei (acoperiş în formă de terasă, aşa cum îl au casele din ţările calde) unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care era slăbănogul” (MARCU 2,4) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].
Deoarece nu putuseră să se apropie de Hristos prin uşi, unul a zis: Hai să-l lăsăm pe acoperiş. Iată ideea luminoasă! Propunerea nu li s-a părut fără rost celorlalţi. Dacă fiinţele însufleţite, nu se mişcă din loc, se vor mişca lucrurile neînsufleţite. Ideea a fost numai decât pusă în practică. De pe acoperişul care era drept, au luat cărămizile şi au desfăcut o parte din acoperiş, cu repeziciunea pe care o cerea prilejul şi cu grijă mare de a se folosi de o ocazie rară. Şi iată o privelişte cu totul neobişnuită! Spre uimirea tuturor celor de faţă, au lăsat pe funii patul în care zăcea trupul slăbănogului, înaintea Domnului [PAPACOSTA, Serafim - op. cit. pag. 129-130].
Ce este înţelegerea duhovnicească a Scripturii?
RĂSPUNS: Relatările biblice au două sensuri: literar şi plenar, sensul plenar fiind cel duhovnicesc. De exemplu, în Vechiul Testament, potopul din timpul lui Noe are un sens literar, iar sensul plenar este acela că apele potopului, preînchipuiau Botezul creştin.
Adesea am auzit expresia că a coborât cerul pe pământ. Ce înseamnă aceasta?
RĂSPUNS: Această expresie se referă la Întruparea Domnului, adică la momentul când Iisus Hristos a luat trup omenesc în Fecioara Maria, El coborând din înaltul cerului, unindu-Se cu firea omenească, primind şi El această fire pentru veşnicie.
Elevii BURYA THOMAS, TEODORESCU DAN, MOLNAR ALEX, IAGO DENISA, ARDELEAN ANDA, LĂPUŞTE DENIS din clasa a IV-a A, de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Satu-Mare, întreabă:
Care era poporul lui Avraam?
RĂSPUNS: Din Avraam se trage poporul evreu, cunoscut şi sub numele de poporul ales.
De ce Mântuitorul va zdrobi capul şarpelui?
RĂSPUNS: În sens profetic, şarpele este diavolul. Prin “zdrobirea capului şarpelui” se înţelege diminuarea puterii diavolului asupra omului de către Iisus Hristos, diavolul fiind asemănat cu un câine legat şi numai pe acela care intră în zona lui de acţiune îl muşcă, ori până la Iisus Hristos, întreaga omenire era sub imperiul diavolului, aşa cum auzim dintr-o colindă: “Hristos de nu Se năştea / Lumea a iadului era.
Cine era Osea?
RĂSPUNS: Osea era un prooroc al Vechiului Testament. Osea, al cărui nume înseamnă DUMNEZEU MÂNTUIEŞTE, fiul lui Beeri (un personaj despre care nu ştim nimic), a trăit în regatul de nord (Israel) şi şi-a exercitat mandatul profetic între anii 750-730 î.Hr., fiind contemporan cu Amos şi, ca început, cu puţin în urma acestuia. Spre deosebire însă de păstorul din regatul de sud, el era un om cultivat, familiar cu casta preoţească şi teologia vremii. Sub domnia lui Ieroboam al II-lea (783-743 î.Hr.), regatul lui Israel trece printr-o gravă criză politică şi morală. Regele restabileşte, într-adevăr, hotarele legitime ale ţării, dar nu are nici pe departe autoritatea de a stabili invazia idolatriei care se întinde ca o pecingine şi afectează o bună parte a populaţiei.
Pe de altă parte, moravurile clasei conducătoare se degradează vertiginos: dregătorii devin asupritori, preoţii înşişi devin pradă viciilor şi provoacă deruta poporului. Acesta este contextul general în care profetul este chemat să intervină sub autoritatea lui Dumnezeu, să scuture conştiinţele şi să anunţe iminenţa unei catastrofe dacă între timp nu intervine, neapărat pocăinţa. E cunoscut faptul că Dumnezeu le impune unor profeţi anumite gesturi sau acte simbolice, cum sunt cele ale lui Isaia, Ieremia sau Iezechiel. Povara biografică a lui Osea are un caracter special. Dumnezeu, pur şi simplu, îi porunceşte sa se căsătorească cu o (fată de moravuri uşoare), un mariaj (căsătorie) din care vor rezulta doi copii, ei înşişi purtând stigmatul mamei lor. Toate analizele textuale duc la concluzia că nu e vorba de o vedenie, ci de o căsătorie reală şi care, în plan simbolic, e menită să anunţe prăbuşirea regatului şi a suveranilor lui (ceea ce, într-adevăr se va întâmpla în 731). Ca şi cum, aceasta nu ar fi fost de-ajuns, profetul primeşte poruncă să contracteze o a doua căsătorie, tot cu o femeie de moravuri uşoare. Prin aceste două experienţe de viaţă, Osea devine primul profet care lansează alegoria mariajului dintre Iahve (Dumnezeu) şi fiii lui Israel; aceştia din urmă prostituându-se cu “dumnezei străini”, adică cu zeităţile cultelor idolatre, stârnesc o adevărată şi cumplită gelozie a SOŢULUI ÎNŞELAT – DUMNEZEU, Care Se mânie, Se răzbună, pedepseşte, avertizează, suferă şi aşteaptă, dar al cărui singur sentiment adevărat şi constant este marea Sa iubire faţă de “soţia infidelă – poporul ales”.
Această temă va fi preluată de către urmaşii lui Osea şi va face o carieră strălucită în marea carieră profetică. De altfel, stăruinţa cu care el abordează iubirea (pe care cineva a numit-o “marea pasiune a lui Dumnezeu pentru om”) face din Osea un precursor al Evanghelistului Ioan. Pentru traducătorii lui Osea nu e un secret că scrierea lui constituie o adevărată piatră de încercare. Predicator şi poet de prima mână, el se rosteşte concis, apăsat, autoritar, deseori abrupt, dar şi cu fineţea cu care transpare, sublimat, propriului său univers lăuntric [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD - Tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA - ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI - 2001]. Tot aşa putem spune, că Îl mâniem pe Dumnezeu cei ce am primit DREAPTA CREDINŢĂ – ORTODOXIA dacă o părăsim pentru diverse secte religioase provenite din Apus şi care ne pun în pericol mântuirea.
Cine a fost Înaintemergătorul Domnului?
RĂSPUNS: Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul.
Tot elevii BURYA THOMAS, MOLNAR ALEX, IAGO DENISA, ARDELEAN ANDA şi LĂPUŞTE DENIS din clasa a IV-a A, întreabă:
De ce credeau evreii în profeţi?
RĂSPUNS: Pentru că profeţii Vechiului Testament au fost cei mai de seamă învăţători ai poporului biblic (evreu), ca trimişi extraordinari ai lui Dumnezeu, adică reprezentanţi autentici ai religiei celei adevărate, au conservat, au apărat şi au cultivat monoteismul (credinţa într-un singur Dumnezeu) Vechiului Testament, pregătindu-i astfel pe credincioşi pentru Testamentul cel Nou şi desăvârşit, încheiat de Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos [BARNA, Pr. prof.Gheorghe; CHIALDA, Pr. prof. Mircea; NEAGA, Pr. prof. Nicolae; PRELIPCEAN, Pr. prof. Vladimir - STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT - pentru Facultăţile de Teologie; Tipărit cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Părinte BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului; Ediţia a IV-a îngrijită de Pr. prof. Dr. Ioan Chirilă; EDITURA RENAŞTEREA; Cluj-Napoca - 2006; pag. 189].
Nu întotdeauna evreii au ascultat de glasul profeţilor, iar ca drept pedeapsă de la Dumnezeu pentru neascultare, a fost aceea că au căzut în mai multe rânduri în robie la popoarele păgâne.
Cum vesteau profeţii oamenilor voinţa şi planurile lui Dumnezeu în legătură cu întreaga lume?
RĂSPUNS: Prin profeţiile mesianice, adică acele profeţii care vorbesc despre Iisus Hsitos, Care este PLINIREA LEGII ŞI A PROFEŢILOR, căci la modul cel mai clar, Iisus este Acela care ne pregăteşte pentru a doua Sa venire, urmată de Judecata din urmă, după care va începe viaţa şi fericirea veşnică pentru cei buni şi chinurile veşnice ale iadului pentru cei răi.
Câţi ani ai în ceruri?
RĂSPUNS: În viaţa veşnică toţi vom arăta ca Iisus Hristos după Înviere, cu trupuri îndumnezeite, la vârsta bărbatului desăvârşit, care înseamnă 33 de ani, vârstă pe care Mântuitorul a avut-o la Înviere.
Câte kg avea Crucea lui Iisus?
RĂSPUNS: Din unele studii am înţeles că avea cam 98 de kg.
Ce limbă vorbeau evreii?
RĂSPUNS: Până la robia babiloniană au vorbit limba ebraică, iar după robia babiloniană au vorbit limba aramaică, care este un amestec al limbii imperiului babilonian cu limba ebraică, limba ebraică rămânând până astăzi o limbă moartă, studiată mai mult în Facultăţile de Teologie.
Câţi Apostoli a avut Iisus Hristos?
RĂSPUNS: 12. Aceştia sunt: “Întâi Simon cel numit Petru, apoi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Canaaneanul şi Iuda Iacarioteanul, cel ce L-a vândut” (MATEI 10,2-4) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].
În ce secol a murit Iisus Hristos?
RĂSPUNS: Dacă a murit în anul 33 d.Hr., înseamnă că era în secolul I d.Hr.
De ce Iisus Hristos are diferite nume în diferite limbi?
RĂSPUNS: Numele lui Iisus Hristos este pronunţat de către toţi creştinii în limba greacă Iisus = Mântuitor şi Hristos = Unsul Domnului. În limba ebraică se pronunţă Ieşua Mesia.
Articole asemanatoare:
Citatul Săptămînii
Ioana Maria are nevoie de noi !
Ajutati-l pe Andrei!
